Efectele cazului de incompatibilitate a judecătorului de drepturi și libertăți asupra reglementării completului colegial în materie penală

Raul Alexandru Nestor

Abstract

The option of the legislator to make changes in the composition of the panel in criminal matters is explicable based on several factors, and can be a form of guarantee including the quality of the act of justice. Such a legislative change cannot be addressed in isolation given that the new criminal procedure provides for the principle of separation of judicial functions. Cases of incompatibility of the judge in criminal matters, as well as the number of judges are essential elements that the legislator must take into account when adopting any legislative change in this area. Any isolated change of a provision, without an impact assessment and without observing the consequences of the change at the level of other institutions, may affect the good functioning of the courts. The introduction of the panel of three judges on appeal must take into account the cases of incompatibility and the actual possibilities of the courts to form these panels. The extension of the scope of incompatibility in the current criminal procedure law as well as the actual number of judges could lead to the impossibility of forming panels of three judges, so that the legislator can choose either to limit the causes of incompatibility or to reduce the number of judges trial, another legislative option being possible for the latter depending on the dynamics of human resources at the level of the judiciary.

I. Considerații preliminare cu privire la reglementarea completului de judecată în materie penală prin raportare la principiul separației funcțiilor judiciare

Recentele luări de poziție în spațiul public cu privire la problema alcătuirii completului de judecată sesizat cu soluționarea unei căi ordinare de atac în materie penală, impun mai întâi anumite observații cu privire la modul general de aplicare a legislației procesual penale intrate în vigoare la data de 01 februarie 2014.

Articolul 3 din Codul de procedură penală intitulat ”separarea funcţiilor judiciare”, prevede în conţinutul său următoarele dispoziţii:

”(1) În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare:

a. funcţia de urmărire penală;

b. funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală;

c. funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată;

d. funcţia de judecată.

(1) Funcţiile judiciare se exercită din oficiu, în afară de cazul când, prin lege, se dispune altfel.

(2) În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată.”.

Prin conţinutul acestor dispoziţii generale, legiuitorul a înțeles să reglementeze cu maximă precizie funcţiile pe care un judecător le poate exercita, impunând și sancţiunea care intervine în situaţia în care un judecător exercită simultan două funcţii judiciare în cadrul aceluiaşi proces.

Așa cum s-a reținut în mod constant în literatura de specialitate, prin separarea funcţiei de dispoziţie cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale de cea de judecată, “…se protejează dreptul la un proces echitabil, cu referire la asigurarea imparţialităţii funcţionale a instanţei de judecată, astfel că aceeaşi persoană care a dispus privarea de libertate ori procedee probatorii intruzive în viaţa privată pe parcursul urmăririi penale să nu poată judeca respectiva cauză, pentru a evita riscul ca acesta să îşi fi format deja o opinie care să influenţeze buna desfăşurare a judecăţii”[1].

Tocmai de aceea legiuitorul în art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală a prevăzut în mod expres faptul că „În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată.”.

Aplicare în practică a acestei reglementări este garantată prin dispoziţiile articolului 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, conform cărora „Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac.”.

Prin urmare, pentru judecătorul de drepturi și libertăți, Codul de procedură penală intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014 a impus un sistem de incompatibilitate cu exercitarea oricărei alte funcţii judiciare în cadrul aceluiași proces penal, acesta devenind incompatibil să exercite funcția de judecător de cameră preliminară sau funcția de judecată în primă instanță sau în calea de atac a apelului.

Și sub imperiul Codului de procedură penală din 1969, în vederea garantării respectării exigențelor impuse de dreptul la un proces echitabil, legiuitorul român a reglementat, printre altele, cazurile de incompatibilitate ale judecătorilor.

Astfel, potrivit art. 48 alin. (1) lit. a) teză finală din Codul de procedură penală anterior, „judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca” dacă în respectivă cauză „a soluționat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale”.

Chiar în condițiile în care Codul de procedură penală anterior nu reglementa expres principiul separării funcțiilor judiciare, s-a apreciat că dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. a) teză finală din acest act normativ reprezintă o recunoaștere a separației între funcția de urmărire și funcția de instrucție, respectiv între funcția de instrucție și cea de judecată. Prin aceasta, legiuitorul a instituit o prezumție de lipsă de imparțialitate obiectivă, întemeiată pe aparența existenței unui interes în cauză. Potrivit acestei dispoziții, cât și a celei cuprinse în art. 47 din Codul de procedură penală din 1969, legiuitorul național a stabilit o garanție a procesului echitabil superioară standardului Convenției europene. Or, în deplin acord cu exigențele constituționale, când un sistem normativ național reglementează un standard superior celui convențional, acel sistem trebuie să acorde aceleași garanții pentru toate ipotezele similare, pentru toate nivelurile de jurisdicție.

Prin Decizia nr. 22 din 12 mai 2008[2] cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Codul de procedură penală 1969, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și în aplicarea dispozitiilor art. 48 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Codul de procedura penală anterior, a stabilit că judecătorul care a soluționat în cursul urmăririi penale propunerea de arestare preventivă, nu devine incompatibil să soluționeze ulterior, în aceeași cauză, cereri care au ca obiect prelungirea arestării preventive.

Conform considerentelor acestei decizii, ”în prezent în toate codurile de procedură penală din statele Uniunii Europene, în procesul penal se exercită 4 funcții judiciare, și anume:

– funcția de urmărire penală, realizată de către poliția judiciară și procuror în prima fază nepublică a procesului penal, în cadrul căreia se strâng probele cu privire la existența infracțiunii, identificarea autorului faptei și pentru a se stabili dacă sunt sau nu temeiuri de trimitere in judecată;

– funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale în cursul urmăririi penale, care revine și se exercită de către un judecător, denumit, în unele sisteme de drept procesual, de drepturi și libertăți;

– funcția de verificare a trimiterii în judecată și a netrimiterii în judecată, realizată de un alt judecător, denumit, în unele state ale Uniunii Europene, judecător de cameră preliminară, iar în altele, judecător de instrucție; 

– funcția de judecată, pe care o realizează în faza de judecată instanțele judecatorești.

Reglementările din codurile de procedură penală prevăd că aceste funcții se exercită separat și independent una față de cealaltă și că ele între ele, precum și cei care le realizează sunt incompatibili în exercitarea lor.

Revenind la textul art. 48 alin. 1 lit. a) din actualul Cod de procedură penală, este de remarcat că acesta reglementează tocmai separația care trebuie să existe între funcția de dispoziție asupra dreptului constituțional fundamental la libertate în cursul urmăririi penale, pe care o exercită judecătorul în faza de urmărire penală, când soluționează propunerea de arestare preventivă și de prelungire a acesteia, și funcția de judecată, pe care nu o mai poate exercita același judecător în faza de judecată, pentru că prin exercitarea unei funcții judiciare în faza de urmărire penală el devine incompatibil să exercite o funcție de judecată în aceeași cauză în faza superioară de judecată a procesului penal.

Problema ce face obiectul recursului în interesul legii nu este însă aceea a incompatibilității dintre funcția de urmărire și cea de judecată, ci ea se referă la situația în care același judecător, în aceeași fază de urmărire penală, este compatibil sau nu să soluționeze cererea de prelungire a măsurii arestării preventive, după ce tot el, anterior, a soluționat, în aceeași cauza, propunerea de arestare preventivă.

Evident că într-o asemenea situație nu ne aflăm în prezența unei incompatibilități dintre cele la care se referă textul art. 48 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, pentru că atât soluționarea propunerii de arestare preventivă, cât și soluționarea cererii de prelungire a arestării preventive sunt realizate în exercitarea aceleiași funcții de dispoziție asupra dreptului constituțional la libertate în aceeași fază de urmărire penală, și nu în faze procesuale diferite, și, drept urmare, nu operează incompatibilitatea dintre prerogativele specifice judecătorului care soluționează cereri de restrângere a unor drepturi fundamentale în faza de urmărire penală și cele ale judecătorului care judecă cauza în faza de judecată și care are a se pronunța periodic asupra legalității și temeiniciei unor asemenea măsuri. ”

În concluzie, dacă în reglementarea procesual penală aflată în vigoare până la data de 01 februarie 2014, cazurile de incompatibilitate ale judecătorului care a efectuat acte de procedură în faza de urmărire penală erau mult mai limitate, fiind incompatibil doar judecătorul care a soluționat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale, nu și judecătorul care a soluționat o cerere de înlocuire sau de revocare a măsurii preventive tot în cursul urmăririi penale, prin reglementarea expresă a incompatibilității judecătorului de drepturi și libertăți, consecință directă a reglementării principiului separației funcțiilor judiciare în procesul penal, sfera cazurilor de incompatibilitate a devenit extrem de extinsă, judecătorul de drepturi și libertăți devenind incompatibil indiferent de natura actului efectuat anterior deschiderii procedurii de cameră preliminară.

Rezultă aşadar că, pentru judecătorul de drepturi şi libertăţi legiuitorul a prevăzut o incompatibilitate totală, bazată pe elemente de natură obiectivă – exercitarea funcţiei de dispoziţie cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale.

Această extindere fără precedent a sferei de incidență a incompatibilității a fost avută în vedere de legiuitor și în materia alcătuirii completurilor de judecată competente să judece atât calea de atac îndreptată împotriva soluțiilor pronunțate inițial de judecătorul de drepturi și libertăți, cât și căile de atac exercitate în cursul procedurii de cameră preliminară sau în faza de judecată, tocmai pentru a evita plasarea unui număr excesiv de mare de judecători în situația de a fi incompatibili pe motivul că au exercitat anterior în aceeaşi cauză, funcția de judecător de drepturi și libertăți.

Conform articolului 54 din Legea. 304 din 28 iunie 2004 (republicată) privind organizarea judiciară[3], în vigoare la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală:

”(1) Cauzele date, potrivit legii, în competenta de prima instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel se judeca în complet format dintr-un judecător, cu excepția cauzelor privind conflictele de muncă și de asigurări sociale.

(1^1) Contestațiile împotriva hotărârilor pronunțate în materie penală de judecătorii de drepturi și libertăți și judecătorii de cameră preliminară de la judecătorii și tribunale se soluționează în complet format dintr-un judecător[4].

(1^2) Contestațiile împotriva hotărârilor pronunțate în cursul judecății în materie penală în primă instanță de judecătorii și tribunale se soluționează în complet format dintr-un judecător[5].

(2) Apelurile se judeca în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.”

Deoarece contestațiile formulate împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive se judecă de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța superioară, atât judecătorul sesizat inițial cât și cel sesizat cu judecarea unei contestații, vor deveni incompatibili să exercite o altă funcție judiciară, doi judecători (cel din cadrul primei instanțe și cel din cadrul instanței ierarhic superioare) nemaiputând exercita funcția de judecător de cameră preliminară sau funcția de judecată. Concret, după finalizarea urmăririi penale, în ipoteza adoptării unei soluții de trimitere în judecată, la înregistrarea dosarului pe rolul primei instanțe, magistratul care a exercitat funcția de judecător de drepturi și libertăți în cauza respectivă, nu va putea exercita și funcția de judecător de cameră preliminară sau pe cea de judecată. De asemenea, la nivelul instanței ierarhic superioare, judecătorul de drepturi și libertăți care s-a pronunțat în calea de atac a contestației formulate în timpul urmăririi penale, va fi incompatibil să exercite funcția de judecător de cameră preliminară sau pe aceea de judecată în cadrul căii de atac a apelului.

În condițiile extinderii cazurilor de incompatibilitate, prin reglementarea unui caz de incompatibilitate doar ca și consecință a exercitării unei funcții în procesul penal, indiferent de actul efectuat în cursul urmăririi penale, este explicabilă în mod facil orientarea inițială a legiuitorului în a reglementa în acest fel alcătuirea completului de judecată.

Ca mod de exemplificare a modului în care funcționează incompatibilitatea judecătorului, vom avea în vedere situația în care o propunere de luare sau de înlocuire a măsurii arestării preventive este soluționată de judecătorul de drepturi și libertăți de la tribunal iar contestația împotriva soluției pronunțate de acesta este de competența judecătorului de drepturi și libertăți de la curtea de apel în a cărei circumscripție se află tribunalul respectiv. În acest exemplu, atât judecătorul de drepturi și libertăți de la tribunal, cât și cel de la curtea de apel, vor deveni incompatibili în a exercita atât funcția de judecător de cameră preliminară cât și funcția de judecată. În cazul judecătorului de primă instanță, acesta nu mai poate avea calitatea de judecător de cameră preliminară și nu mai poate exercita nici funcția de judecată. În situația judecătorului de la instanța ierarhic superioară, acesta nu mai poate exercita funcția de judecător de cameră preliminară, în cazul în s-ar exercita o eventuală contestație și nici nu mai poate intra nici în alcătuirea unui complet de apel.

Apreciem că opțiunea legiuitorului pentru restrângerea caracterului colegial al completului de judecată, în materie penală fiind reglementat inițial doar completul de doi judecători în cazul căii ordinare de atac a apelului, este tot o consecință a principiului separării funcțiilor judiciare, legiuitorul având în vedere inițial să nu plaseze un număr cât mai mare de judecători în stare de incompatibilitate numai pe motivul că aceștia ar fi exercitat anterior funcția de judecător de drepturi și libertăți.

În condiții unui număr redus de judecători atât la instanțele de fond, cât și la cele de control judiciar, pe fondul unei reglementări care extinde aria de incidență a cazurilor de incompatibilitate, o reglementare conform căreia contestațiile ar fi trebuit să fie soluționate de un complet colegial ar fi putut conduce la imposibilitatea alcătuirii ulterioare a unui complet de apel din judecători care să nu se afle în situație de incompatibilitate.

Optând pentru soluționarea contestațiilor formulate împotriva încheierilor pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți sau de cel de cameră preliminară de un complet de judecată format dintr-un singur judecător, legiuitorul a menținut toate garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil, neexistând nici la nivelul jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului obligația de a asigura un complet alcătuit din cel puțin doi judecători atunci când sunt soluționate doar măsuri provizorii, iar instanța nu se pronunță în mod definitiv cu privire la temeinicia unei acuzații în materie penală.

Consecința acestei modalități de reglementare a modului de alcătuire a completului de judecată a fost introducerea în practică a unui sistem inovator de repartizare aleatorie a cauzelor trimise instanțelor de judecată în vederea parcurgerii procedurii de cameră preliminară și apoi a fazei judecății, prin identificarea acelor judecători care au exercitat funcția de judecător de drepturi și libertăți și excluderea posibilității de repartizare a cauzei către acești magistrați. Judecătorul de cameră preliminară sesizat cu verificarea temeiniciei soluției de trimitere în judecată ca și judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară sesizat cu judecarea unei eventuale contestații, puteau formula o declarație de abținere, însă pentru alt motiv decât acela că ar fi exercitat funcția de judecător de drepturi și libertăți, deoarece în acest caz sistemul informatic de repartizare aleatorie a cauzelor excludea posibilitatea ca un astfel de dosar să fie repartizat aceluiași magistrat care a exercitat anterior și funcția de judecător de drepturi și libertăți.

II. Modificări legislative intervenite după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală în vederea garantării respectării principiului separației funcțiilor judiciare

Ca urmare a reglementării unei incompatibilități absolute între funcția de judecător de drepturi și libertăți și orice altă funcție exercitată în procesul penal, extinderea sferei de incidență a incompatibilității a fost destul de rapid vizibilă în practica judiciară, existând situații în care judecători care au emis un mandat de percheziție, care au soluţionat o cerere de înlocuire sau de revocare a măsurii preventive, în virtutea calității de judecător de drepturi și libertăți, nu au mai putut exercita activități nici în procedura de cameră preliminară și nici în faza de judecată.

Această reglementare a principiului separației funcțiilor judiciare, reglementare având ca scop primordial garantarea dreptului la un proces echitabil, devine aplicabilă în contextul în care, așa cum am precizat anterior, în unele instanțe sau în unele secții penale ale instanțelor mai mari, nu erau încadrați un număr considerabil de judecători, astfel încât sistemul de incompatibilități specific actualei legi de procedură penală, să nu creeze probleme de funcționare sau chiar un risc constând în imposibilitatea de constituire a unui complet alcătuit din judecători care să nu se afle în situații de incompatibilitate.

În urma modificărilor aduse Codului de procedură penală prin O.U.G nr. 18/2016[6], dispozițiile art. 68 alin. (91) reglementează situația în care se admite abținerea sau recuzarea, dacă instanța competentă pentru soluționarea cauzei este organizată pe secții și nu se poate desemna un judecător de la secția corespunzătoare a acestei instanțe. În asemenea cazuri, conform textului de lege menționat, soluționarea cauzei se realizează de o altă secție a aceleiași instanțe, care are aceeași specializare. Dacă nu există însă o secție cu aceeași specializare, judecătorul de la instanța ierarhic superioară desemnează o altă instanță egală în grad cu instanța în fața căreia s-a formulat declarația de abținere sau cererea de recuzare, din circumscripția aceleiași curți de apel sau din circumscripția unei curți de apel învecinate.

Cum în noul Cod de procedură penală, incompatibilitatea judecătorului are o sferă de incidență mult mai extinsă, fiind reglementată incompatibilitatea de plano a judecătorului de drepturi și libertăți, indiferent de actul efectuat în exercitarea acestei funcții, în practică a devenit tot mai întâlnită posibilitatea ca toți judecătorii unei secții penale din cadrul unui tribunal să fi exercitat anterior într-o cauză funcția de judecător de drepturi și libertăți, mai ales în situația în care, inițial, toate cererile de competența funcțională a judecătorului de drepturi și libertăți erau repartizate aleatoriu, existând teoretic posibilitatea ca toți judecătorii unei secții penale din cadrul unei instanțe să fi exercitat anterior funcția de judecător de drepturi și libertăți.

Pentru evitarea unui asemenea, risc, la nivelul instanțelor de judecată, prin hotărâri ale colegiului de conducere, au fost adoptate diverse măsuri cu caracter organizatoric pentru prevenirea riscului ca toți magistrații secției penale să se afle în situație de incompatibilitate. Asemenea măsuri cu caracter organizatoric au putut fi luate prin raportare la resursele umane de care dispunea fiecare instanță. Astfel, pentru instanțele mai mari, în care în cadrul secțiilor penale își desfășurau activitatea un număr mai ridicat de judecători, s-a optat pentru repartizarea aleatorie, de exemplu doar a primelor 10 cereri de competența judecătorului de drepturi și libertăți, acceptându-se ca dintr-un număr 15 – 20 de judecători, un număr de maxim 10 judecători să exercite funcția de judecător de drepturi și libertăți și deci să nu mai poată exercita și funcția de judecător de cameră preliminară sau funcția de judecată, rămânând însă un număr rezonabil de judecători care ar fi putut fi sesizați în urma repartizării aleatorii pentru exercitarea funcției de judecător de cameră preliminară și a funcției de judecată.

În cazul în care, în cursul urmăririi penale, numărul de cereri adresate judecătorului de drepturi și libertăți ar fi fost mai mare decât numărul maxim de judecători stabilit prin hotărârea colegiului de conducere pentru exercitarea acestei funcţii, spre exemplu, un număr de 11 cereri, cererile înregistrate ulterior celor repartizate iniţial aleatoriu între primii 10 judecători, erau repartizate în mod ciclic. În cazul exemplului dat, prima cerere înregistrată după repartizarea aleatorie a primelor zece acte de sesizare, era repartizată primului magistrat care în cauza respectivă a exercitat funcția de judecător de drepturi și libertăți, următoarea era repartizată celui de-al doilea magistrat care a fost anterior sesizat inițial prin repartizare aleatorie, astfel încât să fie păstrat un număr suficient de judecători în cadrul instanței respective care să nu se afle în situația de incompatibilitate.

Alte instanțe, mai ales cele în care numărul de judecători este unul extrem de redus, au optat pentru desemnarea judecătorului de drepturi și libertăți în urma unei singure repartizări aleatorii a cauzei, toate celelalte cereri ulterioare de competența judecătorului de drepturi și libertăți formulate în aceeași cauză fiind apoi repartizate numai judecătorului desemnat inițial în urma unicei repartizări aleatorii. În cazul acestor instanțe, numărul de judecători nu permitea o repartizare aleatorie a celorlalte cereri formulate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, pentru evitarea situației în care ceilalți judecători s-ar fi aflat în situație de incompatibilitate la momentul trimiterii cauzei în vederea procedurii de cameră preliminară, la aceste instanțe, același magistrat care a soluționat o propunere de emitere a unui mandat de supraveghere tehnică sau care a emis un mandat de percheziție informatică, era și magistratul care se pronunța asupra unei măsuri preventive a cărei dispunere ar fi fost solicitată după punerea în mișcare a acțiunii penale.

Desigur că în cazul ambelor modalități de evitare a situației în care toți judecătorii unei instanțe sau a unei secții a instanței ar fi exercitat funcția de judecător de drepturi și libertăți, pot fi aduse diferite critici, însă cel mai important este că prin aceste măsuri de ordin organizatoric, la nivelul fiecărei instanțe, a fost menținut un număr rezonabil de magistrați care să poată exercita funcția de judecător de cameră preliminară sau funcția de judecată, în situația unei soluții de trimitere în judecată, cu respectarea principiului de repartizare aleatorie a cauzei. S-a considerat primordial ca principiul repartizării aleatorii a cauzei să fie garantat în mod consistent la momentul repartizării unui dosar conținând o soluție de trimitere în judecată, chiar dacă o eventuală propunere de luare a unei măsuri preventive în cursul urmăririi penale nu fusese repartizată conform acestui principiu, ci fusese trimisă la judecătorul de drepturi și libertăți desemnat anterior în mod aleatoriu la înregistrarea primei cereri de competența judecătorului de drepturi și libertăți (spre exemplu la momentul în care s-a solicitat emiterea unui mandat de percheziție domiciliară).

Chiar în condițiile acestor măsuri eficiente de ordin organizatoric, la începutul anului 2016, din diferite motive (dar mai ales din cauza lipsei de judecători), în cazul mai multor instanțe judecătorești a intervenit posibilitatea ca toți judecătorii unei instanțe sau ai unei secții să fi exercitat anterior într-o cauză funcția de judecător de drepturi și libertăți și deci, în cazul emiterii rechizitoriului, niciun alt magistrat din cadrul instanței competente, nu putea exercita funcția de judecător de cameră preliminară sau funcția de judecată. Cum în cauză, nu exista niciun motiv sau interes pentru formularea unei cereri de strămutare, legiuitorul a fost nevoit să rezolve o asemenea problemă, fiind astfel introdus art. 68 alin. (91) din Codul de procedură penală, reglementând astfel posibilitatea de abținere a unei întregi instanțe sau a unei întregi secții din cadrul unei instanțe.

III. Modificări normative referitoare la alcătuirea completului de judecată în materie penală intervenite ulterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală și consecințele acestora asupra incompatibilității judecătorului

O modificare de esență în ceea ce privește alcătuirea completurilor de judecată, intervenită la aproximativ patru ani de la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, este reglementarea prevăzută de Legea nr. 207/2018[7] pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Prin acest act normativ, la articolul 21 al Legii nr. 304/2004, după alineatul (1) au fost introduse două noi alineate, alin. (2) şi (3), cu următorul cuprins:

„(2) Hotărârea de respingere a cererii de înaintare a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de ultima instanţă, este supusă căii de atac a recursului.

(3) Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă printr-un complet diferit al acestora recursul formulat împotriva hotărârilor pronunţate de aceste secţii, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.”

Modificarea intervenită în cursul anului 2018 reprezintă o transpunere pe plan legislativ a Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017[8] a Curţii Constituţionale a României, prin care s-a hotărât că dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992[9] privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

În practică au apărut probleme privind aplicarea acestui text de lege în situaţia în care procesul se afla în ultima cale de atac (spre exemplu în cursul judecării unei contestații în materia măsurilor preventive, cauză de competența tribunalului în care se invocă o excepție de neconstituționalitate) şi, prin urmare, nu mai exista „instanţa imediat superioară”. Prin această modificare, este respectat dublul grad de jurisdicţie, chiar dacă procesul se află în faţa ultimei instanţe de control judiciar, iar această instanţă respinge excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Alineatul (3) arată modul în care va fi soluţionat recursul la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că această instanţă nu cunoaşte o altă instanţă imediat superioară. Astfel, dacă un proces se află în ultima cale de atac la nivelul unei curţi de apel, iar această instanţă respinge excepţia de neconstituţionalitate invocată, hotărârea va fi atacată pe cale separată, cu recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Însă, dacă procesul se află în în ultima cale de atac la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atunci se va face aplicarea alineatului (3), recursul urmând să fie soluţionat de un un complet diferit al aceleiaşi secţii din care face parte completul care a respins excepţia de neconstituţionalitate.

De asemenea, tot prin Legea nr. 207/2018, la articolul 31 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, lit. h), cu următorul cuprins:

„h) pentru recursurile împotriva încheierilor prin care curţile de apel şi Curtea Militară de Apel resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, completul de judecată este format din 3 judecători;”.

Ca urmare a acestei modificări, la nivelul curților de apel (inclusiv la nivelul secţiilor penale care nu mai aveau competenţa de a soluţiona calea de atac a recursului) s-a luat măsura constituirii completurilor formate din trei judecători, completuri stabilite pentru fiecare zi lucrătoare, astfel încât atât soluționarea căii de atac cât și eventuala sesizare a instanței de contencios constituțional să opereze cu respectarea termenelor prevăzute de lege.

Potrivit Legii nr. 207/2018, la art. 54, alin. (1)-(1^1) se modifică și va avea următorul conținut:

„(1) Cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepția cauzelor privind conflictele de muncă și de asigurări sociale. În condițiile prevăzute la art. 23 alin. (1^1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii stagiari pot asista, în condițiile legii, la ședințele de judecată ale completurilor formate din judecători definitivi.

(1^1) Contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate în materie penală de către judecătorii și tribunale în cursul judecății în primă instanță, de către judecătorii de drepturi și libertăți și judecătorii de cameră preliminară de la aceste instanțe se soluționează în complet format din 2 judecători”.

De asemenea, conform Legii nr. 207/2018, art. 54, alin. (2) a fost modificat având inițial următorul conținut:

„(2) Apelurile și recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel”.

Prin această reglementare intervenită în cursul anului 2018, a fost modificată alăcătuirea completului care soluţionează contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate în materie penală, fiind reglementat completul colegial format din doi judecători. În plus faţă de forma anterioară, modificarea dispoziţiilor art. 54 alin. (1^1) a inclus şi situaţiile în care se formulează contestaţie în cursul judecăţii în primă instanţă, altele decât cele care privesc activitatea judecătorilor de drepturi şi libertăţi şi a judecătorilor de cameră preliminară. Această situaţie este acoperită prin dispoziţiile art. 4251 din Codul de procedură penală, ce cuprind o reglementare de principiu a „contestaţiei”, care constituie sediul materiei.

Aceste modificări legislative au intrat în vigoare în perioada vacanței judecătorești, respectiv la începutul lunii august 2018, iar pentru respectarea noilor dispoziții privind alcătuirea completului s-a stabilit prin hotărâri ale colegiului de conducere la nivelul fiecărei instanțe ca cel de-al doilea judecător care intră în alcătuirea completului de judecată să fie judecătorul aflat pe prima poziție în planificarea de permanență în ziua ședinței de judecată. Aceasta a reprezentat doar o soluție temporară, pentru perioada inițială de aplicare a noilor prevederi privind alcătuirea completului de judecată, legea intrând în vigoare chiar în perioada vacanței judecătorești, deci în acea perioadă în care numărul magistraților aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu era sensibil redus.

Pentru situațiile tranzitorii, respectiv pentru situațiile în care anterior intrării în vigoare a modificărilor aduse Legii 304/2004 s-a dispus stabilirea pronunțării pentru o dată ulterioară, deci pentru o dată la care contestația poate fi soluționată de un complet alcătuit din doi judecători, s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru reluarea dezbaterilor în fața unui complet legal constituit, completul fiind întregit prin includerea judecătorului aflat pe planificarea de permanență la prima poziție din ziua pronunțării încheierii de repunere a cauzei pe rol.

O asemenea modificare legislativă, de natură a spori garanțiile specifice ale dreptului la un proces echitabil, a condus totuși la o dificultate majoră în activitatea instanțelor, dificultate cauzată prin majorarea semnificativă a numărului de judecători deveniți incompatibili.

Așa cum am subliniat anterior, dacă în reglementarea procesual penală anterioară datei de 01 februarie 2014, numărul cazurilor de incompatibilitate era unul relativ redus, prin noua reglementare incompatibilitatea judecătorului a fost substanțial extinsă. Or, în condițiile modificării legislative operate în cursul anului 2018, contestațiile formulate împotriva încheierilor pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți sunt soluționate de un complet format din doi judecători din cadrul secției penale a instanței de control judiciar, ceea ce conduce la incompatibilitatea celor doi membrii ai completului în cazul unor noi contestații formulate ulterior, în procedura de cameră preliminară sau chiar în cursul procedurii de judecată desfășurate în fața primei instanțe sau în cazul judecării apelului.

Dacă până la intrarea în vigoare a modificărilor legislative aduse Legii nr. 304/2004, contestațiile formulate împotriva încheierilor pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți erau repartizate aleatoriu, la anumite instanțe în care în cadrul secțiilor penale, numărul de judecători era sensibil redus, menținerea unui asemenea procedeu de lucru menit să garanteze dreptul la un proces echitabil prin accesul la un judecător imparțial, ar fi fost în măsură să conducă la un număr foarte mare judecători incompatibili, mai ales în cazul dosarelor de complexitate ridicată, în care un număr mare de persoane sunt cercetate sub puterea unor măsuri preventive.

În situația în care asemenea contestații ar fi fost în continuare repartizate conform sistemului de repartizare aleatorie, ar fi existat riscul ca niciun judecător să nu mai poată participa la soluționarea contestațiilor formulate în procedura de cameră preliminară, în cursul judecării cauzei în primă instanță sau chiar la judecarea apelurilor. În consecință, și cu privire la modul de repartizare a contestațiilor formulate împotriva încheierilor pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți, nu numai cu privire la cauzele de competența în primă instanță a acestuia, s-a urmărit limitarea pe cale administrativă a incidenței unor cauze de incompatibilitate.

Practic, prin această modalitate de limitare a repartizării aleatorii în scopul evitării unor situații de incompatibilitate, s-a ajuns la situația ca același complet colegial de drepturi și libertăți să soluționeze atât contestația formulată împotriva încheierii prin care se soluționează propunerea de luare a unei măsuri preventive (consecință a primei repartizări aleatorii), cât și celelalte contestații formulate împotriva unor încheieri prin care se dispune cu privire la libertatea persoanei cercetate în cursul urmăririi penale. Or, prin această modalitate de lucru, s-a apreciat că acele căi de atac (contestațiile) formulate de inculpat vor fi soluționate numai de un singur complet, ceea ce conduce la afectarea principiului imparțialității de care persoana cercetată sub imperiul unei măsuri preventive ar trebui să beneficieze.

Cu referire la alcătuirea completurilor de judecată, se impune reținerea modificărilor aduse la art. 54 alin. (2) al Legii nr. 302/2004 „Apelurile şi recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.”

La fel precum în cazurile anterioare, se observă o modificare în alcătuirea completului care va judeca apelul, sub aspectul numărului judecătorilor care fac parte din acest complet.

Chiar dacă asupra acestei dispoziții s-a revenit ulterior, respectiv prin Ordonanța de urgență nr. 92/2018[10] pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, prin art. VI al acestui act normativ stabilindu-se că ”Dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2020”, apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanță începând cu data intrării în vigoare a legii nr. 242/2018[11] pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, până la data publicării OUG nr. 92/2018 sunt judecate în continuare de un complet format din trei judecători.

La nivelul secțiilor penale ale curților de apel, modificarea adusă prin OUG nr. 92/2018 a condus la situația ca unele apeluri să fie soluționate de un complet alcătuit din trei judecători iar altele dintr-un complet format numai din doi judecători, în funcție de momentul înregistrării actului de sesizare pe rolul primei instanțe.

Ca și consecință a modificărilor operate la nivelul alcătuirii completurilor de judecată, având în vedere necesitatea participării a doi judecători la soluționarea contestației formulate împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți, la nivelul instanțelor de control judiciar (tribunale și curți de apel), numărul magistraților aflați în situație de incompatibilitate pe motivul că au exercitat anterior funcția de drepturi și libertăți s-a dublat. Sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor înregistrate pe rolul instanței pentru parcurgerea procedurii de cameră preliminară, sistem care excludea de la repartizare completul condus de magistratul care exercitase anterior funcția de judecător de drepturi și libertăți, nu a mai fost funcțional, devenind necesară formularea declarației de abținere întemeiate pe dispozițiile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, soluționarea acesteia de un alt complet și modificarea componenței completului desemnat inițial prin repartizare aleatorie.

Cum în noul Cod de procedură penală, incompatibilitatea judecătorului are o sferă de incidență mult mai extinsă, fiind reglementată incompatibilitatea de plano a judecătorului de drepturi și libertăți, indiferent de actul efectuat în exercitarea acestei funcții, în practică a devenit tot mai întâlnită situația în care toți judecătorii unei secții penale din cadrul unui tribunal să fi exercitat anterior într-o cauză funcția de judecător de drepturi și libertăți.

Cu titlu exemplificativ, dacă într-o secție penală a unui tribunal sunt în activitate cinci judecători, iar primii doi au soluționat o contestație împotriva încheierii prin care a fost dispusă arestarea preventivă, iar alți doi judecători au soluționat contestația împotriva încheierii de prelungire a măsurii arestării preventive, la nivelul acelui tribunal nu va exista niciun complet de judecată care să se poată pronunța asupra căilor de atac formulate în procedura de cameră preliminară, fiind deci necesară o declarație de abținere a întregii instanțe.

În acest caz, curtea de apel competentă teritorial va avea de soluționat o declarație de abținere a tuturor judecătorilor secției penale de la nivelul tribunalului, însă numai în momentul în care pe rolul tribunalului respectiv va fi înregistrată prima cerere de competența judecătorului de cameră preliminară, ocazie cu care, conform exemplului oferit mai sus, se va constata că un singur judecător din cadrul tribunalului nu a exercitat funcția de judecător de drepturi și libertăți, iar completul din cadrul instanței de control judiciar nu mai poate fi alcătuit decât din doi judecători.

Fiind soluționată declarația de abținere a secției penale din cadrul tribunalului respectiv în sensul admiterii, judecătorul de la curtea de apel va dispune trimiterea primei contestaţii de competența judecătorului de cameră preliminară la un alt tribunal.

Practica judiciară actuală a demonstrat că în procedura de cameră preliminară sunt formulate mai multe cereri și căi de atac, mai ales în situația inculpaților aflați sub incidența unei măsuri preventive, iar până la data exercitării următoarei căi de atac de competența tribunalului la care toți judecătorii secției competente sunt incompatibili, trece un interval redus de timp, interval în care, cu dificultate pot interveni modificări în sensul creșterii numărului de judecători.

Prin urmare, contestația formulată împotriva următoarei încheieri pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul judecătoriei va fi înregistrată pe rolul tribunalului, se va constata din nou incompatibilitatea tuturor judecătorilor secției penale din cadrul tribunalului respectiv și din nou la nivelul curții de apel competente va exista o cerere de abținere a întregii instanțe a cărei admitere va impune trimiterea cauzei la o altă instanță egală în grad cu tribunalul inițial sesizat.

Un asemenea mod de lucru va genera costuri suplimentare, nerespectarea termenului reglementat de lege pentru soluționarea cererii respective, precum și o practică neunitară la nivelul completurilor de judecată sesizate cu o cerere de abținere a unei întregi instanțe.

În acest sens, prin încheierea de ședință[12] pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie la temenul din 07.01.2020, în baza art. 68 alin. (9) ind. 1 Cod proc. penală, a fost desemnat Tribunalul Prahova – Secţia Penală în vederea soluţionării contestaţiei formulate de către inculpatul F. D., împotriva încheierii din data de 19.12.2019 a Judecătoriei R. S.

Această cauză a fost înregistrată pe data de 06 ianuarie 2020, fiind soluționată în 24 de ore de la data înregistrării, în camera de consiliu, fără citarea părților, inculpatul aflându-se în stare de arest preventiv.

Într-o altă opinie s-a considerat însă că declarația de abținere a întregii instanțe trebuie soluționată în ședință publică, cu citarea contestatorului și cu desemnarea unui apărător din oficiu, în considerarea faptului că inculpatul contestator F. D se află în stare de arest preventiv.

În acest sens, prin încheierea[13] pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familiela data de 04.12.2019, în baza art. 68 alin. (9)¹ Cod proc. penală, a fost desemnat Tribunalul Prahova – Secţia Penală în vederea soluţionării contestaţiei formulate de inculpatul F. D. împotriva încheierii din data de 26.11.2019 a Judecătorului de camera preliminară de la Judecătoria R. S. Onorariul apărătorului din oficiu pentru condamnatul contestator a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Cele două soluții menționate anterior demonstrează că în același dosar aflat pe rolul unei instanțe din raza teritorială a Tribunalului Buzău, în cursul procedurii de cameră preliminară au fost formulate două contestații, cele două căi de atac au fost înaintate Tribunalului Buzău și în ambele cazuri au fost formulate declarații de abținere a întregii secții penale în care activau doar cinci magistrați, patru dintre aceştia exercitând anterior funcţia de judecător de drepturi şi libertăţi. În consecință, Curtea de Apel Ploiești a fost sesizată în aceeași cauză cu două cereri de abținere a întregii instanțe, soluțiile pronunțate constând în trimiterea cauzei la Tribunalul Prahova pentru soluționarea fiecărei contestații.

În virtutea acestui mod de lucru permis de cadrul normativ aflat în vigoare, exista posibilitatea trimiterii contestațiilor la tribunale diferite, iar termenul de recomandare prevăzut de art. 205 alin. (4) din Codul de procedură penală putea fi cu ușurință depășit.

IV. Soluții posibile în contextul cadrului normativ actual pentru evitarea inconvenientelor prezentate

În condițiile unor dezbateri intens mediatizate cu privire la alcătuirea completurilor de judecată în apel, prin O.U.G. nr. 215/2020[14] privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel, s-a menținut temporar reglementarea judecării apelurilor de un complet format din doi judecători.

Astfel, conform alineatului (1) din acest act normativ, ”Dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2023. În procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2021 și până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.”

Conform alin.(2) ”În cauzele penale, dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanță începând cu data de 1 ianuarie 2023. Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanță începând cu data de 1 ianuarie 2021 și până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv se judecă în complet format din 2 judecători”.

Dacă la nivelul alcătuirii completurilor de judecată ale instanței de apel a existat o intervenție promptă a legiuitorului, fiind evitată astfel apariția unor noi disfuncționalități în considerarea lipsei de personal din sistemul judiciar, având în vedere și sfera extinsă de incompatibilitate a judecătorului, remarcăm că nu a fost adoptată o altă reglementare și cu privire la alcătuirea completurilor să judece în calea de atac a contestației, astfel încât rămân în vigoare modificările intervenite prin Legea nr. 207/2018, contestațiile fiind în continuare judecate de un complet alcătuit din doi judecători, indiferent de faza procesuală în care o asemenea cale de atac este exercitată.

Or, după cum am precizat anterior, o asemenea reglementare creează dificultăți în normala funcționare a unor instanțe sau a unor secții ale acestora, mai ales în cazul instanțelor cu volum semnificativ de activitate, dar în care funcționează un număr redus de judecători.

Deși pentru asemenea situații există și reglementarea abținerii întregii instanțe (incidentă în situația în care toți judecătorii instanței sau ai secției unei instanțe au exercitat funcția de judecător de drepturi și libertăți), o asemenea instituție ar trebui să fie aplicabilă în mod excepțional. Frecvența cu care sunt formulate cereri de abținere a întregii instanțe sau a secției penale a unei instanțe, nu demonstrează altceva decât consecința reglementării unui caz extrem de larg de incompatibilitate absolută prin noul Cod de procedură penală, în condițiile modificării ulterioare în alcătuirea completului sesizat cu judecarea unei contestații.

Dacă din punct de vedere al naturii juridice, abținerea întregii instanțe este reglementată la nivel de incompatibilitate, din punct de vedere al efectelor, poate fi calificată o formă de strămutare. În speța prezentată mai sus, ca urmare a faptului că toți judecătorii secției penale a Tribunalului Buzău au avut calitate de judecător de drepturi și libertăți, contestațiile formulate de inculpatul F.D în cursul procedurii de cameră preliminară nu au putut fi soluționate la nivelul Tribunalului Buzău. La fiecare contestație formulată de acelaşi inculpat contestator, cererea de abținere a întregii secții penale a Tribunalului Buzău a fost înaintată Curții de Apel Ploiești, toate contestațiile formulate de inculpat fiind trimise spre judecată doar Tribunalului Prahova.

Deși se cunoștea cu certitudine de la prima declarație de abținere faptul că judecătorii secției penale din cadrul Tribunalului Buzău erau incompatibili, exercitând anterior funcția de judecător de drepturi și libertăți în aceeași cauză, pentru toate celelalte contestații formulate de același inculpat s-au formulat alte cereri de abținere, dosarul fiind mai întâi înaintat Curții de Apel Ploiești și apoi Tribunalului Prahova.

O asemenea situație poate avea loc și ulterior începerii judecății, eventualele contestații pe care inculpatul le-ar formula împotriva soluțiilor pronunțate în primă instanță sub aspectul măsurii preventive, neputând fi soluționate de Tribunalul Buzău, incompatibilitatea reglementată de lege în considerarea calității de judecător de drepturi și libertăți subzistând și în faza de judecată.

Pentru evitarea inconvenientului pe care îl presupune soluționarea repetată a unor cereri de abținere a unei întregi secții penale a unei instanțe, credem că poate fi aplicată soluția pronunțată sub imperiul Codului de procedură penală anterior, în materie de strămutare, rațiunile fiind similare.

Astfel, sub imperiul codificării anterioare, în materie de strămutare, s-a decis în mod constant că admiterea cererii de strămutare are ca efect, pe de o parte, intrarea cauzei în circuitul de judecată la instanța sau instanțele din circumscripţia acesteia unde s-a dispus strămutarea, iar pe de altă parte, pierderea definitivă a competenței de a soluționa cauza de către instanța inițial investită.

După cum s-a arătat și în practica instanței supreme ”dispunând strămutarea judecării cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție nu strămută numai soluționarea unei anumite etape a procesului – cum este verificarea legalității și temeiniciei unei rezoluții sau ordonanțe a procurorului de netrimitere în judecată, ci întreaga judecată a cauzei, inclusiv verificarea legalității și temeinicie soluțiilor de netrimitere în judecată ulterioare adoptate de procuror, după desființarea rezoluției sau a ordonanței de netrimitere în judecată și trimiterea cauzei la procuror. Prin urmare, în cazul în care instanța investită ca urmare a admiterii unei cereri de strămutare, în procedura plângerii împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale, a dispus, în temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. b) C. proc. pen. 1969, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, iar procurorul a dispus începerea urmăririi penale în cauză și ulterior scoaterea de sub urmărire penală, plângerea formulată conform art. 278¹ C. proc. pen. 1969, împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală se judecă de instanța la care s-a dispus strămutarea judecării cauzei.”[15].

Chiar dacă această soluție este adoptată de instanța supremă în materie de strămutare, în perioada în care în vigoare se afla o altă lege de procedură penală, credem că rațiunea pentru care a fost adoptată subzistă și în cazul unei declarații de abținere a întregii secții penale a unei instanțe, când cauza va trimisă unei alte instanțe egale în grad.

Din moment ce s-a reținut cu ocazia examinării primei declarații de abținere că toți judecătorii secției penale sunt incompatibili și se impune trimiterea cauzei la o altă instanță, se poate dispune ab initio trimiterea cauzei pentru soluționarea tuturor contestațiilor în etapa de cameră preliminară la o altă instanță, acesta urmând a fi unica instanță de control judiciar cel puțin în cursul procedurii de cameră preliminară. Până la finalizarea procedurii de cameră preliminară pot interveni modificări la nivelul numărului de magistrați, astfel încât situația de incompatibilitate a tuturor judecătorilor să nu mai subziste, o nouă declarație de abținere a întregii instanțe urmând a fi formulată și soluționată numai înaintea începerii judecății în fața primei instanțe.

Interpretarea actuală, conform cu care, cu ocazia fiecărei contestații formulate, după înregistrarea cauzei pe rolul secției acelei instanțe ai cărei judecători sunt cu toții incompatibili, este necesară formularea unei declarații de abținere, ar conduce la situația ca o parte a contestațiilor formulate să fie soluționate de o anumită instanță, iar o altă parte de o altă instanță, în funcție de opțiunea fiecărui judecător de la instanța superioară, sesizată cu soluționarea cererii de abținere a întregii instanțe.

Desigur că decizia instanței supreme la care ne-am referit anterior, are în vedere strămutarea unei cauze având ca obiect plângerea împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată adoptate de procuror, însă raționamentul dezvoltat în considerentele acestei decizii poate fi aplicat și pentru evitarea unor declarații succesive de abținere formulate de toți magistrații unei secții penale, în aceeași etapă a procesului penal, mai ales în cauzele având ca obiect contestațiile împotriva încheierilor prin care este verificată legalitatea și temeinicia măsurilor preventive, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul primei instanțe.

Deși pur teoretic se poate accepta posibilitatea unor modificări la nivelul numărului de magistrați ai instanțelor competente să judece astfel de contestații, astfel încât cazul de incompatibilitate să nu mai fie incident cu privire la toți judecătorii, practica a demonstrat că asemenea modificări sunt extrem de rare, numărul de judecători ai unei secții penale rămânând neschimbat pentru perioade substanțiale de timp, modificările intervenind frecvent în ultima vreme numai ca și consecință a încetării raporturilor de muncă prin pensionare.

În concluzie, judecătorul de la instanța superioară cunoaște încă de la prima declarație de abținere a întregii instanțe faptul că toți judecătorii acestei instanțe se află în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală și deci nici contestațiile formulate împotriva încheierilor pronunțate în materia măsurilor preventive prevăzute de articolul 205 din Codul de procedură penală și nici contestația împotriva modului de soluționare a cererilor și excepțiilor invocate în procedura de cameră preliminară reglementată de art. 347 din Codul de procedură penală, nu mai pot fi soluționate de către un tribunal cu o singură secție penală ai cărei magistrați au exercitat cu toții anterior funcția de judecător de drepturi și libertăți.

Chiar dacă nu se poate anticipa modul în care va fi soluționată prima contestație la nivelul instanței unde cauza este trimisă ca urmare a admiterii declarației de abținere a instanței competente inițial, credem că acest aspect nu poate împiedica stabilirea aceleiași instanțe pentru soluționarea tuturor chestiunilor specifice unei anumite etape a procesului penal. Spre exemplu, cu ocazia înregistrării primei contestații formulate împotriva încheierii pronunțate în materia măsurilor preventive de către judecătorul de cameră preliminară de la judecătorie, toți judecătorii secției penale din cadrul tribunalului competent se abțin pe motivul că au exercitat funcția de judecător de drepturi și libertăți, iar judecătorul curții de apel dispune trimiterea cauzei la o altă instanță, însă numai pentru soluționarea contestației declarate împotriva unei încheieri pronunțate în materia măsurilor preventive

În măsura în care prima contestație formulată va fi respinsă de instanța de control judiciar astfel investită, persoana aflată sub imperiul măsurii preventive va formula o altă contestație împotriva următoarei încheieri pronunțate în materia măsurilor preventive, o nouă declarație de abținere a întregii instanțe urmând a fi din nou soluționată.

Or, tocmai pentru a evita acest inconvenient, credem că judecătorul sesizat cu judecarea unei declarații de abținere a unei întregi secții penale a unei instanțe, ar putea dispune în sensul stabilirii competenței în favoarea unei instanțe, cu privire la toate contestațiile formulate în materia măsurilor preventive în cursul procedurii de cameră preliminară. Spre exemplu, cu ocazia primei declarații de abținere a întregii instanțe, judecătorul din cadrul unei curți de apel ar putea stabili ca un anumit tribunal să fie competent în soluționarea tuturor contestațiilor formulate în procedura de cameră preliminară în materia măsurilor preventive, nu numai în soluționarea contestației în considerarea căreia a fost formulată declarația inițială de abținere a întregii instanțe.

Chiar dacă o asemenea soluție este în prezent lipsită de un suport normativ adecvat, în practică ar putea conduce la formularea unei singure declarații de abținere a aceleiași instanțe/secții a instanței pentru o anumită categorie de cauze, respectiv pentru acele cauze pentru care legiuitorul a reglementat completul colegial de judecată, nemaiexistând astfel posibilitatea ca cel puțin o parte a contestațiilor formulate în camera preliminară să fie soluționate de instanțe diferite. Concret, în cauzele la care am făcut anterior referire, prin soluția pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-ar putea dispune, ca și consecință a admiterii declarației de abținere a secției penale a Tribunalului Buzău (instanță la care nu se mai poate constitui un complet alcătuit din doi judecători pentru soluționarea contestațiilor formulate în procedura de cameră preliminară), desemnarea unui alt tribunal din raza de activitate a aceleiași curți de apel pentru soluționarea tuturor contestațiilor formulate împotriva încheierilor pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la judecătoria aflată circumscripția Tribunalului Buzău

Desigur că este contraindicat a se prezuma pentru viitor existența unei stări de incompatibilitate în care s-ar afla toți judecătorii unei secții penale, însă față de sfera extrem de largă de incidență a incompatibilității în actualul Cod de procedură penală, având în vedere intervalul de timp în care pot interveni modificări la nivelul numărului de judecători care își desfășoară activitatea în cadrul unei secții penale, nu credem că stabilirea unei alte instanțe pentru a judeca toate cererile și contestațiile formulate în procedura de cameră preliminară ar putea aduce atingere dreptului la un proces echitabil sau prestigiului justiției. Dimpotrivă, un asemenea procedeu ar conduce la diminuarea intervalului necesar pentru judecarea unei contestații, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță cunoscând cu precizie ce instanță va soluționa contestația formulată și deci cărei instanțe va trebui să-i fie înaintat dosarul în vederea soluționării căii de atac a contestației. Revenind la exemplul dat anterior, dacă în urma admiterii declarației de abținere a tuturor judecătorilor secției penale de la Tribunalul Buzău s-ar dispune trimiterea cauzei la un alt tribunal pentru soluționarea contestațiilor formulate în procedura de cameră preliminară, judecătoria aflată în raza Tribunalului Buzău nu ar mai trimite următoarea contestație împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară tot la Tribunalul Buzău pentru a se formula o nouă declarație a secției penale, declarație ce ar urma să fie din nou înaintată Curți de Apel Ploiești, ci, cunoscând că prin încheierea pronunțată cu ocazia primei abțineri a întregii instanțe, a fost desemnat un alt tribunal pentru soluționarea contestațiilor formulate în această etapă a procesului penal, ar trimite cauza direct la acel tribunal pentru judecarea noii contestații formulate.

În concluzie, nu considerăm că în intervalul de timp impus pentru parcurgerea procedurii de cameră preliminară, judecătorul curții de apel ar trebui să examineze periodic existența acelui caz de incompatibilitate care a justificat inițial admiterea unei declarații de abținere a tuturor judecătorilor unei secții penale de un tribunal arondat. Faptul că patru din cei cinci magistrați care își desfășoară activitatea în cadrul secției penale ai tribunalului au exercitat anterior funcția de judecător de drepturi și libertăți, reprezintă o realitate constantă care nu se poate modifica pe parcursul procedurii de cameră preliminară, iar modificarea în sensul creșterii numărului judecătorilor care își desfășoară activitatea în aceeași secție, reprezintă un aspect care intervine destul de rar, concursurile de promovare în funcții de execuție fiind organizate anual, fiind așteptată și o nouă reglementare în materia procedurii de transfer.

V. Concluzii și propuneri de lege ferenda

Fără a intra în alte detalii, considerăm că reglementarea modului în care este alcătuit completul de judecată în materie penală are o importanță substanțială în materia garantării dreptului la un proces echitabil, implicit prin calitatea actului de justiție efectuat. Este o certitudine de ordin matematic că o analiză a cauzei efectuată de un complet colegial conduce la pronunțarea unei soluții legitimate în primul rând din punct de vedere calitativ. Fiecare judecător din alcătuirea completului de judecată poate observa și analiza în mod particular anumite aspecte asupra cărora este posibil ca primul judecător să nu se fi aplecat cu aceeași meticulozitate.

În același timp, reglementarea completului colegial în materie penală trebuie să aibă în vedere și resursele de care dispune sistemul judiciar la momentul adoptării unor astfel de modificări. În contextul reglementării exprese a principiului separării funcțiilor judiciare începând cu data de 01 februarie 2014, extinzând sfera de incompatibilitate, legiuitorul a optat pentru judecarea apelurilor în complet de doi judecători, contestațiile fiind soluționate conform reglementării inițiale, de un singur judecător. În concepția actualului Cod de procedură penală, doar în cazul în care instanța de judecată se pronunță în mod definitiv asupra unei acuzații, completul trebuie să fie alcătuit din doi judecători.

Reglementând incompatibilitatea absolută a judecătorului de drepturi și libertăți, legiuitorul a apreciat că și contestațiile formulate împotriva măsurilor dispuse de judecătorul de drepturi și libertăți, de cel de cameră preliminară sau de prima instanța de judecată, vor fi soluționate de un singur judecător, evitând deci să reglementeze un complet colegial și astfel să conducă la un număr mult prea mare de judecători aflați în situații de incompatibilitate.

Neexistând niciun fel de exigență de ordin constituțional sau convențional care să impună o altă alcătuire a completului de judecată sesizat cu judecarea unei contestații, legiuitorul a apreciat că numai la judecarea apelurilor, completul să fie alcătuit din doi judecători, oferind astfel o garanție suplimentară a calității actului de justiție, apreciind că o soluția definitivă nu poate fi pronunțată de un singur judecător. O asemenea modalitate de reglementare a ținut seama atât de resursele sistemului judiciar, concret de numărul de judecători aflați în activitate, dar și de existența unui caz de incompatibilitate extrem de larg, fără precedent în reglementările anterioare.

Deși ulterior datei de 01 februarie 2014 au existat mai multe reacții de modificare a alcătuirii completului de judecată care poate judeca o cauză în calea de atac a apelului, existând tendința de reglementare a unui complet de apel alcătuit din trei judecători, un asemenea proiect apreciem că trebuie să țină cont atât de noua arhitectură a procesului penal, cât și de resursele sistemului judiciar.

Intrarea în vigoarea a unei asemenea reglementări ar trebui precedată de un studiu de impact care să demonstreze în mod particular cum pot fi constituite la nivelul fiecărei curți de apel completuri formate din trei judecători, astfel încât repartizarea cauzei în calea de atac a apelului să opereze tot conform principiului de repartizare aleatorie, iar numărul judecătorilor aflați în situație de incompatibilitate pe motivul că au exercitat anterior funcția de drepturi și libertăți să nu conducă la împiedicarea formării completurilor de judecată alcătuite din trei judecători. Concret, dacă se va opta pentru reglementarea unui complet de apel alcătuit din trei judecători, la nivelul fiecărei secții penale a unei curți de apel, cel puțin șase judecători, respectiv judecătorii care ar putea alcătui două completuri, astfel încât să fie operațională repartizarea aleatorie, vor trebui să nu fi exercitat anterior funcția de judecător de drepturi și libertăți în cauza înregistrată pe rolul instanței de control judiciar în vederea judecării căii de atac. Prin urmare, dacă în cauza respectivă, tribunalul s-a pronunțat asupra acuzației penale ca primă instanță, toate contestațiile exercitate în cursul urmăririi penale au fost soluționate de judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel competente să judece calea de atac a apelului. În cazul dosarelor în care sunt cercetate mai multe persoane trimise apoi în judecată, este posibil ca numărul de cereri de competența judecătorului de drepturi și libertăți să fie destul de mare și deci și numărul contestațiilor de competența judecătorului de drepturi și libertăți de la curtea de apel să fie unul substanțial. O repartizare aleatorie a contestațiilor formulate în temeiul art. 204 din Codul de procedură penală ar conduce la nivelul curții de apel la crearea unui număr ridicat de judecători incompatibili care nu mai pot soluționa nici contestațiile formulate în procedura de cameră preliminară și nici calea de atac a apelului.

Or, tocmai pentru evitarea acestui inconvenient, se poate recurge la o limitare a principiului repartizării aleatorii, prin măsuri ale colegiului de conducere putând fi stabilită o singură repartizare aleatorie, prima contestație formulată împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți să fie repartizată unui complet de judecată, iar celelalte contestații formulate în aceeași etapă să fie trimise aceluiași complet. Deși s-a recurs uneori în practică la o asemenea modalitate de lucru, apreciem că ar trebui să rămână o soluție de avarie, justițiabilul devenind totuși extrem de suspicios în condițiile în care toate contestațiile sunt soluționate de aceiași magistrați din alcătuirea completului investit numai inițial prin repartizare aleatorie.

În condițiile efectelor generate de incompatibilitatea judecătorului de drepturi și libertăți, având în vedere și numărul de judecători de la nivelul instanțelor de control judiciar, credem că legiuitorul ar putea reveni la reglementarea inițială, existentă la momentul intrării în vigoare a Codului de procedură penală. Așa cum am arătat mai sus, nu credem că ar exista vreun impediment ca și contestațiile formulate împotriva încheierilor pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți sau a încheierilor pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, să fie soluționate de un complet de judecată alcătuit dintr-un singur judecător, în aceste condiții fiind evitată plasarea unui număr mare de judecători de la instanțele superioare sub incidența cazului de incompatibilitate reglementat de art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală. Contestația formulată împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți de la tribunal ar fi soluționată de un singur judecător de drepturi și libertăți de la curtea de apel, doar acesta devenind astfel incompatibil să instrumenteze în procedura de cameră preliminară sau în calea de atac a apelului.

În fine, o altă opțiune pe care legiuitorul o are la dispoziție, este limitarea cazului de incompatibilitate reglementat de articolul 64 alin. (4) din Codul de procedură penală. În acest sens, se poate susține că incompatibilitatea generată de exercitarea funcției de judecător de drepturi și libertăți ar putea fi limitată, existând posibilitatea unei reglementări prin care această formă extinsă de incompatibilitate să fie restrânsă doar în considerarea anumitor acte efectuate de judecătorul de drepturi și libertăți, respectiv a acelor acte cu relevanță în planul vinovăției.

Raportându-ne la concepția Codului de procedură penală din 1969, putem susține că prin emiterea unui mandat de percheziție informatică sau domiciliară, prin emiterea unui mandat de supraveghere tehnică în faza în care urmărirea penală este efectuată ”in rem”, nu se poate susține că judecătorul de drepturi și libertăți ar fi efectuat acte cu relevanță asupra vinovăției unei persoane, cât timp în cauza penală respectivă nu există o ordonanță de efectuare în continuare a urmăririi penale față de un suspect. În situația soluționării unei propuneri de arestare preventivă sau a unei propuneri de prelungire a acestei măsuri, ori în situația unei plângeri formulate împotriva ordonanței de luare a măsurii controlului judiciar, se poate susține că judecătorul de drepturi și libertăți a analizat un material probator care ar putea conduce la antrenarea răspunderii penale a unei persoane și deci incompatibilitatea acestui judecător este pe deplin justificată.

Prin urmare, pentru limitarea cazului de incompatibilitate a judecătorului de drepturi și libertăți și deci pentru posibilitatea constituirii unor completuri colegiale, fie în calea de atac a contestației, fie în apel, legiuitorul ar putea limita sfera de incidența a acestui caz de incompatibilitate, stabilind ca incompatibilitatea să intervină numai după un anumit act efectuat în cadrul urmăririi penale. Spre exemplu, se poate reglementa incompatibilitatea judecătorului de drepturi și libertăți numai în ipoteza în care această funcție a fost exercitată ulterior ordonanței de efectuare în continuare a urmăririi penale față de suspect sau ulterior ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale. De asemenea, este posibilă restrângerea cazului de incompatibilitate numai la judecătorul de drepturi și libertăți care s-a pronunțat asupra unor măsuri preventive.

În contextul unei reglementări care separă funcţia de dispoziţie cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale de cea de judecată, asemenea soluții pot fi justificate doar pe temeiul riscului de blocare a activității unor instanțe sau ale secțiilor unor instanțe.

Reamintim că în forma inițială a Codului de procedură penală, exercitarea funcției de judecător de cameră preliminară era de asemenea incompatibilă cu exercitarea altei funcții în procesul penal, însă ulterior, având în vedere dificultățile pe care le-ar impus o asemenea dispoziție, legiuitorul a înțeles să renunțe la un asemenea caz de incompatibilitate, funcția de judecător de cameră preliminară devenind compatibilă cu funcția de judecată.

Chiar dacă realitățile actuale ale sistemului judiciar ar putea justifica o asemenea derogare și în cazul judecătorului de drepturi și libertăți, apreciem că o astfel de reglementare ar lipsi de substanță principiul separației funcțiilor în procesul penal, un magistrat care a efectuat anumite acte în virtutea funcției de judecător de drepturi și libertăți, putând exercita funcția de judecată, în timp ce un alt judecător care a exercitat aceeași funcție să devină incompatibil ca urmare a etapei procesuale în care a acționat (de exemplu ulterior punerii în mișcare a acțiunii penale).

Dacă legiuitorul are ca opțiune păstrarea principiului separării funcțiilor judiciare, credem că se poate orienta pentru reintroducerea completului format dintr-un singur judecător la soluționarea contestațiilor formulate în cursul urmăririi penale și în procedura de cameră preliminară, urmând că o reglementare prin care completul de apel să fie alcătuit din trei judecători să poată fi analizată ulterior, în funcție și de alte modificări legislative, inclusiv a unor modificări impuse de dinamica resurselor umane la nivelul sistemului judiciar.

[1] Mihail Udroiu – Procedura penală. Partea generală – Editura C.H. Beck, 2014
[2] Publicată în Monitorul Oficial nr. 311 / 12 mai 2009
[3] Publicată în Monitorul Oficial nr. 827 /13 septembrie 2005
[4] Alin. (1^1) al art. 54 a fost introdus de pct. 10 al art. 72, Titlul II din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013.
[5] Alin. (1^2) al art. 54 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul OficiaL nr. 98 din 7 februarie 2014.
[6] Publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din 23 mai 2016
[7] Monitorul Oficial nr. 636 din 20 iulie 2018
[8] Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017
[9] Republicată în Monitorul Oficial nr. 807 din 3 decembrie 2010;
[10] Monitorul Oficial nr. 874 din 16 octombrie 2018
[11] Monitorul Oficial numarul 868 din data de 15 octombrie 2018
[12] Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. 2/42/2020, accesabilă la adresa www.portaljust.ro
[13] Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. 763/42/2019, accesabilă la adresa www.portaljust.ro
[14] Monitorul Oficial nr. 1316 din 30 decembrie 2020
[15] I.C.C.J., Secția penală, incheierea nr. 1936 din 17 noiembrie 2009, accesabilă la adresa www.scj.ro

Judecător Raul Alexandru Nestor, Curtea de Apel Ploiești

Citeşte mai mult despre dreptul la un proces echitabil, judecator, principiul separaţiei funcţiilor judiciare, Raul Alexandru Nestor, urmarire penala! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.