« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii
 1 comentariu

Malpraxis – anamneza unui fenomen complex. Malpractice: A Neurosurgeon reveals how our health-care system puts patients at risk, de Lawrence Schlachter și John Bechtel
01.12.2020 | Sînziana BÎRSANU

JURIDICE - In Law We Trust
Sînziana Bîrsanu

Sînziana Bîrsanu

Lawrence Schlachter a fost medic dentist, iar, în prezent, este neurochirurg și avocat. Dubla sa calificare oferă o dublă perspectivă cu privire la acest domeniu multidisciplinar (malpraxisul).

John Bechtel este scriitor freelancer și public speaker. Putem bănui că acesta aduce, pe alocuri, un aer ușor rocambolesc scriiturii. Unele pasaje („the study concluded that 195,000 people in the United States, or 390 jumbo jets full of people, died each year from potentially preventable medical error”) sau unele titluri (License to Kill) pot fi date drept exemplu în acest sens.

Cartea[1] este împărțită în 19 capitole și nu intenționează a fi un ghid juridic sau medical, ci își propune să atragă atenția asupra unor probleme ale sistemului de sănătate american a căror rezolvare ar contribui la mai binele societății, respectiv să analizeze anumite subiecte sensibile.[2]

Scena 1 a cărții joacă rolul unui captatio benevolentiae puternic, întrucât prezintă, într-o manieră parcă desprinsă din Macbeth, amploarea fenomenului malpraxisului în SUA[3] în încercarea de a demonta un mit[4] conform căruia eroarea medicală în sistemul american de sănătate nu reprezintă o veritabilă problemă.

Spre deosebire de alte lucrări dedicate domeniului, aceasta subliniază și efectele psihologice ale unei acuzații de malpraxis aupra medicului, chiar dacă sumele destinate recompensării pacienților prejudiciați ajung să fie plătite de societățile de asigurare. Astfel, puține cuvinte reușesc să trezească mai multe stări și emoții în rândul medicilor ca termenul de malpraxis care pare a fi strâns legat de comportamentul ulterior defensiv al medicilor atât în relație cu pacienții, cât și cu actul medical în sine.[5]

Mai mult, autorul subliniază că efectul principal al litigiilor de malpraxis este cel psihologic și de responsabilizare a personalului medical – o abordare cu un puternic accent novator („a malpractice lawsuit is about individual accountability and using the power of the courts to penetrate behind the curtains tightly drawn around the inner sanctums of health-care professionals. The fear is that if personal responsibility is established, how does the doctor repair the psychological defence formation he has spent a lifetime constructing? How does he restore his self-confidence and ability to function effectively? How does he follow the professors’ advice and blow this off when the litigation process itself seems to drag on forever? To the terrified and outraged doctor, this feels like the peer review from hell, one with a public audience and possibly ending with a public hanging”[6]).

Autorul face o conexiune interesantă între organizarea profesioniștilor din domeniul medical într-o societate închisă și posibilitatea apariției unui caz de malpraxis, analizând efectele atitudinii culturale de tip struț asupra apariției și perpetuării erorii în practica medicală.[7]

Capitolul 16 al cărții, In the courtroom, detaliază condițiile atragerii răspunderii civile a medicilor și alte elemente procedurale specifice sistemului de drept american.

Cartea se încheie cu un apel către pacienți. Aceștia sunt îndemnați să se informeze și să aibă un rol activ în relația cu medicul lor.

TOP 3 CITATE

If a flu epidemic killed a quarter of a million or more of us in one year, and incapacitated hundreds of thousands more, we would be afraid to leave our homes for fear of catching it. However, we enter our health-care facilities without a single thought about who the people treating us are or what they do or don’t know, and we docilely place ourselves on their conveyor belt. We accept, with very few questions, a culture of secrecy designed to protect bad doctors from any sort of responsibility.[8]

Medical school does little to prepare future doctors psychologically for the emotional demands and ethical challenges of their profession. (…) Do patients suffer and die while we learn to do what to do?  Do patients die while we try to eradicate the disease? Do patients die because, while fixing one problem, we create an even bigger one? The answer to all these questions, more often than we care to admit, is yes.[9]

Intellectually, all doctors know that uncertainty exists in their profession, and is perhaps the most prominent characteristic of modern medicine. When it comes to their own clinical practice, however, they often project far more certainty in their observations and recommendations to the patient that is warranted by the facts.[10]

CE MI-A PlĂCUT:

Ideea că există o legătură între confidențialitatea informațiilor medicale, acordul încheiat între pacient și medic, informațiile care trebuie explicate pacientului (cu precădere cele privind riscurile și alternativele procedurilor medicale)[11] și acuzațiile de malpraxis.

Cartea lansează o invitație la studiul aprofundat al acestei conexiuni și subliniază importanța respectării tuturor regulilor legale privind comsimțământul informat al pacientului („many, if not most, cases of medical malpractice are settled with an agreement to be silent about the outcome, meaning none of the parties are free to disclose details of the settlement, including culpability of the medical practitioner. Another major concern is that the system of health-care delivery does not demand physician accountability or full disclosure to patients. (…) Consequently, when mistakes are made, they are not properly investigated and victims are not treated fairly”[12]).

De asemenea, am apreciat folosirea a numeroase exemple de cazuri concrete și prezentarea unor instrumente juridice inexistente în România cum ar fi the National Practitioner Data Bank (NPDB), autorii analizând atât avantajele, cât și dezavantajele acestei baze de date. Spre exemplu, se arată că nu există o legătură între rezultatele înscrise în NPDB (numărul și obiectul unor acuzații de malpraxis) și demararea unor acțiuni disciplinare cu privire la medicul în cauză. Cartea subliniază importanța actualizării ghidurilor clinice și faptul că educația medicală a pacienților ar putea contribui semnificativ la modul în care funcționează sistemul de sănătate.[13] Astfel, în opinia autorilor, o relație solidă medic-pacient ar putea duce la o scădere semnificativă a litigiilor de malpraxis.[14]

Mai mult, mi-a plăcut modul în care este prezentată experiența academică și profesională a medicului L. Schlachter, întrucât te ajută să înțelegi contextul mai larg al fenomenului de malpraxis. Autorul face o analiză psihologică fină a comportamentului medicilor, dovedind o înțelegere profundă a motivelor care duc la apariția unor cazuri de malpraxis, dincolo de analiza rigidă a unor reguli de drept sau de practică medicală.

Studiul mi-a trezit curiozitatea de a afla mai multe despre cum funcționează asigurările de răspundere profesională în SUA, deoarece există o legătură strânsă între sistemul de asigurări și litigiile de malpraxis. Spre exemplu, autorii consideră că ar fi necesar ca prima de asigurare să ia în considerare comportamentul medicului în cauză, respectiv numărul de acuzații de malpraxis în care acesta a fost implicat.

CE NU MI-A PLĂCUT:

Deși scopul cărții este de a prezenta cât de serios este fenomenul și cât de mult afectează viața pacienților în SUA, analiza pare că pornește dintr-un unghi destul de îngust și nu detaliază noțiunea de eroare care ar fi putut fi prevenită (preventable error) – un concept în jurul căruia gravitează subiectul și care poate avea serioase implicații juridice.[15] Totuși, perspectiva capătă nuanțe  pe parcurs[16], iar noțiunile de malpraxis și standard de diligență (standard of care) sunt detaliate în cadrul capitolului 10, The elusive standard of care.[17]


[1] Lawrence Schlachter (MD), John Bechtel, Malpractice – A Neurosurgeon reveals how our health-care system puts patients at risk, Skyhorse Publishing, 2017, disponibilă aici.
[2] Cum ar fi isteria legată de litigiile de malpraxis. A se vedea, spre exemplu, „through a massive and decades-long propaganda campaign, the insurance industry and medical profession have made trial lawyers into both a modern bogeyman and scapegoat, and through distortion and misrepresentation of facts have created an atmosphere of near hysteria about malpractice litigation.” (pagina 169).
[3] „According to the article A new, Evidence-based Estimate of Patient Harms Associated with Hospital Care in the September 2013 Journal of Patient Safety, about four hundred thousand patients in American hospitals are carried out in body bags each year, their premature death associated with preventable medical error. The same study estimated that another four to eight million patients are seriously injured by medical error each year.” (pagina 1 din Prefață).
[4] Miturile legate de fenomenul malpraxisului sunt analizate, pe larg, în capitolul nr. 15 Propaganda war and the myths of malpractice.
[5] „Most lawsuits last for many months, sometimes years, and even though the insurance companies handle the costs of defense, how does one calculate the emotional and time cost as a result of hearings, depositions, completing interrogations, and other endless procedures, not to mention the cost and negative publicity should the case actually go to trial?” (pagina 69).
[6] Paginile 106-107.
[7] „Concerning medical error and its prevention, the profession has, with rare exceptions adopted an ostrich-like attitude. Mistakes have been treated as uncommon and atypical.” (pagina 150).
[8] „Dacă o epidemie de gripă ar ucide un sfert de milion de oameni sau mai mulți dintre noi într-un an și ar duce la indisponibilizarea a sute de mii, ne-ar fi frică să ne părăsim casele de teamă să nu ne îmbolnăvim. Cu toate acestea, intrăm în spitale fără să ne gândim cine sunt persoanele care ne tratează sau ce fac sau ce nu știu și ne punem, docil, pe banda rulantă. Acceptăm, cu foarte puține întrebări, o cultură a secretului menită să protejeze medicii neprofesioniști de orice fel de responsabilitate.” – pagina 8.
[9] „Școala de medicină face puțin pentru a pregăti psihologic viitorii medici pentru cerințele emoționale și provocările etice ale profesiei lor. (…) Pacienții suferă și mor în timp ce învățăm să facem ce să facem? Pacienții mor în timp ce încercăm să eradicăm boala? Pacienții mor pentru că, în timp ce rezolvăm o problemă, creăm una și mai mare? Răspunsul la toate aceste întrebări, mai des decât vrem să recunoaștem, este da.” – paginile 32-33.
[10] „Din punct de vedere intelectual, toți medicii știu că există incertitudine în profesia lor și că aceasta reprezintă, probabil, cea mai importantă caracteristică a medicinei moderne. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de propria lor practică clinică, aceștia proiectează adesea mult mai multă certitudine în observațiile și recomandările adresate pacientului.”- pagina 46.
[11] „The risks and benefits of prostate biopsy including but not limited to the risks of bleeding, infection, need for hospitalization, urinary retention, and need for additional procedures were discussed. (…) they called it Informed Consent but it felt like Physician Disclaimer.” (pagina 58).
[12] Pagina xi din Prefață.
[13] „Information empowers patients” (pagina 62).
[14] „Patients will value a physician who makes them a partner in their own health care and a full participant in the decision-making process. Such a patient is highly unlikely to sue in the event of error, even predictable error that results in injury” (pagina 106).
[15] „There are a thousand of places where incompetence and negligence can hide in a hospital and within medical culture. If a seminar leader were to ask a large group of doctors how many of them know an incompetent or dangerous doctor, most hands in the room would go up.” (pagina x din Prefață).
[16] „This small minority of doctors is incompetent, and they make the rest of the profession look bad.” (pagina 9).
[17] Pornind de la decizii mai vechi ale instanțelor din SUA cum ar fi Texas&Pacific Railway Co. V. Behymer, US Supreme Court, 1903.


Consilier juridic Sînziana Bîrsanu

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Malpraxis – anamneza unui fenomen complex. Malpractice: A Neurosurgeon reveals how our health-care system puts patients at risk, de Lawrence Schlachter și John Bechtel”

  1. Aurelian CIORAN spune:

    Sistemul american de abordare a chestiunii este complet diferit de cel român, și dau doar două exemple:

    1. În U.S. este legal, firesc și normal ca un avocat să preia un caz de malpraxis medical în următoarele condiții: ia cazul, suportă toate cheltuielile, și în final încasează procentul convenit în prealabil cu clientul. La noi, așa ceva este ”quota litis”.

    2. În U.S. este legal, firesc și normal ca firmele de avocatură să-și facă reclamă că acționează în această sferă a activităților juridice. O simplă căutare pe google, cu o cheie de genul ”medical malpractice” îți deschide o lungă listă de firme de avocatură, iar dacă accesezi oricare dintre site-uri, descoperi o reclamă, în toată splendoarea ei.

    La noi, așa ceva este ”abatere disciplinară gravă” – racolare ilegală de clientelă.

    O fi bun sistemul din State, o fi rău? Sincer, eu cred că e bun – sau cel puțin mai bun decât al nostru. Sunt mult prea multe argumente pentru a le menționa într-un comentariu. Poate într-un articol viitor.

    Pe scurt, vreau să punctez câteva aspecte ale modului în care cazurile de malpraxis se gestionează la noi așa cum se gestionează:

    1. Unul dintre criteriile de evaluare a unui manager dintr-un spital românesc de stat este și numărul de infecții nosocomiale raportate de spital. Bineînțeles că nu acest criteriu de evaluare a performanței managerului este explicația că stăm în statistici de-a dreptul spectaculos, raportat la media UE a acestor infecții – care, conform definiției, sunt tot cazuri de malpraxis, ci, evident, condițiile de igienă ireproșabile din sistemul de sănătate național. Atât cel public, cât și cel privat. Da, și cel privat, nu e o greșeală de exprimare.

    2. Asigurările de malpraxis din România nu acoperă daunele, sau cel puțin daunele morale pe care le cere un pacient într-un litigiu de malpraxis, sau le acoperă într-o proporție, îmi permit să afirm, extrem de redusă – plafonul maxim al sumei este uneori aproape cu valoare simbolică. Nu știu câți dintre dumneavoastră ați văzut cum arată o poliță de asigurare-tip de răspundere profesională obligatorie de acest gen (conținutul lor nu apare pe site-urile companiilor de asigurări). Eu am vazut, și acesta e un risc neacoperit de asigurător. Să fie asta una dintre explicațiile pentru care asigurătorii nu sunt chemați în garanție în proces? Nuuuuu, nici pomeneală.

    Felicitări pentru articol, și pentru citate. Mai ales pentru citatele 8-10. Contin atat de mult adevăr….

    Și mulțumesc pentru recenzie. M-ați stârnit și să caut cartea, cu siguranță va fi o lectură interesantă, și m-ați stârnit și să încep să scriu o serie de articole pe această temă, care – și din nou nu e o greșeală de redactare – în România este într-o formă embrionară, și (și) din acest motiv, se practică empiric, iar aceasta este cea mai elegantă formulare pe care am găsit-o.

    dr. Aurelian Cioran
    Senior Associate at Medical Lawyers Romania

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.