CJUE. C-143/22 | ADDE și alții. Reintroducerea controlului la frontierele interne: Directiva privind returnarea se aplică oricărui resortisant al unei țări terțe care intră pe teritoriul unui stat membru fără a îndeplini condițiile de intrare, de ședere sau de reședință. Jud. dr. Octavia Spineanu-Matei, membru al completului de judecată
21 septembrie 2023 | JURIDICE.roJud. dr. Octavia Spineanu-Matei, judecătorul român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a fost membru al completului de judecată.
Acest lucru este valabil și atunci când persoana în cauză a intrat pe acest teritoriu chiar înainte de a fi trecut un punct de trecere a frontierei în care se exercită astfel de controale
Mai multe asociații, printre care asociația Avocats pour la défense des droits des étrangers (ADDE), contestă în fața Conseil d’État (Consiliul de Stat) din Franța legalitatea unei ordonanțe de modificare a codului francez privind intrarea și șederea străinilor și dreptul de azil (Ceseda).
Acestea susțin că, prin faptul că permite autorităților franceze să opună unor resortisanți ai unor țări terțe refuzuri de intrare la frontierele cu alte state membre (denumite în continuare „frontierele interne”), la care a fost reintrodus temporar un control în temeiul Codului frontierelor Schengen ca urmare a unei amenințări grave la adresa ordinii publice sau a securității interne a Franței, Ceseda ar încălca Directiva privind returnarea[1].
Potrivit respectivei directive, orice resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală trebuie, ca regulă generală, să facă obiectul unei decizii de returnare. Totuși, persoana în cauză trebuie, în principiu, să beneficieze de un anumit termen pentru a părăsi în mod voluntar teritoriul. Îndepărtarea forțată nu intervine decât în ultimă instanță.
Consiliul de Stat solicită Curții de Justiție să stabilească dacă, atunci când un stat membru decide să reintroducă temporar controale la frontierele interne, acesta poate adopta în privința unui resortisant al unei țări terțe care este prins, fără permis de ședere valabil, la un punct autorizat de trecere a frontierei situat pe teritoriul său și unde se exercită astfel de controale, o decizie de refuz al intrării exclusiv în temeiul Codului frontierelor Schengen, fără a trebui să respecte standardele și procedurile comune prevăzute de Directiva privind returnarea.
Curtea statuează că, într-o astfel de situație, o decizie de refuz al intrării poate fi adoptată în temeiul Codului frontierelor Schengen, însă, în vederea îndepărtării persoanei interesate, standardele și procedurile comune prevăzute de Directiva privind returnarea trebuie totuși să fie respectate, ceea ce poate face ca adoptarea unei astfel de decizii de refuz al intrării să fie lipsită în mare parte de utilitate.
Astfel, Directiva privind returnarea se aplică, în principiu, de îndată ce un resortisant al unei țări terțe este, ca urmare a intrării sale ilegale pe teritoriul unui stat membru, prezent pe acest teritoriu fără a îndeplini condițiile de intrare, de ședere sau de reședință și, așadar, se află acolo în situație de ședere ilegală. Acest lucru este valabil și atunci când, precum în ipoteza în discuție, persoana în cauză a fost reținută la un punct de trecere a frontierei care se situează pe teritoriul statului membru respectiv. Astfel, o persoană poate să fi intrat pe teritoriul unui stat membru chiar înainte de a fi trecut un punct de trecere a frontierei.
Curtea precizează că numai în mod excepțional Directiva privind returnarea permite statelor membre să excludă resortisanții țărilor terțe care se află în situație de ședere ilegală pe teritoriul lor din domeniul de aplicare al acestei directive. Deși aceasta este situația în special atunci când resortisanți ai unor țări terțe fac obiectul unei decizii de refuz al intrării la o frontieră externă a unui stat membru, acest lucru nu este valabil atunci când acești resortisanți fac obiectul, precum în speță, al unei decizii de refuz al intrării la o frontieră internă a unui stat membru, chiar și atunci când acolo au fost reintroduse controale.
Curtea amintește, în sfârșit, că statele membre pot lua în custodie publică un resortisant al unei țări terțe, în așteptarea îndepărtării sale, în special atunci când acest resortisant reprezintă o amenințare pentru ordinea publică, și pot sancționa cu pedeapsa închisorii comiterea altor infracțiuni decât cele care țin exclusiv de împrejurarea unei intrări ilegale. În plus, Directiva privind returnarea nu se opune reținerii sau luării în custodie publică a unui resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală, atunci când el este bănuit că a săvârșit o altă infracțiune decât simpla sa intrare ilegală pe teritoriul național, în special o infracțiune care poate amenința ordinea publică sau securitatea internă a statului membru în discuție.
[1] Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală (JO 2008, L 348, p. 98, denumită în continuare „Directiva privind returnarea”). Scopul acestei directive este de a stabili standarde și proceduri comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, în conformitate cu drepturile fundamentale și cu dreptul internațional. Din considerentul (4) al directivei menționate reiese că aceasta urmărește stabilirea unor norme clare, transparente și echitabile care să asigure o politică de returnare eficientă, ca element necesar al unei politici bine gestionate în domeniul migrației.
:: Hotărârea
