« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Modelarea cadrului legal al egalității de gen. Sisters in Law – How Sandra Day O’Connor and Ruth Bader Ginsburg Went to the Supreme Court and Changed the World de Linda Hirshman
08.12.2020 | Diana FOFIU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Diana Fofiu

Diana Fofiu

Cartea reprezinta o biografie duală, despre viețile primelor două femei-judecător la Curtea Supremă a Statelor Unite: Sandra Day O’Connor și Ruth Bader Ginsburg. Pe lângă amănuntele de viață personală specifice acestei specii literare, autoarea se concentrează pe a ilustra importante precedente în domeniile care au adus notorietatea celor două protagoniste: egalitatea de gen, legalizarea avortului, hărțuirea sexuală, acțiunile afirmative. Jurisprudența prezentată traversează mai multe contexte istorice: perioada anilor în care accesul femeilor în câmpul muncii era aspru restricționat[1], mișcarea feministă și războaie culturale.

Sandra Day O’Connor își începe lupta pentru egalitate ca senator al statului Arizona, dar apartenența la partidul republican pune piedici mișcării feministe care începea să ia amploare. Ruth Bader Ginsburg pe de altă parte, încearcă – și reușește – să convingă Curtea să creeze precedente în favoarea egalității între sexe. Ne-am putea aștepta ca piedica politică să dispară, dat fiind faptul că judecătorii federali nu poartă grija atragerii electoratului și nu au nevoie de a lupta pentru a fi realeși. Fiecare caz în schimb, se dovedește a fi o luptă a ideologiilor judecătorilor: Ar trebui legalizat avortul? Sunt companiile responsabile de actele de hărțuire sexuală ale angajaților lor? Ar trebui să dispară segregarea școlară? De cele mai multe ori răspunsul diferă în funcție de apartenența fie la ideologia conservatoare, fie la cea liberală, progresistă.[2] Ginsburg a construit strategic, caz cu caz, drumul către egalitatea de gen, luând în calcul teama Curții Supreme de impactul social pe care o asemenea jurisprudență îl genera.

În 1973, soțiile de militari puteau obține diferite beneficii, la simpla cerere a soțului. Dependența femeilor de bărbați era prezumată, pe când cea a bărbaților de femei trebuia dovedită. Standardul care permitea statului orice diferențiere (inclusiv bazată pe gen) era minimal: trebuia dovedită rațiunea legii. Acest caz (Frontiero v. Richardson[3]) este doar începutul luptei pentru ridicarea acestui standard. În cazul rasei, statul trebuie să dovedească necesitatea discriminării pentru satisfacerea unui interes guvernamental. Pentru aplicarea aceluiași raționament și în cazul genului, a fost nevoie de mai bine de un deceniu, și de Ruth Bader Ginsburg și Sandra Day O’Connor la Curtea Supremă.

Jurisprudența este modelată și ajunge să le permită femeilor să urmeze școli și profesii militare și bărbaților să fie asistenți și casnici. Se menține neincriminarea avortului. Fetele și băieții au acces egal la educație. Școlile și companiile devin responsabile pentru cazurile de hărțuire sexuală. Cu toate acestea, anii 90 aduc pe mesele judecătorilor federali noi provocări, multe dintre ele de actualitate și astăzi.

Cartea cuprinde 5 părți: prima vizează parcursul profesional al celor două protagoniste, a doua prezintă activitatea avocațială a lui Ruth Bader Ginsburg, iar ultimele două cuprind jurisprudența Curții Supreme cu Sandra Day O’Connor și/sau Ruth Bader Ginsburg ca judecători federali.

TOP 3 CITATE

“Sex like race is a visible, immutable characteristic bearing no necessary relationship to ability. Sex like race has been made the basis for unjustified or at least unproved assumptions, concerning an individual’s potential to perform or to contribute to society.”[4]

“At the heart of liberty is the right to define one’s own concept of existence, of meaning, of the universe, and of the mystery of human life”[5]

„What is a fair cross section at one time or place is not necessarily a fair cross section at another time or a different place[6]

CE MI-A PLĂCUT

Actualitatea și caracterul angrenant

Întrucât președintele Statelor Unite este cel care nominalizează un candidat pentru un post vacant de judecător la Curtea Supremă, iar ulterior numirea este supusă confirmării Senatului, rezultă că evenimentele politice influențează semnificativ componența Curții Supreme și deci, direcția acesteia pentru următorii ani. Impactul ideologiilor politice asupra deciziilor Curții este deseori ilustrat în carte, cititorul fiind liber să fie de acord fie cu liberalismul puternic îmbrățișat de Ruth Bader Ginsburg, fie cu conservatorismul împotriva căreia aceasta a luptat. Aceste aspecte rămân de actualitate, mai ales în lumina ultimei numiri făcute de fostul președinte republican Donald Trump (conservatoarea Amy Coney Barret pe locul rămas vacant în urma morții recente a lui Ruth Bader Ginsburg).

Polemica din carte în ceea ce privește avortul, trimite cu gândul la evenimentele recente din Polonia. Cazul Bush v. Gore[7], în care Sandra Day O’Connor tranșează disputa electorală de la alegerile din anul 2000 și îl propulsează pe George W. Bush în funcția de preșesinte[8], naște curiozitatea dacă Donald Trump mai are vreo șansă să recupereze scaunul prezidențial.

Desigur că prezentările cazurilor din carte nu se ridică la nivelul analizelor jurisprudențiale cu care este obișnuit un profesionist al dreptului, însă sunt suficiente pentru   a-i permite cititorului să-și pună niște întrebări: Este progresismul promovat de Ginsburg prea extremist? Ar trebui să aibe bărbatul vreun drept în procedura avortului? Este o concediere legală, dacă doar unul dintre motive este bazat pe un criteriu discriminatoriu?

Jovialitatea

Aceasta nu este o carte juridică. Deși este predominantă analiza practicii Curții Supreme din sfera egalității de gen, rareori e atinsă solemnitatea limbajului juridic, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv în special pentru cititorii din alte domenii. Prezentarea jurisprudenței este presărată cu elemente biografice și cu observații ironice pe alocuri. Pe de altă parte însă, au un avantaj cei care au cunoștințe despre sistemul legislativ și juridic american.

Titlurile subcapitolelor anticipează uneori subtil și jovial, alteori clar și serios ceea ce urmează a fi împărtășit: Justice Kennedy’s Madonnas and Whores, From Woo Hoo to Boo Hoo, Women may be equal but mothers are special.

Omul din spatele judecătorului și oamenii din jurul lui

Caracterul biografic ajută la ilustrarea impactului pe care unele aspecte din viața personală, care nu au legătură cu pregătirea juridică, le-au avut asupra parcursului lor profesional (Martin Ginsburg, deși avocat de succes, era bucătarul familiei; inteligența socială a Sandrei O’Connor a favorizat numirea ei ca prima femeie judecător la Curtea Supremă).

“In any story of power in the twenty-first century, the power of the internet to make social change is the wild card.”[9] Ruth Bader Ginsburg citea cu voce tare opiniile contrare în cazurile de mare impact pentru societate și în care câștiga orientarea conservatoare. A fost primul judecător federal care a oficiat o căsătorie între persoane de același sex și primul judecător ale căror opinii au fost folosite în cântece rap. Toate acestea i-au adus notorietatea, internetul portretizând-o ca pe un personaj pozitiv și deosebit de important în lupta pentru egalitate.

CE NU MI-A PLĂCUT

Linda Hirshman face un research meticulos pentru a le portretiza cât mai atent pe cele două judecătoare și pentru a descrie evenimentele petrecute în spatele ușilor Curții Supreme, însă am simțit lipsa intervenției protagonistelor. Ar fi fost binevenite comentariile lor pe marginea unor anumite evenimente. Deși autoarea nu se poziționează radical pe o latură a problemei și păstrează o notă obiectivă în relatarea cazurilor, tind să cred că un cititor simpatizant al doctrinei conservatoare ar putea fi deranjat de micile „laude subtile” pe care mișcările progresiste le primesc în anumite subiecte care ridică polemici și în prezent.


[1] Acest context generează și experiența comună a protagonistelor de a fi proaspete absolvente de Drept, în schimb fără nicio posibilitate de a profesa în domeniu, întrucât nicio firmă de avocatură nu angaja femei (Sandrei Day O’Connor i se oferă totuși un post de… secretară).
[2] Judecătorii federali sunt numiți de Președinte, prin urmare balanța ideologiilor se înclină într-un sens sau în altul, în funcție de culoarea politică a acestuia.
[3] Decizia Nr. 71-1694 Frontiero v. Richardson din 14 Mai 1973 poate fi citită integral aici.
[4] Linda Hirshman, Sisters in Law: How Sandra Day O’Connor and Ruth Bader Ginsburg Went to the Supreme Court and Changed the World, Harper&Perennial, 2016, p. 74. Cartea este disponibilă aici sau aici.
[5] Linda Hirshman, op. cit., p. 250.
[6] Linda Hirshman, op. cit., p. 93.
[7] Decizia Nr. 00-949 Bush et al. v. Gore et al. din 12 Decembrie 2000 poate fi citită integral aici.
[8] O’Connor plănuia să se retragă de la Curtea Supremă, însă și-ar fi dorit ca această retragere să aibă loc în timpul mandatului unui președinte republican. Acest motiv personal i-ar fi influențat votul, care a fost unul determinant (a existat o majoritate de 5-4).
[9] Linda Hirshman, op. cit., p. 292.


Diana Fofiu
Masterand – Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara

 
Secţiuni: Articole, Content, JURIDICE.ro, Opinii, Povestim cărți, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD