O deposedare (expropriere) cu aparență de legalitate și gust amar – Partea a II-a
3 martie 2021 | Giovani-Horațiu ȘCHIOPU
Giovani-Horațiu Șchiopu
Așa cum am promis în partea I, după primirea motivării Deciziei civile nr. 1101/02.12.2020, vom analiza pe scurt și considerentele pe baza cărora au fost admise apelurile comisiei locale de fond funciar (CLFF) și comisiei județene de fond funciar (CJFF), instanța stabilind validitatea unui titlu de proprietate emis în 2017 pentru punerea în executare a unei hotărâri definitive din 2009, dar cu nerespectarea dispozitivului și considerentelor acesteia privind vechile amplasamente la care intimații-reclamanți erau îndreptățiți, în condițiile existenței și a unui Proces verbal de punere în posesie pe ”vechile amplasamente”, emis de aceeași apelată-pârâtă, CLFF, în 2015…
Așa cum anticipam că nu pot exista considerente care să justifice legal și logic soluția, considerentele deciziei sunt atât de interesante încât, cel puțin la o primă vedere, justifică exercitarea a nu mai puțin de trei cereri pentru căile extraordinare de atac (două de revizuire și una de contestație în anulare), cum nu am mai întâlnit în peste 25 de ani de practică judiciară.
Motivarea efectivă a instanței de apel: ”Tribunalul, examinând sentința apelată, în raport de motivele de apel, de actele și lucrările dosarului …,:”, începe la pag. 19 direct cu o expunere privind emiterea titlului de proprietate la data de 23.02.2017 și continuă cu analiza cererii de chemare în judecată, a completării sau a lipsurilor acesteia, trecând apoi la o expunere academică despre înțelesul ”nulității absolute” și continuând cu analiza unora dintre motivele de nulitate invocate de reclamanți în cererea introductivă (găsind că nu există nici un motiv de nulitate), după care survine concluzia finală : ”În consecință tribunalul va admite apelurile declarate de CLFF(O) și CJFF (G)…”.
Este de remarcat că până la fraza ”În consecință… admite apelurile…”, nu există nici un considerent, nicio analiză a motivelor de apel invocate de cele două apelante, ci doar analiza unora dintre motivele de nulitate și a unora dintre dispozițiile legale (deci nu toate…), invocate de reclamanții-intimați în cererea de chemare în judecată… În egală măsură, nu există nicio frază referitoare la dispozițiile instanței de fond și motivele pentru care soluția și considerentele instanței de fond ar fi nelegale sau netemeinice.
Întrebarea care se pune este: Poate fi considerată ”pronunțare”, printr-o hotărâre definitivă, situația în care instanța de apel nu justifică în niciun considerent admiterea apelului ?
Potrivit DEX online pronunțarea ar presupune o minimă motivare a obiectului analizei. Obiectul analizei în apel este cererea de apel, în speța de față depusă de apelantele-pârâte, autorități publice, nu de reclamanți. Potrivit doctrinei[1] și practicii judiciare în spețe similare, pronunțarea presupune în mod necesar, logic, dar și obligatoriu o motivare (o justificare logică, raționament, în baza situației de fapt și a probelor administrate) asupra cererii deduse judecății. Bunăoară, prin Decizia I.C.C.J nr. 6580 din. 19 decembrie 2019, s-a statuat că „dacă prin dispozitivul hotărârii s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, iar în considerente nu a fost analizat acest capăt de cerere subsecvent, este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ.” [2] În același sens a decis I.C.C.J. și în alte spețe, de exemplu[3] că: „… este admisibil motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în situația în care în motivele de recurs se face referire la aspecte care au fost invocate și în cererea de apel, dar nu au fost analizate de către instanța de apel, astfel că în absența unui examen efectiv al acestor critici, instanța supremă casează hotărârea și trimite cauza spre rejudecare. (Decizia nr. 271 din februarie 2020, pronunțată de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Similar, prin Decizia I.C.C.J. nr. 6054 din 17.11.2020, nepublicată[4], cu referire la faptul că instanța de fond nu a analizat motivele invocate de autorul excepției, ci alte motive, inexistente în cererea dedusă judecății, motivarea fiind astfel străină de cererea judecată, Înalta Curte a stabilit că:
”O astfel de conduită procedurală nu corespunde exigențelor impuse de art. 425 Cod procedură civilă și art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt în mod real examinate de către instanța sesizată.
În dreptul intern hotărârea care conține motive străine de natura cauzei este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. (…).
Instanța de control judiciar (I.C.C.J, n.n.) apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă cererea.
În speța de față Înalta Curte consideră că hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de Codul de procedură civilă, întrucât instanța de fond nu a cercetat cererea formulată în cauză (subl. ns.), ceea ce impune admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.”
Desigur, strict formal, existența în dispozitiv a sintagmei ”admite apelurile”, apare ca fiind o pronunțare existentă. Totuși, prin prisma jaloanelor jurisprudențiale expuse mai sus, dar și a logicii simple, apreciem că pentru admiterea unei cereri, trebuie mai întâi analizată și expusă în considerentele hotărârii, acea cerere. Cu alte cuvinte, dacă ne aflăm într-o cale de atac, în hotărârea dată căii de atac instanța va trebui să analizeze prioritar cererea ”de atac” (apel, recurs etc.). Apreciem că în nicio situație nu se poate analiza în calea de atac (doar) cererea de chemare în judecată și să se admită apelul/recursul… Dimpotrivă, cererea introductivă de instanță va fi analizată doar în subsidiar, dacă mai este necesar după soluționarea excepțiilor, deci după analiza și admiterea căii (cererii) de atac, dar și după analiza și ”desființarea” sau ”validarea” considerentelor sentinței supuse controlului judiciar (atacate) la instanța superioară. În acest sens converg mai multe prevederi procedurale, cum ar fi în primul rând art. 477 alin. (1) C. proc. civ., limitele investirii fiind stabilite de apelante (nu de reclamanții-intimați, cum eronat a reținut instanța în speța examinată) și apoi disp. art. 480 C. proc. civ., privind soluționarea apelului, prevederi care pun întotdeauna pe primul plan analiza și admiterea apelului și subsecvent anularea, schimbarea sau păstrarea sentinței de fond. În același sens trebuie interpretate și disp. art. 496 alin. (1) C. proc. civ,[5] art. 508, alin. (3), fraza a doua[6] etc., fiind posibilă în calea extraordinară de atac emiterea unei hotărâri de anulare/casare mai întâi a hotărârii atacate și apoi, în pasul 2, judecarea fondului și pronunțarea unei alte hotărâri.
Pe aceeași temă și alți autori consideră că: ”Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară şi precisă, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de către părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.”[7]
Cu alte cuvinte, lipsa unor considerente care să analizeze motivele de atac și să justifice admiterea căii de atac, precum și lipsa unora care să reflecte analiza și să justifice schimbarea (în tot sau în parte a) sentinței atacate, reprezintă o veritabilă nepronunțare.
Revenind la speța expusă în episodul I, față de sentința care a admis cererea introductivă constatând nulitatea absolută a titlului de proprietate motivat: (i) de autoritatea (puterea) de lucru judecat cu privire la neîndeplinirea executării prin acest titlu de proprietate emis pentru alte suprafețe de teren decât cele prevăzute în titlul executoriu și (ii) de neconcordanța dintre titlul de proprietate și titlul executoriu cu privire la vechile amplasamente, prevăzute și în procesul-verbal de punere în posesie nr. 305/2015, iată considerentele instanței de control judiciar: Tribunalul a stabilit: ”Ca atare, privit prin prisma criticilor de nelegalitate invocate de către reclamanţi în cererea introductivă şi cererile modificatoare/precizatoare, faţă de dispoziţiile legale incidente şi aprecierea probatoriului administrat se constată că nu există nici o cauză de nulitate a titlului de proprietate contestat.
În aceasta constând analiza instanţei, prezentul tribunal nu face aprecieri nefiind investit astfel, asupra modalității de punere în executare a titlului de executare reprezentat de sentința civilă nr. 3936/12.11.2018 de către Comisia Locală de fond funciar O…, executare materializată prin emiterea titlului contestat, neprezentând relevanță o asemenea apreciere în cadrul obiectului pricinii de față, ce impune doar analiza condițiilor de validitate ale titlului de proprietate, această chestiune fiind supusă analizei de către instanţa învestită cu dosarul nr. 01387/192/2006, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3936/12.11.2008, de către Judecătoria B…, definitivă prin decizia civilă nr. 777/09.12.2009 a Tribunalului G… şi care, în cadrul conferit de Art.906 C.pr.civ. a stabilit, cu putere de lucru judecat, în considerentele deciziei menționate, că nu poate constitui o executare întocmai a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3936/12.11.2008, emiterea titlului de proprietate nr. 115069/23.02.2017.”
Sublinierile ne aparțin și evidențiază ”justificarea” denegării de dreptate comisă prin această motivare care s-a dorit a fi supra-argumentată academic, pentru a evita exact obiectul principal al cererii de chemare în judecată (și apel incident): neconcordanța dintre titlul executoriu (sentința civilă 3936/2008) și titlul de proprietate emis în 2017 pentru punerea ei în executare…
Întrerupem aici citatul considerentelor pentru o notă importantă:
– înaintea acestui considerent nu se vorbește despre nicio ”decizie” dintr-o altă cauză…, trimiterea fiind făcută la o decizie care există și are, într-adevăr, putere de lucru judecat;
– nici apelantele-pârâte, dar nici intimații-reclamanți nu au învestit instanța cu vreo cerere de analiză a modalității de punere în executare a titlului executoriu[8], considerentul instanței de control judiciar fiind inexplicabil;
– concordanța dintre titlul executoriu și titlul de proprietate emis în executare (căci aceasta este esența subînțeleasă a acestui considerent…, vom explica mai jos), nu este nicicum o ”modalitate” de executare, ci transpunerea efectivă în practică a prevederilor titlului executoriu, adică exact ceea ce au reclamat intimații-reclamanți că nu s-a întâmplat prin titlul de proprietate…
Considerentele continuă apoi:
„Cu privire la această din urmă chestiune se impune a se puncta faptul că aprecierea făcută de instanța respectivă (în decizia neindicată concret, dar avută în vedere, pentru că se aflase între timp de depunerea unei cereri de revizuire, n.n.) a vizat doar constatarea îndreptățirii reclamanților la penalități de întârziere din partea Comisiei Locale de fond funciar O…, care a procedat la punerea în executare a titlului executoriu prin emiterea titlului de proprietate cu reconstituirea terenului pe un alt amplasament prin sentința civilă ce constituie titlu executoriu fiind prevăzută, în subsidiar o astfel de reconstituire.
Instituirea unei obligații alternative în sarcina Comisiei Locale de fond funciar (O), executarea de către aceasta a obligației stabilite în subsidiar, dată fiind imposibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament din cauza nedefinitivării planurilor parcelare şi pentru a se pune la adăpost de o eventuală considerare a neexecutării de către aceasta a obligației stabilită prin hotărârea judecătorească şi de a fi obligată la plata unor penalități de întârziere exorbitante, nu poate constitui motiv de nelegalitate al titlului de proprietate contestat dar, în același timp, nu aduce atingere nici dreptului reclamanților de a obține, la momentul definitivării procedurii privind stabilirea planurilor parcelare , reconstituirea pe vechiul amplasament, cu reglementarea evident, la momentul respectiv, a situației privind preferabilitatea titlului de proprietate emis deja şi a celui emis ulterior, în ipoteza în care, acest lucru ar deveni posibil.
În consecință, tribunalul va admite apelurile formulate de …”.
Sublinierile ne aparțin și sunt făcute pentru a marca o evidentă contradicție între argumentele cuprinse într-un singur considerent…
Topica frazei fiind complexă, deci fără a avea pretenția că am deslușit corect, în înțelesul nostru tribunalul a stabilit că:
– deși există o hotărâre judecătorească definitivă (de peste 10 ani) ce prevede, în aplicarea principiului fundamental în dreptul funciar, restituirea terenurilor pe vechile amplasamente, descrise în considerentele acesteia și, deși intimații-reclamanți erau puși în posesie asupra vechilor amplasamente prin procesul-verbal de punere în posesie 305/27.01.2015 (ignorat total ca probă, neanalizat și neamintit de instanța ”de control” judiciar…), este imposibilă punerea în posesie pe vechile amplasamente, pentru trei motive: (i) inexistența planurilor parcelare;(ii) punerea la adăpost de o eventuală considerare a neexecutării și (iii) pentru a nu fi obligată apelanta la plata unor penalități de întârziere exorbitante;
– desigur, nu există niciun (alt) considerent cu privire la imposibilitatea obiectivă a emiterii unui titlu de proprietate pentru vechile amplasamente, dar, cel mai important de reținut este că, deși se invocă imposibilitatea pe motiv de inexistență a planurilor parcelare (care trebuiau întocmite de peste 10 ani…), în dosar există dovezi irefutabile că nici pentru ”noul” amplasament nu există aceste planuri ori documentația aferentă emiterii unui titlu de proprietate…(!), dovezi ignorate însă și ele, de instanța de control judiciar (apel);
– instanța de control judiciar interpretează dispozitivul sentinței titlu executoriu privind restituirea unor amplasamente similare ca fiind o obligație alternativă absolută, care poate fi impusă beneficiarilor în orice condiții, după bunul plac al apelantelor autorități publice…, ignorând inexplicabil considerentele acelei hotărâri, dar și probele existente în dosar, din care rezultă indubitabil recunoașterea comisiei locale de fond funciar cu privire la existența și posibilitatea retrocedării vechilor amplasamente (existând la dosar și adrese anterioare provenind de la comisia locală în același sens), recunoaștere dublată de procesul verbal de punere în posesie 305/2015…
Apoi, tribunalul își restrânge de-a dreptul curios limitele învestirii, apreciind printr-un considerent de tip sofism, nicidecum silogism (raționament), că analiza concordanței dintre titlul executoriu (considerentele privind vechile amplasamente, stabilite în urma expertizei topo) și titlul de proprietate 115069/2017, care prevede alte amplasamente, dar prin care se pretinde executată sentința 3936/2008, ar fi o chestiune de modalitate a executării… (!), nefiind învestit în acest sens… Aprecierea din considerentul citat mai sus cu privire la incidența art. 906 C.p.c. (penalitățile de întârziere în executare și limitarea lor) este făcută cu trimitere la o decizie, nemenționată altminteri, dar existentă în dosar, din care rezultă, cu putere de lucru judecat, neîndeplinirea executării prin titlul de proprietate. Această justificare a fost introdusă probabil după ce tribunalul a aflat că există la instanța superioară o cerere de revizuire întemeiată pe încălcarea autorității/puterii de lucru judecat a mai multor hotărâri, în primul rând a titlului executoriu, încercând astfel să motiveze atât neîncălcarea acestui principiu (autoritatea de lucru judecat), dar și neîncălcarea dreptului intimaților-reclamanți la vechile amplasamente, cândva în viitor, dacă va mai fi posibil … (?!), ceea ce ar induce ideea că Titlul de proprietate emis reclamanților ar constitui un fel de ”bonus” temporar sau definitiv (”în ipoteza în care, acest lucru ar deveni posibil”), până la definitivarea planurilor parcelare, cu reglementarea evident, la momentul respectiv, a situației privind preferabilitatea titlului de proprietate emis deja şi a celui emis ulterior ”. Desigur, aici se pun mai multe întrebări, cum ar fi: O astfel de ”hotărâre” poate fi considerată definitivă ? Cine cum și în ce procedură va stabili ”preferabilitatea titlului de proprietate emis deja şi a celui emis ulterior” ori dacă acest lucru (emiterea unui ”nou” titlu) a devenit sau nu posibil?
În mod paradoxal, prin două considerente succesive, tribunalul reține, pe de o parte, că s-a stabilit cu putere de lucru judecat neîndeplinirea executării prin titlul de proprietate, dar, în următorul considerent, apreciază că titlul de proprietate este valabil emis, deci legal și aplicabil, pentru ca apelantele să se pună „…la adăpost de o eventuală considerare a neexecutării de către aceasta a obligației stabilită prin hotărârea judecătorească şi de a fi obligată la plata unor penalități de întârziere exorbitante…” Doar în treacăt amintim că penalitățile – de numai 100 Lei pe zi de întârziere dar exorbitante în opinia tribunalului – au fost dispuse la aproape 3 ani de la începerea executării silite (prin Încheierea din 05.10.2016, având și ea putere de lucru judecat în ce privește întârzierea executării și a neîntocmirii planurilor parcelare…) și la peste 6 ani de la existența unei hotărâri definitive, neexecutate în nici un chip de cele două apelante-pârâte… și după mai bine de 24 de ani de procese ”echitabile” în justiția națională…!
În concluzie, stabilind că nu este învestit să se pronunțe asupra inadvertenței/ neconcordanței dintre titlul de proprietate și sentința pe care trebuia să o pună în executare, deși aceasta a fost esența cererii introductive și a considerentului decizoriu al instanței de fond, combătut/-ă în apeluri, apreciem că tribunalul nu s-a pronunțat asupra apelurilor și nici asupra sentinței apelate. O atare ”pronunțare” nu poate întruni cerințele art. 425 C. proc. civ., prin prisma exigențelor impuse unei hotărâri judecătorești, mai ales de control judiciar, această decizie suportând în opinia noastră o contestație în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2), pct. 4 , aplicabile în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, întrucât, așa cum am arătat mai sus, o atare manieră de ”motivare” face admisibil motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (11) pct. 6 C. proc. civ[9]. Ori, aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor care reglementează contestația în anulare împotriva unei hotărâri date în apel, nesusceptibile de recurs, se traduce prin admisibilitatea contestației în cazul în care acea hotărâre nu conține considerentele în baza cărora a fost admis apelul.
Mai sus am precizat că Decizia mr. 1101 din 02.12.2020 este susceptibilă de trei căi extraordinare de atac, privilegiu extrem de rar pentru un avocat.
În afara contestației în anulare, evocate supra, sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, pentru încălcarea autorității de lucru judecat a nu mai puțin de 5 alte hotărâri definitive (privind neîndeplinirea executării silite prin emiterea titlului de proprietate pentru alte amplasamente decât cele din sentința-titlu executoriu, privind întârzierea nejustificată în întocmirea planurilor parcelare și a punerii în executare a titlului executoriu, inexistența unor motive obiective de întârziere în executare etc..!), dar și o cerere de revizuire întemeiată pe disp. art. 509 alin. (1) pct. 1, pentru că tribunalul s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și a dat mai mult decât s-a cerut ori ce nu s-a cerut, stabilind că titlul de proprietate analizat întrunește toate condițiile de validitate (deși nu a fost investit cu o atare analiză) și ”găsind” că la dosar (f. 47-48, vol. I și f. 39-51, vol. II ds. primei instanțe), există documentația prealabilă (anexe validate, planuri parcelare, schițe de plan) cerută imperativ de disp. art. 36 din Regulamentul de aplicare a legii fondului funciar, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, motivând astfel inexistența nulității absolute pe acest motiv…, deși la acele file nu există nicio anexă ”validată”, nici un plan parcelar etc..! Mai mult, un considerent mai jos, aceeași instanță a stabilit că punerea în posesie pe vechile amplasamente este imposibilă tocmai pentru că lipsesc planurile parcelare.
În această ”ordine” de idei, nepronunțarea asupra incidenței disp. art. 14 din Legea nr. 18/1991 republicată, asupra art. 2 alin.(2) din Legea nr. 1/2000 ori asupra apelului incident și ignorarea procesului-verbal de punere în posesie nr. 305 din 23.02.2015 sunt doar amănunte nesemnificative… Importantă este doar scutirea unor autorități publice de orice răspundere, în dauna cetățenilor, daună care chiar reparată de C.E.D.O. va lăsa un gust amar, foarte amar.
[1] BOZESAN Vasile, Importanţa considerentelor hotărârilor judecătoreşti în procedura executării silite. Publicaţie: Revista Romana de Executare Silită 3 din 2015.
[2] Vezi mai mult pe: https://www.juridice.ro/715292/iccj-repunerea-partilor-in-situatia-anterioara-dispusa-prin-dispozitiv-nu-si-in-considerente.html
[3] Vezi Juridice.ro: https://www.juridice.ro/717817/iccj-aspecte-invocate-in-motivele-de-apel-neanalizate-de-instanta-de-judecata-invocate-ulterior-in-motivele-de-recurs.html?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=juridice_news&utm_term=2021-03-02
[4] Decizia 6054/17.11.2020 a fost pronunțată în cauza nr. 5145/2/2019, de I.C.C.J. – Secția de contencios administrativ și fiscal.
[5] Art. 496 alin. (1) : Instanţa, verificând toate motivele (de recurs, nu cele din cererea dechemare în judecată, n.n.) invocate şi judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui.
[6] Art. 508 alin. (3): … Dacă soluţionarea cauzei la acelaşi termen nu este posibilă, instanţa va pronunţa o hotărâre de anulare a hotărârii atacate şi va fixa termen în vederea soluţionării cauzei printr-o nouă hotărâre. În acest ultim caz, hotărârea de anulare nu poate fi atacată separat.
[7] TERZEA Viorel, Noul Cod de Procedură Civilă adnotat din 01-aug-2016, Universul Juridic
Publicație: Noul Cod de Procedură Civilă adnotat, la: https://sintact.ro/#/commentary/587229850/1/terzea-viorel-noul-cod-de-procedura-civila-adnotat-din-01-aug-2016-universul-juridic?cm=URELATIONS
[8] ”Modalitățile” de executare sunt indicate generic în art. 624 C.p.c.:
Art. 624 Modalități de executare
Executarea silită se efectuează prin:
1. urmărirea bunurilor mobile şi imobile ale debitorului sau aparţinând terţilor ţinuţi să răspundă, în condiţiile legii, pentru obligaţiile debitorului, în scopul îndestulării creditorilor;
2. predarea către creditor a bunurilor, prevăzute în titlul executoriu, ce sunt deţinute fără drept de debitor;
3. alte măsuri prevăzute de lege.
[9] „ 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;”
Av. Giovani-Horațiu Șchiopu, Șchiopu și Asociații
