
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1170 din 3 decembrie 2020 a fost publicată Decizia nr. 57/2020 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 7.007/94/2017, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizează pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
„În interpretarea dispozițiilor art. 158 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în caz de alegere de domiciliu la sediul unui cabinet individual de avocatură, este necesară indicarea persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură?”
Conținutul textului de lege, obiect al chestiunii de drept sesizate:
Art. 158 din Codul de procedură civilă: „În caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156. (…)”
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că:
Dispozițiile legale citate nu reprezintă o noutate legislativă în materia reglementărilor privind alegerea locului citării și al comunicării altor acte de procedură. Același mod de reglementare a fost prevăzut şi de Codul de procedură civilă din 1865, care stabilea la art. 93 că „în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții.”
Din analiza comparativă a celor două reglementări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că între acestea există identitate de conținut, dispozițiile legale supuse interpretării prin sesizarea formulată de Curtea de Apel București reprezentând o simplă reluare a unui text legal anterior.
Așadar, chestiunea de drept supusă analizei nu este nouă, din perspectiva datei la care a intrat în vigoare sau a duratei reglementării, nefiind astfel îndeplinite condiţiile de admisibilitate.
Pentru aceste considerente, prin Decizia nr. 57/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decide:
„Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 7.007/94/2017, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
În interpretarea dispozițiilor art. 158 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în caz de alegere de domiciliu la sediul unui cabinet individual de avocatură, este necesară indicarea persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură?
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2020.”
Aflaţi mai mult despre acte de procedură în materie civilă, alegerea domiciliului la avocat, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, DCD, Inalta Curte de Casatie si Justitie, indicarea persoanei însărcinate cu corespondenţa, Procedura CivilaJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.