România primește a doua tranșă de 2,76 miliarde EUR prin MRR
29 septembrie 2023 | JURIDICE.roVineri, 29 septembrie 2023, Comisia Europeană a plătit cea de-a doua tranșă către România în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, potrivit unui comunicat.
Plata, în cuantum de 2,76 miliarde EUR sub formă de granturi și de împrumuturi, a fost posibilă datorită îndeplinirii de către România a 49 de jaloane și de ținte legate de cea de-a doua tranșă.
Aceasta acoperă reforme esențiale în domeniul tranziției verzi și digitale, precum adoptarea legii privind decarbonizarea și intrarea în vigoare a legii privind guvernanța serviciilor de cloud utilizate în sectorul public. De asemenea, România a propus reforme care vizează îmbunătățirea punerii în aplicare a politicilor publice, promovarea turismului și a culturii, dezvoltarea resurselor umane în sectorul sănătății, îmbunătățirea colectării impozitelor și a sustenabilității pensiilor, modernizarea infrastructurii sistemului educațional, precum și consolidarea independenței sistemului judiciar și consolidarea acțiunilor de combatere a corupției.
Plățile din cadrul MRR se bazează pe performanță și depind de implementarea de către România a investițiilor și a reformelor prezentate în planul său de redresare și reziliență.