CCR. Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive cu privire la latura penală. Constituționalitate
18 septembrie 2023 | Anda-Laura DUȚESCU
Anda Laura Duțescu
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 680 din data de 24 iulie 2023 a fost publicată Decizia nr. 196/2023 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Eugen Papuzu într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin – Secţia penală.
În ceea ce privește obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, acesta este reprezintat de dispoziţiile dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
„(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;”.
Se susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 23 alin. (12), ale art. 124 alin. (1) şi (3), ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa, activitatea desfăşurată în ciclul ordinar al procesului penal – dacă a fost legală şi temeinică – trebuie să se finalizeze cu pronunţarea unei hotărâri definitive, având autoritate de lucru judecat, în care faptele reţinute exprimă adevărul, iar legea penală şi cea civilă au fost aplicate corect. Practica a învederat însă şi cazuri de hotărâri definitive care au soluţionat cauzele penale cu grave erori de fapt şi de drept. Legiuitorul a avut în vedere o asemenea ipoteză, raţiune pentru care a instituit căile de atac extraordinare ca mijloace procesual penale de desfiinţare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat care nu corespund legii şi adevărului. Având în vedere faptul că instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduce atingere autorităţii de lucru judecat – aşadar stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, care este menită să dea încredere în activitatea justiţiei -, cazurile şi condiţiile de exercitare a căilor extraordinare de atac trebuie să fie strict reglementate de legiuitor, în vederea restabilirii ordinii de drept. În egală măsură, opţiunea legiuitorului în reglementarea căilor extraordinare de atac trebuie să se realizeze în limite constituţionale.
În mod repetat, Curtea a subliniat că revizuirea este calea extraordinară de atac care permite instanţei penale să revină asupra propriei hotărâri, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară.
Referitor la obiectul căii de atac analizate, Curtea a statuat că revizuirea poate fi exercitată – în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură penală – numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă (sentinţe) sau la instanţa de apel (decizii). Totodată, revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Astfel, soluţionând fondul cauzei, instanţa judecătorească rezolvă acţiunea penală, ceea ce, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, înseamnă că hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.
Autorul excepţiei pune în discuţie interpretarea dată de doctrină şi practica judiciară dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în sensul că motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală poate fi invocat numai atunci când se solicită constatarea netemeiniciei unei hotărâri definitive şi pronunţarea unei soluţii diametral opuse, adică schimbarea soluţiei din condamnare, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal – în achitare sau invers, iar nu şi atunci când se invocă nelegalitatea respectivei hotărâri.
Având în vedere, pe de o parte, caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac de retractare, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile de fapt – în timp ce erorile de drept pot constitui doar obiect al recursului în casaţie şi erorile de procedură pot forma doar obiectul contestaţiei în anulare -, iar, pe de altă parte, rolul constituţional al legiuitorului consacrat de prevederile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Legea fundamentală referitoare la prevederea prin lege a procedurii de judecată şi, respectiv, la folosirea căilor de atac în condiţiile legii, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în temeiul cărora revizuentul poate solicita numai constatarea netemeiniciei unei hotărâri definitive şi pronunţarea unei soluţii diametral opuse, nu sunt de natură să înfrângă normele constituţionale privind principiul legalităţii, egalitatea cetăţenilor în faţa legii fără privilegii şi fără discriminări şi înfăptuirea justiţiei în numele legii.
Aşa fiind, dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală – care nu permit admiterea în principiu a unei cereri de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată pe calea revizuirii, cerere care ar viza îndreptarea nelegalităţii hotărârii definitive de condamnare – nu aduc atingere prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1), ale art. 124 alin. (1) şi (3), ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Legea fundamentală.
Totodată, Curtea observă că prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie referitor la legalitatea pedepsei nu sunt aplicabile în cauză, întrucât textul de lege criticat reprezintă o normă de procedură. Or, aplicarea principiului legalităţii pedepsei se impune numai în legătură cu incriminarea faptelor, adică în domeniul dreptului penal substanţial, iar nu şi în ceea ce priveşte procedura de desfăşurare a procesului penal.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
