« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

Sunt obligate instituțiile publice să achite cauțiune, atunci când solicită suspendarea executării provizorii a hotărârilor executorii de drept?
24.12.2020 | Florin RADU

JURIDICE - In Law We Trust
Florin Radu

Florin Radu

1. Conform art. 488 al. 1 C. pr. civ., hotârârile judecătorești ale primei instanţe sunt executorii de drept, atunci când au ca obiect:

1. stabilirea modului de exercitare a autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorului, precum şi modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul;

2. plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum şi a sumelor cuvenite, potrivit legii, şomerilor;

3. despăgubiri pentru accidente de muncă;

4. rente ori sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii, precum şi pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale;

5. despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrităţii corporale ori sănătăţii, dacă despăgubirile s-au acordat sub formă de prestaţii băneşti periodice;

6. reparaţii grabnice;

7. punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului;

8. cereri privitoare la posesie, numai în ceea ce priveşte posesia;

9. hotărârile pronunţate în temeiul recunoaşterii de către pârât a pretenţiilor reclamantului, pronunţate în condiţiile art. 436;

10. în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie.

Prin această prevedere, beneficiarii (de regulă, persoane aflate, într-o formă sau alta, în situații nefavorabile ori vulnerabile) drepturilor mai sus arătate (salarii, rente, pensii de întreținere, anumite categorii de despăgubiri civile etc.) au dreptul să obțină efectiv prestațiile în cauză, imediat ce a fost pronunțată hotărârea favorabilă lor, independent de exercitarea căii de atac împotriva acestei hotărâri, de către cel care a căzut în pretenții.

Se consideră că acest lucru este primordial, inclusiv față de posibilitatea ca hotărârea să fie modificată/casată în calea de atac, iar prestațiile să fie întoarse către debitorul obligației.

Pe de altă parte, însă, ca un remediu judiciar pus, în mod judicios, la dispoziția persoanelor împotriva cărora se pronunță o astfel de hotărâre, dispozițiile art. 450 C. pr. civ. stipulează că, executorialitatea hotărârilor menționate expres și limitativ la art. 488, poate fi suspendată de instanța competentă.

Alineatul 4 al art. 450 C. pr. civ., menționează, cu titlu foarte important că, pentru a se putea pronunța asupra suspendării, titularul cererii (debitorul obligației ce a făcut obiectul hotărârii executorii) trebuie să achite o cauțiune, ce se va stabili de către instanță, potrivit art. 719 al. 2 și 3 C. pr. civ.[1]

2. Cu privire la chestiunea achitării cauțiunii, s-a pus problema, îndeosebi în practica judiciară, dacă aceasta trebuie achitată și de către instituțiile publice, în situația în care acestea au pus deja (sau sunt în curs de a pune) în aplicare de bună voie sentința executorie de drept (cum ar fi, spre exemplu, o hotărâre privind drepturi salariale ori de pensie).

Într-o speță recentă – după ce instanța de fond a obligat o instiuție publică din România să achite anumite drepturi de pensie reclamantului – aceasta a solicitat suspendarea executorialității provizorii a sentinței, după ce, în prealabil, incepuse punerea în aplicare a acestei sentințe, la simpla cerere administrativă a creditorului – reclamant.

Instituția publică în cauză nu a achitat cauțiunea, însă instanța de judecată a respins exceptia nulității cererii de suspendare, motivând că petenta „este scutită de plata cauțiunii, în baza dispoziţiilor art. 7 din O.G. nr. 22/2002, având în vedere că pârâta petentă este o instituție publică bugetară şi s-a cerut punerea în executare a hotărârii judecătorești”[2].

Într-adevăr, în sprijinul refuzului de a achita cauțiunea, petenta a invocat art. 7 din O.G. nr. 22/2002 (privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii), dar și art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

3. Apreciem că această concepție – de neobligare a instituțiilor publice să achite cauțiune, în cazul solicitării suspendării unei hotărâri executorii de drept – este una greșită.

Astfel, art. 7 din O.G. nr. 22/2002 arată faptul ca, cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituţiile şi autorităţile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora, sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar şi a sumelor stabilite cu titlu de cauţiune.

Or, în cauza analizată (și în altele identice, prin ipoteză), nu s-a început executarea silită, așa cum este ea definită și reglementată de art. 622 al. 2 C. pr. civ., respectiv, creditorul nu a apelat la un executor judecătoresc, ci a solicitat în mod direct petentei – debitoare să pună în executare de bună voie sentința respectivă, lucru pe care aceasta l-a și făcut.

Potrivit art. 622 al. 2 C. pr. civ.: „În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare (s.n., F.R.), potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

Așadar, diferența dintre o cerere adresată debitorului – într-un veritabil recurs grațios – și una adresată executorului judecătoresc (într-o procedură judiciară contradictorie) este una evidentă – doar ultima întrunind condiția de a reprezenta o executare silită.

Temenii de executare silită și de executare de bună voie sunt antonime – dovadă stând nu doar semantica lor, ci și art. 622 al. 2 C. pr. civ., citat anterior.

In acel moment – al formulării cererii de suspendare, nu exista o executare silită în desfășurare, ci doar obligația legală a petentei – debitoare, de a pune în executare de bună voie hotărârea judecătorească executorie de drept.

În egală măsură, art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 nu este aplicabil, întrucât se referă exclusiv la plata taxei judiciare de timbru. A admite teza contrară, ar echivala cu adăugarea la lege, cu o cale pretoriană de soluționare a chestiunii – ceea ce, desigur, este de neadmis.

Apreciem că opinia scutirii instituțiilor publice de la plata cauțiunii – în lipsa unui temei juridic consistent și expres reglementat – rezidă, de facto, în inerția unor instanțe de a proteja instituțiile statului în litigiile la care acestea iau parte – aspect care, în ce ne privește, excede cu mult și iremediabil, principiilor ce guvernează procesul civil echitabil, cu tot ce înseamnă acesta – supremația legii în mod egal pentru toți subiecții adresanți, egalitatea de arme, dreptul la apărare.

Singura situație în care o instituție publică este cu adevărat scutită de la plata cauțiunii în toate cazurile – și deci, inclusiv în cel ce face obiectul discuției prezentului demers doctrinar, este cea reglementată expres de art. 92 al. 6 C. pr. civ.: „În toate cazurile, Ministerul Public nu datorează taxe de timbru şi nici cauţiune”. Vom vedea însă, mai jos, că și această prevedere comportă o nuanță.

4. Pentru identitate de rațiune, soluția obligativității achitării cauțiunii este validă și atunci când se solicită suspendrea executării, în cazul în care în prealabil, în baza art. 449 al. 1 C. pr. civ., instanța de judecată încuviinţează executarea provizorie a hotărârilor privitoare la bunuri, ori de câte ori va considera că măsura este necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum şi atunci când ar aprecia că neluarea de îndată a acestei măsuri este vădit prejudiciabilă pentru creditor.

5. În sensul celor arătate de noi s-au pronunțat și reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii și președinții secţiilor civile ale curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție, care întruniți la Iași, în anul 2015, au stabilit textual:

„Potrivit art. 92 alin. (6) NCPC, în toate cazurile, Ministerul Public nu datorează taxe de timbru şi nici cauţiune. Această prevedere vizează însă, participarea Ministerului Public în procesul civil în modalităţile prevăzute de art. 92 NCPC, iar nu ca parte litigantă.

În ipoteza în care Ministerul Public este parte în cadrul procesului civil, acesta va avea aceleaşi drepturi şi obligaţii ca oricare altă parte litigantă, cu excepţia cazului în care legea prevede altfel, cum este cazul, spre exemplu, al plăţii taxelor judiciare de timbru, potrivit art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

În concluzie, din moment ce pentru cauţiune nu există o atare scutire, Ministerul Public, parte în litigiu, are obligaţia consemnării acesteia în ipoteza prevăzută de art. 450 NCPC” (s.n., F.R.).

6. Desigur, admitem ipoteza că am putea fi în prezența unei omisiuni a legiuitorului, mai ales dacă avem în vedere faptul că, instanța de contencios constituțional a României s-a pronunțat asupra posibilei încălcări ale legii fundamentale, prin acordarea de scutiri judiciare instituțiilor de stat.

Astfel, în decizia (de respingere) nr. 533/2014 a Curții Constituționale a României [4], se arată:

„19. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 10 alin. (2)art. 16 și art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituție, referitor la principiul egalității în fața legii, Curtea s-a mai pronunțat asupra chestiunii scutirii instituțiilor statului de la plata taxei judiciare de timbru și a statuat că, așa cum rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 16, cetățenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituție și în legi, fiind egali în fața acestora și a autorităților publice, în timp ce autoritățile publice exercită atribuțiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenței lor, în realizarea funcțiilor pentru care sunt create. Principiul egalității în drepturi prevăzut de Constituție pentru cetățeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificația unei egalități între cetățeni și autoritățile publice. Așa fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalității decât atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă. Or, Curtea a reținut că, în ipoteza prevăzută de textul de lege criticat, persoanele juridice, ca subiecte colective de drept, și organele fiscale se află evident într-o situație diferită (Decizia nr. 10 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 25 februarie 2013).

20. Ca atare, scutirea autorităților publice de la consemnarea vreunei cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanțelor fiscale are o justificare obiectivă și rațională (n., F.R.), autoritățile respective – creditori bugetari – fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autoritățile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget”.

În același sens regăsim și Hotărârea din 30 iunie 2016 a C.J.U.E., pronunțată în cauza C-205/15, Toma, în care s-a decis: „Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și principiile echivalenței și efectivității trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări precum cea în discuție în litigiul principal, care scutește persoanele juridice de drept public de plata taxelor judiciare de timbru atunci când acestea introduc o contestație la executarea silită a unei decizii judecătorești privind rambursarea unor taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii și le scutește pe acestea de obligația de a depune o cauțiune (s.n., F.R.) cu ocazia introducerii cererii de suspendare a unei astfel de proceduri de executare silită, în timp ce cererile prezentate de persoanele fizice și juridice de drept privat în cadrul acestor proceduri rămân, în principiu, supuse taxelor judiciare”.

Însă, aceste dispoziții, ale celor două supra-instanțe, nu pot ține loc de o prevedere expresă, necesară sine qua non în legislația noastră națională, pentru ca instituțiile publice române să poată fi în mod legal scutite de la plata cauțiunii, în ipoteza discutată. Aceste două decizii creeaz ă doar, cadrul pentru o reglementare pozitivă națională.

7. Concluzionăm prin a spune că – exceptând ipoteza anterior menționată și prevăzută expres de lege (cea privind participarea Ministerului Public în procesul civil, în baza art. 92 C. pr. civ.), de lege lata, instituțiile publice trebuie să achite cauțiune, atunci când solicită suspendarea executării hotărârilor ce sunt executorii de drept și când, în speță, nu s-a început executarea silită, în sensul legii.


[1] Art. 719 al. 2 și 3 C. pr. civ.:
„Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauţiune, calculată la valoarea obiectului contestaţiei, după cum urmează:
a) de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;
b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;
c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;
d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei.
Dacă obiectul contestaţiei nu este evaluabil în bani, cauţiunea va fi de 1.000 lei, în afară de cazul în care legea dispune altfel”.
[2] C. Ap. Alba Iulia, încheierea din data de 18 iunie 2020 (nepublicată).
[3] Minuta întâlnirii despre care facem vorbire poate fi consultată aici.
[4] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 837 din 17 noiembrie 2014.


Av. Florin Radu

Baroul Hunedoara

 

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.