« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Despre darea în plată – un subiect cu valențe aparent inepuizabile…
28.12.2020 | George Doru LUCACIU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
George Doru Lucaciu

George Doru Lucaciu

1. Anul 2020 a fost marcat, printre altele, de adoptarea Legii nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 386 din 13 mai 2020 și intrată în vigoare la 16 mai 2020. Creată pe fondul unei jurisprudențe diversificate[1] a CCR, legea aduce modificări de substanță în ceea ce privește sarcina probei și cazurile de impreviziune, urmărind să sprijine, la o primă vedere, demersurile consumatorilor de bună-credință care apelează la mecanismul dării în plată.

2. Atrăgeam atenția într-un articol precedent[2] cu privire la riscurile pe care le prezintă o eventuală modificare a dării în plată, în forma propusă de Senat în ședința din 19 decembrie 2018. Am considerat la acel moment că, prin propunerea legislativă de modificare a Legii 77/2016, se creează premisele de fraudă pentru debitorii de rea-credință sau speculativi în detrimentul celor care nu mai pot continua creditul. În plus, reglementarea prin lege a unor cazuri de impreviziune ar atenua rolul judecătorului în aflarea adevărului, tentația fiind aceea de a pronunța soluția exclusiv prin raportare la aceste cazuri de impreviziune, iar nu în baza unei analize de la caz la caz.

3. Gândită sub forma unui remediu pentru echilibrarea riscurilor izvorând din contractul de credit, Legea 77/2016 a creat încă de la început opinii jurisprudențiale diferite, sporind astfel tensiunile dintre consumatori și bănci. Dacă unele instanțe[3] au apreciat că, de pildă, creșterea cursului valutar cu peste 90% în decursul a aproximativ 10 ani reprezintă o schimbare excepțională care nu putea fi prevăzută și nici determinată de părți, altele au reținut că aceeași variație a cursului valutar reprezintă „o consecință firească a mecanismului economiei de piață, care funcționează pe baza legii cererii și ofertei, având ca ax central prețul, care asigură autoreglarea echilibrului pieței”[4].

4. În ciuda unei practici mai puțin unitare, un lucru a rămas cert, faptul că părțile au nu doar posibilitatea, dar uneori chiar și obligația de a purta discuții și de a încerca să soluționeze, pe cale amiabilă, orice diferende ce ar putea rezulta din aplicarea contractului, în vederea reechilibrării prestațiilor.

5. Mai întâi, s-a reținut că „revine, în primul rând, părților obligația de a renegocia contractul, iar, în al doilea rând, renegocierea trebuie să fie una efectivă prin raportare la noua realitate” – a se vedea par. 97 din Decizia CCR 623/2016. Apoi, tot CCR a explicat prin considerentele Deciziei nr. 95/2017, par. 34 că: „în lipsa formulării contestației prevăzute de art. 7 alin. (1) din lege, notificarea transmisă creditorului rămâne definitivă, în sensul că ambele părți acceptă faptul că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate, în condițiile intervenirii impreviziunii, părțile având posibilitatea de a negocia pentru a ajunge la un alt acord în termenul prevăzut de art. 5 alin. (3) din lege”. În fine, aceasta s-a menținut și cu ocazia pronunțării Deciziei nr. 731/2019 și a fost preluată și de noua lege, care prevede expres că echilibrarea și continuarea contractului de credit sunt prioritare.

6. În încercarea de a suplini lacunele legislative ale Legii 77/2016, astfel cum aceasta a fost interpretată prin Decizia 623/2016 a CCR, dar și din dorința de a uniformiza o jurisprudență nu tocmai unitară, legiuitorul român a adoptat Legea 52/2020, care, așa cum vom arăta în continuare, naște o serie de noi probleme legate de:

(i) Aplicarea în timp a legii,

(ii) Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în cazurile în care a mai existat un litigiu anterior de dare în plată,

(iii) Dreptul consumatorilor la renotificare, în condițiile exercitării cu bună-credință a drepturilor, potrivit art. 14 Cod civil.

7. În acord cu opinia CCR (a se vedea par. 97 din Decizia 623/2016), și noi suntem de părere că dezechilibrul contractual survenit pe parcursul executării contractului, din cauza unor împrejurări excepționale și neimputabile părților, ce ar justifica aplicarea impreviziunii, poate fi corectat în primul rând de către părți, prin negociere. Susținem orice demersuri de renegociere[5], cu condiția ca părțile să fie deschise în a purta discuții pentru găsirea unei soluții prin care să se depășească situația de criză a contractului și să îl adapteze realității economico-sociale actuale. Doar cu titlu de excepție și numai în cazul în care aceste negocieri ar eșua, atunci ar deveni justificată intervenția instanței, prin aplicarea unei soluții de adaptare/încetare a contractului, de la caz la caz.

8. Totuși, relațiile contractuale, chiar și cele afectate de impreviziune, ar trebui regândite de către părți, prin încheierea unor acte adiționale la contractele în derulare, în condițiile aplicării principiilor bunei-credințe și libertății contractuale.

(i) În ceea ce privește aplicarea în timp a Legii nr. 52/2020

9. Ca regulă, procesul civil este guvernat de legea în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată. Conform art. 25 alin. (1) C.proc.civ., procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. Astfel, modificarea normelor de procedură în cursul desfășurării judecății nu are niciun efect asupra proceselor deja începute, care vor continua să se judece conform legii vechi, astfel că legea veche ultraactivează.

10. Pornind de la această regulă generală, arătăm că în litigiile având ca obiect darea în plată, procedura prevăzută de Legea 77/2016 debutează cu formularea unei notificări de dare în plată, în condițiile art. 5 din lege, prin care consumatorul îl înștiințează pe creditorul său că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din lege.

11. Procesul devine actual numai în condițiile contestării de către creditorul ipotecar, în condițiile art. 7 din lege, a notificării în discuție.

12. Desigur, orice notificare de dare în plată are aptitudinea de a genera un litigiu în sine, dar nu toate notificările au acest rezultat, putând exista situații în care creditorul bancar acceptă să preia în plată imobilul ori situații în care părțile ajung la un alt acord în termenul prevăzut de art. 5 alin. (3) din lege.

13. Pentru a stabili în ce măsură Legea 52/2020 este aplicabilă, ar trebui verificate, mai întâi, data emiterii și comunicării la bancă a notificării de dare în plată, iar apoi data înregistrării pe rolul instanțelor a contestației formulate în condițiile art. 7. În legătură cu determinarea legii aplicabile, există opinii care susțin că aceasta va fi cea de la data formulării notificării de dare în plată (similar executării silite, unde data înregistrării la executorul judecătoresc a cererii de executare silită este cea în funcție de care se stabilește legea aplicabilă executării înseși), după cum există și opinii în sensul că legea aplicabilă procesului de dare în plată este cea în vigoare la data declanșării litigiului, în conformitate cu art. 25 C.proc.civ.

14. Astfel, ne putem imagina următoarele scenarii:

A. Situația în care atât notificarea, cât și contestația sunt ulterioare datei de 16 mai 2020

B. Situația în care notificarea este datată și depusă la creditor înainte de 16 mai 2020, dar contestația împotriva acesteia se formulează ulterior

C. Situația în care atât notificarea, cât și procesul sunt declanșate înainte de 16 mai 2020, iar debitorii – consumatori invocă în beneficiul lor dispozițiile de favoare ale Legii 52/2020

A. Pentru prima categorie de notificări, nu am semnalat probleme deosebite legate de aplicarea legii în timp. Astfel, dacă la data înregistrării în fața creditorului a notificării de dare în plată era în vigoare Legea 52/2020, iar după cum legea se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, conform art. 15 alin. (2) din Constituție, aceasta va fi legea în funcție de care se va analiza și notificarea în discuție. Astfel, prezumția de impreviziune prevăzută de art. 4 alin. (11) va opera în favoarea consumatorului, care formulează notificarea de dare în plată, iar creditorului îi revine sarcina de a dovedi omisiunea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată, prevăzute la alin. (1) lit. a)-d).

B. În ceea ce privește notificările formulate anterior datei de 16 mai 2020, dar contestate ulterior intrării în vigoare a acesteia, cu atât mai mult credem că acestora le este aplicabilă Legea 52/2020, întrucât procesele civile sunt guvernate de regula conținută de art. 25 alin. (1) C.proc.civ., astfel încât raționamentul juridic prezentat la punctul anterior, A, se poate aplica mutatis mutandis.

C. La polul opus, se află litigiile de dare în plată declanșate și guvernate de vechea lege, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 52/2020. În mod cert, această din urmă categorie de litigii ridică cele mai serioase probleme legate de aplicarea legii în timp, întrucât debitorii-consumatori vor urmări să declanșeze aplicabilitatea Legii nr. 52/2020 în orice situație.

15. La o primă vedere, față de princpiul neretroactivității legii, răspunsul ar trebui să fie unul categoric, în sensul că acestor litigii nu le sunt aplicabile, în nicio situație, dispozițiile de favoare conținute de Legea 52/2020.

16. Totuși, există unele instanțe care au apreciat că Legea nouă conține norme de procedură de imediată aplicare, urmând ca analiza impreviziunii și îndeplinirea tuturor celorlalte condiții de admisibilitate să se facă prin prisma Legii 52/2020. Amintim, cu titlu exemplificativ, considerentele reținute de Tribunalul Vaslui în următoarea speță[6]: „Tribunalul constată că sunt îndeplinite condițiile impreviziunii pentru apelanți și prin prisma dispozițiilor Legii nr.52/2020 prin care s-a modificat din legea dării în plată. (…) În condițiile în care creditorul care formulat contestația, nu a răsturnat prezumția instituită în favoarea consumatorului prin dovedirea omisiunea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată, tribunalul constată intervenită impreviziuneadeoarece în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional și exterior, ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale, făcând ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de contract”.

17. În același sens, într-o altă speță, instanța[7] a apreciat că analiza îndeplinirii condițiilor de admisibilitate trebuie făcută prin raportare la Legea nouă 52/2020, indiferent de data înregistrării pe rolul instanțelor a contestației creditorului: „Prin cererea înregistrată la data de 05.07.2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, contestatoarea B_______ S.A. a solicitat în contradictoriu cu intimații R___ R_______ M______ și B____ V_____ , pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie admisă contestația împotriva notificării de dare în plată din data de 23.06.2016, cu cheltuieli de judecată (…) Condiția impreviziunii este analizată prin prisma modificărilor survenite prin adoptarea Legii 52/2020. Astfel, la data încheierii contractului de credit, 13.06.2008, cursul CHF era de 2.2778 lei/CHF. La data transmiterii notificării de dare în plată, 21.06.2016, cursul era de 4,1677 lei/CHF, fiind o diferență de aproape 100% între cele două cursuri fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 4 alin 1 lit a din Legea 77/2016 modificată prin Legea 52/2020. Este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 4 alin 1 lit b din Legea 77/2016 astfel cum a fost modificată prin Legea 52/2020 în sensul că pe durata derulării contractului de credit obligația de plată lunară a înregistrat o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă”.

18. Pornind de la câteva cazuri identificate în jurisprudența recentă și cu observarea principiului neretroactivității legii civile, judecătorii au îndatorirea de a soluționa litigiul în conformitate cu regulile de drept care îi sunt aplicabile, potrivit art. 22 C.proc.civ., urmând ca analiza condițiilor de admisibilitate și apariția stării de impreviziune să se facă inclusiv din perspectiva legii modificatoare 52/2020. Considerăm că ar fi inechitabil pentru debitorii ale căror notificări s-au contestat cu doar câteva zile înainte de apariția Legii 52/2020 să nu li se aplice dispozițiile de favoare conținute de acest act normativ, doar pe criteriul că la data când s-a înregistrat contestația, legea nu era în vigoare. Mai mult, este posibil să asistăm, în acest caz, chiar și la o serie de renotificări din partea acestor debitori, cu consecința supraaglomerării instanțelor al căror volum de activitate este și-așa destul de încărcat, prin formarea de noi dosare, inclusiv cele având ca obiect darea în plată.

19. Ca o concluzie preliminară, putem afirma că Legea 52/2020 reprezintă o modificare legislativă gândită în sprijinul debitorilor de bună-credință (definiți prin Decizia 623/2016, la par. 116 ca fiind cei „care nu mai pot să plătească”), susceptibilă de aplicare chiar și în cadrul unor litigii pendente, scopul final al legii fiind reechilibrarea prestațiilor contractuale, în ipoteza în care discuțiile/negocierile între părți ar eșua și ar justifica intervenția instanței, în condițiile descrise mai sus.

(ii) În ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat produs de hotărârile dintr-un litigiu anterior de dare în plată

20. Pentru a putea beneficia de procedura dării în plată, consumatorul este obligat să formuleze notificarea de dare în plată, în condițiile art. 5 din Legea 77/2016. Este posibil ca, în legătură cu anumiți consumatori, să fi existat în trecut litigii similare de dare în plată, finalizate prin pronunțarea unor hotărâri de admitere a contestațiilor creditorilor. În acest caz, se ridică întrebarea dacă acești debitori mai pot exercita dreptul la formularea unei noi notificări, în speranța că le va fi aplicabilă Legea 52/2020?

21. Considerăm că răspunsul la această întrebare ar putea fi afirmativ, întrucât este vorba despre o schimbare a cauzei acțiunii.

22. După cum se reține într-o decizie de speță[8], „cauza cererii de chemare în judecata este data de cauza dreptului (causa debendi – cauza raportului juridic sau al obligatiei puse în discutie), aceasta constituind fundamentul dreptului invocat de cel care formuleaza pretentia. Asa cum se sustine în doctrina si în practica judiciara (a se vedea în acest sens V.M.Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Ed. National, Bucuresti, 1996, p.263), cauza cererii de chemare în judecata, adica temeiul juridic, poate fi pusa în discutia partilor de catre instanta, spre deosebire de cauza actiunii (causa petendi – scopul catre care se îndreapta vointa celui care reclama, scop explicat prin împrejurarile si motivele speciale care au determinat partea sa actioneze)”.

23. Astfel, să presupunem că între aceleași părți a mai existat un litigiu în trecut, finalizat prin pronunțarea unei hotărâri prin care contestația formulată în condițiile art. 7 din Lege a fost admisă (prin ipoteză, litigiul s-a soluționat în baza Legii nr. 77/2016 neafectate de modificările Legii 52/2020). Ulterior intrării în vigoare a Legii 52/2020, consumatorul-debitor intenționează să formuleze o nouă notificare, urmând ca analiza impreviziunii să se facă prin raportare la noua lege.

24. Considerăm că, în acest caz, dreptul consumatorului la renotificare nu ar trebui împiedicat sau înlăturat, de plano, de existența litigiului anterior. Aceasta întrucât, pe de-o parte, legea nu stabilește un număr mimim sau maxim de notificări. Or, cât timp legea nu interzice, dreptul consumatorului la exercitarea dreptului de notificare nu ar putea fi îngrădit. În plus, analiza trebuie făcută de la caz la caz, întrucât este posibil ca în litigiul anterior instanța nici măcar să nu fi analizat criteriul impreviziunii, analiza judecătorului putându-se limita doar la constatarea neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 (de pildă, lipsa depunerii cazierului judiciar din care să rezulte că respectivul consumator nu a suferit condamnări definitive în legătură cu creditul ce se urmărește a fi stins prin dare în plată). Pe de altă parte, în litigiul nou, are loc o schimbare a cauzei acțiunii civile.

25. Impreviziunea reprezintă o stare de fapt, care poată să intervină oricând pe parcursul derulării contractului și trebuie analizată de la caz la caz. Faptul că în trecut, între aceleași părți, s-a mai derulat un proces de dare în plată, nu ar trebui interpretat în sensul unui impediment absolut la renotificarea creditorului, în condițiile intervenirii unei schimbări a situației de fapt, inclusiv din perspectiva noilor reglementări aduse de Legea 52/2020.

26. Totuși, nu poate fi ignorat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat de care se bucură, în condițiile art. 431 C.proc.civ., hotărârea judecătorească anterioară. În acest caz, principiul de drept prevede că partea care a câștigat procesul (în exemplul nostru, creditorul) se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat într-o nouă judecată, fără ca partea adversă sau instanța să mai poată lua în discuție existența dreptului respectiv. Or, neîndeplinirea triplei identități – de părți, obiect și cauză, face ca respectiva hotărâre să nu se poată opune cu autoritate de lucru judecat. Iar în speța luată ca exemplu, putem discuta despre o modificare a cauzei cererii de chemare în judecată, urmând ca efectul pozitiv al autorității de lucru judecat să nu se impună în cadrul litigiului nou.

27. Ca o concluzie preliminară, simpla existență a unui litigiu de dare în plată anterior nu ar trebui să conducă automat la excluderea dreptului consumatorului la a renotifica creditorul ipotecar. Fiind vorba de cauze diferite, judecătorul învestit cu o contestație împotriva notificării ar trebui să realizeze o analiză diferențiată, de la caz la caz, urmând ca în analiza condițiilor impreviziunii să se țină cont și de modificările aduse de Legea 52/2020.

(iii) În ceea ce privește dreptul consumatorului la renotificarea creditorului – suntem în prezența unui abuz de drept?

28. În fine, am întâlnit în practică și situații în care creditorul, fără a produce dovezi concrete în acest sens, a invocat abuzul de drept și reaua-credință a debitorului-consumator în dreptul acestuia la renotificare.

29. Fără a relua argumentele expuse până la acest moment, discuțiile legate de abuzul de drept și reaua-credință în exercitarea drepturilor procedurale ar trebui analizate prin prisma dispozițiilor 14 Cod civil, care prevăd că buna-credință se prezumă până la proba contrară și a art. 249 C.proc.civ., conform căruia orice pretenție în justiție trebuie dovedită de cel care o afirmă.

30. Abuzul de drept procesual a fost definit în doctrina de specialitate[9] ca fiind „exercitarea cu rea-credință a drepturilor procedurale sau îndeplinirea cu rea-credință a obligațiilor procedurale, contrar scopului în vederea căruia acestea au fost recunoscute și respectiv impuse de lege”.

31. Din această definiție rezultă condițiile cumulative ale abuzului, astfel:

– Să existe un drept subiectiv civil;

– Autorul abuzului să fie titularul dreptului subiectiv civil și să fie capabil să îl exercite;

– Dreptul subiectiv să fie dirijat spre realizarea unui alt scop economic sau social decât acela pentru care a fost recunoscut de lege, cu intenția de a păgubi sau vătăma pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe (aceasta se prezumă în favoarea debitorului, conform art. 14 alin. (2) din Codul civil);

– Dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu rea-credință.

32. Rezultă, așadar, că abuzul de drept presupune întrunirea atât a elementului subiectiv, intențional, reprezentând reaua-credință a titularului dreptului, care în exercitarea acestuia, urmărește un alt scop decât acela în vederea căruia dreptul a fost recunoscut de lege, cât și a elementului obiectiv, care presupune deturnarea dreptului procedural de la finalitatea sa legală.

33. Cât timp abuzul nu este dovedit, în conformitate cu art. 249 și urm. C.proc.civ., apreciem că instanțele nu ar putea reține o conduită abuzivă a consumatorilor-debitori în exercitarea dreptului la renotificare. Așa cum am mai afirmat, executarea contractului poate deveni oricând excesiv de oneroasă pentru debitor, datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației (impreviziunea – art. 1271 alin. (2) Cod civil), iar exercitarea dreptului la renotificare să constituie o consecință a acestor schimbări iar nu a abuzului de drept. Modificarea împrejurărilor inițiale poate interveni oricând, iar analiza judecătorului în contextul impreviziunii ar trebui să țină seama de elementele particulare ale fiecărei spețe în parte.

***

În loc de concluzii (finale)

34. Darea în plată este un subiect viu, care generează, după cum am văzut, dificultăți practice legate de aplicarea în timp a legii (i), efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare de dare în plată (ii) sau chiar abuzul de drept (iii). Faptul că părțile originare ale contractului au îndatorirea de a adapta în permanență contractul de credit la noile realități economico-sociale trebuie să devină un automatism în relațiile dintre consumatori și profesioniști. Numai în condițiile exercitării cu bună-credință a drepturilor și obligațiilor asumate prin contracte, cele două părți cu interese aparent contrare, Creditorul bancar și Debitorul consumator, vor putea face față oricăror provocări legate de menținerea unei relații contractuale de lungă durată, menite să înlăture de la aplicare darea în plată fortață reglementată prin Legea 52/2020.


[1] În legătură cu interpretarea și aplicarea Legii 77/2016, CCR a pronunțat mai multe decizii, dintre care cele mai semnificative sunt 623/2016, 95/2017, 415/2018, 731/2019.
[2] Textul integral al articolului poate fi consultat accesând următorul link: https://www.hotnews.ro/stiri-specialisti_stoica_si_asociatii-22917435-proiectul-modificare-legii-darii-plata-evolutie-sau-involutie.htm, preluat și de sursa: https://www.criteriulfinanciar.ro/2019/11/06/impreviziunea-lui-zamfir-de-la-darea-in-plata-a-picat-la-ccr-si-se-intoarce-in-parlament-piperea-mai-ramane-ca-guvernul-orban-sa-o-abroge-prin-oug-si-asa-fusese-emasculata-finante-banci/
[3] Pentru mai multe detalii, a se vedea Sentința civilă nr. 3091 din data de 29.03.2017 a Judecătoriei Brașov, nepublicată, din colecția de jurisprudență „Legea dării în plată. Practică judiciară adnotată” de A.-M. Murgoci-Luca, Ed. Hamangiu, 2017, op cit. p. 219.
[4] Pentru mai multe detalii, a se vedea Sentința civilă nr. 905 din data de 22.02.2017 a Judecătoriei Târgu Mureș, nepublicată, din colecția de jurisprudență „Legea dării în plată. Practică judiciară adnotată” de A.-M. Murgoci-Luca, Ed. Hamangiu, 2017, op cit. p. 38.
[5] O alternativă pentru părți ar putea consta în apelarea la serviciile Centrului de Solutionarea Alternativa a Litigiilor din Domeniul Bancar (CSALB). Pentru mai multe detalii, poate fi accesat următorul link: https://csalb.ro/
[6] Decizia civilă nr. 698/ A/ 2020 din 01.07.2020, sursa rolii.ro. Documentul integral poate fi accesat utilizând următorul link: http://rolii.ro/hotarari/5f24cb46e49009980600003e
[7] Sentința civilă nr. 3489 din 09.07.2020 a Judecătoriei Sectorul 2 București, sursa rolii.ro. Documentul integral poate fi accesat utilizând următorul link: http://rolii.ro/hotarari/5f2379aae49009b400000037
[8] A se vedea sursa: https://lege5.ro/App/Document/gi4tqmzzg4/recurs-admis-cauza-cererii-de-chemare-in-judecata
[9] E. Roșu, Acțiunea civilă. Condiții de exercitare. Abuzul de drept, Ed. C.H. Beck, București, 2010, op. cit. p. 216.


Avocat George-Doru Lucaciu, Baroul București

 
Secţiuni: Articole, Banking, Content, Drept civil, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD