

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1230 din 15 decembrie 2020 a fost publicată Hotărârea nr. 1047/2020 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Drum Expres Craiova-Pitești și legăturile la drumurile existente”, tronsonul 2, aflate pe raza localităților Balș, Bârza, Bobicești, Piatra-Olt, Milcov, Slatina și Valea Mare din județul Olt.
Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Drum Expres Craiova-Pitești și legăturile la drumurile existente”, tronsonul 2, aflate pe raza localităților Balș, Bârza, Bobicești, Piatra-Olt, Milcov, Slatina și Valea Mare din județul Olt, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Sumele individuale estimate de expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată, sunt în cuantum de 583,08 mii lei și sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
Sumele individuale se virează de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere la dispoziția proprietarilor sau deținătorilor de imobile proprietate privată.
Lista proprietarilor sau deținătorilor de imobile proprietate privată urmând a fi expropriate se regăseşte în anexa nr. 2 la hotărâre.
Prezenta hotărâre intră în vigoare la 15 decembrie 2020.
Aflaţi mai mult despre Drum expres Craiova - Pitești și legăturile la drumurile existente, expropriere a imobilelor proprietate privată, Ministerul Transporturilor Infrastructurii și ComunicațiilorJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare
Lex Discipulo Laus
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.