« Secţiuni
Selected
CorporatePlatinum members
2 comentarii

Inedit și exclusiv, dați o notă! Proiect referitor la exercitarea atribuțiilor specifice unei funcții de conducere la o instanță
04.12.2020 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Publicăm, în premieră și în exclusivitate, un Proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice unei funcţii de conducere la instanţe, invitându-vă ca, la Comentarii, să faceți propria evaluare a notei pe care acest proiect o merită (lipsesc din proiect referirile la instanță şi la funcţia pentru care s-a candidat, astfel că acesta ar putea fi avut în vedere în managementul oricărei instanţe).

Potrivit art. 15 din HCSM nr. 188/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, candidaţii susţin oral, în faţa comisiei de examinare, proiectul referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere. În aprecierea susţinerii proiectului vor fi avute în vedere, în principal, următoarele criterii:
a) capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de decizie, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativa şi capacitatea de adaptare rapidă;
b) îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege şi regulamente, cunoaşterea şi capacitatea de a pune în practică politicile publice din domeniul justiţiei, strategiile naţionale şi secvenţiale în domeniul justiţiei şi respectarea principiului repartizării aleatorii;
c) comportamentul şi comunicarea cu judecătorii, procurorii, personalul auxiliar, justiţiabilii, persoanele implicate în actul de justiţie, alte instituţii, mass-media, asigurarea accesului la informaţiile de interes public din cadrul instanţei şi transparenţa actului de conducere;
d) folosirea adecvată a resurselor umane şi materiale, evaluarea necesităţilor, gestionarea situaţiilor de criză, raportul resurse investite – rezultate obţinute, gestionarea informaţiilor, organizarea pregătirii şi perfecţionării profesionale şi repartizarea sarcinilor în cadrul instanţelor.

Pentru fiecare categorie de criterii dintre cele prevăzute la alin. (2) se acordă maximum 2,5 puncte din totalul punctajului pentru această probă. Modalitatea de repartizare a punctajului maxim în cadrul fiecărei categorii de criterii se stabileşte de comisia de examinare înainte de susţinerea acestei probe. Nota finală la susţinerea proiectului reprezintă media aritmetică a notelor acordate de fiecare membru al comisiei.

Iată în continuare textul proiectului. Și așteptăm cu interes notele dumneavoastră!

„PROIECT REFERITOR LA EXERCITAREA ATRIBUŢIILOR SPECIFICE UNEI FUNCŢII DE  CONDUCERE LA INSTANŢE

I. PREZENTARE GENERALĂ A INSTANŢEI (…)

II. DISFUNCȚIONALITĂȚI ÎN ACTIVITATEA INSTANŢEI

Prin H.C.S.M. nr. 162/2017[1] s-a analizat situația de ansamblu a sistemului judiciar precum şi a problematicilor curente legate de gestionarea eficientă a actului de justiţie, prin raportare la resurse şi obiective ceea ce a condus la identificarea a 5 direcţii prioritare ale Consiliului Superior al Magistraturii pentru mandatul 2017-2022 vizând: 1. Independență –responsabilitate: identificarea unor pârghii eficiente de întărire a independenţei corelativ cu creșterea responsabilității; 2. Independenţa financiară; 3. Asigurarea uni volum optim de muncă în instanţe: adaptarea resurselor umane la nevoile concrete ale instanțe. Cadru legal suplu pentru asigurarea eficientizării activității judiciare. 4. Infrastructură instanţe. Îmbunătățirea infrastructurii şi logisticii IT; 5. Comunicare. Comunicare publică eficientă şi predictibilă în acord cu principiul transparenţei instituţionale.

Prin H.G. nr. 1155/2014 prin care s-a aprobat Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020, s-a plănuit crearea unui sistem judiciar modern, eficient şi transparent, subliniindu-se că aceasta implică atât îmbunătăţirea cadrului normativ şi instituţional aferent, cât şi implementarea unor standarde de management la nivelul instituţiilor sistemului judiciar, care să confere calitate actului de justiţie.  Ca direcţii de politică strategică se urmărește întărirea capacității instituţionale a sistemului judiciar, asigurarea şi atingerea obiectivului general de creare a unei administraţii publice mai eficiente, prin sporirea transparenţei activităţii judiciare, precum şi prin creşterea calităţii serviciilor publice furnizate cetăţenilor.

În contextul creșterii gradului de rezistenţă la acceptarea hotărârilor judecătoreşti pe fondul unei practici a instanţelor lipsite de predictibilitate, generate nu de activitatea de judecată, ci de noutatea textelor legale cărora magistraţii nu au avut ocazia să le stabilească înţelesul deplin acceptat, la care se adaugă constatarea neconstituţionalităţii unor texte (în special din N.C.P.P.), deficienţele organizatorice din activitatea instanţei trebuie analizate din perspectiva măsurilor pe care managerii de instanţe le pot lua pentru implementarea acestor politici.

Trebuie subliniat că, din punctul de vedere al activităţilor instanței, referitor la toate sectoarele, începând cu activitatea de judecată şi terminând cu arhivarea, există o bună organizare şi funcţionare, asigurându-se premisele pentru realizarea unui act de justiţie corespunzător, se manifestă un climat aparent calm, de înţelegere a propriilor responsabilităţi şi de asumare conştientă a îndatoririlor pe care personalul le are în baza legilor, regulamentelor sau dispoziţiilor organelor de conducere.

Prin implicarea în administrarea activității judiciare și prin cointeresarea judecătorilor în funcționarea instanței în ansamblu său și în problemele manageriale pe care aceasta le implică, apreciez că activitatea instanţei poate fi îmbunătăţită, astfel încât, ţinându-se cont de interesele tuturor grupurilor constituite în ansamblul entităţii alcătuite din Curtea de Apel şi instanţele arondate cu care se află în interdependenţă, să se articuleze un mecanism unitar, astfel încât să se creeze premisele unei funcţionări normale pe fiecare treaptă componentă.

1. Lipsa de coeziune a colectivului instanţei

Climatul de muncă, colaborare şi încredere în cadrul colectivului ţine de abilitățile personale ale membrilor echipei manageriale, de aptitudinile lor de a mobiliza şi direcţiona capacităţile membrilor organizaţiei pentru atingerea scopurilor definite, justificate de dorinţa conducătorului de a satisface interese comune.

Conducerea instanţei pare să fi eșuat în trei planuri fundamentale pentru management: 1.) nu şi-a dovedit capacitatea înțelegerii și adoptării unor decizii tehnic-operaționale juste şi adecvate; 2.) direcția și strategia organizației urmărite de conducere ignoră complet împrejurarea că principalul obiectul de activitate al managerilor este influenţarea comportamentului salariaţilor în direcţii care să ducă la satisfacerea necesităţilor organizaţiei şi  3.) concentrarea exclusiv pe realizarea unor responsabilități ce țin strict de activitatea tehnică a  instanţei cu neglijarea – mai mult sau mai puţin voită – a responsabilităților interpersonale şi informaţionale, dedicate managementului salariaţilor .

Ceea ce pare a nu se înţelege de către actuala echipă managerială este aceea că statutul managerului implică o interacţiune în interiorul grupului de muncă, iar succesul în aceste funcţii se bazează încrederea celor conduşi că persoanele în cauză sunt capabile, mai mult decât altele, să realizeze interesele acestora; pe de altă parte, managerul trebuie să fie o persoană capabilă să identifice existenţa unor nevoi nesatisfăcute în interiorul grupului şi să se erijeze în poziţia de apărător al acestora, poziţie ce poate fi păstrată atâta timp cât efortul său este încununat cu succes.

Datorită modalității în care, în ultimul timp, conducerea instanţei şi-a manifestat ceea ce doctrina economică numeşte „motivarea managerială” – o simplă nevoie de putere şi dorinţă de realizare personală (acceptabile până la un anumit punct), care nu sunt însă dublate şi moderate de preocupări legate de îmbunătăţirea condiţiei organizației conduse şi persoanelor aflate în subordine – colectivul de judecători ai instanţei este stăpânit de neliniștea că setea de putere va deveni, pe viitor, foarte uşor un stimulent a unui tip de manager ce nu va lua în considerare deloc dorinţele şi interesele organizaţiei, bazat pe dominare şi coerciţie şi furnizor de beneficii exclusiv pentru cel ce îl exercită şi cei apropiaţi lui.

S-a observat astfel, nu producerea unor procese de creștere și dezvoltare personală a managerilor, de acumulare de noi abilități, de schimbare de mentalitate, ci tendinţa alcătuirii unei echipei manageriale decuplate rolul şi locul pe care îl deţine sistemul managementului participativ, în care particularităţile individuale, de interese şi dorinţe, de sistem al relaţiilor interpersonale şi însuşirile membrilor echipei manageriale nu metamorfozează capacitățile individuale de competenţă şi experienţă nici măcar într-o forţă mult mai puternică decât suma lor (poate din cauză că formarea acestei echipe nu se bazează pe criterii raţionale, ci pe adeziunea la un management al obiectivelor şi soluţiilor care se impun, şi nu se discută, în care rolul celorlalţi este limitat la așteptarea de instrucțiuni).

Practicarea stilului de conducere autoritar, caracterizat printr-un puternic control individual asupra tuturor deciziilor și o contribuție redusă a salariaţilor a condus  – previzibil, dar nu şi pentru conducerea instanţei – la crearea unui mediu de lucru conflictual, disfuncțional și ostil, în care, datorită faptului că salariații se simt constrânși, motivația efectuării activităților se diminuează progresiv şi calitatea muncii scade.

S-a ajuns astfel ca indicele dezirabilităţii ca membrii să rămână în echipă să fie unul foarte scăzut, ca angajamentul fata de obiectivele instanţei să fie deficitar şi acesta, în special, datorită lipsei cultivării unei mândrii a apartenentei la grup (ca măsură a neidentificării cu statutul sau ideologia grupului ce par a fi proiectate asupra acestuia de echipa de conducere).

Profitând de puterea pe care exemplul personal o poate avea, apreciez că trebuie urmărită şi neîntârziat realizată o evoluție într-un sens contrar celor petrecute în ultimul timp, spre atenuarea stării conflictuale prin promovarea deschisă, concretă şi nu doar declarativă, a acceptării diferențelor individuale şi colaborării în cadrul secţiilor instanţei.

Acesta se poate realiza prin solicitarea în mod constant unor sugestii de la salariaţi la fiecare decizie cheie, prin adaptarea stilului de conducere în funcție de diferențele dintre salariaţi, prin demonstrarea că agenda şi scopurile ale instanţei sunt poziţionate de manageri  înaintea agendei şi obiectivelor individuale, care împreună cu salariații pot astfel contribui şi mai relevant la realizarea obiectivelor comune ale instanţei.

2. Ineficienţa a măsurilor legal posibile privind respectarea obligaţiilor legale şi a regulamentelor de către judecători şi personalul auxiliar de specialitate, în special privind respectarea termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti şi privind soluţionarea cu celeritate a cauzelor 

Deşi s-au dispus verificări periodice privind respectarea dispoziţiilor legale referitoare la respectarea termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti şi privind durata de soluţionare a cauzelor şi s-au identificat factorii obiectivi şi subiectivi care conduc la temporizarea procedurilor sau la depăşirea termenelor de redactare a hotărârilor, aspecte ținând de volumul mare de activitate (care a împiedicat conceperea unor măsuri individualizate[2]) precum şi lipsa unor competenţe clare şi a resurselor necesare care să permită conducerii instanţelor să-şi îndeplinească în mod eficient îndatorirea de a asigura buna administrare a instanței, au condus la înregistrarea unor rezultate nemulțumitoare în privinţa termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti şi a duratei de soluţionare a cauzelor.

Astfel, s-a observat situaţia că în practica instanţelor există cauze obiective care prelungesc durata procedurii de soluţionare a cauzelor precum: efectuarea cu întârziere a expertizelor tehnice de specialitate; numărul mic de judecători; suspendarea judecăţii pe perioade lungi de timp; intervenirea unor decizii de anulare/desfiinţare cu trimitere spre rejudecare; lipsa sălilor de şedinţă; dificultăți în îndeplinirea procedurilor de citare etc. dar şi situaţii frecvente în care culpa instanţei a contribuit la temporizarea procedurii precum: modul defectuos de aplicare a dispoziţiilor legale (discutarea, încuviinţarea şi administrarea probelor în etape, modalitatea de încuviinţare şi administrare a probei cu expertiza), studierea insuficientă a dosarelor şi neadoptarea sancţiunilor specifice în cazul în care părţile nu au respectat obligaţiile stabilite de către instanţă.

Intenţia de înlăturare a acestor cauze a reuşit parţial, o prioritate a unui judecător cu funcţie de conducere trebuind să fie conceperea unui plan de măsuri (care să pornească de la eliminarea cauzelor ce au împiedicat iniţial atingerea rezultatelor vizate – ținând în special de conștientizarea rolului social al judecătorului, aplicarea legii fiind un mijloc de realizare a echităţii sociale) care, la nivelul tuturor instanţelor, să elimine pe cât posibil acest tip de disfuncţionalităţi. Apoi, în privinţa anumitor cauze a duratei nerezonabile a judecății pricinilor – legate de colaborarea cu experţii judiciari – trebuie realizate întâlniri cu reprezentanţii experților din toate specializările pentru a se stabili anumite bune practici în folosul creșterii calităţii actului de justiţie; implementarea şi eficiența acestor bune practici trebuie monitorizate şi extinse în colaborare cu reprezentanţii formelor de organizare profesională ale experţilor judiciari[3].

3. Inexistența unui plan de măsuri privind organizarea studiului profesional al judecătorilor armonizat la nivelul tuturor instanţelor, astfel încât acesta să constituie o bază a realizării activităţii de unificare a practicii judiciare

O varietate de motive: perioada lungă de vacanţă a funcţiei de vicepreședinte, dezinteresul judecătorilor care ocupă sau au ocupat funcţia de vicepreședinte şi înţelegerea eronată a atribuţiilor organizare a studiului profesional al judecătorilor şi de coordonare a activității de unificare a practicii judiciare, lipsa de preocupare a judecătorilor din instanţe care nu participau şi la întâlnirile instanțelor superioare, stabilirea unor teme neatractive, fără consecinţe practice, etc. a făcut ca şedinţele de studiu profesional al judecătorilor să nu aibă ca efect coordonarea studiului profesional la nivelul tuturor instanţelor şi diseminarea pe plan vertical şi orizontal a rezultatelor acestor întâlniri.

Subliniind importanţa socială a rolului judecătorilor – care, prin hotărârile pronunțate, ajută la conturarea anumitor aspecte ale vieții sociale şi, în timp, la modelarea societății -, trebuie urmărită organizarea şedinţelor de studiu profesional, coordonat la nivelul tuturor instanţelor. Doar în acest cadrul juridic de colaborare între judecători, aceștia vor fi conştientizaţi că trebuie să acorde atenţie tuturor evoluţiilor şi schimbărilor juridice care au loc în jurul lor; aceasta ar constitui şi o modalitate prin care judecătorii vor face schimb de cunoştinţe şi vor încerca să se consulte cu alţi colegi, astfel încât să observe nu numai performanţele lor, ci şi pe ale altora.

Pe această cale, nu doar că se îndeplinesc armonios mai multe atribuţii referitoare la pregătirea profesională şi unificarea practicii[4], dar se creează premisele valorificării jurisprudenţei instanţei de control judiciar într-o manieră mult mai promptă şi cu finalitate imediată, cu mult mai utilă decât metoda clasică de culegere de hotărâri, sortare, evidenţierea problemelor relevante etc.

4. Lipsa unor rezultate însemnate ale măsurilor privind unificarea practicii judiciare

Aplicarea secţiunii a IV-a a R.O.I.J a şi a Hotărârii secţiei pentru judecători a C.S.M. nr. 148/2015 a fost lipsită de efecte remarcabile, în principal pentru că: judecătorii nu se simt obligaţi nici măcar de soluţiile constante ale instanței de control judiciar în speţe similare, nu există bază de date electronică în domeniul jurisprudenţei în care să fie publicate toate hotărârile instanţei (evident, cu respectarea vieții private) structurate pe materii şi subiecte, cu indicarea judecătorilor care le-au pronunțat; nu există, la nivelul fiecărei instanţe un sistem intern pentru analiza jurisprudenței proprii care să includă și organizarea unor reuniuni pentru discutarea jurisprudenței pertinente, din perspectiva securităţii juridice.

În plus, deşi atât art. 25 şi urm. din R.O.I. cât şi H.C.S.M nr. 148/2015 cuprind instrumentele ce pot conduce la promovarea uniformităţii legii (circularea unei mape informative, sistemul intern de jurisprudenţă, discuţiile active şi periodice de jurisprudenţă, discuţiile cu celelalte instanţe), responsabilii cu aceste activităţi nu ar trebui să se limiteze la acestea (s-ar putea adăuga, spre exemplu, întocmirea unor acorduri cu privire la soluţionarea anumitor speţe cu caracter repetitiv, iar aceste acorduri să fie publicate şi respectate la nivel intern).

În fine, chiar dacă mecanismul secţiunii a IV-a a R.O.I.J. şi al H.C.S.M nr. 148/2015 este aplicat, nu există un sistem de control al respectării măsurilor stabilite în acest scop şi nici de actualizare regulată a soluţiilor problemelor de drept care au condus la pronunţarea unor soluţii diferite, ştiut fiind că, pe această cale nu pot fi impuse dezlegările de drept cu caracter obligatoriu. Acesta şi pentru că, deşi prin H.C.S.M. 148/2015 s-a dorit instituţionalizarea unor instrumente prin care uniformitatea aplicării legii să poată fi stabilită obiectiv şi repede, măsurile propuse presupun trecerea unor perioade de timp ce nu va juca în favoarea lesnicioasei  acceptări a unei practici unitare (ci, dimpotrivă, în sensul accentuării caracterului neunitar al acesteia, pentru că soluţiile ce s-ar propune în urma întâlnirilor reprezentanţilor I.N.M. şi C.S.M. cu cei ai Curţilor de Apel ar veni cu mare întârziere).

5. Lipsa de personal şi insuficienţa spaţiilor

Alte disfuncționalități importante ale instanţei  sunt lipsa de personal şi o insuficienţa spaţiilor (săli de judecată, birouri, camere de consiliu, arhive).

Din perspectiva lipsei de personal, chiar dacă statisticile analizează doar activitatea judecătorilor[5] (a căror muncă este cuantificabilă în termene, hotărâri etc.) cred că ar trebui mutată atenţia şi către activitatea personalului auxiliar de specialitate care întâmpină serioase dificultăţi în contextul implementării noilor coduri şi al instabilității legislative respectiv creşterea semnificativă a volumului de muncă, cauzată de mărirea numărului de operaţiuni ce trebuie efectuate în cadrul procedurii prealabile fixării primului termen de judecată, în cadrul procedurilor de comunicare a hotărârilor, în materie civilă, întocmirea noilor proceduri de comunicare introduse de Codul de procedură penală; îngreunarea activităţii cauzată de operaţiunile tehnice şi statistice ce trebuie efectuate în aplicaţia ECRIS, ceea ce a condus la alocarea unui timp insuficient pentru întocmirea lucrărilor şi pregătirea profesională; neadaptarea sistemului ECRIS la tipul actelor de procedură ce trebuie comunicate; necorelarea prevederilor Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi a programului informatic ECRIS cu dispoziţiile noilor coduri de procedură.

Toate aceste neajunsuri se grefează pe numărul scăzut de grefieri, iar principala preocupare pe termen scurt ar trebui să fie sprijinul fundamentarea unei lucrări pe care  preşedintele instanţei ar trebui să o realizeze pentru majorarea schemelor de personal auxiliar ale instanţelor, paralel cu o corelare a volumului de activitate cu aceste organigrame prin normarea muncii conform unor criterii unitare la nivelul întregii ţări şi prin asigurarea fondurilor necesare plăţii orelor suplimentare – aspecte care ţin, este adevărat, de îmbunătăţirea cadrului normativ[6].

Acordarea de sprijin personalului în activitatea de judecată impune adoptarea unui management al încărcăturii muncii: monitorizarea volumului de muncă; analiza şi căutarea unor soluţii optime de îmbunătățire a proceselor de muncă, cu procedee clare şi flexibile, stabilite cu consultarea persoanelor implicate; informarea personalului în legătură cu aspectele importante din activitatea profesională.

III. OBIECTIVELE ACTIVITĂŢII

Considerații generale

Asigurarea unui act de justiţie eficient, accesibil şi de calitate reprezintă o aşteptare legitimă a cetăţenilor unei societăţi întemeiate pe respectul normei de drept, modul în care este înfăptuită justiţia influenţând în mod direct coordonatele fundamentale de funcţionare a societăţii, precum separaţia puterilor în stat, securitatea juridică, dezvoltarea economică[7].

Instanţele trebuie să funcționeze cu mai multă eficiență și cu mai puține costuri în sarcina utilizatorilor (financiare, dar şi emoționale), iar acestea trebuie să se reflecte în modificarea modului tradițional de administrare a instanţelor de judecată, nu doar din perspectiva organizării și a valorilor care stau la baza acestei organizări ci din punctul de vedere al unei schimbări culturale şi al recunoaşterii  de către managerii din sistemul judiciar a rolului important al sistemului judiciar în procesul de reformă[8].

Astfel, noile realități sociale – în care legitimitatea autorității judecătorești este contestată – impun reconsiderarea rolului pasiv al sistemului judiciar care, tradiţional, apreciază că menirea sa este de a audia părţile, de a lua decizii, de a pronunţa hotărâri şi de a aplica pedepse.

Dacă, până acum, era considerat ca suficient să se garanteze independența justiției, exigențele actuale universal valabile de îmbunătăţire a calității actului de justiție și a eficacității sistemului judiciar[9] trebuie să conducă la o reașezare a bazelor organizării instanțelor care sunt acum văzute ca instituţii pur birocratice ce sunt interesate mai mult de conformarea la proceduri formale decât de atingerea rezultatelor concrete.

Aceasta deoarece răspunderea magistraţilor (nu şi o răspunderea a actorilor sistemului, a conductorilor instituțiilor ce alcătuiesc autoritatea judecătorească) este eminamente legată de ținerea unei evidențe a actelor procedurale desfășurate prin intermediul registrelor și al dosarelor (în principal, în format pe hârtie şi, subsidiar, în formă electronică); în această modalitate se urmărește relevarea respectării procedurilor legale, dar în activitatea astfel jurnalizată nu se ține cont de elemente precum eficiența sau calitatea serviciului.

Eficienţa judecătorilor şi a sistemului judiciar este o condiţie necesară pentru protecţia drepturilor fiecărei persoane, pentru certitudine juridică şi pentru încrederea publicului în statul de drept. Eficienţa înseamnă adoptarea unor decizii de calitate într-un termen rezonabil şi având la bază o examinare echitabilă a elementelor de la dosar, care se poate obţine numai din îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiei ce revine fiecărui judecător de a asigura gestionarea în mod eficient a cazurilor primite spre soluţionare, inclusiv punerea în executare a deciziilor, când aceasta ţine de competenţa lor[10].

În Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020[11], au fost identificate ca fiind domenii prioritate ale procesului de modernizare a sistemului judiciar: necesitatea eficientizării justiţiei, consolidarea instituţională a sistemului judiciar, întărirea integrităţii sistemului judiciar, îmbunătăţirea calităţii şi transparenţei în actul de justiţie şi ameliorarea accesul la justiţie.

Apoi, acolo unde Strategia prevede atribuţii pentru unele componente autonome ale sistemului – adică în domeniile optimizării organizării şi funcţionării instanţelor şi consolidarea capacităţii administrative a acestora, întărirea integrităţii instanţelor pentru îmbunătăţirea percepţiei generale cu privire la corectitudinea şi etica judiciară, reducerea duratei procedurilor şi unificarea practicii judiciare, îmbunătăţirea mijloacelor de comunicare externă ş.a. – trebuie realizat un plan ce să conţină obiectivele specifice care să se subsumeze obiectivelor generale ale sistemului, în care să fie cuprinse acţiunile ce trebuie întreprinse pentru atingerea obiectivelor enunţate, termenele de realizare, persoanele responsabile precum şi indicatorii de performanţă.

Implementarea planului trebuie periodic monitorizată şi evaluată pe baza unor  rapoarte trimestriale/semestriale de control – eventual, într-un cadru care să cuprindă şi preşedinţii de tribunale şi judecătorii -, astfel încât pe baza acestor rapoarte de monitorizare, să se poată ajunge la îmbunătăţirea, actualizarea sau chiar modificarea planului de acţiune.

Planul urmărește valorizarea principalelor atribuţii specifice ale vicepreședintelui (organizarea şi urmărirea realizării studiului profesional al judecătorilor, coordonarea activității de unificare a practicii judiciare; organizarea activității de formare profesională continuă a judecătorilor) şi pornește de la constatarea că principalele reproşuri care se aduc instanţelor de judecată vizează numărul foarte mare al proceselor pe rol, durata prea mare a soluționării cauzelor, inadecvarea resurselor umane la volumul de lucru, practica judiciară neunitară (şi/sau imprevizibilă), lipsa transparenței în realizarea actului de justiţie.

De aceea, prezentul proiect managerial intenționează fructificarea atribuțiilor conferite conducerii instanţei  potrivit art. 46 alin. din L. nr. 304/2004 şi prin art. 7 şi art. 8 din H.C.S.M. nr. 1375/2015[12] în sensul dezvoltării unui set de valori care trebuie să se regăsească în fiecare aspect al realizării judecaţii: asigurarea egalității în fața legii; asigurarea echității procedurale justiţiabililor; garantarea adoptării hotărârilor în mod independent şi imparțial; asigurarea competenței şi integrității. Apoi, din perspectiva percepţiei asupra actului de justiţie sunt vitale: asigurarea transparenței în activitate; oferirea unor servicii accesibile şi la timp; oferirea de certitudine/predicitibilitate justițiabililor în toate aspectele activității.

Examinând factorii care influențează eficiența instanţelor, trebuie făcută deosebirea între factori externi și cei interni.

În cazul factorilor externi, instanţele dețin un control limitat sau nu îl dețin deloc: asupra volumului dosare pe care îl primesc, asupra cadrului normativ, asupra bugetelor alocate în sistemului judecătoresc, asupra strategiilor şi politicilor guvernamentale privind dezvoltarea pe termen lung sau mediu în privința dezvoltării sistemului, inclusiv sub aspectul protecției independenței instanţelor sau privind existenţa unor mijloace de soluționare amiabilă a disputelor.

Factorii interni ai eficienței sunt acei factori care pot fi influențați de conducătorii instanţelor, chiar şi prezenţa unor factori externi aparent nefavorabili. Astfel, şi în situaţia prezentă a unor prevederi procedurale care nu favorizează un management de caz eficient, se poate proiecta o eficientă organizare a proceselor de lucru în instanţe, trebuie crescută transparenţa justiţiei, se poate realiza o instruire descentralizată adecvată a personalului în domeniile de interes, se pot implementa instrumente informaționale e-justiție în gestionarea dosarelor, trebuie îmbunătățită capacitatea (la nivel instituțional, dar şi individual) de a asigura comunicarea între instanțele de judecată și justițiabili, trebuie crescut accesul publicului la instanțele de judecată.

Viziunea organizațională căreia i se subsumează  scopul și obiectivele prezentului plan managerial urmărește ca instanțele să fi deschise și accesibile, să soluţioneze dosarele într-un mod operativ și cu încadrarea în termene, să asigure o judecată echitabilă și o protecție egală în fața legii, să fie independente, păstrând răspunderea pentru performanță în fața societății.

1. Unificarea practicii judiciare la nivelul instanţei

Obiectivul urmăreşte identificarea mecanismelor procedurale şi adoptarea unor măsuri adecvate care să conducă la îmbunătăţirea calităţii hotărârilor judecătoreşti în vederea reducerii numărului de cauze a căror soluţionare a fost modificată în căile de atac, creşterea încrederii în justiţie[13] şi, în final, consolidarea statului de drept şi a supremaţiei legii[14].

Deoarece justiţia este acuzată de lipsă de predictibilitate, în condiţiile unei legislaţii imposibil de armonizat, neraţională, complicată şi surprinzătoare, apreciez că, unificarea practicii judiciare trebuie să constituie una dintre priorităţile exercitării funcţiei, care trebuie să urmărească eficientizarea mijloacelor legale şi regulamentare pentru asigurarea unei practici unitare la nivel orizontal, cât şi la nivel vertical curte de apel – tribunale – judecătorii.

În acest sens, prima direcţie este aceea a instituirii unor mijloace pentru identificarea timpurie (de preferat încă de la prima instanţă, înaintea conturării unor opinii categorice imposibil de reconciliat) a eventualelor situații care ar putea conduce la adoptarea unor hotărâri ce să conţină o dezlegare diferită a aceleiaşi probleme de drept.

În principal, acesta va însemna o reconsiderare a realizării atribuţiilor vicepreşedinţilor de instanţe şi preşedinţilor de secţie care vor trebui să se implice în chestiunea practicii judiciare neunitare prin utilizarea unei comunicări directe, nemediate cu judecătorii din instanțele lor, astfel încât să se ajungă la o consultare în ambele sensuri, nestânjenită de barierele existente în dezbaterea altor teme care ţin de sistem.

Deoarece acest obiectiv vizează două direcţii (analiza practicii instanţelor de control judiciar – art. 25 al.2 din R.O.I.J. şi anticiparea unor soluţii neunitare în cauze de acelaşi fel – art. 25 al.5 din R.O.I.J.), reevaluarea modalităților de aplicare a dispoziţiilor legale din materie trebuie să operaţionalizeze canale de comunicare a căror folosire este aptă să conducă la evidențierea indiciilor de posibilă practică neunitară

Aceste căi de dialog implică un flux de informaţii cu dublu sens, de sus în jos şi invers, astfel că obiectivul nu se referă doar atribuţiile vicepreşedinţilor de instanţe şi ale preşedinţilor de secţie, ci şi atribuţiile fiecărui judecător al instanţei a cărui practică unitară trebuie să contribuie la consolidarea principiului securităţii juridice şi la întărirea încrederii legitime a publicului în instanţe.

În primul rând, s-ar impune o reglementare a obligativității supervizării de către preşedinţii/vicepreşedinţii de instanţe/preşedinţii de secţie a activității judecătorul delegat cu organizarea studiului profesional al judecătorilor a cărui linie directoare în acest domeniu să fie evidenţierea şi analiza practicii instanţelor de control judiciar. Aceasta s-ar putea realiza printr-un raport lunar (sau o altă perioadă mai mare, în funcţie de volumul instanței), în care să fie incluse, sistematizat pe materii şi, subsecvent, pe probleme de drept, toate soluţiile instanţei de control judiciar prin care s-au modificat sentinţele instanţei unde activează (vor fi excluse situațiile în care deciziile de modificare sunt efectul reaprecierii/completării probatoriului).

Apoi, la prima instanţă, trebuie pusă în sarcina judecătorilor şi grefierilor sesizaţi cu dosare în care sunt implicate părţi diferite, dar care presupun dezlegarea acelelorași probleme de drept, să semnalizeze preşedinţilor de secţie/vicepreşedinţilor de instanţe potenţiala problemă a posibilei soluționări deosebite a interpretării unor norme legale. De aceea, pentru cazurile care s-ar încadra în ipoteza art. 25 alin.5 din R.O.I.J., dosarelor care fac parte din aşa-zise „loturi” ar trebui să li se ataşeze o Fişă de discuţii în care judecătorii învestiţi vor insera chestiunile de drept care prezintă aspecte neclare, discutabile, care necesită o lămurire, şi care se pretează la discuțiile ce se vor organiza.

Dacă această virtuală problemă nu este observată de titularii completurilor, preşedintele de secţie (din oficiu sau sesizat grefierul şef de secţie – acestea fiind persoanele care au o viziune mai largă asupra tipologiei cazurilor cu care secţia este învestită) va trebui să solicite colegilor judecători completarea fişei anterior menţionate şi, dacă se constată că instanţele sunt învestite şi cu alte cauze de acelaşi fel care pot primi soluţii neunitare, să dezbată problema într-o ședință la care, în mod obligatoriu, va trebui invitat şi un reprezentant al instanţei de control judiciar în materie căreia în aparține chestiunea sesizată.

Apare foarte important – mai ales în contextul lipsei sedimentării practicii în aplicarea unor prevederi legale cu caracter de noutate – ca iniţiativa acestui tip de dezbateri să aparţină judecătorilor cu competenţă în primă instanţă astfel încât problemelor să li se dea o rezolvare unitară încă din această fază procesuală, deoarece soluţionarea lor după exercitarea căilor de atac (care, prin natura lor, necesită timp) implică trecerea unei perioade prea mari.

La instanţa de control judiciar, sesizată cu o practică a primei instanţe (unitară, dar şi mai ales neunitară) în chestiuni de drept similare, trebuie instituită o fișă a soluţiei (completată la momentul judecării cauzei) în care să fie inserate menţiuni referitoare la problema de drept care a constituit temeiul pronunțării soluţiei în calea de atac; fișele sunt destinate, în principal,  preşedinţilor de secţii, care vor evalua impactul dezlegării date, dosarele astfel evidențiate urmând a fi discutate la instanţa de control judiciar dacă se observă o practică neunitară a acestei instanţe sau la instanţa care a judecat în primă instanţă pentru o eventuală reconsiderare a poziției judecătorilor acesteia.

Sarcina instanţelor de control judiciar când se vor găsi învestite cu pricini de tip repetitiv va fi să încerce o discutare de principiu a problemelor de drept pe care le implică soluţionarea căilor de atac înainte ca deciziile să fie pronunţate, pentru că posibilitatea jurisprudenţei divergente se poate ivi şi la nivelul acestor instanţe, chiar dacă în primă instanţă soluţia a fost unică.

Toate acestea ar trebui să se găsească într-o Procedură operațională de organizare şi desfăşurare a întâlnirilor profesionale trimestriale ale judecătorilor din cadrul instanţelor care să vină în completarea dispozițiilor din legi şi regulamente vizând chestiunea şi al cărei scop final trebuie să fie publicarea pe intranetul instanţelor, dar şi pe paginile de internet ale acestora, a unui Buletin anual de jurisprudenţă unitară[15] care să cuprindă rezumatele speţelor care au generat această practica judiciară coerentă.

Deoarece Secţiunea a IV-a Măsuri privind unificarea practicii judiciare a R.O.I.J. (preluată din vechiul regulament în care exista din  2007) pare a fi tratată cu superficialitate de judecători – fiind calificată o cerinţă birocratică care trebuie efectuată şi care mai mult îi deranjează prin faptul că îi obligă să se abată de la studiul şedinţelor sau de la redactarea  hotărârilor -, etapa următoare formalizării regulilor din Procedura operațională în realizarea acestui deziderat este o informare a judecătorilor de la toate nivelurile cu privire la cerinţele acestui obiectiv. Succesul mai presupune şi crearea unui nou cadru de discuţie a problemelor de drept ce au condus la pronunţarea unor soluţii diferite în care vor trebui implicaţi, pe lângă preşedinţii şi vicepreședinții instanţelor, şi de alţi judecători care şi-au câştigat respectul colegilor în materia care judecă.

În acelaşi timp, dacă măsurile proiectate urmăresc dezvoltarea unei jurisprudențe coerente şi consecvente, ele vor constitui şi un instrument util pentru identificarea unor domenii ale dreptului în care lipsa unei jurisprudențe unitare este resimţită cu stringenţă şi pentru implementarea unor măsuri de formare profesională descentralizată în aceste domenii de drept (inclusiv cu invitarea unor cadre universitare de la Facultatea de Drept a Universității din Bucureşti sau Universității Ovidius)

În final, cred că reuşita acestei iniţiative va depinde, în bună măsură, de încredinţarea acestei sarcini unor judecători care să fie consideraţi figuri reprezentative în instanţe, persoane care să poată strânge şi apoi armoniza opiniile individuale; trebuie evitată comunicarea dogmatică, astfel încât orice tip de bariere de comunicare (dezinteres, stereotipurile, prejudecăţi) să fie eliminate, fiind la fel de important ca judecătorii să se angajeze pentru respectarea acordurilor luate în urma acestor dezbateri – deficienţa analizată fiind şi o consecinţă  a faptului că judecătorii nu conştientizează suficient importanţa unificării practicii juridice[16].

2. Gestionarea ședințelor și proceselor de judecată

Managementul instanţei presupune determinarea personalului de a-şi îndeplini corect obligaţiile profesionale în armonie cu viziunea și misiunea organizaţiei de a examina și de a pronunța hotărâri în cauze în mod independent și imparțial şi în condiţii de eficiență, operativitate, calitate și deschidere spre justițiabili.

La modul ideal, în legislaţia civilă şi penală ar trebui să existe prevederi în baza cărora judecătorii să poată juca un rol activ în gestionarea ședințelor de judecată. Pentru a evita proceduri prea lungi, abuzuri procedurale din partea avocaților, liste interminabile de martori și probe noi pentru examinare, este necesară organizarea şi administrarea împreună cu părţile  a procedurii, în cadrul căreia  judecătorul să poată discuta cu părțile despre timpul necesar pentru soluționarea dosarului şi numărul de ședințe necesar ori să aprecieze asupra posibilității de soluționare timpurie a litigiului sau dacă părțile sunt dispuse să fie îndreptate către mediere.

Durata excesivă a procedurii judiciare reprezintă o problemă importantă în majoritatea instanţelor care sunt ţinute să își soluționeze volumul de cauze într-un termen rezonabil.

Gestionarea ședințelor și proceselor de judecată presupune mai multe direcţii (care vor constitui şi standarde de explicite de performanță pentru instanțele judecătorești): 1. stabilirea unor standarde de timp necesar pentru examinarea unui dosar; 2. instituirea unui model de management de caz; 3. reducerea volumului de muncă administrativă a judecătorilor și delegarea sarcinilor; 4. îmbunătățirea cooperării între judecătorii și partenerii lor.

a) Stabilirea unor standarde de timp

Durata procedurilor judiciare trebuie planificată, atât la nivel general (planificarea duratei medii pe tip de cauză sau a duratei medii a procesului înaintea diferitelor tipuri de instanțe), cât şi la nivelul procedurilor concrete.

Lista de verificare a CEPEJ cu privire la standarde de timp recomandă instanţelor să definească standarde optime de timp (definite sub aspectul obiectivelor) și standarde predictibile de timp. Standardele model de timp ar trebui definite pentru cauze civile, penale, cele cu implicarea minorilor și cele succesorale etc. care ar putea fi utilizate apoi pentru a se gestiona durata proceselor judecătorești, pentru a le compara cu rezultatele curente şi, când acestea nu corespund acestor standarde, pentru adoptarea acțiunilor de rigoare.

Planificarea va include şi monitorizarea și evaluarea (văzute ca procese continui) ca principale instrumente de a răspunde cerințelor justițiabililor și de îmbunătățire a calității  actului de justiție.

După cum rezultă din documentul CEPEJ Liniile directoare elaborate de Centrul SATURN pentru gestiunea timpului judiciar, Strasbourg, (2014), durata procedurilor ar trebui, în măsura posibilităților, să fie previzibilă, iar publicul larg ar trebui să aibă acces la datele statistice generale și la alte date referitoare la durata procedurilor, în special, raportate la tipurile de cauze.

Toate autoritățile responsabile de administrarea justiției trebuie să coopereze în procesul de stabilire a normelor și obiectivelor la a căror determinare alți actori și utilizatori ai justiției ar trebui să fie consultați. Mai trebuie subliniat că obligația de a contribui la o bună gestiune a timpului aparține tuturor actorilor implicaţi în administrarea justiției (instanțe, judecători, personal auxiliar) și tuturor profesioniștilor implicați în procedurile judiciare (de exemplu, avocații și experții) potrivit competențelor.

Realitățile organizării judiciare actuale impun constatarea că normele procedurale nu conţin dispoziţii care să includă competenţe lărgite ce ar permite judecătorului să conducă activ procedura în baza cărora acesta să fixeze termene potrivite și să adapteze gestiunea timpului obiectivelor generale și specifice, precum și caracteristicilor particulare ale fiecărei cauze[17].

Aceasta nu trebuie să constituie o piedică în stabilirea unor standarde timp la nivelul instanţei coordonate ca obiectiv managerial permis de lege (art. 46 alin. 1 din L. nr. 304/2004 şi art. 7 şi art. 8 din R.O.I.J.), în condiţiile în care, chiar şi în lipsa unor prevederi exprese și a unor obiective fixate la un nivel superior, legea reglementază în favoarea managerilor instanțelor suficientă autonomie şi competențe pentru definirea unor obiective realiste proprii care, publicate și reevaluate periodic, ar putea fi utilizate pentru evaluarea performanței instanţelor.

Stabilirea acestor standarde de timp ar trebui să privească, pentru început, anumite tipuri de cauze cu un grad de complexitate mai redus (plângeri contravenționale, divorţuri, infracţiuni la regimul circulaţie pe drumurile publice etc.) şi să pornească de la analiza datelor statistice cu privire la durata diferitor tipuri de cauze și să aibă în vedere particularităţile procedurii în discuţie.

Pentru că responsabilitatea respectării termenelor optime şi previzibile aparține tuturor celor implicați în elaborarea, reglementarea, planificarea și dirijarea procedurilor judiciare, dată fiind inactivitatea legislatorului, executivului și a autorităților competente din administrarea justiției, stabilirea unor standarde de timp trebuie făcută în baza unor acorduri-cadru cu barourile de avocați.

Apreciez că această colaborare loială a părților implicate se va obţine prin crearea unui cadru al cooperării între judecătorii și partenerii lor, în care, în considerarea finalității superioare a unei planificări mai bune a ședințelor de judecată, pentru soluţionarea operativă a dosarelor, să se cadă de acord asupra duratei optime a anumitor tipuri de procese; apoi, durata astfel stabilită, trebuie să fie făcută cunoscută publicului, astfel încât eventualii justițiabili să-şi facă o părere argumentată despre timpul necesar soluționării unei anumite cauze.

Acordul va trebui să respecte Liniile directoare elaborate de Centrul SATURN pentru gestiunea timpului judiciar, respectiv să urmărească stabilirea unei durate optime (dar şi a unor durate minime şi maxime), în condiţii de transparență, în baza datelor statistice puse la dispoziţie de instanţe cu luarea în considerarea a resurselor disponibile instanţelor, cu respectarea dreptului material şi al celui procedural, inclusiv cu stabilirea răspunderii celor care, printr-un act sau printr-o o omisiune, provoacă o întârziere sau compromit respectarea normelor și obiectivelor definite pentru gestiunea timpului.

Pe baza acestor standarde de timp – care vor reprezenta angajamente de performanţă atât pentru instanţă, cât şi pentru partenerii ei, de care acestea nu pot funcționa izolat – trebuie concepute ulterior criterii de monitorizare a duratei procedurilor judiciare pe tipuri de cauze și pe etape procedurale, linii de intervenţie în situaţia observării unor abateri pentru remedierea acestora şi publicate rapoarte asupra rezultatelor analizei statisticilor privind gestiunea timpului – la intervale regulate, cel puțin o dată pe an – însoțite de constatările şi măsurile necesare.

b) Instituirea unui model de management de caz

Instanţele ar trebui organizate astfel încât să reducă la minimum redundanța în structurile, procedurile și personalul judecătoresc, iar managementul juridic ar trebui să ajute judecătorii să exercite controlul asupra procesului, astfel încât judecătorii să acorde atenție specială fiecărui dosar atribuit lor spre examinare, iar această atenție să corespundă necesităților cauzei.

Managementul de caz este definit ca fiind situaţia în care judecătorul abordează soluţionarea unui litigiu juridic într-un mod echitabil, rapid şi eficient: înăuntrul cadrului legal, judecătorul stabileşte procedura de colaborare cu părţile şi cu reprezentanţii lor legali şi se asigură că această procedură este respectată, într-un mod în care acesta corespunde complexităţii, dimensiunii şi importanţei litigiului.

Managementul de caz ar trebui să vizeze orientări practice pentru simplificarea procedurilor (atât din perspectiva conţinutului acestora – aspect care excede competențelor judecătorilor –  cât şi din perspectiva aplicării normelor) şi pentru extinderea informatizării în relaţia instanţe justiţiabili.

De lege lata, judecătorii nu se bucură de o bază suficientă în reglementările procesuale pentru un management de caz strict, în timp ce simplificarea şi informatizarea procedurilor, nu este posibilă în lipsa unor modificări legislative[18].

Deoarece legea nu obligă judecătorul să poarte discuţii cu părţile (eventual, preliminare, într-un cadru mai puţin formal) despre gestionarea cauzelor (de exemplu, despre prezentarea probelor, amânarea ședințelor etc.)[19], managementul de caz va trebui să se desfășoare în două sensuri: reguli de administrare a procedurii şi monitorizarea permanentă a cursului procesului.

În materie procesual penală, unde normele privind desfășurarea judecăţii sunt extrem de stricte şi reglementate foarte clar, permiţând extrem de puţin spaţiu de manevră judecătorilor – doar acolo unde sunt instituite norme ce conţin o facultate de apreciere a judecătorilor (oricum, şi acestea supuse principiului aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei) -, managementul de caz trebuie să urmărească, în soluționarea chestiunilor procedurale lăsate la evaluarea instanţei, adoptarea soluţiei celei mai eficiente din perspectiva unui act de justiție echitabil, care ia în considerare interesele tuturor părților implicate.

Astfel, poate fi reglementată o Fişă de măsuri pentru realizarea obligaţiilor prevăzute de art. 361 N.C.P.P. privind pregătirea şedinţei de judecată şi instituită o obligaţie a președintelui de secţie de a verifica modalitatea în care judecătorii fac aplicarea acestui text; la fel, ar trebui verificată practica de preschimbare a termenelor stabilite şi justificarea acesteia[20], practica aplicării art. 356 privind asigurarea apărării, cea a art. 374 vizând administrarea de probe sau cea a art. 421 pct. 2 lit. b) referitoare la soluţiile din apel privind desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată şi examinat cu atenție, din toate punctele de vedere, dacă această practică administrativă impietează asupra judecării cauzelor penale în termen optim.

În celelalte tipuri de litigii, este mult mai uşor realizabilă sarcina judecătorului nu doar de a soluţiona cauza, ci şi de a o conduce efectiv.

În materie procesual civilă, judecata este guvernată de principiul disponibilității, iar pentru valorificarea drepturilor procesuale sunt instituite termene şi sancţiuni, astfel că judecătorii trebuie să se implice activ în controlul respectării termenelor din partea tuturor participanților (inclusiv martori sau experți), orice tentativă de întârziere a procedurii, intenționată și conștientă, trebuind descurajată prin aplicarea sancțiunilor procedurale părţilor (dar şi celorlalţi participanţi la judecată) pentru care s-a constatat un comportament necooperant.

În cauzele nonpenale, există obligaţia legală a părţilor de a prezenta instanţei de la început toate informaţiile relevante (motive şi probatorii) şi să nu păstreze informaţii din motive de strategie, iar respectarea acestor obligaţii va permite instanţei să identifice şi să se concentreze asupra adevăratelor probleme care fac obiectul cauzei.

Chiar dacă „filtrele” privind conţinutul actelor de sesizare a instanţelor (cereri de chemare în judecată sau căi de atac) sunt abstracte şi reglementate prin normele de procedură, eliminând astfel dreptul unei instanţe de a decide cum anumite cauze ar trebui să fie iniţiate şi continuate de părţi, aplicarea riguroasă a acestora împreună cu standardele comune pentru durata medie de soluționare a cauzelor va avea un impact asupra timpului în care se vor judeca pricinile civile.

Apreciez că se impune verificarea modului în care instanţele civile fac aplicarea art. 200 N.C.P.C., art. 470-471 N.C.P.C. şi art. 486 şi 492 N.C.P.C. nu atât din perspectiva sancționării părţilor nediligente/ignorante, ci din perspectiva răspunderii ce aparține tuturor privind respectarea procedurilor.

Aceasta va avea consecinţe în privinţa reducerii numărului de şedinţe de judecată, a situaţiilor în care dosarele trebuie să treacă prin sistemele de evidenţă a şedinţelor, o reducere a activităţii necesare pentru pregătirea şedinţei de judecată ş.a. Verificările vor trebui să urmărească inclusiv chestiunea acordării atenției cuvenite perioadelor legale pentru fixarea primului termen de judecată, iar respectarea şi pertinenţa acestor termene ar trebui să facă obiectul unei monitorizări şi evaluări continue.

Dacă este cazul, se pot face întâlniri profesionale (la care să participe şi reprezentanţi ai barourilor) în care se vor prezenta practica instanţelor în privinţa conţinutului obligatoriu al actelor de sesizare şi se va explica care este rațiunea stricteţii în privinţa acestor cerinţe: respectarea dreptului la apărare al adversarului, crearea condiţiilor pentru judecarea rapidă a cauzei.

De asemenea, propun reevaluarea aplicării şi finalităţii art. 238 N.C.P.C. privind estimarea duratei cercetării procesului. Textul – care permite judecătorului, la primul termen de judecată, după ascultarea părţilor, să estimeze durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluţionat într-un termen optim şi previzibil -, va căpăta o nouă însemnătate în contextul obiectivelor acestui proiect.

Astfel, în prezent, opiniile părților şi aprecierile instanţelor nu se bazau pe informaţii concrete privind durata procedurilor într-un anumit tip de cauze (pentru că nu există estimări anterioare privind duratele medie, precum şi cele minimă sau maximă), nu luau în mod explicit în considerare specificul fiecărei categorii de dosare care se reflecta asupra probelor necesare justei soluționări[21].

Noua concepţie asupra estimării duratei cercetării procesului ar trebui să conducă la calificarea acestei etape ca fiind prima ședință preliminară[22] în care părţile şi instanţa, de comun acord, stabilesc modalitatea corespunzătoare de soluţionare a cauzei şi de a rezolva eventualele opinii diferite cu privire la procedură, se pregătesc probele pentru şedinţele de judecată în care se va face cercetarea procesului şi, nu în ultimul rând, stabilirea datei şedinţei dezbaterii în fond a procesului[23].

O altă orientare a judecătorilor într-un management de caz eficient ar trebui să urmărească eliminarea reminiscenţe procesuale vetuste, depăşite şi ineficiente care împiedică instanţele să se adapteze noilor regulilor de funcţionare efectivă a societății contemporane (spre exemplu, privind mijloacele electronice de comunicare, care înlocuiesc alte forme de comunicare în viaţa cotidiană), fapt ce implică însă şi deschidere şi dorinţă a tuturor părţilor implicate de a se abate de la tradiţii de durată.

Cu sprijinul conducerii instanțelor, judecătorii ar trebui să folosească prevederile care permit citarea părţilor prin poşta electronică, să încurajeze depunerea cererilor şi administrarea probatoriilor prin intermediul mijloacelor IT (care însă necesită şi reglementări legale); de asemenea, ar trebui încurajată folosirea unor motivări standard a hotărârilor în cazuri simple, care, în principiu, ar trebui să cuprindă temeiul legal al soluţiei adoptate şi formă concisă a argumentelor instanței[24].

Instituirea managementului de caz în condiţiile arătate, în special după stabilirea standardelor de timp, va crea condiţiile monitorizării şi evaluării performanței judecătorilor – în raport de aceste standarde – prin supravegherea dosarelor restante care se află pe rol o perioadă mai lungă decât perioada maximă de soluţionare a tipului de cauză.

Această sarcină de urmărire a dosarelor nerezonabil restante ar putea cădea în răspunderea președintelui de secţie/vicepreședintelui/președintelui şi a grefierului sef de secţie care vor trebui să identifice corespunzător şi înregistreze dosarele restante din instanţe (spre exemplu, printr-o etichetare adecvată) şi, apoi, să creeze toate condiţiile administrative – planificare mai bună a ședințelor de judecată și estimare a capacităților necesare pentru prelucrarea operativă a dosarelor etc. – care să permită examinarea dosarelor pe rol vechi și încheierea lor la timp[25].

Nu în ultimul rând, apreciez că urmărirea în comun a stocului de dosare va conduce la nașterea unei influenţe pozitive din partea colegilor, la întărirea coeziunii grupului și chiar la o concurență eficace între judecători pentru implementarea deplină a obiectivelor urmărite.

c) Reducerea volumului de muncă administrativă a judecătorilor și delegarea sarcinilor

Deoarece o cauză a ineficienței poate consta în faptul că judecătorii sunt implicați în activități administrative, o altă direcţie care permite judecătorilor să se concentreze asupra activității lor primordiale – soluţionarea litigiilor şi analizarea dosarelor – este delegarea sarcinilor[26].

Atât timp cât, în lipsa unor măsuri legale vizând reorganizarea personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti după modelul german privind Rechtspfleger (care este un organ judiciar independent prevăzut prin lege ce îndeplinește atribuțiile care i-au fost delegate prin lege, în urma unui transfer de sarcini ale judecătorilor), instanţele trebuie să se orienteze în scopul ajutării judecătorilor în exercitarea atribuțiilor lor după modelul francez de personal référendaire[27], evident în limita dispoziţiilor legale actuale (în special cele din R.O.I.J.)

Ar trebui, în acest mod, să se ajungă la situaţia în care personalul auxiliar de specialitate asistă judecătorul nu doar la pregătirea ședințelor de judecată, ci și ajută efectiv la redactarea proiectelor hotărârilor judecătorești [conform art. 53 alin. 1 lit. g) R.O.I.J., grefierul care participă la şedinţa de judecată tehnoredactează la solicitarea membrilor completului de judecată şi sub îndrumarea acestora, și proiecte de hotărâri, pe baza modelului dat de aceștia[28]]. Este necesar ca personalul la care se apelează pentru a creşte eficienţa judecătorilor și calitatea actului de justiție să beneficieze de formarea teoretică și practică adecvată şi analizată problema alocării de resurse umane pentru funcţionarea optimă a instanțelor şi din perspectiva acestor noi atribuţii ale personalului auxiliar de specialitate.

Apoi, secţiunea a V-a a R.O.I.J. are mai multe domenii în care este necesară desemnarea unor judecători pentru a desfăşura şi alte activităţi decât cea de judecată[29] iar multe dintre atribuţiile enumerate acolo fie ar putea să fie realizate de grefieri (spre exemplu, activitatea  privind executarea din oficiu a hotărârilor civile), fie ar trebui date în competenţa altor organe (soluţionarea cererilor privind personalitatea juridică a asociaţiilor de proprietari etc.);

Ar mai trebui urmărită simplificarea treptată a procedurilor administrative şi reducerea dublării acţiunilor (registre, condici, procese verbale etc.) atât ale grefierilor care le realizează cât şi ale judecătorilor care le supraveghează.

d) Îmbunătățirea cooperării între instanţe și partenerii justiţiei

După cum s-a arătat, soluţionarea într-un termen optim a cauzelor este o responsabilitate comună tuturor autorităților responsabile de înfăptuirea justiției și tuturor profesioniștilor implicați în procedurile judiciare potrivit competențelor acestora.

Prezentul proiect urmărește concretizarea obligațiilor partenerilor justiţiei de a coopera cu instanţele în vederea eficientizării actului de justiţie prin statornicirea, tot de comun acord,  a unor obiective specifice profesiei acestor parteneri, cuantificabile, încadrate realist, posibil  de realizat şi cu termene certe de punere în aplicare şi îndeplinire, iar în privinţa acestora să fie subliniat dreptul judecătorilor de a controla respectarea modului în care astfel de obiective comune sunt puse în practică în funcţionarea de zi cu zi a instanţelor

Pe lângă scopul stabilirii standardelor pentru durata procedurilor, cooperarea dintre instanţe și partenerii justiţiei poate viza (în acorduri-cadru distincte pentru fiecare dintre profesiile partenere): utilizarea cu precădere a mijloacelor electronice de sesizare a instanţelor; respectarea cu stricteţe a condițiilor formale şi de conţinut a actelor de sesizare a instanţelor (pentru avocaţi), stabilirea unor termene medii (dar şi maxime) pentru realizarea rapoartelor de expertiză, estimarea unor onorarii medii (dar şi minime sau maxime) pentru realizarea lucrării de specialitate (pentru experţii tehnici).

În privinţa relaţiilor cu organizaţiile profesionale ale diferitelor corpuri de experţi tehnici, pe lângă câștigul privind transparenţa activității instanțelor care vor permite justiţiabililor anticiparea duratelor în care se pot realiza rapoartele de expertiză în cauzele în care sunt implicaţi precum şi a costurilor pentru acest mijloc de probă, astfel se impun obligaţii şi în sarcina instanţelor în privinţa respectării termenelor de elaborare a rapoartelor de expertiză. Apoi, se creează toate condiţiile pentru ca specialiștii să-şi poată duce misiunea la sfârşit: stabilirea unor obiective clare – convenite de toate părțile – asupra cărora expertul  urmează să se pronunţe, fixarea unui termen realist în care să fie  efectuată expertiza, stabilirea onorariului provizoriu corespunzător gradului de dificultate al cauzei şi exigenţelor comunicate de asociaţiile profesionale ale experţilor, verificarea ca părțile să achite cheltuielile solicitate de expert în avans,  audierea expertului  în camera de consiliu, etc.

Din această perspectivă, se impune un control tematic la instanţe vizând monitorizarea aplicării art. 331 alin. 2 N.C.P.C. şi, respectiv, 173-181 N.C.P.P. inclusiv din prisma semnificaţiilor pe care corpurile profesionale ale experților le dau acestor dispoziţii urmând ca eventualele concluzii – atât ale managerilor instanţelor cât şi cele ale reprezentanților experţilor –  vizând dificultăţi sau deficiențe să fie utilizate pentru îmbunătățirea atât a activității instanţelor, cât şi a experților.

3. Implementarea Tehnologiei Informaționale

Soluţionarea principalelor probleme ale sistemului judiciar (durata nerezonabil de mare a proceselor, gestionarea dificilă a unui număr în continuă creștere de cazuri, multiplicarea costurilor actului de justiție) se poate realiza prin sporirea numărului judecătorilor şi al personalului administrativ sau prin modernizarea unor norme legale şi procedurale referitoare la realizarea actului de justiție şi implementarea unor investiții în tehnologia informației. Cum prima variantă presupune în mod permanent creșterea costului actului de justiție (prin creșterea costurilor salariale cu personalul aferent, asigurarea infrastructurii necesare – birouri, calculatoare etc.), este evident că implementarea tehnologiei informaționale este în prezent cheia de boltă a îmbunătățirii administrării justiției prin creşterea eficienței, accesului,  transparenței și responsabilității, facilitând realizarea unor servicii de calitate la costuri reduse, crescând astfel și legitimitatea.

Astfel, tehnologia informaţiei este necesară în activitatea cotidiană a instanțelor judecătorești[30] în scopul îmbunătățirii administrării acestora în aspecte vizând: accesul la justiție, timpul de soluționare a cauzelor, gestionarea dosarelor şi pronunțarea hotărârilor într-o manieră transparentă care să înlăture suspiciunile vizând  lipsa integrității[31].

Programul ECRIS permite în prezent o bună gestionare a dosarelor înregistrate pe rolul instanțelor precum şi comunicare între acestea în legătură cu transferul dosarului în format electronic între instanţe; nu există o legătură cu unitățile de parchet ale Ministrului Public – deşi acestea au acces limitat la sistemul ECRIS pentru a studia cursul dosarelor penale – care să permită transferul dosarului electronic de urmărire penală, sau măcar a unor părţi ale acestuia (rechizitoriu, depoziții de martori etc.)

De aceea, trebuie folosită tehnologia informaţiei pentru înregistrarea electronică a actelor de sesizare a instanţelor ce să includă şi posibilitatea depunerii documentelor[32], înregistrarea electronică a ședințelor de judecată (pentru realizarea unei transcriere în text sau electronică a încheierilor de ședință), publicarea electronică a hotărârilor judecătorești[33], accesul judecătorilor și al personalului instanţelor la resurse juridice pe internet, realizarea unor ședințe de judecată virtuale prin comunicarea de la distanță, care permit desfășurarea ședințelor virtuale și efectuarea de la distanță a diferitelor acțiuni, serviciile de interpretariat, participarea judecătorilor și/sau a consiliului și prezentarea depozițiilor.

Apreciez că, şi după implementarea aplicațiilor TDS și INFODOSAR la nivelul instanţei, în limita dispoziţiilor legale şi respectând cerinţele necesare de securitate şi de protecţie a vieţii private a persoanei, se poate îmbunătăți interacţiunea serviciilor judiciare prestate justițiabililor vizând: posibilitatea de a iniţia proceduri prin mijloace electronice;  posibilitatea de a continua în cadrul procedurilor într-un mediu electronic fluidizat; posibilitatea de a obţine informaţii despre starea procedurilor având acces la sistemul de informare al instanţelor; posibilitatea de a obţine în format electronic rezultatele procedurilor; posibilitatea de a avea acces la orice informaţie pertinentă pentru derularea efectivă a procedurii (legislaţie, jurisprudenţă şi proceduri ale instanţei).

Până când statul va crea cadrul juridic complet şi coerent[34], esenţial pentru un obiectiv atât de important (care să includă încurajarea şi educarea populaţiei în utilizarea tehnologilor noi de informaţii precum şi servicii de logistică şi de formare a personalului instanţelor implicat în operarea şi folosirea sistemelor de informatică judiciară), trebuie generalizate cerinţele aplicaţiei TDS și INFODOSAR privind transmiterea şi pe cale electronică a actelor de sesizare a instanţei şi a înscrisurilor anexe şi eficientizat la maxim modulul de comunicare a actelor de procedură din aplicaţia TDS dezvoltată de Tribunalul Arad ce permite transmiterea electronică a actelor de procedură dacă partea solicita acesta prin completarea unei cereri[35].

Următoarea latură a folosirii tehnologiei informaţiei vizează îmbunătățirea accesului la justiție care presupune nu doar accesul la instanţă, ci și la informații juridice, cele despre soluționarea problemelor și cele despre procedura de dare în judecată, care vor trebui să vizeze nu doar servicii de informare, ci să aibă şi o parte de formulare descărcabile, de completat olograf și de expediat prin poștă şi formulare completabile online cu posibilitatea trimiterii lor pe cale electronică.

Principalele probleme în realizarea acestui obiectiv sunt create de legislaţia nefavorabilă şi rezistenţa vizând practica efectivă de depunere electronică.

Apreciez că, prin interpretarea reformatoare a prevederilor legale existente, astfel cum s-a ajuns la crearea dosarului electronic în lipsa unor dispoziţii exprese, cu sprijinul justițiabililor (în special barourile locale de avocaţi) se pot utiliza resursele şi tehnice alocate acum gestionarii electronice a dosarelor şi pentru iniţierea şi soluţionarea electronică a dosarului (care, temporar, va avea şi suport pe hârtie).

În privinţa rezistenţei, apreciez că acesta va îmbrăca o dublă ipostază: a personalului instanțelor îngrijorat că noile tehnologii vor deveni o piedică în soluționarea dosarelor individuale (astfel că va avea de suferit calitatea muncii lor sau că vor fi copleșiți de un volum de muncă nou); a utilizatorilor care se vor eschiva de la noua modalitate de comunicare cu instanțele, sceptici în privinţa îmbunătățirii eficienței și eficacității activității instanţei. Această opoziție (în final, inutilă pentru că viitorul aparţine tehnologiei informației, iar documentele electronice vor putea fi considerate originale, pe când versiunile lor pe hârtie vor dispărea) trebuie privită ca un feedback, o resursă ce furnizează informaţii importante şi releva aspecte ale informatizării care vor permite îmbunătățirea activității.

4. Creșterea transparenței și a responsabilității

Transparenţa în sistemul judiciar presupune deschiderea către societate, furnizarea unor informaţii complete despre organizarea, administrarea, funcţionarea şi competenţele acestuia, fiind o condiţie pentru îmbunătăţirea accesului justiţiabilului la instanţe, de asigurare a integrităţii.

Creşterea transparenţei în sistemul judiciar este o cerinţă impusă de constatarea unei tendinţe generale din partea mass-media de a acorda o atenţie mai mare problemelor juridice, iar această preocupare completează rolul instanţelor, care nu va consta doar în prestarea serviciului public de înfăptuire a justiției, dar și în stabilirea unui nou tip de relație între instanţe și justițiabili.

O parte a percepției cetățenilor despre sistemul judiciar în ansamblu este rezultatul modului în care sunt tratați justițiabilii în instanțele de judecată. Dacă se pornește de la premisa naturală că justițiabilii care se adresează instanţelor vor să beneficieze de servicii de calitate, trebuie urmărit ca această calitate să existe în toate aspectele în care cetățenii intră în contact cu salariaţii instanţelor în limitele competențelor lor funcționale de la arhiva şi registratura instanţelor până la şedințele de judecată sau comunicarea hotărârilor.

De aceea, creșterea transparenței  – și a corectivului ei necesar, responsabilitatea, pentru că, cu cât este mai deschisă o organizaţie, cu atât mai probabil este ca integritatea să crească – va trebui să conducă la creșterea gradul de confort al cetăţeanului care este direct proporţional cu volumul de informaţii publicate şi aflate la îndemâna acestuia[36].

Aceste informaţii publice vizează atât situaţia în care instanțele din oficiu, întreprind măsuri pentru a asigura transparența procesului decizional și a serviciilor prestate cât şi situaţiile în care beneficiarii serviciilor judiciare, în virtutea dreptul lor de a trage la răspundere pentru acțiunile efectuate de instanţe, solicită informaţii cu privire la activitățile instanţelor, iar aceste date trebuie comunicate fără a se cere dovada unui interes.

Astfel, trebuie publicate informații detaliate despre activitățile instanţelor care să vizeze nu doar alcătuirea personalului, competențele instanţei sau datele de contact, ci mai ales: tipurile de serviciile oferite justiţiabililor și publicului general (inclusiv instrucţiuni şi facilitaţi pentru serviciile web); statistica activității instanţelor, inclusiv cu privire la buget (acesta va trebui să privească, în special, rezumate ale rapoartelor de bilanț anuale vizând eficienţa activității de judecată, volumul de dosare restante, numărul de hotărâri judecătorești redactate cu întârziere, durata de soluţionare a pricinilor; motivele eventualelor deficienţe; măsurile adoptate de conducere pentru remedierea deficienţelor).

O astfel de transparenţă sporită va constitui fundamentul solid al integrității instanţelor  un sistem judiciar deschis, orientat către populaţie în general, justiţiabili în special, cu reguli uşor de înţeles şi care să fie uşor de accesat şi putând elimina suspiciunile de lipsă de integritate, consolidând încrederea în sistemul judiciar.

O ultima măsură de creștere a transparenței și a responsabilității instanţei este reprezentate de folosirea unor instrumente de măsurare a satisfacției justițiabililor cu serviciile instanţelor[37].

În Planul de acţiune Strategia pentru dezvoltarea sistemului judiciar 2015 – 2020, (la Direcţia de acțiune C: Integritatea sistemului judiciar) s-a prevăzut introducerea unor sondajelor periodice, care să includă întrebări despre corupţia din sistemul judiciar şi percepţia generală cu privire la corectitudinea/etica judiciară; de asemenea, s-a plănuit realizarea unor chestionare de satisfacţie adresate justiţiabililor şi practicienilor profesiilor juridice, etc. (Direcția de acțiune F: Garantarea accesului liber la justiţie); rezultatele acestor sondaje – se arată că, în anul 2016, M.J. ar fi realizat 2 astfel de acţiuni[38] – nu au avut consecinţe practice în privinţa unor strategii la nivel naţional.

Având în vedere că, în privinţa instanţei, sondajele nu şi-au dovedit eficiența practică, apreciez că trebuie folosite aceste instrumente pentru obținerea opiniei justițiabililor[39] cu privire la necesitățile și doleanțele lor, simpla utilizare a datelor statistice nefiind suficientă pentru conturarea unei imagini corecte asupra calității actului de justiţie.

Cu ajutorul unor studenţi-voluntari din cadrul Facultății de Drept a universității locale   -(cu care instanțele au o colaborare în privința efectuării unor stagii de practică) pentru realizarea la sediul instanţelor -, se pot efectua un sondaje de opinie periodice (anuale), iar rezultatele acestuia, măsurile propuse pentru ameliorarea eventualelor aspecte negative constatate, evaluarea impactului acestor măsuri (şi, ulterior, reevaluarea lor, pentru că cerinţele justițiabililor se schimbă în timp), vor trebui să facă obiectul unui raport care se va publica (pe site-ul instanţei şi în mass-media).

5. Ameliorarea integrității în toate aspectele din activitatea instanțelor

Integritatea este un element fundamental de etică, indispensabil realizării justiţiei, deoarece, în cadrul comunităţii, percepţia privind lipsa integrităţii este unul dintre principalele motive pentru care sistemul judiciar nu se bucură de încrederea publicului.

În plan subiectiv, integritatea este o trăsătură lăuntrică care presupune a acţiona într-o manieră conformă unor principii şi valori fără compromisuri; în plan obiectiv, integritatea obligă la exercitarea funcţiei în mod cinstit, corect, conştiincios, cu bună credinţă şi se manifestă în efectuarea actelor judiciare cu maximă obiectivitate, în condiţii de egalitate şi respect al demnităţii părţilor.

În justiţie, integritatea este o necesitate, iar consolidarea integrităţii sistemului judiciar presupune un efort conjugat al factorilor responsabili: legislativul trebuie să asigure un statut adecvat pentru profesioniştii sistemului; executivul trebuie să aloce resurse umane şi financiare necesare pentru funcţionarea optimă a justiţiei; sistemul judiciar însuşi trebuie să dezvolte mecanisme interne de creştere a performanţei şi responsabilităţii în exercitarea cu bună credinţă şi maximă eficienţă a atribuţiilor jurisdicţionale dar şi a celor strict administrative.

Din această perspectivă, având în vedere şi imposibilitatea administrativ-financiară de susţinere a acţiunilor de formare continuă la nivel central, sunt de părere că, mai ales în realizarea obiectivelor prin prezentul proiect, conducerea instanţei ar trebui să identifice și să satisfacă necesitățile de instruire ale personalului; astfel, în sesiuni de formare continuă la nivel descentralizat ar trebui să fie dezvoltată o cultură a integrităţii vizând, exemplificativ domeniile îmbunătăţirii aplicării sistemului de evaluare a judecătorilor[40], şi aspecte privind răspunderea disciplinară (atât pentru judecări cât şi grefieri).

Apoi, trebuie stabilită o Politică de soluționare a plângerilor/sesizărilor/reclamațiilor vizând îndeplinirea obligaţiilor profesionale ale personalului auxiliar al instanțelor care să reglementeze cel puțin: o informare a justițiabililor că pot depune plângeri în scris către conducerea instanțelor; stabilirea unui termen maxim de examinare a sesizărilor; reglementarea dreptului petenților de a primi un răspuns în scris (eventual, pe cale electronică) din partea conducerii instanțelor privind rezultatele verificărilor disciplinare.

În plus, modul de soluționare a acestor plângeri trebuie publicat într-un raport, care, împreună cu un raport privind plângerile şi sesizările vizând judecătorii instanţelor, astfel cum rezultă din soluţiile comunicate de către Inspecţia Judiciară . Se va evidenţia publicului o cultură profesională radical diferită în rândul angajaților instanţei, care se va constitui şi într-o declaraţie publică de plasare a tuturor îndatoririlor sub obligația pozitivă de întărire a integrităţii sistemului judiciar (măsurile de unificare a practicii judiciare, de reducere a stocurilor şi perioadelor de soluționare a cauzelor, o mai mare transparență a activităților judiciare și o mai mare responsabilitate din partea angajaților instanţei vor reprezenta etape ale procesului treptat de consolidare a încrederii publice în sistemul judiciar şi serviciile sale).

Concluzii

Drept concluzie, apreciez că implementarea obiectivelor conţinute de proiect – care este un angajament față de transparență și răspundere prin utilizarea criteriilor de măsurare a performanței și evaluarea acesteia la toate nivelele de organizare – va conduce şi la crearea unui mediu psihosocial stimulativ în care întreg personalul să-şi poată orienta comportamentul spre atingerea performantelor dorite, să fie motivat spre canalizarea energiilor pentru conceperea unei relaţii echilibrate între propriile aspiraţii, aşteptări şi, respectiv, scopurile şi obiectivele urmărite de managementul instanţelor.

De asemenea, sunt conştient de dificultăţile enorme pe care justiţia, în general, le are de înfruntat în perioada următoare, caracterizată de profunde modificări legislative care au vizat nu doar legile fundamentale de funcţionare sistemul juridic (noile coduri şi legile privind organizarea justiţiei), cu impact deosebit asupra organizării şi funcţionării instanţelor

Apreciez însă că acest context trebuie interpretat ca ridicând provocări ce nu pot decât să stimuleze efortul de contribuţie la îmbunătăţirea şi simplificarea procedurilor, la reducerea suprasarcinii de lucru a instanţelor şi redirecţionarea muncii judecătorilor spre o activitate pur jurisdicţională, la creşterea calităţii justiţiei prin facilitarea accesului la justiţie.


[1] Privind aprobarea direcţiilor de acţiune prioritare pentru mandatul actual al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii şi, în continuarea acestuia, pentru întreg mandatul 2017-2022 al Consiliului Superior al Magistraturii
[2] Discuţiile individuale sau colective precum şi monitorizarea constantă în privinţa evoluţie numărului de dosare restante, de dosare rulate şi a operativității judecărilor nu sunt suficiente în cazul în care deficiența este produsul unor dezechilibre în volumul de activitatea al judecătorilor din instanţă/secţie.
[3] Trebuie subliniat că, pentru a asigura hotărâri judecătoreşti de calitate pronunţate într-un termen rezonabil, trebuie în primul rând ca legiuitorul să facă cele mai bune alegeri – printre altele – în echilibrul dintre durata proceselor şi disponibilitatea modalităţilor alternative de reglementare a conflictelor, mecanismele de negociere a apărării, procedurile simplificate şi/sau accelerate şi procedurile sumare, precum şi drepturile procedurale ale părţilor, etc.
[4] Iar o practică judiciară coerentă face ordinea de drept accesibilă şi previzibilă pentru cetăţeni – Opinia nr. 7 (2005) a Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) privind „Justiţia şi societatea”.
[5] La nivelul UE, România se găseşte la media clasamentului vizând numărul de judecători la 100.000 de locuitori (24 de judecători), dar pe primul loc la numărul de cauze civile şi comerciale în primă instanţă la 100 de locuitori (6,5) şi pe antepenultimul loc vizând cheltuielile publice pentru administrarea instanţelor, de 47 euro pe cap de locuitor – Tabloul de bord privind justiţia în UE pentru 2019.
[6] Apreciez că sigura soluţie viabilă privind controlul numărului de cauze ar fi reglementarea unor metode alternative de soluționare a litigiilor, inclusiv cu stimulente specifice.
[7] Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020 aprobată prin H.G. nr. 1.155/2014.
[8] ENCJ Project 2012-2013 Judicial Reform in Europe II.
[9] ENCJ Project 2011-2012 Judicial Reform in Europe.
[10] Recomandarea CM/Rec(2010)12 a Comitetului Miniştrilor către statele membre cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile.
[11] Al cărei Plan de acţiune pentru implementare a fost aprobat prin H.G. nr. 282/2016; multe din activitățile planificate nu s-au realizat (dezvoltarea unui modul de management organizaţional strategic pentru curţile de apel; trei instanţe pilot pentru realizarea bugetelor bazate pe rezultate, inclusiv stabilirea costurilor/dosar în diferite materii; elaborarea şi adoptarea unui document strategic de dezvoltare a resurselor umane la nivelul instanţelor; revizuirea hărţii judiciare; specializarea magistraţilor şi a personalului auxiliar din instanţe şi parchete în metodologia actului de justiţie şi multe altele ramase la stadiu declarativ).
[12] Desigur, și în scopul realizării obiectivelor din proiectul privind exercitarea funcției al domnului care şi-a propus: optimizarea și eficientizarea activității instanței; reorganizarea, redimensionarea comunicării publice și instituționale, atât în interiorul sistemului judiciar, cât și în relațiile cu mass-media sau cu justițiabilii; refacerea climatului de muncă în cadrul instanței; orientarea activității personalului către justițiabil; unificarea practicii judiciare; realizarea cerințelor privind integritatea etică profesională, cât și percepția publică privind independența și imparțialitatea judecătorului.
[13] Potrivit Avizul nr.11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (C.C.J.E.) privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, pct. 7, hotărârile judecătoreşti au drept scop primordial nu numai soluţionarea unui anumit litigiu asigurându-le părţilor securitatea juridică, ci şi, deseori, stabilitatea jurisprudenţei pentru a evita apariţia altor litigii şi a asigura pacea socială.
[14] Justiţiabilii vor percepe practica neunitară drept cazuri de lipsă de integritate sau de lipsă de profesionalism din partea judecătorilor; evident, sintagma „practică neunitară” nu are un conţinut comprehensibil pentru justiţiabilul care constată că orice este posibil, cu consecinţa creării unei imagini asupra sistemului juridic ca unui fără norme, fără precepte, fără reguli de conduită, situat în afara unui standard.
[15] Această publicitate trebuie legată de trimiterea unor newsletter-uri către organizaţiile profesionale ale partenerilor  justiţiei, căci câștigurile obiectivului asumat nu vizează doar scăderea numărului de hotărâri cu jurisprudenţă în divergenţă, a numărului de dosare înregistrate în anumite materii şi a indicelui de atacabilitate al acestora, dar şi o îmbunătăţire a percepţiei justiţiabililor cu privire la pregătirea profesională şi integritatea judecătorilor.
Se apreciază că atunci când curţile supreme şi curţile de apel produc o jurisprudenţă abundentă, simpla sa publicare nu este suficientă pentru a permite judecătorilor, avocaţilor şi cadrelor universitare să fie la curent în privinţa ei, în astfel de cazuri, fiind util să se procedeze la o selecţie a hotărârilor care definesc normele importante de urmat în cauzele ulterioare şi la o publicare sub formă, de exemplu, de „culegere de hotărâri de referinţă”, cu scopul de a asigura mai bine luarea lor în considerare – C.C.J.E. Avizul nr. 20 (2017) Rolul instanțelor în aplicarea unitară a legii, pct. 43.
[16] Specificul justiției nu consta doar într-o funcție ce se reduce la o simplă prestare de servicii: justiţia este un serviciu public unic, justiţia estre producătoare de legături sociale – CEPEJ (2008)2 Lista de verificare pentru promovarea calității în justiţie şi instanțele judiciare.
[17]  Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 – 2020 prevede la capitolul E. Îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie, ca măsură de reducerea duratei procedurilor judiciare, pregătirea şi desfăşurarea şedinţelor de management al dosarelor însa cadrul normativ care să permită diseminarea şi utilizarea bunelor practici de reducere a amânărilor judecării cauzelor nu a fost niciodată creat.
[18] În ENCJ Project 2012-2013 Judicial Reform in Europe II se arată că reforma sistemului judiciar impune existenţa unei largi coaliţii, întemeiate pe nevoile societăţii de a avea remedii juridice efective şi va însemna o îndepărtare de la tradițiile judiciare ce necesită competenţe judiciare suplimentare, inclusiv înlăturarea unor impedimente de natură culturală în virtutea cărora o abordări mai proactive ar putea să permite uneia dintre părţi să pretindă că judecătorul nu este neutru.
[19] Art. 6 din N.C.P.C. (care statuează că instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii) şi art. 8 N.C.P.P (conform căruia  instanţa are obligaţia de a desfăşura judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil) sunt suficient de generale pentru a cuprinde dreptul instanţei de dirija procesul într-o manieră care stimulează activitatea procesuală a părţilor.
[20] Art. 353 N.C.P.P. face vorbire despre două rațiuni: 1. motive obiective care împiedică instanţa să-şi poate desfășoare activitatea de judecată la termenul fixat (care presupune acordarea unui alt termen) şi 2. în vederea soluţionării cu celeritate a cauzei (care implică judecarea mai repede a cauzei); ambele ipoteze obligă instanţa la citarea părţilor pentru noul termen.
[21] Prin H.C.S.M. nr. 714/27.06.2013 s-a indicat, cu caracter orientativ că estimării duratei cercetării procesului trebuie să se facă – pe unități de timp, iar nu pe termene de judecată – în funcţie de un criteriu obiectiv (statistica naţională dar şi statistica locală privind durata medie a unor procese având diferite obiecte) şi de criterii subiective rezultând din particularitățile cauzei.
[22] Despre care se face vorbire insistent în ENCJ Project 2012-2013 Judicial Reform in Europe II.
[23] Va rezulta astfel că estimarea ar trebui făcută după realizarea activităților procesuale de la art. 237 N.C.P.C. alin. 2 pct. 1 – rezolva excepţiile ce se invocă ori pe care le poate ridica din oficiu; pct. 4 – constatarea acelora dintre pretenţii care sunt recunoscute şi care sunt contestate; pct. 7 – încuviinţarea probele solicitate de părţi, iar nu înainte de orice acțiune a instanţei , cum se practică în prezent.
[24] Şi acest aspect pare a necesita o reglementare expresă precum în cazul art. 131 alin. 3 R.O.I.J. şi o modificare a Ghidului de evaluare a activităţii profesionale a magistraţilor ghid de evaluare profesională a magistraţilor anexă la H.C.S.M. nr. 1179/2015.
[25] Monitorizarea ar trebui să garanteze ca vor trebui întreprinse eforturi deosebite pentru accelerarea procedurii și recuperarea timpului pierdut – Linia directoare 5 din  CEPEJ-SATURN(2015)2 Liniile directoare ale centrului SATURN pentru gestiunea timpului judiciar.
[26] Aceasta este o chestiune ce ţine de strategiile și politicile la nivel național, în ceea ce privește dezvoltarea viitoare a sistemului judiciar în ansamblul său. Proiectul de lege privind Statutul al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti lansat în dezbatere publică de M.J. nu conţine noi prevederi prin care acest personal să constituie un sprijin pentru judecători în buna desfăşurare a întregii activităţi a instanţelor judecătoreşti
[27] A se vedea CEPEJ(2016)14 Măsuri structurale adoptate de către unele state membre ale Consiliului Europei pentru o funcţionare îmbunătăţită a justiţiei civile şi administrative. Ghid de bune practici., pct. 48-55.
[28] În materia conflictelor de muncă, preşedintele completului îl va putea desemna pe unul asistenţi judiciari să redacteze hotărârea.
[29] Nu mai puţin de 9 domenii administrative şi administrativ-judiciare, privind: executarea hotărârilor penale, supravegherea privării de libertate, privind activitatea de executare civilă, privind activitatea de executare în materia contenciosului administrativ şi fiscal, privind analiza practicii instanţelor de control judiciar şi de unificare a practicii, privind activitatea de înregistrare şi evidenţă a persoanelor juridice, judecătorul desemnat la organul financiar local, privind aplicarea apostilei, privind activitatea de notificare sau comunicare în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială şi privind sindicatele, federaţiile şi confederaţiile .
[30] A se vedea Recomandarea nr. (2001) 3 privind serviciile acordate cetăţenilor de către instanţe şi alte instituţii juridice prin utilizarea noilor tehnologii
[31] La nivelul UE, Planul de acțiune 2019-2023 privind e-justiția europeană urmărește implementarea a trei obiective: accesul la informații, comunicațiile electronice în domeniul justiției și interoperabilitate; principalele provocări ale strategiei privind e-justiția europeană au fost prezentate în Raportul Final Study on the use of innovative technologies in the justice field.
[32] Prin planul de acţiune al UE privind guvernarea electronică 2016-2020 (nr.179 COM/2016) s-a instituit ca principiu de bază regula „digital în mod implicit” care presupune furnizarea de servicii pe cale electronică (inclusiv informații care pot fi citite automat), păstrând deschise, în același timp, și alte canale pentru persoanele care aleg să nu fie conectate sau care nu au posibilitatea de a se conecta. Prin Concluziile Consiliului UE privind „Accesul la justiție – valorificarea oportunităților oferite de digitalizare”, s-a recomandat ca principiul „digital în mod implicit” să vizeze, spre exemplu, notificarea sau comunicarea actelor și obținerea de probe
[33] Trebuie îmbunătățit caracterul util al acestei forme de încunoștințare a publicului despre practica instanţelor – prin conceperea unor newsletter-uri adresate partenerilor instanţelor (barouri, parchete, camerele notarilor publici sau ale executorilor judecătorești etc.).
[34] Spre exemplu, încă din anul 2005, în codul de procedură civilă francez a fost introdus un capitol între vizând comunicările pe cale electronică; aceasta vizează, în esenţă, toata actele emanând de la parţi sau de la instanță, presupune consimțământul destinatarului (cu excepţia situaţiilor in care acesta modalizate este obligatorie), a necesitat, intre altele o convenţie intre Ministerul Justiției şi Consiliul Naţional al Barourilor ş.a. iar în 2012 s-a permis „judecata electronică” în sensul dematerializării dosarului care va putea avea exclusiv forma virtuală, sub condițiile garantării integrității şi a aplicării unei semnăturii electronice; tot in 2012 s-a reglementat „IP WEB” un sistem de informatic de formulare a ordonanţelor de plată; în plus,anumite dispoziţii care permiteau transmiterea pe cale electronică a actelor cate instanţe au devenit obligatorii prin convenţii intre instanţe şi barourile locale (spre exemplu, în 2009, între Tribunal de grande instance de Paris şi l’Ordre des avocats de Paris); din decembrie 2009, toate actele adresate instanței de apel trebuie înaintate în formă electronică sub sancțiunea inadmisibilității invocate din oficiu (în cazul procedurii cu reprezentare obligatorie).
[35] Chiar şi aşa, „dosarul electronic” nu este unul digital, întrucât presupune acte scanate sau imprimarea unor acte  în formă electronică, ceea ce, în realitatea nu reprezintă o economie considerabilă de resurse, ci mai mult o înlocuire a formalismului cu o alternativă în interesul cetăţeanului.
[36] Deoarece sistemul de repartizarea aleatorie este un factor important care contribuie la câştigarea şi la păstrarea încrederii justiţiabililor, această publicitate ar putea să privească, spre exemplu, rezultatele unui control anual cu privire la funcţionarea procedurii de repartizarea aleatorie a cauzelor din care să reiasă că este testată sistematic şi periodic pentru a se vedea dacă funcţionează adecvat. Acest control trebuie să vizeze: desemnarea persoanelor responsabile cu repartizarea aleatorie, constituirea şi componenţa completelor, întocmirea planificărilor, înregistrarea cauzelor şi constituirea dosarelor asociate, procedura repartizării, excepţiile de la repartizarea aleatorie, soluţionarea incidentelor procedurale; evident, concluziile acestui raport trebuie făcute publice.
[37] În Europa, încrederea cetățenilor în sistemul judecătoresc se evaluează prin sondaje de opinie standard (Eurobarometru); o astfel de evaluare a fost publicată în mai 2018  şi a relevat, printre altele că doar 47% dintre cetățeni au o părere bună şi foarte bună despre independenţa instanțelor – foarte bună doar 5% -, apreciind că există o interferenţă a intereselor economice sau de altă natură ori a intereselor şi presiunii din partea guvernului sau a politicienilor
[38] Spre exemplu, Studiu privind experiența, atitudinile și percepțiile privind implementarea reformelor din justiție în România, din care, spre exemplu reiese o mărire a costurile asociate justițiabililor, de timp și financiare,  prin creșterea numărului de zile de prezență în instanță.
[39] Inclusiv ale avocaţilor care vor trebui să răspundă uni chestionar de apreciere a calității activității judecătorilor.
[40] Care, trebuind să fie una calitativă, ar trebi să se orienteze nu numai asupra competenţelor profesionale (cunoaşterea legii, capacitatea de a conduce procesul de judecată, capacitatea de a scrie hotărâri motivate), ci şi asupra competenţelor personale (capacitatea de a face faţă volumului de lucru, capacitatea de a lua decizii, deschiderea faţă de tehnologii noi) sau competenţelor sociale (abilitatea de a media, respectarea părţilor).


Vă mulțumim și așteptăm cu interes notele și comentariile dumneavoastră!

 
Secţiuni: Selected, Sistemul judiciar | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Inedit și exclusiv, dați o notă! Proiect referitor la exercitarea atribuțiilor specifice unei funcții de conducere la o instanță”

  1. Deşi aparent o iniţiativă inedită aceasta cu notarea unui anumit proiect (managerial, în cazul de faţă) mie mi se pare futilă și chiar toxică pentru că încurajează proliferarea importanței intențiilor exprimate în acest mod și nu a unor fapte concrete, adică tot expunerea lozincardă/propagandistică.
    Socotesc că ar trebui mutat trendul pe rezultate, pe fapte, iară nu pe intenții.
    De propagandiști e plină țara și, implicit, instanțele judecătorești, numai dacă ar fi să trageți un ochi pe grupul privat creat pe o platformă de socializare de către așa-numiții președinți și vicepreședinți de tribunale patronată de un membru al CSM și acoliții acestuia – da, inclusiv cei 25 semnatari ai unei liste de susținere a unui anumit candidat la șefia CSM pentru anul 2021, dar care nu și le-au asumat public, rămânând laș în obscuritate, pitiți pe după cireș.

    Am mai văzut astfel de proiecte cuprinzând idei pertinente care, însă, după accesarea funcției pentru care a aplicat, în concret, titularul acestuia s-a debarasat cu o ușurință ipocrită de cele acolo susținute, adoptând un management nociv, toxic, divergent intenților exprimate în proiect.

    Dacă tot vreți să stimulați transparența, realizați un demners de evidențiere a rezultatelor.
    Spre exemplu luați un proiect de candidatură expus public (e.g. al d.Savonea sau d.Țânț), surprindeți maniera de management adoptată în timpul mandatelor dumnealor și comparați rezultatele estimate și cele efectiv realizate.
    Veți constata și dumneavoastră cu tristețe că între intenții (cu vădit caracter propagandistic) și realizări e o prăpastie mai dihai decât Groapa Marianelor.
    V.B.

    • așa este.
      plus că se încurajează notarea de către cei nespecializați.
      eu citesc, dar sunt eu specializată să ofer note cu privire la astfel de aspecte? clar nu.
      n-am citit pe acest subiect nici măcar o carte publicată la o editură de renume … dar să mă apuc să dau note.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD