« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti

ÎCCJ (RIL admis): „În litigiile de funcție publică pentru obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale nu este necesară procedura prealabilă”
11.12.2020 | Anca VĂRZARU

JURIDICE - In Law We Trust
Anca Vărzaru

Anca Vărzaru

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1208 din 10 decembrie 2020 a fost publicată Decizia nr. 22/2020 privind examinarea sesizării formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov cu privire la o problemă de drept.

Obiectul recursului în interesul legii îl constitutie următoarea chestiune de drept:

Aplicabilitatea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, reprezentând dreptul comun în materia contenciosului administrativ, în litigiile de funcție publică vizând stabilirea/acordarea drepturilor salariale.”

Practica instanţelor de judecată, cât şi opinia procurorului general al PÎCCJ avute în vedere de ÎCCJ la pronunţarea soluţiei pot fi consultate aici.

În analiza problemei de drept cu care a fost învestită, ÎCCJ porneşte de la rolul procedurii prealabile în dreptul administrativ, care este acela de a oferi o cale persoanei vătămate de a obține rezolvarea diferendului prin recunoașterea dreptului sau a interesului legitim vătămat mai rapid, fără mijlocirea instanței, iar nu acela de a pune un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție.

În aceste condiţii, Legea nr. 554/2004 instituie o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței, exercitată sub forma recursului grațios sau ierarhic, care constă în aceea că, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

În acest sens, art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 statuează caracterul obligatoriu al procedurii prealabile administrative, dar oferă persoanei vătămate dreptul de a opta, pentru exercitarea ei, între recursul grațios (plângerea administrativă adresată autorității emitente) și recursul ierarhic (plângerea administrativă adresată autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există). Desigur, persoana care se consideră vătămată poate să exercite, concomitent sau succesiv, ambele forme de recurs administrativ, grațios și ierarhic, dar în acest caz termenul de sesizare a instanței curge din momentul primirii primului răspuns sau expirării primului termen de răspuns.

Astfel, Legea contenciosului administrativ devine incidentă (1) ca drept  comun sau (2) ori de câte ori legea specială face trimitere expresă la dispoziţiile Legii contenciosului administrativ ca drept aplicabil.

Cu referire strictă la cea de-a doua situaţie, ÎCCJ observă că există numeroase cazuri, întâlnite inclusiv în materii rezervate legii organice, în care legiuitorul nu se conformează regulilor de tehnică legislativă, iar normele de trimitere la dispoziţiile legii contenciosului administrativ sunt neclare, incoerente sau trunchiate.

Un astfel de caz îl constituie Legea nr. 188/1999, care prevede expres la art. 109 că intră în competența secțiilor de contencios administrativ ale tribunalelor cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe. Dar Legea nr. 188/199 nu face nicio trimitere coerentă și unitară la Legea contenciosului administrativ.

Cu totul diferită este, însă, abordarea legiuitorului în cazul încetării raportului de serviciu al funcționarului public, situație în care art. 106 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 precizează în mod expres că funcţionarul public poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În prezenta speţă, ÎCCJ are în vedere că dispozițiile Legii nr. 188/1999 se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice (art. 117 din Legea nr. 188/1999).

Dată fiind natura juridică a raporturilor dintre părţi, aceea de angajat-angajator lato sensu, calificarea ingenuă a litigiului este aceea de „conflict de muncă”, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă dedusă judecății, obiect al cererii de chemare în judecată, constă în obligarea angajatorului, autoritate publică, la plata unor drepturi bănești aferente desfășurării activității în cadrul unor raporturi juridice de serviciu de către anumite categorii de persoane.

Astfel, așa cum s-a arătat deja, reglementând regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală (denumite raporturi de serviciu), art. 109 din Legea nr. 188/1999 prevede că sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului toate cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Prin urmare, această normă are în vedere doar aspectele ce particularizează raportul de serviciu al funcționarului public față de raportul de muncă al salariatului, faptul că funcționarul public este purtător al puterii publice, pe care o exercită în limitele funcției sale, textul legal având ca obiect de reglementare exclusiv aspectul competenței materiale procesuale de soluționare a litigiilor rezultate din raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, dar fără să facă trimitere la procedura și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ.

Atunci când a dorit să facă o asemenea trimitere în cadrul Legii nr. 188/1999, legiuitorul a concretizat-o printr-o normă expresă edictată în acest scop, aşa cum am arătat mai sus.

Problema de drept care formează, însă, obiectul recursului în interesul legii nu vizează acțiuni îndreptate împotriva actelor de încetare a raporturilor de serviciu, ci acțiuni directe, prin care funcționarii publici solicită obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale cuvenite şi neacordate prin actele administrative de stabilire a salariilor de bază, precum și la plata retroactivă a unor diferențe salariale nerecunoscute de angajator.

Din această perspectivă, prezenta lege se va completa cu legislația muncii (Codul muncii), care constituie dreptul comun aplicabil tuturor raporturilor de muncă, inclusiv celor neîntemeiate pe un contract individual de muncă, reglementate în legi speciale, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective (art. 117 din Legea nr. 188/1999).

În concluzie, ÎCCJ observă (1) că Legea nr. 188/1999 nu conține dispoziții speciale, derogatorii de la prevederile Codului muncii și (2) în cauză vor fi incidente dispozițiile art. 171 alin. 1 și art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, care prevăd posibilitatea formulării acțiunilor directe într-un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate către salariat, atâta vreme cât acestea nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor juridice de muncă ale funcționarilor publici.

Pentru toate aceste considerente, ÎCCJ admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov şi statuează că:

În litigiile de funcție publică vizând obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum și atunci când angajatorul nu a emis un act administrativ ori actul respectiv nu a fost comunicat funcționarului public, acesta se poate adresa direct instanței de contencios administrativ, fără a fi necesar ca anterior sesizării instanței să fi solicitat angajatorului acordarea acelorași drepturi.”

Prezenta Decizie intră în vigoare la 10 decembrie 2020.

Av. Anca Vărzaru, SĂVESCU & ASOCIAŢII

 

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.