Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar
Alegeri CSMActivitate parchete

FJR și AIJ: Pasivitatea CSM naște serioase îndoieli în societate în ceea ce privește funcționarea justiției și independența sa
21.12.2020 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Selected, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust

Luni, 21 decembrie 2020, Asociația Forumul Judecătorilor din România şi Asociația Inițiativa pentru Justiție au dat publicității următorul comunicat: „Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită Consiliului Superior al Magistraturii să-și îndeplinească atribuțiile constituționale și să ia atitudine față de modul în care unii avocați (parteneri indispensabili ai justiției), dar și alte persoane, înțeleg să își exercite dreptul de a critica o hotărâre judecătorească definitivă.

Într-un stat de drept este recunoscut dreptul fiecărei persoane de a se exprima liber și a expune un punct de vedere științific față de modul în care se realizează activitatea de judecată, însă nu este acceptabil ca în spațiul public să se manifeste în mod virulent atacuri coordonate asupra judecătorilor care au pronunțat o hotărâre judecătorească. Mai mult, protestele unor avocați din incinta instanțelor pot fi interpretate ca fiind o modalitate de a pune presiune asupra judecătorilor, putând fi afectat direct actul de justiție, o atare conduită nefiind compatibilă cu cerințele statului de drept. 

Potrivit par. 25 din Avizul nr. 16 (2013) privind relaţiile dintre judecători şi avocaţi, adoptat de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), respectul faţă de colegii de breaslă şi respectul pentru statul de drept, precum şi contribuţia pentru o bună administrare a justiţiei – respectiv principiile (h) şi (i) din Carta principiilor esenţiale ale avocatului european a CCBE (Consiliul Barourilor şi al Societăţilor de Drept din Europa) – impun abţinerea de la critici abuzive faţă de colegi, față de judecători luați individual şi față de procedurile judiciare şi hotărârile judecătoreşti.”

În aceste coordonate, pasivitatea Consiliului Superior al Magistraturii, care este garantul independenței justiției, cu privire la atacurile din presă și la protestele unor avocați față de o hotărâre judecatorească definitivă, derulate în incinta unor instanțe, chiar lângă sălile de judecată, naște serioase îndoieli în societate în ceea ce privește funcționarea justiției și independența sa.”

Asociația Forumul Judecătorilor din România
judecător Dragoș Călin, co-președinte
judecător Lucia Zaharia, co-președinte

Asociația Inițiativa pentru Justiție
procuror Bogdan Pîrlog, co-președinte
procuror Sorin Lia, co-președinte

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti