Problema dreptului de autor pentru modelele de cusături românești parte a folclorului și tradițiilor culturale
26 septembrie 2023 | Cătălina APETRĂCHIOAEI
Cătălina Apetrăchioaei
Prezenta analiza are ca punct de pornire o dispută creată în mediul on-line cu privire la dreptul de autor/creație asupra unei cămăși tradiționale /ie după un model aflat în conservare în muzeu. Disputa orgoliilor își găsește medierea în analiza reglementărilor legale în domeniul creațiilor populare cu privire la dreptul de autor și de proprietate intelectuală în domeniul patrimoniului cultural imaterial.
Motivele tradiționale românești, în general, nu sunt protejate de drepturile de autor în sensul tradițional al acestui termen datorită caracterul lor tradițional și anonim. Deoarece aceste motive tradiționale au fost create de comunități și au devenit o parte fundamentală a culturii colective, ele sunt considerate patrimoniu cultural comun și sunt, în general, libere de drepturile de autor. Aceste motive au fost transmise de-a lungul generațiilor și sunt considerate resurse culturale deschise, prin urmare, nu există un autor individual care să poată revendica drepturi de autor asupra lor.
Textul de lege care se impune a fi analizat cu privire la obiectul dreptului de autor, este cel de la art. 7 din Legea nr. 8/1996[1]: „constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor.”
Totodată, analizând definiția legală dată folclorului cu privire la forma de protecţie, aceasta poate fi stabilită prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial în cuprinsul căreia sunt definite şi „expresiile culturale tradiţionale„, în care se încadrează şi folclorul.
Art. 4 din Legea 26/2008 stabilește principalele însușiri ale patrimoniului cultural imaterial:[2]
a. caracterul anonim al originii creaţiei;
b. transmiterea cu precădere pe cale informală;
c. păstrarea sa în special în cadrul familiei, grupului şi/sau al comunităţii;
d. delimitarea după următoarele criterii: teritorial, etnic, religios, vârstă, sex şi socioprofesional;
e. percepţia ca fiind intrinsec legat de grupurile şi/sau comunităţile în care a fost creat, păstrat şi transmis;
f. realizarea, interpretarea ori crearea elementelor patrimoniului cultural imaterial în interiorul grupului şi/sau al comunităţii, cu respectarea formelor şi tehnicilor tradiţionale.
Avem așadar referire la caracterul anonim al originii creației, pentru ca art. 1 alin. (2) din aceeași lege să dispună în mod explicit că: „Prezenta lege nu poate fi folosită, în întregime sau în parte, de nicio persoană fizică ori juridică pentru a obține protecția unui element al patrimoniului cultural imaterial prin intermediul actelor normative care reglementează proprietatea industrială sau dreptul de autor.”
Drepturile de autor se aplică de obicei creațiilor originale, motivele tradiționale, care sunt adesea rezultatul contribuției colective a comunităților și au fost transmise pe parcursul generațiilor, nu îndeplinesc criteriile tradiționale pentru drepturile de autor. Cu toate acestea, este important să menționăm că există legislații și reguli speciale pentru protejarea patrimoniului cultural și imaterial, care pot implica protecția și promovarea unor astfel de motive tradiționale în anumite contexte.
Chestiunea drepturilor de autor și de proprietate intelectuală în ceea ce privește patrimoniul cultural imaterial se regăsește în Convenţia pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, adoptată la Paris la 17 octombrie 2003[3], cu următoarele definiții:
1. prin patrimoniu cultural imaterial se înţelege: practicile, reprezentările, expresiile, cunoştinţele, abilităţile – împreună cu instrumentele, obiectele, artefactele şi spaţiile culturale asociate acestora -, pe care comunităţile, grupurile şi, în unele cazuri, indivizii le recunosc ca parte integrantă a patrimoniului lor cultural. Acest patrimoniu cultural imaterial, transmis din generaţie în generaţie, este recreat în permanenţă de comunităţi şi grupuri, în funcţie de mediul lor, de interacţiunea cu natura şi istoria lor, conferindu-le un sentiment de identitate şi continuitate şi contribuind astfel la promovarea respectului faţă de diversitatea culturală şi creativitatea umană. În sensul prezentei convenţii, va fi luat în considerare numai patrimoniul cultural imaterial compatibil cu instrumentele internaţionale privind drepturile omului existente şi cu exigenţele respectului mutual între comunităţi, grupuri şi persoane şi de dezvoltare durabilă;
2. patrimoniul cultural imaterial, aşa cum este definit la paragraful 1 supra, se manifestă îndeosebi în următoarele domenii:
a) tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial;
b) artele spectacolului;
c) practici sociale, ritualuri şi evenimente festive;
d) cunoştinţe şi practici referitoare la natură şi la univers;
e) tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale;
În România, Legea nr. 410 /2005 privind acceptarea Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, adoptată la Paris la 17 octombrie 2003, este prima materializare legislativă asupra moștenirii culturale, pentru primă dată sunt definite, în afara patrimoniului cultural imaterial, şi expresiile culturale tradiţionale, tezaurele umane vii şi marca tradiţională distinctivă, toate cu referire la patrimoniul viu[4]:
a) patrimoniu cultural imaterial – totalitatea practicilor, reprezentărilor, expresiilor, cunoştinţelor, abilităţilor – împreună cu instrumentele, obiectele, artefactele şi spaţiile culturale asociate acestora – pe care comunităţile, grupurile sau, după caz, indivizii le recunosc ca parte integrantă a patrimoniului lor cultural;
b) expresii culturale tradiţionale – forme de manifestare ale creativităţii umane cu exprimare materială, orală – forme de artă a cuvântului şi expresii verbale tradiţionale – forme de exprimare muzicală – cântece, dansuri, jocuri populare – forme de expresie sincretică – obiceiuri, ritualuri, sărbători, etnoiatrie, jocuri de copii şi jocuri sportive tradiţionale – forme ale creaţiei populare în domeniul tehnic, precum şi meşteşuguri ori tehnologii tradiţionale;
c) tezaure umane vii – titlul onorific ce poate fi conferit acelor persoane care sunt recunoscute de către comunitate drept creatoare şi transmiţătoare de elemente ale unui domeniu al patrimoniului cultural imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate;
d) marcă tradiţională distinctivă – elementul specific de autenticitate al expresiei culturale tradiţionale pe care o defineşte ca fiind reprezentativă pentru un grup de creatori, interpreţi ori meşteşugari tradiţionali, păstrători sau transmiţători ai elementelor patrimoniului cultural imaterial”.
Interpretarea, înregistrarea și utilizarea anumitor versiuni sau aranjamente ale acestor motive tradiționale pot fi protejate de drepturi de autor, dacă există un efort creativ distinct și original care a fost implicat în producerea acestora. În concluzie, motivele tradiționale românești în sine nu sunt protejate de drepturi de autor, dar interpretările și înregistrările lor pot avea protecție legală în anumite circumstanțe.
Practica judiciară, puțină ce-i drept, dar și analiza textelor legale, conturează concluzia unanim acceptată că meşterii populari, indiferent de domeniu, nu fac parte din categoria persoanelor care pot beneficia de dreptul de autor conform Legii nr. 8/1996.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reține în Decizia nr. 1613 din 20.10.2017[5]:
“Toţi meşterii populari, artizanii, indiferent de domeniu, ceramică, olărit, ţesături, cruceri, nu fac parte din categoria persoanelor care pot beneficia de dreptul de autor, conform Legii nr. 8/1996, întrucât, folclorul este reprezentat de totalitatea creaţiilor populare, literare, muzicale, meşteşugăreşti care ţin de tradiţiile şi obiceiurile populare ale unei neam sau ale unei regiuni. Nu se regăseşte în ceea ce priveşte creaţia meşteşugărească, a folclorului în integralitatea sa o protecţie în cadrul dreptului de autor, dreptul de autor conform art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 8/1996 fiind perceput ca o creaţie intelectuală, tocmai datorită caracterului său popular, creaţiile populare sunt folosite liber nefiind prevăzute în legea 8/1996, ca obiect al dreptului de autor. Convenţia de la Berna din 09.09.1886, pentru protecţia operelor literare, artistice defineşte ca şi Legea nr. 8/1996, termenul de operă literară şi artistică în sensul că acesta cuprinde: (…) „Toate lucrările din domeniul literar ştiinţific şi artistic, operele de arhitectură şi sculptură.” Art. 7 alin. (3) din Convenţie statuează că: „Pentru operele anonime sau pseudonime, durata protecţiei acordate prin prezenta convenţie expiră în 50 de ani după ce opera a fost în mod licit făcută accesibilă publicului.” Este evident că nici la nivel internaţional, nu s-a introdus în categoria operelor literare şi artistice, creaţii ale unor meşteşugari, referinţele din lege vizând operele de creaţie intelectuală. Aceeaşi definiţie se regăseşte şi la art. 1 din Legea nr. 8/1996, care, de asemenea, face trimitere expresă la sintagma creaţie intelectuală şi nu la creaţie populară meşteşugărească. “
Într-o altă speță, Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 32 din 21.02.2019[6] reține:
“În ceea ce priveşte folclorul şi protecţia acestuia, în lipsa unor dispoziţii legale referitoare la această problemă, s-a statuat în practica judiciară faptul că este dificil de stabilit prin raportare la Legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe, în condiţiile în care conform acestei legi paternitatea operelor susceptibile de o asemenea protecţie ar trebui să poată fi stabilită cu certitudine, or, în cazul folclorului nu este posibilă o asemenea identificare, deoarece conţine creaţii impersonale (decizia civilă nr. 597/2013 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Ceea ce s-a mai subliniat prin decizia civilă nr. 597/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu valoare de principiu, este aceea că regimul juridic al creaţiilor culturale tradiţionale nu exclude, în principiu, crearea de opere în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, pornind de la un element de expresie culturală tradiţională, cu condiţia originalităţii, aşadar a îndepărtării suficiente de la sursa originară, pentru a fi identificabilă amprenta personalităţii creatoare a autorului.”
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe stabilește condițiile și modalitățile în care o lucrare poate beneficia de protecție prin drept de autor. Conform acestei legi, pentru a beneficia de dreptul de autor, o lucrare trebuie să îndeplinească anumite criterii de originalitate și să fie fixată într-un suport material. În general, pentru a beneficia de drepturile de autor, o creație trebuie să fie originală și să aibă o formă fixată, ceea ce poate să nu se aplice în cazul meșteșugarilor care produc lucrări tradiționale care au fost transmise de-a lungul generațiilor.
Modelele de cusături românești care sunt parte a folclorului și tradițiilor culturale nu necesită drept de autor, deoarece acestea sunt considerate opere colective sau tradiționale. Aceste modele nu sunt create de un autor individual și sunt, în schimb, parte a moștenirii culturale a unei comunități sau națiuni. Ele se bucură de un statut special și nu sunt supuse regulilor obișnuite privind dreptul de autor. Astfel, meșterii populari pot, în principiu, să beneficieze de dreptul de autor pentru lucrările lor, cu condiția ca aceste lucrări să fie considerate opere originale și să fie fixate într-un suport material.
Așadar, copierea sau adaptarea motivelor tradiționale românești poate fi o practică validă, dar trebuie să fie realizată cu respect pentru cultura și tradițiile locale, respectarea drepturilor de autor și sensibilitate culturală. Consultarea cu specialiști și colaborarea cu comunitățile locale pot ajuta la realizarea acestui lucru într-un mod adecvat și etic. Cu toate acestea, este important să se respecte și să se protejeze integritatea culturală a acestor modele tradiționale și să se evite utilizarea inadecvată sau exploatarea comercială insensibilă a lor. Consultarea și colaborarea cu comunitățile sau persoanele care dețin cunoștințe profunde despre aceste modele pot ajuta la asigurarea respectului pentru tradiții și valori culturale atunci când sunt folosite sau promovate. Dreptul (moral) de a fi întrebat sau consultat atunci când se utilizează sau se adaptează modele tradiționale românești este important și reprezintă o modalitate de a respecta cultura și tradițiile locale. Acest lucru implică obținerea aprobării sau a consultării comunității sau a persoanelor care dețin cunoștințe sau modele tradiționale atunci când se dorește utilizarea sau adaptarea acestora.
Iată câteva aspecte de luat în considerare:
1. Respectul pentru tradiții: este important să se arate respect față de cultura și tradițiile locale atunci când se dorește folosirea unui model tradițional românesc. Comunitățile sau persoanele care au păstrat aceste modele au o legătură profundă cu ele și pot avea cunoștințe și perspective valoroase.
2. Consultarea comunității: pentru a evita orice potențiale probleme sau conflicte culturale, este recomandabil să existe o consultare sau o colaborare cu comunitățile sau persoanele relevante atunci când se intenționează utilizarea unui model tradițional. Aceasta poate implica discuții, acorduri scrise sau alte forme de comunicare cu comunitatea în cauză.
3. Înregistrarea și protejarea: dacă un anumit model tradițional românesc este protejat prin lege sau este considerat o parte importantă a patrimoniului cultural imaterial, este esențial să se respecte aceste legi și regulamente. În unele cazuri, poate fi necesar să se obțină permisiunea sau să se respecte anumite reguli înainte de a se utiliza sau adapta aceste modele.
4. Colaborarea cu meșterii locali: colaborarea cu meșterii locali sau artizanii care au cunoștințe tradiționale poate fi benefică nu numai pentru a obține aprobarea, ci și pentru a îmbunătăți calitatea și autenticitatea lucrărilor sau produselor create.
Multe dintre modelele de cusături și motivele tradiționale românești sunt considerate parte a folclorului și sunt transmise din generație în generație de-a lungul timpului. Aceste modele și cusături reprezintă o parte valoroasă a patrimoniului cultural imaterial al României și sunt adesea asociate cu tradițiile, istoria și cultura țării.Deoarece aceste modele nu au un autor individual recunoscut, ele nu sunt protejate de drepturile de autor în sensul tradițional al termenului. Cu toate acestea, ele pot fi considerate ca aparținând domeniului public cultural și pot fi folosite și perpetuate în activitățile de cusut, brodare și creație artistică fără restricții legale.
Drept urmare, este important să se respecte și să se promoveze tradițiile și semnificațiile culturale legate de aceste modele. Consultarea și colaborarea cu comunitățile sau persoanele care au cunoștințe profunde despre aceste modele pot ajuta la o abordare mai respectuoasă și autentică în utilizarea și promovarea lor. Este esențial să se păstreze integritatea culturală și valorile asociate cu aceste modele tradiționale românești.
Proprietatea intelectuală colectivă este un concept care se aplică în cazul în care drepturile de autor sau alte forme de proprietate intelectuală sunt deținute sau gestionate în comun de o comunitate, grup sau organizație.
Opinia conturată de prezenta analiză – în contextul modelelor tradiționale românești, proprietatea intelectuală colectivă poate juca un rol important în protejarea și promovarea acestor modele. Iată cum poate funcționa proprietatea intelectuală colectivă pentru modelele tradiționale românești:
– Colectarea și documentarea: comunitatea sau organizația interesată poate colecta și documenta modelele tradiționale, inclusiv informații despre tehnicile de producție, semnificațiile culturale, motivele, și alte aspecte relevante. Această documentare poate servi ca bază pentru stabilirea drepturilor colective.
– Înregistrarea sau protejarea: în unele cazuri, comunitatea sau organizația poate căuta să înregistreze modelele tradiționale ca forme de proprietate intelectuală colectivă în conformitate cu legislația națională sau internațională. Acest lucru poate contribui la protejarea tradițiilor și prevenirii utilizării inadecvate sau a exploatării comerciale a modelelor.
– Gestionarea utilizării: organizația sau comunitatea poate dezvolta regulamente sau acorduri care reglementează modul în care modelele tradiționale pot fi utilizate sau comercializate. Aceasta poate include acordarea de permisiuni, licențiere sau stabilirea unor norme etice pentru utilizarea modelelor.
– Beneficii pentru comunitate: veniturile generate din utilizarea modelelor tradiționale pot fi direcționate înapoi către comunitate sau organizație și pot fi folosite pentru sprijinirea tradițiilor, educație, formare și alte inițiative culturale.
– Conservarea și promovarea: prin intermediul proprietății intelectuale colective, comunitatea sau organizația poate avea un rol activ în conservarea și promovarea tradițiilor culturale. Acest lucru poate include organizarea de evenimente culturale, expoziții, programe educaționale și altele.
Proprietatea intelectuală colectivă poate fi o modalitate eficientă de a proteja și gestiona modelele tradiționale românești și poate contribui la menținerea autenticității și semnificației culturale a acestor modele. Este important ca orice astfel de efort să fie realizat în strânsă colaborare cu comunitățile implicate și să respecte valorile culturale și tradițiile.
În concluzie, modelele de cusături românești care sunt parte a folclorului și tradițiilor culturale nu necesită drept de autor, deoarece acestea sunt considerate opere colective sau tradiționale, însă atunci când doriți să utilizați sau să adaptați un model tradițional românesc, este important să fiți sensibili la aspectele culturale și să vă consultați cu comunitatea sau persoanele relevante, în cazul în care acest lucru este necesar sau recomandat, întrucât respectarea tradițiilor și a cunoștințelor locale este esențială pentru a păstra autenticitatea și integritatea culturală a acestor modele.
[1] Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, text republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 489 din 14 iunie 2018;
[2] Legea 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, text publicat în Monitorul Oficial nr. 168 din 5 martie 2008;
[3] Convenţia pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, adoptată la Paris la 17 octombrie 2003, text publicat în Monitorul Oficial nr. 17 din 9 ianuarie 2006;
[4] Legea nr. 410 /2005 privind acceptarea Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, adoptată la Paris la 17 octombrie 2003, text publicat în Monitorul Oficial nr.17 din 09 ianuarie 2006;
[5] ICCJ, s. I civ., dec. nr. 1613 din 20 octombrie 2017, disponibilă în baza de date Sintact;
[6] Curtea de Apel Cluj Decizia nr. 32 din 21.02.2019 disponibilă în baza de date Sintact.
Consilier juridic Cătălina Apetrăchioaei
