Secţiuni » Arii de practică » Business » Concurenţă
Concurenţă
DezbateriCărţiProfesionişti

Consiliul Concurenței. Sancțiune de 6,7 mil. euro pentru abuz de poziție dominantă pe piața serviciilor de intermediere prin platforme online de tip marketplace. UPDATE: Poziția eMAG
29.12.2020 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Concurență, Content
JURIDICE - In Law We Trust

Marți, 29 decembrie 2020, eMAG a dat publicității următorul comunicat: eMAG și Consiliul Concurenței au ajuns la o înțelegere comună privind faptele investigate, aferente perioadei 2013 – iunie 2019. eMAG a colaborat cu autoritatea de concurență pe tot parcursul investigației și a pus la dispoziție, în mod transparent, dincolo de obligația legală de a coopera, toate datele și informațiile privind modul de funcționare a platformei Marketplace pentru o înțelegere completă a acestui nou model de comerț electronic.

Platforma eMAG a funcționat în primii 12 ani de activitate doar cu vânzare directă. Apoi, treptat, prin platforma eMAG Marketplace, partenerii au avut posibilitatea să își vândă produsele, în baza unor reguli care au fost adaptate din mers, pe măsura ce platforma a evoluat. Concomitent cu plata amenzii, compania și-a asumat voluntar o serie de măsuri în fața autorității de concurență, prin care regulile și algoritmii vor fi mult mai transparenți. Astfel, perspectivele de dezvoltare ale partenerilor vor crește prin predictibilitate, acces la date și o soluționare rapidă a problemelor.

Iulian Stanciu, CEO eMAG: „Viteza cu care am dezvoltat platforma eMAG nu a fost lipsită de erori, însă am învățat de fiecare dată din ele și ne-au ajutat sa adaptăm modelul. Procesul de dezvoltare a platformei a presupus de multe ori soluții rapide în interesul clienților, dar unele dintre ele au fost impredictibile pentru alte părți implicate în platformă. Deși izolate, aceste situații au generat îngrijorări ale autorității de concurență, împreună cu care am depus toate eforturile pentru identifica un mod foarte predictibil, transparent și echilibrat prin care toate părțile să poată beneficia de avantajele unei platforme de comerț online, iar clientul să rămână prioritatea noastră. Chiar dacă am primit o sancțiune, luăm partea bună din aceasta experiență: am învățat cum să oferim un serviciu foarte bun în același timp și clienților, și partenerilor din Marketplace, printr-un sistem de reguli și algoritmi îmbunătățiți permanent, bazându-ne pe tehnologie. Astfel, clienții beneficiază de servicii inovatoare care le salvează timp și bani, iar partenerii beneficiază de oportunități majore de dezvoltare, în România și în țările din jur.”

***

Marți, 29 decembrie 2020, Consiliul Concurenței a informat că a sancţionat compania Dante International SA cu 32,28 milioane lei (aproximativ 6,7 milioane euro) pentru abuz de poziție dominantă pe piața serviciilor de intermediere prin platforme online de tip marketplace, potrivit unui comunicat.

În urma investigației declanșate la sfârșitul anului 2017, Consiliul Concurenței a constatat că Dante International SA, în calitate de deținător și administrator al platformei online eMAG Marketplace a abuzat de poziția sa dominantă, în perioada ianuarie 2013 – iunie 2019, în special, prin poziționarea și afișarea mai favorabilă a propriei oferte de produse  în detrimentul ofertelor partenerilor care comercializau pe platformă și cu care se afla în  concurență directă.

În acest fel, s-au limitat ofertele partenerilor afiliați eMAG.ro, ceea ce a condus la afectarea  concurenței reale între ofertele de produse prezentate pe această platformă. Compania a recunoscut fapta anticoncurențială și a beneficiat de o reducere a amenzii.

Pentru ca aceste fapte să nu se mai repete, autoritatea de concurență a impus companiei să adopte o serie de măsuri privind algoritmii utilizați de platformă, Dante International SA având obligația să informeze complet și corect comercianții parteneri asupra modului de funcționare a algoritmilor, cum ar fi cei de listare, cei de poziționare a produselor pe platformă și să limiteze intervențiile manuale în funcționarea algoritmilor relevanți.

În același timp, compania trebuie să dezvolte modificări ale structurii organizaționale, să creeze un sistem de gestionare a datelor colectate și stocate prin intermediul platformei, astfel încât accesul la aceste date agregate să se realizeze în mod nediscriminatoriu. Totodată, Dante International SA trebuie să-și îmbunătățească politica de soluționare a plângerilor, prin crearea unui set de bune practici în administrarea relației cu participanții la platformă.

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti