
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria LI 410/1 din 7 decembrie 2020, a fost publicat Regulamentul (UE) 2020/1998 al Consiliului din 7 decembrie 2020 privind măsuri restrictive împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului și a abuzurilor grave împotriva drepturilor omului.
La 7 decembrie 2020, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2020/1999, care instituie un cadru pentru măsuri restrictive specifice menite să vizeze încălcările grave ale drepturilor omului și abuzurile grave împotriva acestora la nivel mondial. Respectiva decizi prevede, înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor care sunt responsabile de încălcări grave ale drepturilor omului sau de abuzuri grave împotriva acestora, care sprijină încălcările și abuzurile grave în cauză sau care sunt implicate în alt mod în acestea, precum și ale celor care sunt asociate cu persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele vizate, precum și interdicția de a pune la dispoziția acestor persoane, entități sau organisme fonduri și resurse economice. Persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele care fac obiectul măsurilor restrictive figurează pe lista cuprinsă în anexa la Decizia (PESC) 2020/1999. Respectiva decizie subliniază importanța dreptului internațional al drepturilor omului și a interacțiunii dintre dreptul internațional al drepturilor omului și dreptul internațional umanitar atunci când se are în vedere aplicarea unor măsuri restrictive specifice.
Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special dreptul la o cale de atac eficientă, dreptul la apărare, precum și dreptul la protecția datelor cu caracter personal. Prezentul regulament ar trebui aplicat în conformitate cu aceste drepturi.
Competența de stabilire și modificare a listei din anexa I la prezentul regulament ar trebui să fie exercitată de Consiliu în scopul de a se asigura coerența cu procesul de stabilire, modificare și reexaminare a anexei la Decizia (PESC) 2020/1999.
Pentru punerea în aplicare a prezentului regulament și în scopul asigurării unui nivel maxim de securitate juridică în cadrul Uniunii, ar trebui să se facă publice numele și alte date relevante privind persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele ale căror fonduri și resurse economice urmează să fie înghețate în conformitate cu prezentul regulament. Orice prelucrare a datelor cu caracter personal ar trebui să respecte Regulamentele (UE) 2016/679 (2) și (UE) 2018/1725 (3) ale Parlamentului European și ale Consiliului.
Statele membre și Comisia ar trebui să se informeze reciproc cu privire la măsurile luate în temeiul prezentului regulament și cu privire la alte informații relevante de care dispun în legătură cu prezentul regulament.
Statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor prezentului regulament și să se asigure că acestea sunt puse în aplicare. Sancțiunile respective ar trebui să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare.
Prezentul regulament intră în vigoare la 8 decembrie 2020.
Consilier juridic Elena Albu
Aflaţi mai mult despre Asociatia pentru Proprietate Privata, crimelor împotriva umanității, dreptul la aparare, Dreptul la protecția datelor, drepturile omului, genocid, Jurnalul Oficial al Uniunii EuropeneJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.