ÎCCJ. Vicierea consimțământului prin dol. Schimbarea de către reclamant în apel a elementului material din structura dolului
30.12.2020 | JURIDICE.ro

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, pe parcursul derulării litigiului în fața instanțelor de fond (inclusiv în apel), nu se poate schimba elementul material din structura dolului, dacă acesta a constat iniţial într-o inacţiune (fapt omisiv sau conduită negativă) şi devine, ulterior, o acţiune frauduloasă (fapt comisiv sau conduită pozitivă). Acest lucru deoarece o astfel de schimbare a elementului material ar reprezenta, în realitate, o veritabilă schimbare a temeiului juridic al acţiunii, fapt ce este prohibit de prevederile art. 478 alin. 3 C. proc. civ.

Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul a invocat că, la data perfectării unui contract de leasing cu B., fost indus în eroare, cu intenţie, de terţul C., prin necomunicarea faptului că autoturismul ce făcea obiectul convenţiei suferise intervenţii. Dolul prin reticenţă al terţului a constat în omisiunea frauduloasă a informării utilizatorului în legătură cu împrejurări pe care ar fi trebuit să le dezvăluie.

Prin ipoteză, nu s-a pus în discuţie obligaţia pretinsei victime a dolului de a se informa sau căderea acesteia într-o eroare nescuzabilă, în sensul art. 1214 alin. 1 raportat la art. 1208 alin. 1 C. civ. Aceasta întrucât, din însăşi cererea introductivă de instanţă rezultă că, în opinia reclamantului, acestuia urma a îi fi pus la dispoziţie un autoturism în starea sa originală, fără nicio intervenţie ulterioară. Concret, reclamantul a apreciat că, prin tranzacţia încheiată cu C. pentru stingerea unui litigiu anterior, vânzătorul s-a obligat să îi achite o despăgubire de 24.707 Euro, diferenţa de preţ între un autoturism nou, ce urma a îi fi predat spre utilizare în sistem leasing, şi valoarea reală a acestuia. Aşadar, evaluarea realizată de judecătorul fondului asupra obligaţiei de informare ce incumba terţului, pretins autor al dolului reticent, urma a porni de la inexistenţa obligaţiei de autoinformare a reclamantului-utilizator. Cu alte cuvinte, eroarea în care a fost indusă victima era scuzabilă, în sensul că nu îi putea fi imputat errans-ului ignoranţa, pasivitatea sau lejeritatea acestuia, de vreme ce urma a prelua un autoturism în starea sa originală, care, prin ipoteză, nu putea să fie supus unor reparaţii. (Decizia nr. 1621 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)