CJUE. C-139/22 | mBank. Registrul național al clauzelor din condițiile generale declarate ilicite. Jud. dr. Octavia Spineanu-Matei, membru al completului de judecată
21 septembrie 2023 | JURIDICE.roJud. dr. Octavia Spineanu-Matei, judecătorul român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a fost membru al completului de judecată.
Trimitere preliminară – Directiva 93/13/CEE – Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Împrumut ipotecar indexat într-o deviză străină – Criterii de apreciere a caracterului abuziv al unei clauze de conversie – Registrul național al clauzelor din condițiile generale declarate ilicite – Obligația de informare
Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 93/13/CEE[1]. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între AM și PM, doi consumatori, pe de o parte, și mBank S.A., pe de altă parte, în legătură cu utilizarea de către aceasta din urmă a unor clauze din registrul național al clauzelor din condițiile generale declarate ilicite.
La 7 septembrie 2009, reclamanții din litigiul principal, care sunt căsătoriți, au încheiat cu mBank un contract de împrumut ipotecar pentru persoane fizice indexat în funcție de cursul de schimb al francului elvețian (CHF). Acest contract avea ca obiect un împrumut în valoare de 246 500 de zloți polonezi (PLN) (aproximativ 54 560 de euro). Acesta prevedea o rată variabilă a dobânzii, determinată ca fiind rata de bază de 3 Month London Interbank Offered Rate (LIBOR 3M) pentru moneda în care fusese acordat acest împrumut, majorată cu marja fixă a băncii de 2,70 %, pe toată perioada împrumutului respectiv. În cadrul contractului de împrumut, reclamanții au semnat o declarație potrivit căreia luaseră cunoștință de riscurile pe care le implica semnarea respectivului contract, precum și de condițiile acestuia. De asemenea, la data cererii de împrumut, AM, titulară a unei diplome postuniversitare, era angajată a mBank de trei ani și jumătate.
La 7 aprilie 2020, AM și FM au introdus la Tribunalul Districtual din Varșovia, Polonia, instanța de trimitere, o acțiune împotriva mBank, întemeiată pe nulitatea anumitor clauze din contractul de împrumut.
Potrivit instanței de trimitere, clauzele contractului de împrumut în discuție în litigiul principal au același conținut precum clauzele înscrise în registrul național al clauzelor ilicite. Instanța de trimitere ridică problema dacă simpla constatare a faptului că un contract conține o clauză al cărei conținut corespunde unei clauze înscrise în registrul național al clauzelor ilicite este suficientă pentru a constata că această clauză constituie o clauză contractuală ilicită, fără a fi necesar să se examineze și să se stabilească circumstanțele încheierii acestui contract.
Deși contractul de împrumut în discuție în litigiul principal conține clauze care prevăd că acest împrumut este rambursat în zloți polonezi, acesta cuprinde de asemenea o clauză care prevede posibilitatea reclamanților din litigiul principal de a rambursa împrumutul menționat direct în franci elvețieni. Astfel, aceștia din urmă pot converti suma care trebuie rambursată lunar în funcție de cursul de schimb al instituției bancare la alegerea lor și nu mai depind de cursul de schimb stabilit de mBank. În acest context, instanța de trimitere ridică problema dacă o clauză contractuală își poate pierde caracterul abuziv ca urmare a unei alte clauze din acest contract care o face să devină facultativă.
De asemenea, instanța de trimitere ridică problema dacă mBank ar fi trebuit să fie obligată să furnizeze informații cu privire la riscul de schimb valutar și lui AM, angajata sa la data cererii de împrumut, având în vedere formarea și experiența profesională a acesteia.
Examinând întrebările instanței de trimitere, Curtea a amintit că, în ceea ce privește registrul național al clauzelor ilicite, un mecanism precum acest registru, care constă în întocmirea unei liste de clauze care trebuie considerate abuzive, intră sub incidența dispozițiilor mai stricte pe care statele membre le pot adopta sau menține în temeiul articolului 8 din Directiva 93/13, în măsura în care registrul național al clauzelor ilicite este gestionat în mod transparent, nu numai în interesul consumatorilor, ci și al profesioniștilor, și este actualizat, cu respectarea principiului securității juridice.
Curtea a adăugat că includerea într-un contract încheiat cu un consumator a două clauze alternative privind executarea aceleiași obligații în sarcina acestuia, dintre care una este abuzivă, iar cealaltă licită, permite profesionistului în cauză să speculeze cu privire la faptul că, dintr-o lipsă de informare, dintr-o neatenție sau dintr-o neînțelegere, consumatorul va executa obligația în discuție potrivit clauzei care provoacă, în detrimentul său, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Prin urmare, un astfel de mecanism contractual poate prezenta în sine un caracter abuziv.
Curtea a arătat că protecția acordată de Directiva 93/13 depinde de scopurile în care acționează o persoană fizică, și anume cele care se află în afara activității sale profesionale, iar nu de cunoștințele speciale de care dispune această persoană. Această concepție largă a noțiunii de „consumator” permite să se asigure protecția acordată de această directivă tuturor persoanelor fizice care se află într‑o situație de inferioritate față de un profesionist în ceea ce privește nu numai nivelul de informare, ci și puterea de negociere.
În consecință, prin hotărârea pronunțată la data de 21 septembrie 2023[2], Curtea a reținut că articolul 3 alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să fie considerată abuzivă de autoritățile naționale în cauză pentru simplul motiv că conținutul său este echivalent cu cel al unei clauze dintr-un contract standard înscrise în registrul național al clauzelor din condițiile generale declarate ilicite.
A mai reținut că articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care, ca urmare a condițiilor de executare a anumitor obligații ale consumatorului vizat pe care le prevede, trebuie considerată abuzivă nu poate pierde un astfel de caracter în virtutea unei alte clauze din acest contract care prevede posibilitatea consumatorului respectiv de a executa aceste obligații în condiții diferite.
Totodată, Curtea a reținut că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 2 litera (b) din aceasta trebuie interpretat în sensul că un profesionist are obligația de a informa consumatorul vizat cu privire la caracteristicile esențiale ale contractului încheiat cu acesta și cu privire la riscurile legate de respectivul contract chiar în condițiile în care acest consumator este angajatul său și are cunoștințe relevante în domeniul contractului menționat.
[1] Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).
[2] Hotărârea integrală, în limba de procedură, care a fost limba polona, dar și traducerea în limba română pot fi accesate aici.
