Cristina Zamșa: Redactarea propriu-zisă a cărții a însemnat un ”sprint” de peste trei luni pe un draft de aproximativ 300 de pagini
2 octombrie 2023 | Alina MATEI
Alina Matei
Cristina Zamșa
Alina Matei: Multumesc, stimată doamnă Profesoară Cristina Zamșa, pentru timpul alocat cititorilor JURIDICE. De curând a apărut cartea ”Teoria generală a obligațiilor”, curs universitar, la Editura Hamangiu. Cât a durat truda facerii acestei cărți?
Cristina Zamșa: Multumesc si eu pentru invitația de a participa la acest interviu. Majoritatea întrebărilor pe care le-ați pregătit dezvăluie un interes aparte pe care îl manifestați pentru materia Obligațiilor civile, iar altele sunt chiar surprinzătoare și pe alocuri, provocatoare. Pentru început, sunt datoare să fac o mărturisire cititorilor Juridice: am avut nevoie de ceva vreme pentru a onora invitația dvs., pare-se că nu mi-a fost ușor să vorbesc despre scrierea cursului… Au fost mai multe etape sau perioade, de intensitate și durată diferite. Aș începe prin a o evoca pe ultima dintre ele, redactarea propriu-zisă care a însemnat un ”sprint” de peste trei luni pe un draft de aproximativ 300 de pagini însumând toate lucrările mele – în mare majoritate nepublicate! – din domeniul obligațiilor civile: note de curs, diferite însemnări, studii, articole s.a. Îl citez pe editorul meu D., – nu-i place să fie amintit, așa că păstrez discreția ”absolută” în a-l num i- care, la finalul scrierii cursului a exclamat: ”Cristina, cartea aceasta a fost în tine.”
Alina Matei: Mi-a plăcut mult dedicația dumneavoastră. Simplă și convingătoare: ”Profesorului meu, Corneliu Bîrsan”. De obicei, oamenii sunt concentrați pe ei, pe calităților lor, pe funcțiile lor. De încrederea și sprijinul de care au beneficiat se uită prea adesea. De ce ați simțit să faceți această dedicație?
Cristina Zamșa: Dintr-un dublu motiv. În primul rând, pentru că Profesorul Corneliu Bîrsan este cel care mi-a deschis această cale, investind încredere în mine într-un moment special… Eram în anul IV de facultate, tocmai apăruse în revista Dreptul primul meu articol când am fost chemată într-o pauză la cabinetul Decanului Bîrsan – eu nădăjduiam cel mult la felicitări, însă mă cercetau și alte gânduri: ”Oare oi fi făcut ceva… neacademic?! Dacă au fost greșeli grave?” – pentru a mi se propune să susțin din toamnă seminare la cursul Domniei sale (după ce voi fi luat licența cu note corespunzătoare, care au fost). În al doilea rând, pentru că modelul meu – cât și al editurii Hamangiu – în scrierea cursului a fost și este extraordinara lucrare Drept civil. Teoria generală a obligațiilor a Profesorilor Corneliu Bîrsan și Constantin Stătescu. Fără dedicație, cursul îmi apărea incomplet și rupt de realitatea din care s-a format. Îmi pare bine că ați găsit-o ca fiind simplă și convingătoare, asta e cheia în care am vrut să fie citită. Sunt arhicunoscute titlurile deținute de Domnul Profesor Bîrsan… Eu am vrut să surprind esențialul a ceea ce Domnia sa înseamnă pentru mine.
Alina Matei: Cum alege un profesor să numească/denumească viitoarea carte: curs, note de curs, curs universitar, tratat?
Cristina Zamșa: Față de rigorile editoriale (număr de pagini, de caractere, de note de subsol s.a), un profesor alege în mod onest dintre denumirile alternative fiecărui nivel de publicație în funcție de ce vrea să transmită. În cazul cursului de Obligații, am ales – împreună cu editura Hamangiu – denumirea tradițională Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, adică am păstrat denumirea lucrării profesorilor Facultății de Drept a UB, Profesorilor Corneliu Bîrsan și Constantin Stătescu (care poate supraviețui și în prezența noului Plan de învățământ, aplicabil pentru anul II de studii din anul următor, eventual, cu unele modificări în Cuprins, în ordinea capitolelor și secțiunilor; cei avizați știu deja, studenții noștri vor afla la momentul oportun).
Alina Matei: Predarea, ca proces, a fost utilă la scrierea cărții, proces și el, sau cursul va fi altfel predat de acum încolo?
Cristina Zamșa: Predarea materiei Obligațiilor în cadrul orelor de curs și activitatea de seminarizare au însemnat mult pentru scrierea cărții. Am urmărit, de-a lungul anilor, diferitele grade de atenție, de interes ale studenților pentru anumite probleme, aspecte de drept, pe care le-am fructificat în redactarea cursului; în fața laptop-ului fiind, mi-am amintit multe din întrebările studenților din timpul orelor, care desigur, m-au inspirat în elaborarea unor raționamente. Cum va fi predat cursul de acum încolo? Dintr-o stare de confort, cu mai multă pasiune și cu interpretări, analize care încă nu și-au găsit locul în paginile cărții: unele se vor regăsi în edițiile viitoare, altele vor rămâne în mod intenționat nepublicate. Interesant lucru, după apariția cărții, am observat că o anumită doză de confort studențesc o afișau și unii din cei prezenți în amfiteatru! Înseamnă că o așteptau…
Alina Matei: Materia Obligațiilor este… dificilă, dar în funcție de profesorul după care înveți, materia se poate transforma într-o materie dulce sau mentolată. 🙂 Una dintre calitățile excelente ale cărții scrise de dumneavoastră este adaptarea la noile generații: nu aveți pasaje foarte lungi, este limpede și concisă. Cum ați structurat cartea astfel încât ea nu forțează, ci, din contră, convinge?
Cristina Zamșa: Da, deși are 419 pagini, cartea nu se caracterizează prin pasaje foarte lungi. Problemele de drept fiind însă la fel de… dificile (ca să preiau din formularea dvs.), am folosit o serie de artificii stilistice, editoriale: ”intrarea pe text” de mai multe ori pentru concizia exprimării, prezentarea raționamentelor juridice ”cu liniuțe”, numerotări; note de subsol suficient de bogate fără a fi obositoare; recurgerea, la multe exemple didactice respectiv prezentarea de soluții elocvente din practica judecătorească (fără a o transforma într-un compendiu de practică); încercarea de ”împrietenire” cu principiile, dar și cu diversele teorii, curente din dreptul civil (a propos, dacă sunt adepta vreuna dintre aceste curente, las cititorii să decidă).
Alina Matei: Am văzut deseori in hotărârile judecătorești că judecătorii citează din cărțile autorilor, cu precădere profesori de la facultățile de drept publice, indicând cartea, autorul, editura și pagina, și nu doar din jurisprudența CEDO sau CJUE. Cartea dumneavoastră are toate șansele de a fi luată ca reper, întrucât fie că ești student sau profesionist, cursul unui profesor este de bază. Mereu te întorci la curs, pe principul ”hai să vedem ce scrie în carte!”. Ce reprezintă pentru un autor citarea?
Cristina Zamșa: Mulțumesc pentru apreciere; da, am urmărit să scriu un curs clasic, actual, suplu ca formă și bogat în conținut. Independent de aspecte inerente legislației drepturilor de autor, citarea reprezintă respect, recunoaștere. apoi confirmare (dacă are comentariu pozitiv) și provocare, invitație la îmbunătățire și dialog academic (dacă are comentariu negativ). Citarea poate fi privită ca un barometru al nivelului de dezvoltare personală: cum reacționez dacă nu am fost citat?! În celălalt sens, este de aștepat ca pentru ediția a doua a cursului să adaug mai multe surse bibliografice…
Alina Matei: Apropo de citare, profesorul Valentin Constantin spune că profesorii nu se citesc între ei, că nu citesc ce scriu alți profesori. Eu cred că dumnealui glumește însă. Frank Herbert spune că ”Ar trebui să existe o știință a nemulțumirii. Oamenii au nevoie de suferințe și de oprimare ca să-și dezvolte mușchii psihici.” Dat fiind că există multe feluri de cititori, ați aflat de existența lor? 🙂
Cristina Zamșa: Desigur, glumește. Editorul meu, D., m-a sfătuit ”să-mi dezvolt mușchii psihici”, concentrându-mă pe cei dintâi destinatari ai cursului, studenții. Știți ce a fost minunat, până acum, cel puțin? Nu a fost nevoie să-mi încordez acei mușchi, pentru că la nivelul Facultății noastre, cartea a fost foarte bine primită de corpul profesoral și, mai ales, de toate personalitățile Departamentului nostru de drept privat. Sunt conștientă că această primire mă obligă în vederea pregătirii ediției următoare.
Alina Matei: În opinia dumneavoastră, care instituție din materia Obligaților, cartea de căpătâi a oricărui civilist, suscită interpretări, reinterpretări, aparente înțelegeri facile?
Cristina Zamșa: Evident, instituția contractului, datorită importanței practice și volumului surselor bibliografice. Mărurisesc că cel mai greu mi-a fost să scriu despre încheierea (formarea) contractului și efectele contractului. Pentru că știam că voi fi evaluată în principal după această parte a materiei. Sunt aspecte elementare, bine cunoscute în toată lumea juridică. Se pare că cei de la editura Hamangiu au fost mulțumiți de rezultat, întrucât a ales să publice pe site cu titlu exemplificativ, secțiuni din cadrul principiului relativității efectelor contractului.
Alina Matei: Emoticoanele sunt semne simple de comunicare pe care tinerii le folosesc foarte mult. Dreptul înseamnă informație, acumulare și înțelegere. Inteligența artificială ar putea scrie un curs despre teoria obligațiilor, oare în ce fel?
Cristina Zamșa: Inteligența artificială ar putea scrie o înșiruire de definiții, de prezentare a unor teorii, de clasificare a unor noțiuni, în funcție de ce găsește în baza de date. Este desigur, utilă, într-o primă etapă, în procesul de informare. Inteligența artificială nu are toate componentele inteligenței umane, nu are inspirație, nu face conexiuni atât de necesare între elemente, noțiuni, concepte etc.; ea nu creează, doar redă informațiile pe care le poate accesa.
Alina Matei: Dreptul ne învață despre libertatea contractuală, dar de libertatea dinlăuntrul lăuntrului nostru cum dăm?
Cristina Zamșa: Mi-ați dat greu, în limbaj studențesc. Întrebarea dvs. conține implict răspunsul că adevărata libertate personală este cea interioară. În societatea noastră, libertatea exterioară – suma drepturilor și libertăților fundamentale – este asigurată de legislație (cu limitările de rigoare). Cum găsim însă libertatea dinlăuntrul nostru? Ehhh, este un proces continuu care depinde de o serie de preocupări: de natură spirituală (autocunoașterea, interesul pentru dezvoltarea personală, religioasă după caz), activități sportive, relații sociale frumoase, diverse hobby-uri… Adevărata libertate personală nu se confundă cu diverse stări trecătoare de ”extaz, de eliberare” induse artificial prin consumul de substanțe psihotrope sau alcool în exces. Medicii ne spun că acelea sunt dereglări neuro-chimice prin creșterea artificială a nivelului unor hormoni – dopamină, de pildă – urmată de scăderi bruște (generând depresie, letargie) precum și de adicție, imunizarea creierului la respectiva substanță (de unde nevoia de mărirea cantității sau de schimbarea substanțelor). Se pare că unii recurg la diverse droguri pentru stimularea activității cerebrale, pentru o mai bună concentrate, pentru creativitate etc. Probabil că au obținut rezultatele scontate… Dar cu ce preț și pentru cât timp? Dacă stai mai mult în preajma lor, realizezi că uneori nu sunt cu adevărat prezenți, sunt inconstanți în orice relație socială, una vorbesc și alta fac, depinde la ce nivel jucăuș de dopamină/serotonină ai norocul să-i găsești… Și nu vorbesc cu ironie, ci cu amărăciune. Nu creșterea hormonilor ”de bine” este problema, ci modul periculos în care obține (cu efecte negative atât asupra sănătății cât și a vieții sociale). Toate preocupările la care am făcut referire mai sus sunt aducătoare de hormoni ”de bine”, însă în mod natural și bine primit de organismul nostru. Vă mărturisesc că în sprintul de 3-4 luni de redactare a cursului am făcut eforturi foarte mari și constante de concentrare, de șlefuire a scrisului – uneori până la 4 dimineața – fără să am nevoie, din perspectiva stimulenților, de altceva decât de cafea, sucuri naturale și muzică (diverse stiluri, în funcție de dificultatea capitolelor). Dacă m-am simțit liberă și creativă? Absolut, da.
Alina Matei: Știu că îndrăgiți nespus de mult ia românească. Mircea Malița spunea că ”ia are o putere extraordinară de a dura, de a înfrunta, de a străluci în orice decor, de a respira prin mijloacele proprii demnitate, eleganță, distincție” (Precuvântare la cartea ”România. Din tezaurul portului popular tradițional”, Editura Sport-Turism, 1977). În materia Obligațiilor, care instituție ar putea fi comparată cu ia românească?
Cristina Zamșa: Da, îmi place să aduc în actualitate ia autentică românească, să o integrez în ținutele zilelor noastre, pe care să le port duminica, la diverse sărbători, evenimente sau la examene (și acestea pot fi o sărbătoare). Ca element pentru comparația solicitată, mă gândesc la instituția izvoarelor obligațiilor, întrucât ia populară este unul din principalele izvoare ale culturii și civilizației noastre.
Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J și despre cei care fac J.
Cristina Zamșa: Vă doresc tuturor să aveți spor și să vă găsiți libertatea în tot ceea ce (trebuie să) faceți! Urez echipei Juridice, multă insipirație și timpul necesar pentru a o face cunoscută nouă, cititorilor!
Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!
Cristina Zamșa: Și eu vă mulțumesc pentru ocazia de a mă adresa cititorilor dvs.!
