
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 414 din 9 decembrie 2020 a fost publicat Regulamentul de punere în aplicare nr. 2008/2020 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 702/2014, (UE) nr. 717/2014 și (UE) nr. 1388/2014 în ceea ce privește perioada lor de aplicare și alte ajustări relevante.
I. Modificări aduse Regulamentului (UE) nr. 702/2014:
– a fost introdusă o nouă categorie de ajutoare pentru întreprinderi aflate în dificultate care intră sub incidenţa dispoziţiilor Regulamentului (UE) nr. 702/2014. Astfel, Regulamentul se va aplica şi în ceea ce priveşte ajutoarele pentru întreprinderi care nu se aflau în dificultate la 31 decembrie 2019, dar care au devenit întreprinderi aflate în dificultate în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2020 și 30 iunie 2021.
– prin derogare de la art. 8 alin. 1, 2 și 6, în cazul în care un stat membru dorește să prelungească măsuri pentru care au fost transmise Comisiei informații sintetizate, se consideră că informațiile sintetizate referitoare la prelungirea măsurilor respective au fost comunicate Comisiei și publicate, cu condiția ca măsurile în cauză să nu sufere nicio modificare de fond, cu excepția unei majorări a bugetului.
– perioada de aplicare se prelungeşte până la 31 decembrie 2022.
II. În privinţa Regulamentului (UE) nr. 717/2014, perioada de aplicare se prelungeşte până la 31 decembrie 2022.
III. Modificări aduse Regulamentului (UE) nr. 1388/2014:
– regulamentul va excepta de la aplicare ajutoarele acordate întreprinderilor aflate în dificultate, cu excepția ajutoarelor destinate reparării pagubelor provocate de dezastrele naturale și ajutoarelor pentru întreprinderi care nu se aflau în dificultate la 31 decembrie 2019, dar care au devenit întreprinderi aflate în dificultate în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2020 și 30 iunie 2021.
– se introduce art. 11a care instituie o excepţie de la cerințele de informare și de publicare, cu următorul cuprins: „Prin derogare de la art. 9 alin. 5 și de la art. 11 lit. a), în cazul în care un stat membru dorește să prelungească măsuri pentru care au fost transmise Comisiei informații sintetizate, se consideră că informațiile sintetizate referitoare la prelungirea măsurilor respective au fost comunicate Comisiei și publicate, cu condiția ca măsurile în cauză să nu sufere nicio modificare de fond, cu excepția unei majorări a bugetului.”
– perioada de aplicare se prelungeşte până la 31 decembrie 2022.
Prezentul regulament intră în vigoare la 10 decembrie 2020. Regulamentul este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Aflaţi mai mult despre ajutoare de stat, ajutoare pentru întreprinderi, dreptul uniunii europene, Regulamentul nr. 1388/2014, Regulamentul nr. 702/2014, Regulamentul nr. 717/2014JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.