« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

Justiția populară și „dumnezeii ciopliți”
21.12.2020 | Mircea SINESCU

JURIDICE - In Law We Trust
Mircea Sinescu

Mircea Sinescu

2020. Decembrie. România. Aș fi tentat să scriu, într-o inerție a limbajului de lemn, „stat în cadrul Uniunii Europene”. Dar tai cu zece linii și reformulez. Brusc, mi-am amintit că am ales profesia de avocat în primul rând pentru că n-am suportat niciodată constrângerile de tip „politically correct”. Pentru că am învățat în Facultatea de Drept (pe care am iubit-o ca student și pe care acum o ador de pe scaunul cadrului didactic) că avocatura este o profesie liberala… (de aceea am exclus, din primul moment, calea magistraturii). Dar a venit momentul decembrie 2020 și, la fel ca în 10 august 2018, mi-am simțit din nou călcată în picioare demnitatea și insultată inteligența (măcar profesională). Dar, înainte de a explica clocotul interior și, totodată, nevoia de răzvrătire exteriorizată față de jugul apăsător, pe care îl resimt din ce în ce mai sufocant, să reformulez: 2020. Decembrie. România. Colonie. Teritoriu experimental. Justiție populară. „dumnezei ciopliți”.

Primul contact cu peisajul judiciar a fost în 2005, când am început un stagiu de practică la societatea de avocați condusă de un reputat Profesor de Drept Civil și fost ministru al Justiției. În acei primi ani, am văzut, de la distanță, cum era împins, pe rotițe fine și tras de ițe invizibile, „calul troian” numit P.N.A. (actuala D.N.A.), viziune consolidată temeinic, desigur, prin ochii ultimilor cincisprezece ani de marasm judiciar continuat, dintre care ultimii zece desfășurați în propria formă de exercitare a profesiei.

Nu pot să nu rostesc o propoziție de o platitudine izbitoare, atât sub aspectul realității, cât și al banalității ei: ISTORIA SE REPETĂ. Dar Troia a ars rapid și iremediabil. România se perpelește în chinuri.

În 2012 a apărut primul semn clar al conturării teritoriului colonial de experimente – condamnarea întemeiată pe probe indirecte a unui fost Prim-Ministru de către cea mai înaltă instanță în materie: Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așadar Frankestein îl devorase pe cel care a acceptat, voluntar sau nu, intrarea Calului Ulyssean în Troia. Era prima expresie veritabilă a „justiției populare”, rostită de „dumnezeii ciopliți”.

A urmat apoi o sarabandă neîntreruptă de momente „revelatoare” și „reparatorii” pentru setea populară de justiție socială. Propovăduirea necesității de occidentalizare și corectare (a se citi instituționalizare) a haitei infracționale neaoșe a îmbrăcat, printre altele, și forma promovării și susținerii „justițiarilor” imuabili cu robă, prin șlefuirea și cioplirea acestora în chip de „dumnezei”. Totul pentru a răspunde Comandamentului Suprem al „acceptării în lumea civilizată, corectă și bogată” a Uniunii Europene. Biciul cu care suntem articulați și în prezent când „o luăm pe arătură” are înscrise pe mâner trei inițiale: M.C.V.

Sigur, în numele cruciadei cortesiene de civilizare a meleagurilor românești, s-a edificat cu răbdare un întreg corolar de manipulare populară, corul „Românilor adevărați” aplaudând răsunător fiecare prăbușire din lanțul „grofilor” locali. Și ce dovadă mai puternică de „pupare a condurului” poate exista decât un șirag de condamnări penale, care atestă alinierea la valorile „imaculate” ale Occidentului și „asanarea” societății românești. De altfel, îndrăzneala nemăsurată a unei respirații, care să aibă chiar și un vag iz de ocrotire a suveranității naționale, este aspru înăbușită instantaneu. Fie prin inopinata trezire și asociere a „conștiinței civice”, care se răscoală împotriva liderului autocrat care nu face temenele în public (a se citi 10 august 2018). Ori prin talpa asurzitoare a „dumnezeilor ciopliți”, a căror șlefuire îndeamnă chiar la o autoînchipuire a statutului de decidenți atot-puternici de viață și de moarte.

Singurul și adevăratul Dumnezeu probabil surâde îngăduitor în jos spre naivitatea unui tânăr (încă) avocat, care este scârbit de etapizata (a se citi pas-cu-pas, în siajul adulării Occidentalului și Luminatului Conducător), dar sigura revenire la justiția de „breaking-news”, după o perioadă de ușoară acalmie, care îmi lăsa speranța palidă că „dumnezeii ciopliți” și-au reconsiderat, sau mai bine zis, redescoperit latura umană, dar și limitele legale și profesionale. Sigur, există foarte-foarte mulți stăpâni pe soarta oamenilor care îmbracă roba de magistrat într-o manieră care cinstește, onorează și umple de conținut această profesie. Dar, din păcate, implacabil, Reinstaurația dă semne din ce în ce mai clare de viață, cu o pregnanță înfricoșătoare, în spiritul manifest al „României fără hoție”, cu un Gardian PLUSR-ist al Ministerului Justiției.

Probabil aș fi încheiat aici așternerea acestor gânduri, dacă nu primeam zilele trecute o străfulgerare coborâtă dinspre „dumnezei”, sub forma unui deznodământ incredibil al unui simulacru de scenetă judiciară, cu acte de o frecvență năucitoare și cu călcarea în picioare a oricăror norme bazale de respectare a dreptului la apărare. „Perfecționarea” justiției neaoșe a atins o nouă etapă, după „strangularea” judiciară a oamenilor politici dâmbovițeni și atenta îmbălsămare a afacerilor de sorginte românească. Îmbrăcarea activităților circumscrise strict mandatului avocațial în straie infracționale nu mi-am imaginat-o până acum. Însă, atotputerea, care conferă desprinderea tălpilor de solul realității, spulberă orice limită a normalității (așa cum o știm toți cei care profesăm în limitele legii, demnității și deontologiei profesionale) în numele „#justiției”. Fără a face o analiză concretă și particulară a cauzei la care mă refer (nefiind legat contractual sau personal, sau în orice alt mod, decât principial și solidar în breaslă, de persoana în cauză), noua progresie a justiției creează, din nou, premise înfiorătoare. Dacă știam că în ochii unora, avocatul este „coautorul” sau măcar „complicele moral” al justițiabilului asistat/reprezentat, concretizarea acestei viziuni nepermise într-o decizie penală pronunțată într-o sală a instanței supreme este un veritabil punct de cotitură în peisajul judiciar valah. Dacă mai asistasem la ultimatumuri judiciare față de „obraznici” care nu fac parte din Corul Sistemic, acum „dumnezeii ciopliți” au osândit și un „păcătos” pentru că e avocat. Oare acești „dumnezei” nu au stat pe aceleași bănci de lemn, în care fiecare student la Drept în anul I face cunoștință cu noțiunea de „quasidelict”? Așadar, în vremuri imemoriale, fapta judecătorului care, cu sau fără intenţie, nedreptăţea una din părţi („iudex qui litem suam” – judecătorul care a făcut procesul său) era sancționată, iar judecătorul vinovat de o asemenea faptă era urmărit printr-o acţiune in factum pentru o sumă de bani egală cu paguba cauzată. Azi, orice crâcnire a normalității este anulată de independența judecătorească. Uitasem, „discuția despre drepturi e un lux teoretic” în viziunea mai-marilor justiției de azi…

Dar „FIAT JUSTITIA, ET PEREAT MUNDUS”, nu-i așa? Din păcate, așa cum „Dumnezeii” doar aud și nu ascultă, mulți doar citesc, dar nu înțeleg sensul real al dictonului de mai sus. Însă, tocmai în Sala Pașilor Pierduți a instanței supreme stă așezată altă zicere, la care ar fi bine să mai aruncăm ochii din când în când: „JUSTITIA DOMINA ET REGINA OMNIUM VIRTUTUM”.

Av. lect. univ. dr. Mircea-Constantin Sinescu, SINESCU NAZAT

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.