Necesitatea taxării echitabile a economiei digitale, urgentată de pandemia de COVID-19
02.12.2020 | JURIDICE.ro

Mihaela Iacob, Manager Senior Deloitte România, și Claudia Matei, Consultant Senior Taxe Directe Deloitte România au redactat materialul Necesitatea taxării echitabile a economiei digitale, urgentată de pandemia de COVID-19, în care au arătat, printre altele, că „Publicarea Rapoartelor cu privire la taxarea activității digitale reprezintă reactivarea și dezvoltarea propunerii prezentate în cadrul GloBE, aceea de a structura reforma fiscală pe doi piloni, pentru alocarea drepturilor fundamentale de impunere între țările din care sunt extrase veniturile.
Astfel, Pilonul I propune introducerea unor noi reguli de alocare a drepturilor de impunere între jurisdicții, pentru a ține cont de realitățile economiei digitale. În prezent, o companie poate fi supusă taxării într-o anumită jurisdicție dacă este prezentă fizic (deține personal, active) pe teritoriul respectiv. Având în vedere că economia digitală presupune din ce în ce mai mult imposibilitatea localizării fizice a afacerilor și operarea prin prezențe virtuale pe teritoriul altor state, se impune ca regulile de fiscalitate internațională să fie, la rândul lor, adaptate noii realități.
Concret, Pilonul I își propune să introducă drepturi de impozitare pentru statele unde contribuabilii au piețe de desfacere (așa numitele „market jurisdictions”), chiar și în situația în care compania nu are niciun fel de prezență fizică acolo. Pentru anumite afaceri, o astfel de măsură se poate traduce în impozitarea unei părți a profiturilor în jurisdicțiile în care se află utilizatorii. Referitor la condițiile și cuantumul profiturilor care se vor aloca acestor jurisdicții, nu s-a ajuns încă la o formulă definitivă, însă se ia în calcul, de principiu, cel puțin o parte din profiturile reziduale obținute de grup. Un alt demers pe care și-l propune Pilonul I este introducerea unui nivel standard de remunerare pentru activitățile de marketing și distribuție de bază desfășurate pentru persoane afiliate (companii din cadrul aceluiași grup) precum și introducerea unor mecanisme menite să conducă la o soluționare eficientă a eventualelor dispute privind alocarea profiturilor între autoritățile fiscale din diverse jurisdicții.
La rândul său, Pilonul II aduce ca element de noutate impunerea unui nivel minim de impozitare a profitului la nivel global. Aceasta presupune, pe de o parte, obținerea unui consens cu privire la armonizarea sistemelor de raportare, și, pe de altă parte, introducerea unor mecanisme care să permită impozitarea la un nivel minim a profiturilor care, în anumite jurisdicții, acum sunt taxate cu cote foarte mici sau deloc. Este important de menționat faptul că propunerile incluse în Pilonul II vizează grupurile din toate industriile, cu anumite excepții – fondurile de investiții, fondurile de pensii, corpurile guvernamentale și organizațiile non-profit. În plus, regulile urmează să se aplice grupurilor cu venituri anuale de peste 750 de milioane de euro, astfel încât Pilonul II să fie în linie cu pragul valoric descris în cerințele de raportare pentru fiecare țară în parte („Country by country reporting”).”