

Prof. univ. dr. Camelia Toader, judecătorul român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a fost judecător raportor.
Prin această acțiune în neîndeplinirea obligațiilor, Comisia a cerut Curții să constate că, prin omiterea de a fixa obiectivele de conservare și de a lua măsurile necesare de conservare privitoare la cele 239 de situri de importanță comunitară (SIC) aflate pe teritoriul ei, Republica Elenă și-a încălcat obligațiile rezultate din articolele 4, paragraful 3, și 6 din Directiva 92/43/CEE.
În apărarea sa, Republica Elenă a susținut, pe de o parte, că din directiva menționată nu reiese o obligație clară de a fixa în mod special obiectivele de conservare. În ceea ce privește măsurile de conservare, acest stat membru a invocat mai multe legi și decrete care fixează cadrul general pentru organizarea și coordonarea acestor măsuri, precum și măsuri generale, care vizează anumite aspecte din mai multe zone speciale de conservare.
În hotărârea de astăzi, Curtea a arătat că obligația de a fixa obiectivele de conservare reiese atât din articolul 4, paragraful 3, al Directivei 92/43, cât și din contextul general și obiectivele acestei directive și din jurisprudența cu privire la aceasta. Apoi, Curtea a constatat că Republica Elenă nu a fixat aceste obiective.
În ceea ce privește măsurile de conservare, Curtea a amintit că Directiva 92/43 impune adoptarea măsurilor de conservare necesare, ceea ce exclude, pentru statele membre, orice marjă de apreciere în această privință și limitează eventuala posibilitate de reglementare sau de decizie a autorităților naționale la mijloacele pentru punerea în aplicare și la opțiunile tehnice ce pot fi aplicate în cadrul măsurilor respective.
Or, în ceea ce privește măsurile de conservare luate de Republica Elenă, Curtea a constatat că pentru 81,5 % din zonele de pe teritoriul său nu a fost adoptată nicio astfel de măsură, iar pentru restul 18,5 %, măsurile invocate sunt prea generale și vagi pentru a se considera că îndeplinesc cerințele rezultate din Directiva 92/43.
Prin urmare, Curtea a constatat neîndeplinirea obligațiilor rezultate din articolele 4, paragraful 3, și 6 din Directiva 92/43 de către Republica Elenă.
:: Hotărârea
Aflaţi mai mult despre C-849/19, Camelia Toader, Comisia/Grecia, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE)JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare
Lex Discipulo Laus
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.