Despre hotărâri judiciare și opinii separate în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 3/2020 (Cum scriem)

Lucian Bojin

Mihaela Mocanu

A apărut numărul 3/2020 al Revistei Române de Drept al Afacerilor. Este un număr tematic, un „dosar” cuprinzând răspunsurile a 50 de profesioniști de top din domeniul dreptului la întrebarea „Cum scrieți?”.

Astăzi publicăm câteva extrase din contribuțiile invitaților pe tema hotărârilor judiciare și a opiniilor separate.

La Curtea Europeană a Drepturilor Omului, consilierii juridici ai Curții au sarcina de a redacta hotărârea după instrucțiunile judecatorului raportor. Judecătorul citește dosarul, analizează jurisprudența pertinentă, după care dă instrucțiunile consilierului juridic despre modalitatea în care trebuie să fie redactată hotărârea. După ce hotărârea este verificată de departamentul de control lingvistic, ea se întoarce la judecătorul raportor, care poate aduce modificările pe care le dorește. De cele mai multe ori, judecatorii Curții sunt cei care redactează cele mai sensibile părți ale unei hotărâri. Mai rămân și opiniile separate, pe care noi, judecătorii, le redactăm în intregime. La opiniile separate contează dacă argumentele noastre se regăsesc în textul hotărârii sau dacă trebuie să aducem argumente noi. (Iulia Motoc)

Presupunând că am stabilit corect şi, pe cât posibil complet, starea de fapt şi regula aplicabilă, tot ce îmi mai rămâne de făcut este să scriu finalul poveştii, adică ordinul prin care dau dreptate uneia dintre părţi, şi să explic cum am ajuns să dau dreptate uneia dintre părţi. Ideal, hotărârea mea ar trebui să fie scrisă atât de convingător, încât partea care nu a avut dreptate să înţeleagă acest lucru şi, mai mult, să îl accepte. Ştim cu toţii că rareori se întâmplă aşa. Într-o situaţie care nu mai corespunde celei ideale, dar care este încă onorantă pentru mine, dacă am scris convingător hotărârea, partea care care a pierdut procesul va înţelege acest lucru, chiar dacă nu îl va accepta. (Flavius-Iancu Moțu)

Ideal, cred, pentru orice judecător este ca problema litigioasă să fie una complicată, cu miză, astfel încât să speri că părţile litigante vor fi asistate de reprezentanţi legali sau convenţionali implicaţi, bine pregătiţi profesional şi de bună-credinţă. De ce? Pentru că astfel, pe de-o parte, munca ta de documentare să fie relativ mai uşoară iar, pe de altă parte, la finalizarea litigiului să ai acel sentiment al datoriei împlinite, că ai aflat adevărul (nu doar pe cel judiciar) şi, mai ales, că ai făcut dreptate. (Mihaela Sărăcuț)

Ca judecător, nu trebuie să ai nume și prenume după ce ai îmbrăcat roba. Acesta e și scopul robei, să te ajute să devii impersonal, imparțial, echidistant, uniform. Hotărârea va reflecta toate aceste caracteristici. În hotărâre judecătorul nu scrie „eu cred”, „eu observ”, „eu consider”, „eu dispun”. Dacă face acest lucru, răpește hotărârii autoritatea, pentru că prin hotărâre nu vorbește un om (judecătorul), ci statul. Or, statul nu e o individualitate… [de aceea consider o greșeală abrogarea alin. (8) al art. 666 din Codul de procedură civilă, care conținea acea formulă executorie care se aplica hotărârilor judecătorești pentru a permite începerea executării silite, formulă ce începea cu „Noi, Președintele României…”; iată, nici Președintele României nu folosește singularul pronumelui]. (Roxana Stanciu)

Opiniile separate sunt un teren fertil pentru acest exercițiu intelectual, cu atât mai fertil cu cât ele se adresează și unui auditoriu intern, membrilor jurisdicției cu care ideile au fost dezbătute, dar și unui auditoriu extern, publicului care are astfel posibilitatea să descopere argumentele discutate și soluțiile alternative prezentate în cadrul deliberărilor. Redactarea unei opinii separate este o delectare intelectuală și o asceză profesională. Ori de câte ori se ivește prilejul să purced la o astfel de întreprindere îmi amintesc ideea exprimată cu mult timp în urmă de Jeremy Bentham și reluată plastic de Aharon Barak^[1] prin care este afirmată o realitate obiectivă, anume aceea că atunci când judecă judecătorul este, la rândul lui, judecat. (Simina Tănăsescu)

[1] „When we sit at trial, we stand on trial.”, Aharon Barak, The Supreme Court 2001 Term : Foreword : A Judge on Judging : The Role of a Supreme Court in a Democracy, Harvard Law Review n°16/2002, p. 162.

Conf. univ. dr. Lucian Bojin
Av. dr. Mihaela Mocanu

Citeşte mai mult despre Flavius Iancu MOȚU, Iulia Motoc, Lucian Bojin, Mihaela Mocanu, Mihaela Sărăcuț, Roxana Stanciu, scris juridic, Simina Tanasescu! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.