« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Raul Alexandru Nestor: Ca judecător, trebuie să demonstrez că, în orice situație, legea se va aplica…
21.12.2020 | Alina MATEI

JURIDICE - In Law We Trust
Alina Matei

Alina Matei

Raul Alexandru Nestor

Raul Alexandru Nestor

Alina Matei: Mulţumesc, stimate domnule judecător Raul Alexandru Nestor, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. Cum ați ales să ”dați” la Drept?

Raul Alexandru Nestor: Vă mulțumesc și eu pentru posibilitatea oferită, în sensul de a mă putea adresa cititorilor site-ului dumneavoastră, cu precizarea că sunt și eu în rândurile acestora încă de la apariția www.juridice.ro, neexistând vreo zi în care să încep programul de lucru fără a verifica ce opinii sau articole de specialitate au mai fost publicate, având astfel mereu câte ceva de învățat.

Am optat pentru a susține concursul de admitere la Drept, la jumătatea anilor 90, fiind absolvent al unui liceu în care marea parte a colegilor se pregăteau pentru litere, filozofie sau jurnalism. Anul 1990 m-a prins în clasa a noua și rigorile anterioare anului 1989 erau centrate mai mult pe științele exacte, o mare parte a absolvenților fiind orientați către instituții de învățământ superior cu profil tehnic. Fiind ultima generație care a prins treapta a doua în liceu (un examen care era susținut la finalul clasei a zecea), am optat atunci pentru specializarea filologie, păstrând însă orientarea către ”matematica științelor sociale” și către rezolvarea oricăror probleme, indiferent de dificultate, cu ajutorul logicii, fiind convins că în orice situație, va trebui să prevaleze spiritul de dreptate. Am considerat încă de atunci că știința dreptului este o realitate matematică aplicată relațiilor sociale, chiar dacă asemenea ”ecuații” sunt uneori mult mai dificile decât un calcul integral cu reprezentare grafică. Prin urmare, am considerat că am înclinarea adecvată către rezolvarea pe cale logică a oricăror probleme de natură socială, la momentul respectiv îmi plăcea foarte mult limba română, fiind chiar pasionat de probleme etimologice și de depistarea greșelilor în folosirea limbii române mai ales în presa scrisă sau la radio ori la televizor. Trecând anterior printr-o școală în care eram obișnuit cu șase ore de matematică săptămânal (anterior clasei a zecea), am considerat că am și rezistența necesară la efort pe termen lung. Concluzionând, pot spune că îmi plăcea ideea de dreptate în fiecare segment al raporturilor interumane, mai ales în contextul în care evenimentele din Decembrie 1989 erau încă vii și extrem de dezbătute în societate la acel moment.

Alina Matei: Și în cazul profesiei de judecător cum ați decis? Undeva în adâncul sufletului știați că o să fiți judecător?

Raul Alexandru Nestor: Începutul cursurilor universitare la Facultate de Drept din cadrul Universității din București mi-a oferit șansa de a cunoaște o galerie de profesori reputați, excepțional pregătiți, fiecare încercând să ne ofere o parte din pasiunea sa și demonstreze cât de utilă este fiecare disciplină din programul de studii. Deși la început, fiecare parte din programa de studii mi s-a părut indispensabilă, în anul III de facultate, atunci când am optat pentru a susține lucrarea de licență la materia Drept penal- partea specială, am început să mă gândesc serios la posibilitatea de a deveni magistrat, în acel moment începând să studiez mult mai aprofundat practica judiciară, atât a instanțelor naționale cât și a celor din alte sisteme de drept. Raționamentele dezvoltate în anumite soluții din jurisprudență, în condițiile în care textul de lege părea ireproșabil redactat, fără a părea că lasă vreo posibilitate de interpretare din partea destinatarilor legii, mi-au dat certitudinea că actul de aplicare a legii la o situație concretă de viață, este una dintre cele mai importante dar dificile forme de punere în practică a cunoștințelor dobândite în timpul facultății. Este exact acea ”ecuație” de care vorbeam anterior, prin care o realitate de ordin matematic (norma juridică adoptată de legiuitor) trebuie aplicată unui segment de relații sociale. Tentația de a deveni persoana care poate rezolva în cele mai bune și onorabile condiții o astfel de ”ecuație”, a devenit pentru mine o certitudine la finalul anului III, la începutul anului IV, începând deja să mă aplec accentuat asupra disciplinelor de studii la care era susținut examenul de admitere la Institutul Național al Magistraturii. Din fericire, o parte a materiilor de concurs coincideau cu materiile la care era susținut și examenul de licență.

Alina Matei: Ați început activitatea ca judecător la Judecătoria Strehaia. Nu îmi pot reține un zâmbet rostogolit, întrucât sunt olteancă și trec destul de des prin Strehaia. S-ar putea turna un film aici, ar lua sigur Oscar-ul. 🙂 Unii locuitori ai orașului sunt ca pionii de șah. Ce vă amintiți din acea perioadă?

Raul Alexandru Nestor: Mai întâi trebuie să mărturisesc că aveți perfectă dreptate când spuneți că unii locuitori din Strehaia sunt ca ”pionii de șah”. Cu referire la activitatea în cadrul Judecătoriei Strehaia, primul aspect la care mă gândesc este un colectiv de oameni foarte bine pregătiți din punct de vedere profesional. Mai mulți colegi am fost repartizați în anului 2003 la instanțe de judecată aflate pe raza Județului Mehedinți, însă la Strehaia fusese o zonă cooperativizată, aspect care conduce la o multitudine de litigii legate de aplicarea Legii nr. 18/1991. Colegii de serviciu pe care i-am avut la Strehaia erau formidabil de bine pregătiți în materia acestor litigii. Eu venisem de la I.N.M. și nu judecasem niciodată contestații la titlu sau plângeri împotriva comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar. Pe rolul instanței din Strehaia se aflau atunci foarte multe astfel de cauze, iar raporturile dintre colegi erau excelente. Existau și colegi ceva mai în vârstă care acumulaseră o mare experiență în materie dar care nu erau deloc blazați și acceptau oricând să dezbată o problemă de ordin juridic cu privire la care fuseseră pronunțate soluții diferite. De asemenea, vreau să mai fac o mențiune și cu privire la relațiile foarte bune cu structurile de conducere din cadrul Tribunalului Mehedinți, fiind extrem de utile ședințele de pregătire profesională la care eram invitați să participăm, ocazie cu care discutam spețe controversate și fiecare coleg prezent avea posibilitatea de a exprima o opinie. Tot în acea perioadă, în urma unei decizii a Curții europene a drepturilor omului (Elisabeta Vasilescu împotriva României) au apărut și primele acțiuni în revendicarea obiectelor din metale prețioase confiscate anterior anului 1989. Foarte multe astfel de acțiuni se aflau pe rolul instanțelor din Mehedinți, iar din procesele verbale întocmite cu ocazia ridicării acelor obiecte în perioada 1973 – 1989 rezulta că unele dintre aceste piese sunt veritabile valori numismatice, fiind păstrate în tezaur și apoi restituite proprietarilor în drept sau urmașilor acestora. Indiferent de dificultatea cauzelor deduse judecății, am avut mereu posibilitatea unor discuții extrem de constructive cu toți colegii instanței, fiind primul beneficiar al experienței și pregătirii acestora. În același timp, având în vedere faptul că eram navetist, ca mulți dintre magistrații instanței, am beneficiat de înțelegere, fiind planificat în ședințe de judecată după ora 12.30 astfel încât să nu existe riscul întârzierii sau absenței chiar în ziua de ședință. Singura unitate cu regim hotelier din Strehaia (Hanul Pandurilor) tocmai pusese lacăt și existau unele probleme pentru cei care ar fi trebuit să rămână în localitate. Aș vrea să îi mulțumesc în mod special pe această cale colegului de la Judecătoria Strehaia – Elvis Teiu care m-a găzduit de mai multe ori, scutindu-mă astfel de un drum extrem de obositor și de riscul de a pierde un tren care pleca din Gara de Nord la ora 05.30.

Alina Matei: Sunteți specializat în dreptul penal. Aveți colegi la secția penală, cunoașteți judecători ”de penal”. Ați identificat vreun element comun al judecătorilor specializați ”în penal”?

Raul Alexandru Nestor: Cred că unul din elementele comune în perioada actuală este retincența în exprimarea unei opinii, indiferent că este vorba de o opinie de ordin profesional sau de o opinie vizând alt subiect. Există tot timpul riscul ca orice formă de exprimare să fie calificată drept formă de antepronunțare, mai ales în condițiile unor veritabile campanii mediatice prin care nu se încearcă altceva decât să se demonstreze că magistratul care a exprimat o opinie nu mai poate judeca în anumite dosare, numai pe motivul că ar fi susținut un anumit punct de vedere. Am întâlnit colegi care au scris numeroase articole sau care au publicat culgeri de decizii care au fost recuzați pe motivul că prin prezentarea respectivelor opinii, s-ar fi antepronunțat. Deși acești colegi ar fi avut multe de spus, mai ales în condițiile unei evoluții legislative extrem de dinamice, au preferat să devină extrem de reticenți în a scrie sau a participa la anumite conferințe, tocmai pentru a evita incidente de tipul cererilor de recuzare sau critici la anumite posturi de televiziune. Desigur că obligația de rezervă este absolut necesară în conduita oricărui magistrat, însă colaborarea cu anumite publicații sau exprimarea unor opinii de ordin științific nu ar trebui să fie considerată încălcarea obligației de rezervă, așa cum uneori se încearcă în peisajul media actual. O să încerc să fiu și mai concret, oferind un exemplu: la un seminar cu lucrători ai poliției rutiere dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, a fost abordată și posibilitatea dispunerii unei măsuri de siguranță constând în confiscarea specială a autoturismului folosit în comiterea unei infracțiuni îndreptate împotriva siguranței circulației pe drumurile publice. Pe acest subiect se pot purta foarte multe dezbateri, începând cu posibilitatea dispunerii unor măsuri de siguranță în cazul infracțiunilor de pericol, însă exprimarea unui punct de vedere de către un magistrat ar putea conduce la formularea unei cereri de recuzare pentru motivul că și-ar fi spus părerea, sau chiar la formularea unei solicitări adresate Inspecției Judiciare. Or, tocmai față de aceste împrejurări, cea mai mare parte a judecătorilor care soluționează cauze în materie penală evită să colaboreze cu publicații de specialitate sau să se exprime în vreun fel cu privire la probleme de practică judiciară.

Alina Matei: Faptul că inspirați încredere, îi face pe inculpați, părți să se simtă protejate, timorate sau încrezătoare că veți face dreptate?

Raul Alexandru Nestor: Prin fiecare gest sau cuvânt exprimat în sala de judecată, cred că trebuie asigurată echitabilitatea procedurilor în ansamblu, dar și oferită inculpatului și celorlalte părți certitudinea că dreptul la un proces echitabil este asigurat. Așa cum se mai susține uneori – justiția nu doar trebuie să se facă, ci trebuie să se și vadă că a fost făcută. Prin conduita adoptată atât în exercitarea atribuțiilor de serviciu cât și în relațiile interumane trebuie să demonstrez că în orice situație, legea se va aplicat în mod corect, fără subiectivism, fără privilegii sau discriminări. Chiar în cazul unei proceduri întemeiate pe recunoașterea învinuirii, când persoana acuzată recunoaște fără fisură tot ceea ce scrie în rechizitoriu, judecătorul trebuie să verifice foarte bine cauza și să aibă o poziție extrem de activă, tocmai pentru a evita recunoașterea unei fapte făcută fie pentru a proteja o altă persoană, fie pentru a ascunde o faptă și mai gravă decât cea recunoscută. Persoana acuzată ar trebui să fie informată în mod detaliat asupra consecințelor fiecărei conduite procesuale pe care o poate adopta. Chiar atunci când inculpatul este dispus să facă un denunț pentru ameliorarea situației sale, ar trebui avertizat cu privire la momentul până la care un astfel de denunț ar putea produce efecte, care sunt aceste efecte și care sunt consecințele unui denunț mincinos. Cum în sistemul european, judecătorul este considerat un ”inginer de legi”, cred că prima garanție a procesului echitabil constă în a face ca aceste legi să fie accesibile pe deplin tuturor participanților procesuali, indiferent de gradul de instrucție școlară sau de pregătirea acestora. În momentul în care judecătorul a reușit acest lucru, nu se mai poate susține că nu ar inspira încredere, actul de justiție devenind unul previzibil din toate punctele de vedere.

Alina Matei: Am întrebat avocații cum pregătesc un dosar, cum gândesc pledoariile, cum le susțin și mi-am dat seama că nu am întrebat niciodată un judecător cum pregătește dosarele unei ședințe de judecată. Auzim, uneori, că un dosar este format, de fapt, din 400 de dosare. Stai și te gândești, la rece, cum pot fi asimilate toate aceste mii, zeci de mii de pagini. Așadar, cum procedați dumneavoastră în ceea ce privește studiul unui dosar, faceți fișe, subliniați pe dosar, îndoiți pagini?

Raul Alexandru Nestor: Există dosare și cu mai mult de 400 de volume de urmărire penală, de exemplu dosarul Fondului Național de Investiții, dosar transportat la sediul instanței cu ajutorul unui camion. Primul lucru esențial când primești un asemenea dosar este viza prin care sunt stabilite primele măsuri necesare soluționării, în funcție de stadiul procesual. Înainte de a pune această viză, este necesară o citire extrem de atentă a rechizitoriului pentru a vedea mai întâi cadrul procesual, respectiv persoanele care vor fi citate și calitatea în care vor fi citate. Orice greșeală în acest moment poate conduce la tergiversări ale judecății, tocmai în considerarea lipsei de procedură. În momentul în care ai stabilit corect primele măsuri necesare judecății, până la primul termen de judecată, dosarul trebuie studiat în detaliu. La dosarele de mare complexitate, fișa în format electronic este un element care ajută în mod substanțial, atât pe parcursul judecării cât și la deliberare sau la pronunțare. Trebuie trecută fiecare persoană trimisă în judecată, încadrarea juridică din rechizitoriu și situația de fapt cu precizarea cadrului procesual. Aici poți observa uneori primele greșeli pe care le poate face organul de anchetă și pe care se va fundamenta strategia de apărare. De exemplu, redactând o asemenea fișă de dosar, poți observa că o persoană a fost acuzată de furt sau de înșelăciune iar în actele de urmărire penală nu s-a precizat și cine are calitatea de persoană vătămată pentru această infracțiune. Fiecare volum de urmărire penală trebuie să aibă un opis conținând actele de urmărire penală efectuate, iar fișa fiecărui dosar trebuie să facă trimitere la mijloacele de probă administrate pentru fiecare acuzație. Trebuie evitată sublinierea pe dosar sau îndoirea unor pagini, tocmai pentru că asemenea procedee vor fi interpretate ca fiind dreptul oricărui participant, astfel încât și avocatul inculpatului sau consilierul părții responsabile civilmente vor sublinia pe încheieri sau pe alte acte de la dosarul de urmărire penală. Există și situația extrem de fericită când dosarul de urmărire penală și rechizitoriul sunt înaintate instanței pe un mediu de stocare a datelor. Atât magistratul cauzei cât și părțile pot obține, de regulă, o copie a acestui mediu de stocare, fiind posibilă și prezentarea concluziilor scrise tot în forma electronic. Cred că situația actuală și riscurile prezentate de pandemie, constituie catalizatori în procesul de implementare a dosarului electronic, desigur cu respectarea drepturilor tuturor justițiabililor, inclusiv a celor care nu ar putea avea acces tehnic la dosarul electronic. Având toate documentele în format electronic, nu mai există niciun risc în a boldui sau sublinia anumite pasaje sau documente utile în studiul dosarului, părțile necunoscând niciodată aceste marcaje făcute de judecătorul care studiază actele cauzei.

Alina Matei: Dar pregătirea profesională a unui judecător cum are loc? Nu mă refer la cursurile organizate de INM. Ci la studiul individual al doctrinei, al practicii, al legislației, al jurisprudenței?

Raul Alexandru Nestor: Răspunsul la această întrebare depinde foarte mult de volumul de activitate al instanței la care activează magistratul respectiv. La un volum extrem de ridicat de activitate, când în calitate de judecător de drepturi și libertăți ești sesizat în ziua în care ești desemnat pentru a asigura serviciul de permanență, cu 25 – 30 de cauze, dacă aceste cauze au caracter repetitiv (spre exemplu cereri de emitere a mandatului de percheziție domiciliară într-un dosar în care sunt investigate infracțiuni la regimul substanțelor stupefiante), studiul doctrinei sau al practicii devine extrem de redus și se concentrează pe aspecte de ordin organizatoric (de exemplu, este bine să menționez în mandatul de percheziție domiciliară că persoana percheziționată are dreptul de a solicita prezența unui apărător la efectuarea percheziției?). În momentul în care, la nivel de curte de apel, volumul de activitate constă în principal în trei sau patru ședințe de apeluri în fiecare lună și fiecare dosar înaintat pentru soluționarea căii de atac, conține rezultatul raționamentului juridic al unui coleg de la judecătorie sau de la tribunal, știind să soluția pe care o vei pronunța are caracter definitiv, timpul alocat studiului devine mult mai însemnat. Fiecare avocat al persoanei care exercită calea de atac a apelului, indiferent de calitatea procesuală, va încerca să demonstreze că prima instanță a greșit, astfel că procesul prin care compari susținerea apelantului la ce a reținut magistratul primei instanțe, impune un studiu mult mai aprofundat. Din moment ce va pronunța o soluție definitivă, este firesc ca judecătorul să devină interesat de modul în care s-au pronunțat și alte instanțe în același gen de cauze, de modul în care au fost formulate sesizări adresate Curții europene sau altor organe suprastatale de jurisdicție. Urmând a pronunța o soluție definitivă, judecătorul este primul interesat în a reduce la maxim riscul unei soluții greșite, iar reducerea acestui risc este consecința pregătirii profesionale constante dar și a studiului problemei cu care se confruntă în viitoarea ședință de judecată. Anumite chestiuni care apar în practică pot avea caracter de noutate absolută. De exemplu, în situația actuală, ca urmare a situației generate de pandemie, mai multe state ale Uniunii Europene au emis mandate europene de arestare pe numele unor cetățeni aflați pe teritoriul României, nefiind însă ulterior organizate și misiuni specifice de preluare a acestor persoane și de predare către autoritățile judiciare emitente. Neexistând nici manifestarea de voință în sensul revocării mandatului european de arestare, au existat cazuri în care persoane acuzate de comiterea unor fapte grave pe teritoriul statelor străine au fost menținute în arest provizoriu în România, fără a se cunoaște când și dacă va mai fi organizată o misiune de preluare a acestora. Soluționarea unor astfel de probleme impune consultarea jurisprudenței instanțelor naționale dar și a jurisprudenței CJUE în această materie, chiar dacă răspunderea pentru o eventuală privare nelegală de libertate nu ar incumba statului român.

Alina Matei: Relația profesională judecător-procuror cum ar trebui să decurgă în sala de judecată? Am văzut judecători care nu se sfiau în sala de judecată să aibă discuții gen cine ce cui să spună. Discuțiile nu erau contondente, dar se vedea că judecătorul era deranjat de remarca procurorului.

Raul Alexandru Nestor: Aveți perfectă dreptate, am întâlnit și eu asemenea diferende și cred că orice atitudine de etalare a orgoliului constituie o denaturare a percepției actului de justiție. Fiecare ar vrea să apară cumva în ochii justițiabilului aflat în sală, justițiabil care nu face nicio diferență între procurorul de supraveghere și cel de ședință și care, uneori și instigat, găsește o adevărată delicatesă în asemenea ”spectacole”. Am avut ședințe de judecată în care unii dintre procurori îmi cereau să strig o anumită cauză după o anumită oră, tocmai pentru că, dacă nu erau la ora 09.00 în sala de judecată a unui alt coleg, erau amendați și era informat și primul procuror al unității din care aceștia făceau parte, pe motivul că ar fi absentat nemotivat de la ședința de judecată. Procurorul de ședință este imaginea Ministerului Public în sala de ședință, respectul reciproc, soluționarea motivată în drept a cererilor formulate de acesta și acordarea cuvântului pe fiecare solicitare formulată, nu reprezintă altceva decât garanții ale dreptului la un proces echitabil. Apărarea are dreptul de a cunoaște toate probele și demersurile făcute în susținerea actului de acuzare, precum și de a se pronunța în mod întemeiat asupra acestora. Orice diferend între procuror și judecător conduce la atingerea gravă a acestui drept, atenția justițiabilului fiind antrenată către alte aspecte decât fondul acuzației, atitudinea uneori malițioasă a judecătorului la adresa procurorului, punându-l în imposibilitatea de a efectua o apărare efectivă. Afirmații de genul ”le știți dumneavoastră pe toate”, rostite de judecător la adresa procurorului de ședință nu fac altceva decât să aducă o gravă atingere prestigiului justiției, precum și posibilității părții de a formula apărări concrete, partea dobândind astfel în mod greșit convingerea că acuzarea nu mai are nicio șansă în fața unui judecător atât de ”dur” la adresa procurorului de ședință. Soluția se pronunță însă după închiderea dezbaterilor cu dosarul în față, nu în funcție de ce s-a petrecut în sala de ședință între judecător și procuror. Eventuala cale de atac este motivată de procuror cu dosarul pe masă și cu hotărârea redactată alături, la un interval considerabil de timp de data unei ședințe în care ar fi avut loc o asemenea altercație. În esență, justiția se face ”la rece” nu sub impulsuri de moment și în considerarea unor sentimente de antipatie sau de simpatie la adresa procurorului de ședință.

Alina Matei: Prezumția de nevinovăție cum funcționează în cazul unui judecător? În ce cheie o înțelege și aplică? Vede probe care par a duce la concluzia ca inculpatul e chiar acolo, în fața lui. Desigur, vede probe și în apărare. Dar un ghimpe există deja…

Raul Alexandru Nestor: Este extrem de important modul în care a fost efectuat primul act de urmărire penală. Am întâlnit destule situații în care am avut certitudinea că o anumită persoană acuzată este autorul faptei, dar în lipsa probelor dincolo de orice dubiu rezonabil, am adoptat o soluție de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală – nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea. Există uneori o experiență marcantă a lucrătorilor din cadrul organelor de anchetă. Această experiență îi conduce la adevăratul făptuitor însă nu există și probe dincolo de orice dubiu rezonabil care să permită condamnarea. Ca să înțelegeți și mai bine, o să ofer un exemplu pe care l-am întâlnit în anul 2016, soluția de achitare fiind în prezent definitivă. Doi indivizi comit o infracțiune de tâlhărie soldată cu punerea vieții victimei în primejdie, undeva pe o arteră comercială extrem de aglomerată din București. Victima care scapă cu viață recunoaște însă un singur agresor, însă toate probele demonstrează că au fost doi participanți – unul comite actul de agresiune fizică și sustrage bunul, celălalt asigură paza și conduce un autoturism care nu a putut fi ridicat la timp din zona unde fusese parcat. Aproape 6 luni de zile, autorul actului de agresiune este supravegheat, fiind observat foarte des în compania unui alt individ, acesta din urma fiind geolocalizat la momentul comiterii faptei, respectiv în zona arterei comerciale extrem de frecventate. Probatoriul demonstrează două aspecte esențiale – că persoana acuzată s-a aflat în zona arterei comerciale în ziua actului de agresiune și că se află în anturajul autorului recunoscut de victimă. Chiar dacă pentru organul investigativ se poate reține certitudinea că acesta este complicele care l-a ajutat pe autor, un asemenea probatoriul poate justifica doar dispunerea unei măsuri preventive, nicidecum o soluție de condamnare. În speța la care m-am referit, instanța de fond a menținut starea de arest, a procedat la administrarea tuturor mijloacelor de probă solicitate de procuror și de părți, însă la final a fost pronunțată o soluție de achitare, neexistând deci probe care să înlăture prezumția de nevinovăție. Sigur că uneori această prezumție funcționează mai greu (în speță inculpatul achitat a fost constant menținut în stare de arest preventiv), însă ceea ce contează pentru prezumția de nevinovăție este verdictul final al instanțelor. Fără a mai intra în detalii, în urmă cu ceva mai mult timp în urmă, opinia publică din România a observat modul în care funcționează prezumția de nevinovăție în alte sisteme de drept. La prima vedere, pentru cineva familiarizat cu exigențele sistemului european, pare de-a dreptul surprinzătoare fundamentarea unei soluții de achitare pronunțate pentru infracțiunea de ucidere din culpă, pe motivul că acuzarea nu a demonstrat dincolo de orice dubiu rezonabil că victima a fost scoasă decedată din autoturismul cu care inculpatul a intrat în coliziune. Cu alte cuvinte o instanță din Statele Unite ale Americii a considerat că se impune achitarea unui militar american, deoarece nu s-a demonstrat că victima accidentului rutier ar fi fost găsită moartă în habitaclul taximetrului. Este destul de greu pentru un jurist european să înțeleagă exigențele sistemului probator specific unui proces penal desfășurat în Statele Unite ale Americii, însă principala garanție a prezumției de nevinovăție trebuie să rămână oriunde cantonată în sistemul de administrare și de interpretare a probelor. Indiferent de impresia generată de dosarul de urmărire penală sau de lectura rechizitoriului, judecătorului îi este interzis să aibă o poziție preconcepută. Poziția acestuia nu poate fi edificatoare decât în urma administrării nemijlocite a tuturor probelor propuse în combaterea dar și în susținerea prezumției de nevinovăție. Inclusiv în situația în care persoana acuzată ar opta pentru judecarea cauzei în temeiul procedurii de recunoaștere a învinuirii, legea de procedură penală conferă dreptul judecătorului de a respinge o asemenea solicitare și de a proceda la administrarea nemijlocită a probelor pe care este fundamentată acuzarea.

Alina Matei: Ce sfaturi ați avea pentru tinerii care învață pentru examenul de admitere la INM, a cărui dată nu se știe?

Raul Alexandru Nestor: Dacă și-au ales cu adevărat această profesie, dacă și-au ales să devină magistrați, atunci trebuie să învețe cu pasiune, cu bucurie și trebuie să se vadă că ceea ce fac le place lor. Pregătirea profesională a unui magistrat trebuie să aibă caracter continuu, deci efortul pe care îl fac acum pentru a fi cei mai buni dintre cei mai buni, chiar dacă data examenului nu a fost încă stabilită, trebuie să continue și după atingerea acestui țel. Chiar în condițiile unei incertitudini extrem de supărătoare, fiecare candidat ar trebui să facă în fiecare zi ceva pentru pregătirea acestui concurs. Cred că fiecare candidat ar trebui să citească în fiecare zi o parte a materiei sau să rezolve un set de teste grilă și în fiecare zi să se și întrebe ce a făcut în ziua respectivă pentru concurs.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Raul Alexandru Nestor: Cele mai actuale informații, cele mai argumentate opinii juridice pot fi găsite pe acest site. La fiecare accesare aveți ocazia să citiți un material extrem de instructiv și de util, aveți posibilitate să luați cunoștință de ultimele decizii pronunțate în domenii variate, iar observațiile și comentariile postate contribuie în mod decisiv la ridicarea standardului calitativ al fiecărui material.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!

Raul Alexandru Nestor: Vă mulțumesc și eu pentru ocazia acordată de a mă adresa și cititorilor www.juridice.ro și sper să putem colabora și pe viitor, noua legislație punând probleme dificile de aplicare a căror posibilă rezolvare o putem găsi însă prin materialele publicate pe site-ul dumneavoastră.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.