Crearea ADN-ului artificial
4 februarie 2021 | Veronica DOBOZI
Veronica Dobozi
Pornind de la faptul că ADN-ul este, în esență, o bază de date care se combină potrivit unui program și care, la fel ca un program informatic, poate fi modificat (sau pot fi create alte programe în același limbaj, odată ce el este descifrat), cercetătorii de la Universitatea din Cambridge au reușit, în 2017, să creeze celule cu ADN artificial. Ei au pornit de la celule stem care s-au dovedit valide, reușind să se replice și să formeze un embrion de șoarece artificial[1].
Bioaplicația deschide posibilitatea creării în viitor a unor embrioni umani care să nu provină din ovocite/spermă și astfel să nu aparțină unor persoane anume, oferind posibilitatea cercetătorilor să realizeze experimente neîngrădite pe astfel de embrioni, de vreme ce aceștia nu sunt obținuți din surplusul rezultat de clinicile de fertilizare.
Deocamdată rezultatul acestei tehnici nu a fost lăsat să se dezvolte dincolo de stadiul de embrion, adică nu se știe dacă ar fi evoluat sau nu într-un fetus de șoarece viabil și nici dacă o asemenea tehnică ar putea fi extrapolată la celulele umane. Acestea sunt mai degrabă chestiuni care țin de evoluția cercetărilor în timp și de insistența cercetătorilor. Teoreticienii adepți ai ”pantei alunecoase” în genetică ar spune că o astfel de tehnică deschide calea dezvoltării de clone umane cu statut juridic inferior ființelor umane, care ar putea fi crescute doar pentru a fi utilizate pentru transplantul de organe[2].
Cercetătorii de la Institutul J. Craig Venter (Maryland, SUA) au reușit, în 2017, să creeze prima formă de viață artificială. Bioaplicația deschide aceleași oportunități ca și cea a cercetătorilor de la Cambridge, doar că lipsa utilizării unor celule stem umane a redus (oarecum) criticile din jurul acestei descoperiri[3].
Experiența cercetărilor efectuate cu privire la hibridizare demonstrează că un interval de mai puțin de 15 ani poate fi suficient pentru surmontarea atât a dilemelor etice legate de extrapolarea cercetărilor asupra unor embrioni umani, cât și pentru depășirea dificultăților tehnice aferente experimentului pe celule stem umane.
Aceste bioaplicații deschid oportunități cu adevărat înfricoșătoare referitoare la identitatea genomului uman, precum și la crearea unor ființe cu totul diferite de homo sapiens. Suntem martorii unei adevărate distopii, la realizarea căreia se contribuie ”în uralele comunității științifice”[4]. Problema juridică principală privește, așadar, violarea dreptului la identitatea genomului uman.
[1]A se vedea https://www.newscientist.com/article/2123360-artificial-embryo-grown-in-a-dish-from-two-types-of-stem-cells/, 12.02.2017.
[2] Arta cinematografică a avansat deja scenarii asemănătoare în filmele Never Let Me Go, din 2010, o distopie britanică produsă de studiourile DNA Films și Film 4, bazată pe romanul omonim a lui Kazuo Ishiguro din 2005 și the Island, o producție americană a studiourilor DreamWorks Pictures din 2005.
[3] A se vedea http://www.nature.com/news/minimal-cell-raises-stakes-in-race-to-harness-synthetic-life-1.19633, 13.03.2017.
[4] A se vedea în acest sens discuțiile avute cu ocazia solicitării de autorizarea a unuia dintre primele experimente de hibridizare de pe teritoriul SUA, http://www.nytimes.com/2002/11/27/us/stem-cell-mixing-may-form-a-human-mouse-hybrid.html, 12.02.2017.
Av. Veronica Dobozi, Partner STOICA & Asociaţii
