Raport anual al ANSPDCP pe 2022
22 septembrie 2023 | JURIDICE.roJoi, 21 septembrie 2023, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a publicat raportul de activitate aferent anului 2022.
Ancuţa Gianina Opre, Preşedinte: „Am deosebita onoare de a vă prezenta principalele coordonate ale activității Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în anul 2022, care are ca obiectiv primordial protecția datelor cu caracter personal.
Ne aflăm într-o perioadă de consolidare a aplicării reglementărilor europene în domeniul protecției datelor cu caracter personal, efect al aplicabilității directe, începând cu data de 25 mai 2018, a Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice faţă de prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/EC (Regulamentul General privind Protecția Datelor), adoptat de către Consiliu si Parlamentul European, dar și al aplicării celorlalte legi naționale în domeniu.
În contextul revenirii la activitatea obișnuită după pandemia care ne-a afectat, am sesizat preocuparea operatorilor din mediul public si privat pentru aplicarea regulilor de utilizare a datelor personale, destinate respectării drepturilor persoanelor fizice și asigurării confidențialității și securității prelucrărilor de date personale, inclusiv prin menținerea modalitățile specifice de lucru on-line.
Preocupările instituției noastre de asigurarea a unei efective aplicări a normelor europene în mediul digital actual s-au reflectat și în cadrul conferinței anuale dedicate Zilei Europene a Protecției Datelor celebrată pe data de 28 Ianuarie 2022.
În considerarea atribuțiilor Autorității naționale de supraveghere de monitorizare și control al respectării regulilor de prelucrare a datelor personale, subliniem că, în anul 2022, au continuat acțiunile de control la nivelul operatorilor din sectorul public și privat, din oficiu sau pe baza plângerilor și sesizărilor primite. În acest sens, am remarcat că plângerile primite din partea persoanelor fizice au fost similare cu cele anterioare, referindu-se, în principal, la dezvăluirea neautorizată a datelor cu caracter personal, la încălcarea drepturilor persoanelor vizate, la aplicarea principiilor de folosire a datelor, la primirea de mesaje comerciale nesolicitate sau la aplicarea măsurilor de securitate și confidențialitate a prelucrărilor de date personale.
Măsurile corective dispuse au urmărit, cu prioritate, remedierea disfuncționalităților apărute în activitatea operatorilor astfel încât să fie diminuată afectarea drepturilor persoanelor fizice.
Pe un alt palier, instituția noastră a continuat activitatea de informare a publicului larg, cu privire la aplicarea adecvată a regulilor de utilizare a datelor cu caracter personal, în cadrul căreia s-au înscris participarea la evenimente și comunicatele de presă care au reflectat măsurile adoptate și punctele de vedere ale instituției noastre.
Pe planul colaborării cu celelalte autorități naționale de protecția datelor, putem reliefa menținerea acesteia la un nivel constant în ceea ce privește componenta de soluționare a cazurilor cu impact transfrontalier și a transferurilor.
Un moment semnificativ al acestui an l-a constituit misiunea de evaluare Schengen din luna octombrie, care a confirmat încă o dată că Autoritatea națională de supraveghere deține deplina capacitate administrativă și instituțională pentru îndeplinirea exigențelor acquis-ului Schengen.
Raportat la obiectivele instituției noastre, putem aprecia că acestea au fost îndeplinite în condițiile constrângerilor bugetare cu care ne confruntăm și care au generat presiune pe resursele umane limitate disponibile.
În perspectivă, Autoritatea națională de supraveghere își propune continuarea activității de monitorizare și control a operatorilor din sectorul public și privat, intensificarea activitățile de informarea publică a persoanelor fizice, operatorilor și mass-mediei, corelat cu resursele disponibile, în vederea determinării unei aplicări adecvate a Regulamentului (UE) 2016/679 și a celorlalte acte normative aplicabile.
În încheiere, aș dori să vă mulțumesc pentru sprijinul acordat instituției noastre și să-mi exprim încrederea că vom beneficia și pe viitor de susținerea dumneavoastră, în misiunea noastră de consolidare a aplicării principiilor specifice protecției datelor cu caracter personal în România.”
:: Raportul