Secţiuni » Articole » Opinii
Opinii
Condiţii de publicare
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Articole Life Opinii SELECTED Universitaria

Gașca de la drept (3). Lucrurile au căpătat sens

13 octombrie 2023 | Mihai Adrian HOTCA
Mihai Hotca

Mihai Adrian Hotca

« Gașca de la drept (2)

După un an de studenție, asemănător unei călătorii pe o mare necunoscută, în care studenții noștri au navigat fără prea mult suflu și fără prea multe repere, a sosit următorul, adică o nouă călătorie, în care aceștia au devenit, parcă, tot mai stăpâni pe direcția lor, iar lucrurile au început să capete sens: portul s-a zărit tot mai clar din ambarcațiune.

O nouă idilă la nivelul grupei H

 Până să discutăm din nou despre activitățile studențești propriu-zise, merită amintit că o nouă idilă s-a născut la nivelul grupei H, cea între Teo și George, care fusese vizibilă de câteva săptămâni, având toate șansele să se transforme într-o relație de durată. Amorezii au petrecut aproape toată vara împreună, la mare și în câteva city break-uri prin Europa, colindând de la est la vest. În afară de București, au vizitat cu inima deschisă Parisul, Roma, Barcelona și Praga. Probabil v-ați fi așteptat să vă povestesc mai multe despre relația dintre Teo și George, dar nu o voi face, deoarece nu sunt prea multe de spus.

Totuși, după cum v-am obișnuit, nu vă las în suspans. Să știți că nu a fost dragoste la prima vedere, dar cei doi au dezvoltat o legătură in crescendo și acum se iubeau banal de contagios, iar la începutul toamnei formau deja o pereche potrivită, prezentabilă, ușor de distins. Nu vă voi spune că erau suflete pereche, întrucât nu cred în acest concept. Când îi vedeai și îi ascultai pe cei doi îndrăgostiți aveai impresia că se cunosc de mici, că au copilărit împreună, că au construit castele de nisip pe aceeași plajă și că, în fapt, s-au născut unul pentru altul. Constituiau un cuplu sudat, vizibil și agreabil, stârnind chiar un soi de admirație. Erau nedespărțiți, făceau aproape totul în echipă și lăsau impresia că laolaltă sunt mai mult decât simpla lor reunire de energii. Aveau alura unui cuplu autentic. Naturalețea relației se degaja din modul lor firesc în care interacționau între ei, dar și cu ceilalți, lăsând o aparentă impresie de perenitate.

Frământările lui Simion

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

În timp ce Teo și George trăiau clipe romantice, cu rugămintea de a mă scuza că am trecut brusc la alt protagonist, risipind vraja țesută de povestea relației lor romantice, vreau vă spun că, într-un cu totul alt univers, printre momentele de relaxare și alte activități, se găsea Simion, cu treburile lui complet diferite.

Se simțea prins într-un păienjeniș de temeri și frustrări, înăuntrul căruia ra activ și care-i crea o senzație greu suportabilă și deranjantă, căci din cauza acestora nu reușea să se conecteze total la sezonul estival. Era năpădit de tot soiul de gânduri despre felul în care ar trebui să abordeze anul II, arătându-se nemulțumit de modul în care se comportase în primul an de studii.

Deși rezultatele sale la examene au fost rezonabile, era nemulțumit. Insatisfacția lui Simion nu provenea din zona rezultatelor propriu-zise, ci din felul în care s-a implicat în dezbaterile din timpul anului I de studii. Simțea că nu și-a folosit întregul potențial, că poate mai mult, că-i scapă ceva și că poate îmbunătăți lucrurile.

A stat în repetate rânduri de vorbă cu părinții lui, împărtășindu-și gândurile:

– Dragi părinți, nu pot să spun că am ratat anul I, că doar știți ce rezultate am obținut, însă ceva din interior îmi spune că pot și mai mult, fără să mă stresez și fără să-mi forțez limitele. Mă simt ca un pește captiv în mreje, dar am convingerea că m-aș putea elibera, că există o scăpare, deși calea de salvare încă nu mi-e clară. Sunt într-un oarecare impas în ceea ce privește soluțiile la această problemă.

– Dragă Simion, i-a spus mama sa, îți recomand să-ți vezi de vacanță, că mai e timp mult până la toamnă, când vei fi constrâns să găsești soluții pentru problema ta. Acum, trebuie să privești partea plină a paharului, lucrurile pozitive pe care le-ai reușit! În plus, anul I de studii este anul adaptării pentru orice student. Noi, părinții tăi, suntem mândri de tine și de modul în care te-ai descurcat, așa că te rog să te relaxezi, să te gândești la modul în care ți petreci vara și, dacă nu ai idei, sună-ți prietenii. Poate te vor inspira ei!

– Mamă, jumătatea aceea a paharului ar fi putut fi mult mai plină. Sunt absolut sigur de asta, așa cum sunt sigur că tu ești mama mea! Știu că trecutul nu-l pot schimba, de aceea vreau să fac anumite ajustări în felul am să abordez studiul în anul II.

– Fiule, interveni tatăl lui Simion, mama ta are dreptate, destinde-te și întâlnește-te cu prietenii tăi, poate cu o prietenă. Dacă lucrurile stau așa cum le simți tu, sunt convins că la un moment te vei ilumina, că vei găsi rezolvarea. Încearcă doar o perioadă să uiți de ceea ce te frământă și să te gândești la cu totul altceva. Uite, îți propun să mergem la o partidă de tenis de masă. Ce spui?

– Tată, îți mulțumesc pentru propunere. O accept, dar să știi că-mi va fi greu să mă concentrez asupra jocului. Dar, lasă, merg pe mâna ta!

Până la urmă, mai mult împins de la spate de tatăl său, Simion a acceptat provocarea lansată. Deși începutul schimbului de mingi a fost mult mai aproape de regulile tenisului de masă, pe măsură ce timpul s-a scurs, jocul a devenit tot mai neglijent, chiar haotic. Ajunseseră să discute mai mult decât jucau partida propriu-zisă, fiind total absorbiți de subiectele abordate. Deși ambii se străduiau să evite subiectul, pas cu pas au revenit la frământările lui Simion.

– Tată, ce zici de ideea de a comanda online cărțile pentru materiile anului al II-lea de studii? Mi se pare că aș putea să văd măcar despre ce volum de activitate este vorba.

– Bună idee, Simion. De ce nu? Cel puțin te poți familiariza cu ceea ce te așteaptă și, în final, tot ai câștigat ceva.

– Chiar m-ai luminat sau m-am iluminat, cum ziceai mai devreme! Verbul-cheie al soluției este familiarizare, adică să mă obișnuiesc cu ceea ce mă așteaptă. Uite cât de util este să discuți o problemă, să o exteriorizezi. Ce am făcut acum cred că este un fel de gândire laterală, out of the box.

– Da, fiule, viața ne așază în fel și fel de cutii, iar noi trebuie să ieșim din ele. Printr-o metaforă extraordinară, Taleb spune cam așa: după ce se naște, omul este pus într‑o cutie (pătuțul), trăiește într‑o cutie (casa), se duce la job într‑o cutie (mașina), conduce o cutie până la magazin, ca să cumpere mâncare în cutie (produsele), se duce la sala de sport într‑o cutie și când moare este pus într‑o cutie (scriu și groapă).

– Mulțumesc pentru propunerea partidei de tenis! M-ai ajutat să realizez că omul este o ființă liberă și curioasă, care nu trebuie claustrată. În sfârșit, m-am eliberat de gândul care mă încorseta. Azi, când am început discuția, eram foarte stresat, dar acum încep să mă relaxez. Așa că, să înceapă vacanța! Mă duc să sun pe cineva.

Astfel, Simion a decis să-și achiziționeze toate manualele aferente disciplinelor de studiu din următorul an universitar. A trecut la treabă, iar după ce le-a primit, pe la mijlocul lunii august, a început să le citească, ușor și fără atenție sporită, printre activitățile principale de vacanță. Așa se face că, până la mijlocul lunii septembrie, Simion a reușit să treacă într-un prim tur prin toată bibliografia următorului an de studii.

În continuare, vă rog să mă suportați încă un paragraf și să-mi promiteți că nu veți sări peste conținutul lui, deoarece vreau să vă mai relatez un fapt interesant despre Simion. După lecturile din vară, acesta a prins gust pentru Drept, ajungând să fie chiar pasionat de acest domeniu. S-a obișnuit ca înainte de fiecare prelegere să lectureze tema expusă, așa încât a reușit nu doar să acumuleze în avans cunoștințele respective, ci și să se conecteze foarte destins la ambianța prelegerilor în cauză.

Acum, Simion era fericit și destins pentru că – în opinia lui – făcuse o descoperire capitală, care îi permisese să-și optimizeze efortul, să înțeleagă mai bine tematica diferitelor discipline de studiu și să aibă o imagine mult mai clară asupra fenomenului juridic. Ajunsese că creadă despre sine că vede foarte bine atât pădurea, cât și copacii. Așadar, participa cu plăcere la toate activitățile programate, era destul de activ în timpul discuțiilor, fără a fi strident, și avea mulțumirea, pe care o păstra mândru în sufletul său, că și-a găsit vocația profesională. Era atât de relaxat încât, deși în bună măsură derula o activitate de studiu serioasă, nu se simțea presat de agenda zilei, fiindcă lecturile sale deveneau din ce în ce mai lesnicioase. Când citea un material sau o carte pe gustul său, Simion trăia senzația că se odihnește în zbor, așa cum o fac păsările.

Despre Drept penal și proporționalitate

Suntem în anul al II-lea, la seminarul de Drept penal al grupei H. Profesoara a deschis dezbaterile anunțându-i pe cei prezenți că tema zilei gravitează în jurul principiilor care guvernează această materie de studiu. Apoi, s-au purtat discuții aprinse despre diferite viziuni sau concepții doctrinare, iar la un moment dat a sosit prilejul unui dialog asupra proporționalității în Dreptul penal. Ce este, în fapt, proporționalitatea în această materie?  – întrebă conducătoarea seminarului.

– Într-un fel, cred că înseamnă aplicarea regulii talionului, exprimată prin formula „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, a spus, fără să stea pe gânduri, Tedy.

– În prezent, nu cred că mai putem discuta despre legea talionului, care se baza pe ideea de răzbunare! – a replicat aproape instantaneu Ana.

– Pentru atingerea scopului legii penale, măsurile luate de stat împotriva infractorilor trebuie să fie adecvate, necesare și echivalente cu gravitatea comportamentului lor. Asta înseamnă proporționalitatea în Dreptul penal, a decretat profesoara.

– Cum stabilim dacă reacția statului este proporțională față de infractori? – s-a auzit din amfiteatru.

– Bună întrebare! – a reacționat profesoara. Dacă nu dorește nimeni să răspundă la ea, voi încerca eu. Atunci când adoptă legea penală, legiuitorul ar trebui să fie preocupat ca legea să fie legitimă, adică adecvată pentru combaterea criminalității, legea să fie necesară, cu alte cuvinte să nu existe alte mijloace de protecție a valorilor sociale, și legea să nu fie o sarcină excesivă pentru infractor, prin raportare la gravitatea faptei comise.

– Din ce spuneți, pare a rezulta că este foarte greu pentru legiuitor să instituie răspundere penală pentru răufăcători. Nu este împotriva victimelor? – a intervenit ușor contrariată Ana. Mie mi se pare că sunt prea multe cerințe discutabile. Reacția statului împotriva răufăcătorilor ar trebui să fie cât mai severă, astfel încât răul din societate să fie extirpat și, totodată, ceilalți să vadă că legea penală se aplică exemplar.

– Nu, Ana, preluă cuvântul conducătoarea de seminar. Aici este vorba despre standardele pe care Parlamentul trebuie să le aibă în vedere atunci când stabilește cele mai grele sancțiuni existente într-o societate democratică, bazată, evident, pe statul de drept. Acestea sunt pedepsele privative de libertate. În primul rând, nu este oportun ca orice comportament să atragă aplicarea unor sancțiuni precum sunt cele privative de libertate.

Unele dintre faptele antisociale sunt pur și simplu nerelevante, pentru a antrena răspunderea penală, adică sunt lipsite de pericol față de societate.

În al doilea rând, atunci când există alte modalități decât cel penale, de contracarare a conduitei antisociale, acestea trebuie să fie utilizate, căci aplicarea sancțiunilor penale este ultima ratio, adică ultimul lucru pe care trebuie să-l facă legiuitorul. Răspunderea penală este ultima redută în combaterea criminalității.

În al treilea rând, când există scop legitim de sancționare penală și nu există mijloace alternative de reacție la faptele periculoase, sancțiunile aplicabile trebuie să fie echivalente, ca severitate, cu efectele produse de faptele sancționate asupra valorilor sociale. Cu alte cuvinte, legiuitorul are obligația să reglementeze sancțiunile ce urmează a fi aplicate în așa fel încât să existe un just echilibru între răul produs societății și consecințele ce urmează a fi suportate de răufăcător. De asemenea, când infractorii ajung în fața judecătorului, acesta are și el anumite pârghii prin care va adapta sancțiunile penale în funcție de amplitudinea urmărilor faptelor și a periculozității făptuitorilor.

– Eu cred că o răspundere penală eficientă presupune o reacție disproporționată și nicidecum una echivalentă cu gravitatea pericolului generat în sânul societății, și-a dat cu părerea Teo. Celor care sunt tentați să comită infracțiuni ar trebui să le fie frică de severitatea sancțiunilor și așa s-ar preveni comiterea unor fapte grave. Frica de sancțiuni inhibă pe foarte mulți dintre cei tentați să săvârșească fapte antisociale. Dacă sancțiunile penale aplicate sunt blânde, cei care au înclinație infracțională pot fi chiar încurajați să aibă comportamente antisociale, zicându-și în barbă că sancțiunile oricum „sunt blânde”.

– La prima vedere, așa par a sta lucrurile, Teo. Și așa s-au petrecut lucrurile mii de ani în istorie. Însă te invit un pic la reflecție, căci istoria judiciară ne demonstrează că sancțiunile prea dure nu au efectul intimidant așteptat și, în plus, ele generează frustrare pentru cei vizați. Așadar, concepția clasică asupra sancțiunilor penale, în ceea ce privește exemplaritatea acestora, este o superbă iluzie. Ne îmbătăm cu apă rece, crezând că omul postmodern reacționează pozitiv doar de frică. Să nu uităm, din păcate, că nu există societate fără infracțiuni, comportamentele antisociale fiind efecte secundare, epifenomene, ale oricărei societăți, ceea ce înseamnă că infractorii sunt, într-o oarecare măsură, produsul societății. În biografia oricărui infractor, dacă ne uităm cu atenție, vom găsi anumite lucruri care ne vor spune că societatea – cea care ar fi trebuit să-i asigure acestuia un start egal cu al celorlalți – a greșit cumva față de el, astfel că vom identifica anumite probleme familiale, sociale sau religioase.

Cercetând trecutul fiecărui făptuitor, vom descoperi că drumul spre infracțiune este presărat cu factori subiectivi, dar și obiectivi, de ordin psihologic, social, economic, biologic, politic, cultural etc., care au un oarecare rol în devenirea unui infractor. Toți acești factori influențează, în maniere specifice, comportamentul unui individ care ajunge infractor. Plecând de la aceste premise, îmi exprim umila opinie că singurul criteriu care asigură moralitatea Dreptului penal este proporționalitatea între amploarea răului cauzat societății și ceea ce va suporta cel care a cauzat pericolul social. Orice abatere de la acest standard afectează scopul legii penale, acela de a preveni infracțiunile și de a sancționa pe infractori.

Se pare că seminarul de Drept penal a fost unul captivant, interesant și folositor pentru cei prezenți, concluzie susținută și de împrejurarea că studenții au continuat în pauză dezbaterea despre proporționalitate și alte subiecte asociate.

Despre răspunderea pentru fapta altuia

Trecând de la Dreptul penal la Dreptul civil, trebuie spus că acesta este o altă materie de studiu frecventată cu interes de studenți. Interesul pentru această disciplină de studiu se poate constata atât din faptul că prezența studenților la diferitele activități este una sporită, cât și din aceea că aceștia sunt foarte activi în cadrul seminarelor.

Un seminar bun de dat ca exemplu ar fi unul cu tema „Răspunderea civilă pentru fapta altei persoane”. Este vorba de acele cazuri sau situații în care cineva comite o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, dar răspunderea civilă poate reveni și altor persoane, care nu au cauzat în mod direct prejudiciul. După anunțarea temei și precizările introductive obișnuite, profesorul întreabă:

– Dragi studenți, vi se pare firesc sau justificat ca cineva să fie obligat să plătească pentru altul, cum se întâmplă în cazul răspunderii pentru faptele comise de alte persoane?

– În anumite situații, da! – a reacționat prompt, ca la un concurs de răspunsuri rapide, un student din primul rând. De exemplu – continuă acesta –, mi se pare normal să existe răspunderea părinților pentru faptele copiilor minori sau a companiilor pentru angajații acestora.

În acest context, intervine Ema, care se întrebă retoric:

– De ce să fie cineva obligat să suporte, pentru altcineva, un prejudiciu pe care nu el, ci acesta din urmă l-a cauzat? Cel puțin la prima vedere, mi se pare injust. În susținerea punctului meu de vedere aduc argumentul că răspunderea penală este întotdeauna personală, fiind, de altfel, firesc ca fiecare individ uman să fie sancționat doar pentru faptele comise de către el. Răspunderea unei persoane pentru fapta prejudiciabilă săvârșită de altă persoană mi se pare incorectă și neinstructivă. Când cineva știe că altul este ținut a răspunde pentru el, acesta nu va acționa cu atenție sau chiar poate fi de rea credință.

– Draga mea, spuse profesorul. Pe de o parte, în materie penală sunt alte reguli. Pe de altă parte, în realitate, lucrurile nu sunt foarte diferite între cele două tipuri de răspundere, deoarece nici în cazul răspunderii civile pentru faptele altora nu discutăm despre o răspundere obiectivă propriu-zisă, ci mai degrabă de încălcarea unor obligații pe care le au anumite persoane în raport cu altele și care decurg din lege, contract sau hotărâre judecătorească. Spre exemplu, în ceea ce-i privește pe părinți, este firesc ca aceștia să fie obligați să repare prejudiciile cauzate de copiii lor minori, întrucât, conform legii, părinții trebuie să asigure supravegherea copiilor proprii, în special cât timp ei nu se află în mod legal sau contractual în grija altor persoane. La fel se întâmplă în cazul companiilor sau al altor organizații, care au anumite obligații față de terții prejudiciați de către angajați. Un angajat care, în legătură cu exercitarea sau scopul atribuțiilor de serviciu, comite o faptă păgubitoare pentru un terț, de cele mai multe ori, scoate la lumină și împrejurarea că supravegherea ori controlul activității sale a fost corespunzător în cadrul organizației respective. Mai mult, când vom trata alte teme, vom vedea că există chiar și răspunderea pentru pagubele produse de lucrurile pe care le avem în proprietate. De pildă, dacă un animal de companie aflat în proprietatea noastră ne scapă de sub supraveghere și cauzează distrugeri de bunuri sau alte prejudicii în patrimoniile altor persoane, putem fi obligați să le reparăm.

În continuare, profesorul a explicat studenților rațiunile care stau la baza răspunderii civile pentru faptele cauzatoare de prejudicii săvârșite de alte persoane, insistând că aceasta este ca o măsură de protecție în favoarea intereselor terților de bună-credință.

Cum scriem Dreptul?

Spre deosebire de cele liceale, studiile universitare sunt organizate mult mai flexibil, particularitate care, în cazul studenților comozi sau dezorganizați, creează anumite probleme, aceștia căpătând un soi de angoasă față de activitățile de evaluare. În schimb, majoritatea se simt foarte bine și își rafinează stilul autodidact.

Totuși, dacă în timpul anului I de studii, după cum este oarecum firesc, mulți dintre studenți s-au simțit încă dezorientați, dar bine intenționați, acum activitățile universitare sunt din ce în ce mai frecventate și apreciate, căci, așa cum am văzut, aceștia prind drag de materiile ce se studiază în anul al II-lea.

Una dintre disciplinele frecventate cu interes deosebit de către studenți este Scrierea juridică. La această materie de studiu, Fortuna a stabilit ca profesorul să fie unul parcă născut cu harul de a capta atenția audienței, a studenților. Profesorul portretizat aici este un tip carismatic, cu simțul umorului și, pe deasupra, tânăr. La cursul său, multe studente se înghesuie să ocupe locurile din față. Nu vă spun de ce, întrucât bănuiți motivul. Cursul de azi tratează una dintre temele preferate de studenți – Cum să scriem un discurs persuasiv? Acum intră în scenă profesorul, care se adresează audienței:

– Salutări cordiale! Mă bucur să vă revăd, după o săptămână în care mi-ați lipsit, lăsându-mă fără energia pozitivă pe care mi-o transmiteți atunci când interacționăm, care realmente mă supermotivează.

Comunicarea orală sau scrisă este eficientă și constituie un instrument util din punct de vedere social numai dacă cel care emite un mesaj sau dorește transmiterea unei idei ori a unui gând stăpânește la un nivel cel puțin satisfăcător reto­rica și logica elementare.

Așa cum v-am spus cu altă ocazie, scrisul este un vehicul care ne transportă în timp, făcând posibilă călătoria în trecut și viitor, căci el consemnează evenimente trecute, pe care avem posibilitatea de a le cunoaște ca și cum am fi fost contemporani cu faptele. Totodată, într-un anumit fel, scrisul ne poate face nemuritori, deoarece putem ființa în viitor, după ce existența noastră fizică se va fi sfârșit, prin mesajele consemnate cu ajutorul scrisului.

Printr-o superbă metaforă, se spune că atunci când un copac vede pe cineva citind o carte, exclamă revelator: „Uau, există viață și după moarte”! A citi o carte este aproape egal cu a călători într-un nou univers al cunoașterii, diferit, măcar în parte, de cel personal și niciodată integral similar cu acesta.

Succesul în plan personal, profesional sau social presupune cunoașterea unor reguli de bază în for­mularea și comunicarea mesajelor scrise. Discursul convingător, adică persuasiv, necesită atenție sporită la detalii. Ca orice tip de comunicare, discursul are trei părți – introducerea, miezul și încheierea. Azi, de exemplu, eu am pregătit un discurs, adică prelegerea pe care o expun în acest moment. Ați văzut deja introducerea, prin intermediul căreia am făcut captatio benevolentiae. Și acum am ajuns la miezul prelegerii, și anume la conținutul propriu-zis al acesteia. Orice opinie, teză sau idee, indiferent de calitatea celor care o susțin, poate fi transmisă mult mai facil dacă emitentul stăpânește tehnica argumentării logico‑retorice. Printr‑un simplu discurs sau o singură expresie se pot emite me­saje care să ducă la schimbări fundamentale.

Printre cei care, prin discursurile lor, au schimbat lumea în care trăim ori au lăsat omenirii expresii sau fraze pătrunzătoare și convingătoare, sunt demni de a fi menționați Cicero, Napoleon, Abraham Lincoln, Barack Obama, Winston Churchill, Martin Luther King, Nelson Mandela, Indira Gandhi, Franklin D. Roosevelt, Dalai Lama sau Mihail Gorbaciov.

Iată câteva exemple – Cicero: „Caracterul fără inteligență face mult, inteligența fără caracter nu face nimic”; Mihail Gorbaciov: „Libertatea de a alege este un principiu universal”; Barack Obama: „America este un loc unde toate lucrurile sunt posibile” și celebrul „Da, noi putem!” („Yes, we can!”, în cam­pania electorală ce a precedat obținerea primului mandat prezidențial); Abraham Lincoln: „Guver­narea poporului de către popor, pentru popor”; Franklin D. Roosevelt: „Singurul lucru de care trebuie să ne temem este teama însăși”. În continuare voi face 10 recomandări utile pentru scrierea unui discurs convingător:

– Pregătirea și orientarea în teren. Înainte de a scrie un discurs, apare ca imperioasă o documentare despre subiectul ales, adică pregătirea sau prepararea acestuia prin cercetarea a ceea ce s-a scris despre tema discursului. Parcurgerea unor surse de documentare ne va face mai creativi, ne va dezvolta stilul, ne va fortifica creierul și ne va permite să dobândim cunoștințe noi despre subiectul vizat. Într-adevăr, indiferent de felul acestora, cărțile citite sunt chei care deschid uși prin care intră lumina cunoașterii în mintea noastră. După lectura unei cărți care te captivează, ai sentimentul că ai călătorit în alt sistem solar. Fără consultarea unor surse legate de temă, aproape sigur discursul va părea unul improvizat. Winston Churchill, fiind întrebat la ce lucrează, a răspuns: „Îmi pregătesc remarcile spon­tane!”, așa că orice discurs trebuie să fie pregătit. De asemenea, dacă este cazul, cunoașterea interlocutorilor este cel puțin utilă. Orientarea în teren a vorbitorului, în funcție de tipul interlocutorului, de timpul avut la dispo­ziție, de specificul temei abordate, de context etc. poate aduce un plus evident calității mesajului transmis. În funcție de profilul destinatarilor mesajului și al contextului, redactorul raportului ce urmează a fi întocmit trebuie să strecoare elemente de conținut adaptate la audiență și context.

– Captatio benevolentiae („captarea bunăvoinței, a atenției”). Captarea interesului destinatarilor discursului se face prin intermediul introducerii. Aceasta este importantă, deoarece poate atrage și chiar stimula aten­ția adresanților mesajului. Introducerea cuprinde două momente, și anume formula de adresare și precizarea miezului Prin modul în care este inițiat discursul, dar și prin forma de anunțare a temei și a substanței acesteia se creează atmosfera în care urmează să fie receptată comunicarea.

– „Cum așterni cuvintele, așa vor rămâne pentru eternitate”. Drumul celui care redactează un document spre succes sau, dim­potrivă, spre nereușită este, de multe ori, pavat cu detalii care facilitează sau, dimpotrivă, îngre­u­nează receptarea discursului. Dragii mei, așa cum v-am spus și cu alte ocazii, citiți mai mult decât scrieți și nu uitați că un document publicat nu mai este al vostru, ci al celor care-l citesc, al destinatarilor. Așadar, nu uitați de cititori, căci ei vor stabili dacă textul merită citit, chiar dacă ați scris din plăcere proprie, adică pentru voi. Să scrieți nu având convingerea, ci speranța umilă că textul lăsat posterității vă va supraviețui mulți, mulți ani.

– Transmiterea informațiilor într-o modalitate facilă. Prin mesajul său, comunicatorul are ca scop principal convingerea destinatarului. Emitentul discursului va trebui ca, prin intermediul discursului, să soluționeze posibilele întrebări esențiale la care adresantul s‑ar putea gândi.

– Exprimarea directă, clară, onestă și respectuoasă. Un discurs trebuie să cuprindă argumente convingătoare, să fie onest, simplu și cât se poate de clar. Lincoln a explicat de ce încerca să fie cât mai clar în mesajele sau discursurile pe care le susținea: „Una dintre primele mele amintiri din copilărie este faptul că mă enerva teribil să‑mi vorbească cineva și eu să nu înțeleg”. Caracterul direct al comunicării nu trebuie confundat cu transmiterea brută sau grosolană a mesajului, ci vizează recomandarea de a spune adevărul fără ocolișuri, dar cu respectarea bu­nelor maniere.

– Atmosfera în care se scrie și forma psiho-fizică a redactorului. Să scrii un material juridic, în special dacă reprezintă o obligație profesională, nu este întotdeauna foarte confortabil. Atmosfera în care scriem poate fi importantă. Dacă vă place muzica de fundal, ascultați muzică, dacă vreți liniște, retrageți-vă într-un loc ferit de zgomot, iar dacă simțiți că textele nu curg lin, luați o pauză și reveniți când vă veți redobândi forma.

Redactorul unui text va avea eficiență în demersul său dacă este odihnit, nu foarte sătul și relaxat. Cel care scrie este convingător atunci când emană ori reflectă pasiune, astfel că starea fizică sau mentală este foarte importantă. Scrisul nu trebuie să-l privim ca pe o activitate tehnică, de așezare pe hârtie a unor cuvinte, ci ca pe o trăire intelectuală, care permite redactorului să consemneze ideile într-o formă ușor de receptat. Documentele întocmite pot fi simple sau mai complexe și, în funcție de aceste particularități, se va avea în vedere dozarea efortului necesar. Părțile unui înscris profesional, în care cel care-l scrie este obosit, înfometat ori se află într-o altă situație care-i afectează forma psiho-fizică, vor avea o calitate inferioară și întregul demers poate fi compromis.

– Stilul folosit și imaginea de ansamblu a discursului. Stilul lingvistic este o altă cerință pentru calitatea supe­rioară a unui discurs, dar nu uitați că, înainte de a fi tehnic, stilul este un aspect personal, fiind influențat de personalitatea fiecăruia dintre noi. Orice greșeală de stil poate deforma mesajul transmis. De asemenea, aspectul de ansamblu și coerența ideilor sunt condiții indispensabile pentru un discurs persuasiv. Documentul rezultat în urma unui efort intelectual nu este suma ideilor exprimate în conținutul său, ci este cu totul altceva, așa cum Amos Oz a răspuns la întrebarea „Din ce este făcut un măr?” spunând: „Pământ, apă, soare, un pom și un pic de gunoi. Dar nu seamănă cu nimic din toate acestea”.

– Dimensiunea documentului. Mărimea materialului redactat nu este relevantă în sine, ci conținutul acestuia, care trebuie să fie în integralitate justificat prin prezență. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Cum spuneau romanii, non multa sed multum („mai multe nu înseamnă mai mult”). Exprimarea concisă nu reflectă o gândire simplă, banală, ci una care stăpânește foarte bine sensul curat al cuvintelor, după cum, de multe ori, exprimări pretențioase ascund o gândire precară cultural.

– Încheierea – desertul discursului. Încheierea discursului poate fi mai importantă decât introducerea și, uneori, chiar decât conți­nutul însuși al acestuia. Ceea ce se spune la final se reține un timp mai îndelungat. Vorba aceea: „Prima și ultima im­presie contează”. Încheierea unui material scris este la fel ca desertul, întrucât lasă ultimul gust.

Dragi studenți, a continuat profesorul:

– Învățați să scrieți cu gândul că cititorul poate rata mesajul vostru, adică să nu descopere ideea pe care ați dorit să o transmiteți, dar nu pentru că el este lipsit de persuasiune, ci din cauza unui lucru banal: cititorul are lungimea de undă proprie, care poate să nu se potrivească cu cea a redactorului.

De aceea, pentru a reuși să scrieți texte care, prin conținutul lor, sporesc șansele de a rezona cu destinatarii, este recomandabil să faceți din lectură o adevărată pasiune și să nu pregetați a citi. Cel ce zăbovește frecvent în citit are ocazia să învețe lucruri pe care, dacă ar fi avut ca suport doar experiența proprie, niciodată nu le-ar fi accesat, putând spune, fără riscul de a greși, că suntem ceea ce citim și ceva în plus, deoarece prin fiecare informații acumulate urcăm trepte neparcurse în cunoaștere și împrumutăm, temporar ori chiar definitiv, firimituri din universurile de idei ale autorilor cărților citite.

– Domnule profesor, întrucât nu ați abordat această chestiune, aș vrea să vă întreb cum să ne adresăm unei mulțimi, pentru a fi politically correct?, a întrebat Ema. De pildă, compania Lufthansa a renunțat la salutul tradițional „Doamnelor și domnilor”, în favoarea unui limbaj neutru din perspectiva genului. Astfel că echipajele de bord ale aeronavelor se adresează cu expresii precum: „Bine ați venit la bord”, „Dragi musafiri”, „Bună ziua” etc. De asemenea, am rămas stupefiată să citesc știrea conform căreia Agenția de Medicină a Alăptării din SUA nu mai folosește termenii „mamă”, „sân” și „lapte matern”. Cât de mult contează într-un discurs aceste noi orientări?

– Deși acest subiect este doar tangent temei de azi, nu vreau să crezi că-l evit, astfel că voi încerca un răspuns. În zilele noastre, asistăm la o așa-numită revoluție culturală, prin care sunt recunoscute drepturi în favoarea minorităților sexuale, în cadrul căreia sunt reevaluate fapte sau evenimente din trecut, dar după criteriile prezentului, ele însele discutabile și aflate în plină metamorfoză etc.

Se discută despre cancel culture, anularea genului, globalizarea culturii, curentul victimizării (de exemplu, mișcarea #metoo) ș.a. În acest context, în care se manifestă o tendință de globalizare a tuturor lucrurilor, drepturile omului sunt din ce în ce mai clamate, dar, paradoxal, tot mai nesocotite. Asistăm, așadar, la o formă brutală de nivelare culturală.

În opinia mea, nivelarea culturală este o capcană amplasată de oameni împotriva oamenilor. În fața unor asemenea curente, libertatea de exprimare apare într-o formă din ce în ce mai restrânsă și, evident, palidă. De pildă, a existat în Franța cazul profesorului Aram Mardirossian, care, cu ocazia unui curs din 29 septembrie 2020, și-a manifestat adversitatea față de ceea ce el a numit „căsătoria pentru toți”. Această opinie a universitarului a generat un adevărat scandal în hexagon, fiind deschise anchete academice, de presă și chiar judiciare. S-a discutat despre libertatea de exprimare, „poliția academică”, opinie ca delict, „minunata lume nouă” și multe subiecte asociate. Este greu de spus spre ce se îndreaptă lumea. Dacă ceea ce se întrezărește de după cortina viitorului este un progres sau nu, cred că nu avem aici și acum toate ingredientele pentru a ne putea pronunța. Atunci când exprimi un punct de vedere în cadrul unui discurs, pe care-l vrei persuasiv, nu-i oportun să faci abstracție de tendințele prezentului. Ține de ceea ce poate fi denumită orientare în teren. Așa că, recomandarea mea este ca, indiferent ce convingeri personale aveți, să vă exprimați în public cu luarea în considerare a regulilor privitoare la etica în comunicare și a respectului față de drepturile celorlalți. Libertatea de gândire este neîngrădită, dar libertatea de exprimare este mai mică decât libertatea gândirii, fiind îngrădită de anumite limite. Iar libertatea de acțiune este mai restrânsă decât oricare dintre primele două.

– Eu cred – distinse profesor, ca să mă exprim în stilul Lufthansa, evitând genul sau sexul – că prea ușor acceptăm schimbările de paradigme culturale și civilizaționale, a intervenit George. Nu tot ce este vechi trebuie aruncat la coș, nu tot ce a existat în epoci desuete este necesar să fie repudiat și nu orice este nou este un element de progres. Argumentul suprem îl reprezintă tocmai renegarea civilizației anterioare, căci vine vremea ca revoluția culturală din prezent să fie la rândul ei una veche peste câțiva ani.

După ce mulți s-au sacrificat, nu puțini dându-și chiar viața, pentru recunoașterea și protecția drepturilor omului, acum se insistă pe drepturile animalelor și deja sunt voci care clamează drepturile plantelor. Mi se pare riscant pentru societatea deschisă postmodernă acceptarea de a se transforma atât de rapid într-o civilizație a egalității tuturor lucrurilor. Cum recomandați dumneavoastră, voi încerca să fiu foarte clar în exprimare. Mi-e teamă de ziua în care schimbările preconizate se vor implementa în viața noastră și nivelarea culturală va fi avut loc de-adevăratelea.

– George, ai punctat chestiuni relevante privitor la subiectul discutat și, într-adevăr, toate aceste schimbări, despre care vorbim cu o oarecare teamă sau precauție, vor aduce cu ele multe elemente impredictibile, dintre care nu toate vor fi până la urmă pe placul nostru și, pe un plan mai larg, în folosul umanității. În final, nu pot să spun decât că omul are talentul de a-și asuma riscuri colosale. Apetitul speciei umane pentru risc a fost cel care, uneori, ne-a făcut să progresăm, dar și să regresăm.

Adunând, umanitatea a ieșit pe plus, dar toate riscurile istorice însumate nu pot fi comparate cu riscul unei cotituri culturale spre neant. Marile schimbări și reconfigurările de trasee culturale nu trebuie operate în grabă, nu este recomandat să se facă în pachete și nu-i prudent să fie făcute în detrimentul valorilor democrației.

Vă mulțumesc pentru atenție, dragi studenți. Să fim imuni la evenimente impredictibile negative!, a conchis profesorul.

La o discuție colocvială despre viitorul profesiilor juridice

După curs, studenții s-au simțit extaziați de prelegere, întrucât aceasta le-a deschis noi orizonturi și, evident, noi subiecte de discuție. Așa că cineva a sugerat, prin WhatsApp, să joace în prelungiri la Vii client, pleci prieten! Au ajuns la locul faptei și imediat dezbaterea s-a încins puternic. La discuții au participat toți cei prezenți – Teo, Ema, Ana, Gabriel, George, Simion și Machiavelli. De câteva zile, Ana s-a declarat chinuită de problema impactului digitalizării și inteligenței artificiale (IA) asupra profesiilor juridice, astfel că a profitat de ocazie și a supus-o dezbaterii, întrebând:

– Voi credeți în avocatul-robot, judecătorul-robot sau procurorul-robot?

– Ha, ha! – a izbucnit în râs Ema, eu nu cred așa ceva.

– Eu zic să luăm lucrurile în serios, Ema, a intervenit îngrijorat George. Acum câțiva ani, Law Schoolde la Harvard avertiza asupra posibilei dispariții a profesiei de avocat, iar o lucrare apărută relativ recent în Franța susține că, în 2030, un avocat din doi va fi robot. De asemenea, Dieter Zetsche, fost director al Mercedes‑Benz, în cadrul unui material publicat pe LinkedIn, spune că, în SUA, avocații tineri deja nu mai sunt angajați, pentru că siste­mul IBM Watson, de IA, poate da sfaturi juridice cu o acuratețe de 90%, față de 70%, cât este gradul de precizie a sfaturilor pe care le dau oamenii, iar în viitorul care bate la ușă vor fi cu 90% mai puțini avocați.

– Oameni buni, a completat Machiavelli, un parizian a publicat în 2017 o carte în cuprinsul căreia prezintă mai multe posibile evoluții ale unor domenii ale cunoașterii, tehnice și profesionale, printre care și avocatura, prezicând că, în 2030, jumătate dintre avocați vor fi roboți. Cu alte cuvinte, numai o parte dintre avocați vor mai avea joburi. De asemenea, știm că există avocatul-robot Ross, construit de echipa Watson și anumite platforme electronice de soluționare online a liti­giilor, care funcționează pe baza algoritmilor informatici. De pildă, platforma „Demander justice”, în care sunt introduse datele în sistem, apoi acesta poate crea documente, oferi soluții și anu­mite facilități de sesizare a instanțelor de judecată.

După mai multe încercări, a intrat în joc și Gabriel, pregătit să dea piept cu ceilalți combatanți:

– Ce spuneți de faptul că în Estonia există un proiect care are ca obiectiv fabricarea unei aplicații destinate soluționării litigiilor simple? Așa că, fraților, vom avea în curând judecători-roboți, avocați-roboți și, poate, procurori-roboți. În cazul procurorilor cred că este mai puțin probabil, deoarece este mai greu să pui robotul să investigheze infracțiuni și să descopere infractori. În fața acestor predicții, mă întreb ce șanse avem să ajungem avocați, judecători, procurori ș.a.

– Toate predicțiile despre care discutăm aici sunt science-fiction, a punctat sigură pe ea Teo. În SUA au fost folosite mai multe programe pentru evaluarea riscului de recidivă, dar au rămas controversate și prea puțin utilizate. Eu cred că predicțiile despre dispariția juriștilor sunt nefondate, întrucât, pe de o parte, legile nu se aplică întotdeauna în litera lor, ci și în spiritul acestora, prerogativă pe care Inteligența Artificială nu o are și, foarte probabil, nu o va avea prea curând. Pe de altă parte, consider că oamenii vor ajunge la un moment dat să înțeleagă că nu este în folosul umanității să transfere competența înfăptuirii justiției către dispozitive dotate cu IA. În concluzie, părerea mea este că dreptatea nu va putea fi înfăptuită niciodată de roboți, deși aceștia vor fi din ce în ce mai mult utilizați pentru optimizarea aflării adevărului și realizării actului de justiție. Cu alte cuvinte, roboții în justiție vor exista și vor fi din ce în ce mai numeroși, dar ca instrumente de ajutor ale judecătorilor, procurorilor sau avocaților.

– Ana, tu ce părere ai? – s-a arătat curioasă Ema.

După câteva clipe, Ana a răspuns:

– Eu sunt foarte rezervată în ceea ce privește impactul major al IA în justiție. Sigur, există încercări, se fabrică programe informatice, se construiesc roboți, sunt create platforme digitale, dar toate acestea sunt încă niște mici nișe sau chiar mai puțin, poate mai bine zis ca niște zgârieturi pe un bloc de marmură, nimic mai mult.

– Eu cred că toate predicțiile sunt posibile, întrucât în domeniul tehnologiilor emergente există un potențial extraordinar de dezvoltare, a plusat Ema.

Singurul care nu și-a spus părerea și care, de regulă, nu intervine în dezbateri de la început a fost Simion, care, la invitația Emei, și-a exprimat până la urmă opinia:

– M-ați pus vârtos pe gânduri, dar ader la opinia Anei. Cât timp IA nu are conștiință, nu cred că vom întâlni juriști-roboți, dar sunt convins că o mare parte din activitatea avocaților, a judecătorilor, a procurorilor, a polițiștilor și a celorlalte profesii din domeniul juridic va fi preluată treptat-treptat, încet-încet, chiar pe nesesizate, de către dispozitivele dotate cu IA.

Spre exemplu, activitatea de documentare și de redactare a unor documente se va transfera masiv către IA. Însă nu cred că avocații, judecătorii sau procurorii vor putea fi înlocuiți cu succes de către roboți. Sunt însă convins că roboții vor ajuta din ce în ce mai mult la înfăptuirea actului de justiție și vor contribui, indirect, la creșterea gradului de încredere în sistemul judiciar, dacă dispozitivele IA vor fi utilizate în mod optim.

Cât timp niciun dispozitiv dotat cu IA nu are conștiință, nu putem discuta despre judecători-roboți, procurori-roboți sau avocați-roboți. Afirmația mea este cu atât mai validă în special când avem în vedere justiția penală. Dintr-o altă perspectivă, sunt de părere că nu ar fi în interesul umanității să transfere înfăptuirea justiției către entități non-umane. În fine, cu titlu „profilactic”, mă gândesc că în catalogul drepturilor omului ar trebui introdus cât mai curând „dreptul omului de a fi judecat de un judecător uman”!

 Examenul la Drept penal

 

Fabuloase perspectiva și viitorul sistemului judiciar în contextul digitalizării și al utilizării IA! Discuțiile din bar au continuat preț de câteva ore, până când cineva a spus:

– Haideți să punem punct dezbaterii, că deja am intrat în prelungirile prelungirilor.

Examenele se apropie și studenții devin din ce în ce mai interesați de activitățile didactice. Fiecare profesor are tipul său de examen. Unii dau teste scrise, alții evaluează studenții exclusiv pe baza activității din timpul semestrului, iar alții preferă examinarea orală. O asemenea modalitate de examinare este la disciplina Drept penal. Studenții extrag dintr-o mare varietate de bilețele, puse într-un bol, câte unul, pe care sunt notate două subiecte, dintr-o listă de 100 de posibile subiecte, iar apoi, după o scurtă perioadă de așezare a gândurilor, sunt invitați să răspundă. Unul dintre subiecte este teoretic, iar celălalt este un caz practic, prelucrat pentru a fi înțeles de studenții aflați în anul al II-lea de studii.

Este momentul să înceapă examenul grupei H, în fața comisiei compuse din titularul cursului și cei doi asistenți ai acestuia. Intrarea la examen se face în ordine alfabetică, după nume, cu excepția unor situații speciale. Din grupa H s-au prezentat la examen aproape toți studenții.

Al patrulea din grupă este Simion și chiar acum intră în sala unde se desfășoară examenul, extrage bilețelul, se gândește câteva secunde și începe să răspundă, primul subiect abordat fiind cel practic, la care s-a descurcat exemplar. A avut norocul că speța ce i-a picat a fost una dintre cele analizate la atelierul de Drept penal. Subiectul teoretic extras este legătura de cauzalitate. După o scurtă expunere a respondentului, din care profesorul și-a dat seama de potențialul studentului, acesta a intervenit, întrebându-l:

– Să presupunem că a avut loc un eveniment rutier urmat de moartea unei persoane. Acesta a avut derularea descrisă în continuare. Un conducător de autoturism circula regulamentar, dar se afla sub influența alcoolului, având o alcoolemie de 0,11g/l în sânge. La un moment dat, în față i-a apărut intempestiv un copil de 9 ani, ce alerga după o minge, pe care l-a acroșat cu partea dreaptă a autovehiculului la volanul căruia se afla. Din probe a reieșit că impactul nu putea fi evitat de către conducătorul autoturismului. În urma izbirii de autoturism, puștiul a suferit o dublă fractură la piciorul drept, acesta nemaiputându-se deplasa. La fața locului a ajuns o ambulanță și victima a fost preluată pentru a fi transportată la cel mai apropiat spital de urgență. În drumul spre spital, din cauza neacordării priorității în favoarea ambulanței, conducătorul unui camion a pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu ambulanța, agravând situația victimei, producându-i acesteia un traumatism cranian. La spital, victima a fost primită de medicul de gardă, care i-a acordat primele îngrijiri în mod superficial, acesta fiind la finalul gărzii. Ulterior, victima a decedat. Expertiza medicală efectuată în cauză a stabilit că moartea copilului a fost cauzată de neacordarea unor îngrijiri corespunzătoare de către medicul de urgență, iar la producerea morții a concurat și traumatismul cranian survenit în timpul celui de-al doilea eveniment rutier. Cine va răspunde în această speță pentru moartea victimei?

– Voi da în continuare un răspuns, spuse Simion. Răspunsul meu în varianta scurtă este că atât conducătorul camionului, cât și medicul vor fi sancționați pentru moartea victimei, deoarece între cele două comportamente imprudente și deces există raport de cauzalitate. În ceea ce-l privește pe conducătorul autoturismului, el nu va răspunde nici măcar pentru vătămare, întrucât circula regulamentar, iar dubla fractură de la piciorul drept a fost cauzată de conduita neatentă a victimei, care a apărut intempestiv pe carosabil. Faptul că cel care se afla la volanul autoturismului se găsea sub influența alcoolului, în sine, nu are valoare cauzală, cât timp nu a avut niciun rol în producerea evenimentului rutier. Astfel, dacă, imaginar, îl înlocuim pe acesta cu alt conducător auto, ajungem la aceeași concluzie, și anume că minorul, prin comportamentul său neglijent, a generat evenimentul căruia apoi i-a căzut victimă. Totuși, conducătorul autoturismului va fi sancționat pentru fapta de a conduce sub influența alcoolului un autovehicul pe drumurile publice.

Simion era în mare formă în ziua examenului, fiind la un moment dat oprit de către membrii comisiei de examen, aceștia arătându-se edificați în privința cunoștințelor sale. Învățămintele pe care le-a tras după primul an și modalitatea în care și-a organizat studiul s-au dovedit a fi benefice și l-au ajutat pe Simion să obțină rezultate maxime la toate examenele. Acum el se bucura de un confort psihic special, felicitându-se pentru modul nou de abordare a materiilor de examen.

Totuși, pe Simion îl măcina ușor gândul că examenele sunt, în fapt, perioade în care studenții sunt deturnați de la studiul lor firesc. Își făcea calcule cât timp pierde în sesiunile de examene, în vreme ce ar exista posibilitatea ca studenții să fie evaluați pe parcursul participării la activitățile programate în timpul anului universitar.

Lui Simion i-a scăpat faptul că, probabil, examenele finale sunt concepute nu pentru cazuri speciale, precum este cel al său, ci pentru majoritatea studenților, pe care sistemul universitar încearcă să-i determine să ajungă la un nivel cât mai bun de instruire.

Într-adevăr, deși ar fi de dorit, nu toți studenții sunt autodidacți.

Teoria fără practică este ca roata fără axă

Bineînțeles că nu toți studenții s-au descurcat în maniera magistrală a lui Simion. După examene, unii au fost fericiți, alții supărați, iar pentru alții pur și simplu nu au contat în mod deosebit rezultatele din sesiune.

După momentele încordate, trăite în perioada examenelor, a venit vacanța. Pe durata acesteia, fiecare student a avut obligația de a efectua un stagiu practic de două săptămâni la instituții judiciare, birouri de avocatură, birouri de executări sau în alte unități cu profil juridic.

Ema, George și Gabriel au decis să efectueze cele două săptămâni de practică în cadrul unei societăți de avocatură (Soft Legal), Ana cunoștea un procuror, pe care l-a rugat să o primească la unitatea unde acesta lucra, Teo a găsit o judecătorie, iar Simion a fost primit la o secție de poliție, biroul Tulburarea liniștii publice.

Vă rog să acceptați ca, în două paragrafe, să vă povestesc despre speța inedită la care au lucrat cei trei – Ema, George și Gabriel – în timpul stagiului de practică efectuat la Soft Legal. Este vorba de o speță în care fusese formulată o acuzație de malpraxis împotriva unui medic ginecolog. Ceea ce i se imputa acestuia era că nu a finalizat o naștere prin cezariană, ci a lăsat-o să decurgă natural. Mai concret, în acest caz, mama a născut natural, după un travaliu de 12 ore, dar copilul a rămas toată viața în stare vegetativă cronică, până când a decedat, la 7 ani după naștere.

Procurorul a considerat că, dacă nașterea s-ar fi produs, nu în modalitatea naturală, ci prin intervenție medicală, consecințele asupra nou-născutului ar fi fost, foarte probabil, altele și familia victimei ar fi avut un copil normal. Actele medicale, avizele medicale și expertizele medicale efectuate în cauză au conchis, fiecare în manieră specifică, de la caz la caz, că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între omisiunea medicului de a interveni chirurgical, în vederea grăbirii procesului nașterii, și starea în care s-a născut copilul. Cazul era în fața instanței, iar Ema, George și Gabriel au fost prezenți la proces. Părinții victimei erau devastați, procurorul empatiza cu aceștia, la fel și publicul din sală, inclusiv presa. În această atmosferă tensionată au avut loc dezbaterile în cauză, la care asistența era conectată molecular.

În concluziile sale, procurorul a susținut că se impune condamnarea medicului, întrucât aproape sigur dacă acesta ar fi efectuat cezariana, copilul ar fi trăit și ar fi fost, foarte probabil, sănătos tun. Apoi a fost rândul avocatului părinților victimei să susțină poziția acestora în proces. Punctul culminant a fost atins atunci când avocatul a spus că în limbajul juridic nu există un cuvânt pentru a defini situația părinților care-și pierd copilul, cum este, de pildă, în situația inversă, pentru care există cuvântul orfan.

Ultimul care a pus concluzii a fost avocatul medicului. Acesta și-a început pledoaria arătând compasiunea sa față de familia copilului, dar a adresat judecătorului rugămintea de a fi compasiv, fără a cădea în empatie, căci numai astfel își va putea păstra imparțialitatea cerută de lege. Indiferent cât de mare ar fi durerea și oricât de grav ar fi necazul familiei victimei, răspunderea poate interveni numai dacă se poate stabili că, prin conduita sa neglijentă, medicul a cauzat moartea nenorocitului copil. Or, în speță, acest lucru nu se poate stabili, posibilele cauze fiind multiple, putând avea natură genetică, fizică sau toxică.

În final, a avut cuvântul medicului care, copleșit de emoții, a spus că a făcut tot ceea ce a putut în contextul speței și că, în cei 30 de ani de carieră, nu a mai întâlnit o asemenea situație. Dacă sunteți curioși, vă spun verdictul în proces: nu a existat malpraxis medical!

Un caz de-a dreptul crud și abominabil a întâlnit Ana, în perioada cât a efectuat practică la biroul procurorului pe care-l cunoștea. Acesta avea în investigație mai multe cazuri de omor. Exact în cele două săptămâni de practică, procurorul investiga un caz în care avuseseră loc acte de cruzime inimaginabilă. Ceea ce voi povesti depășește orice limite, așa că pasajul de mai jos este interzis minorilor, cardiacilor și tuturor oamenilor normali. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional! Este vorba despre fapta unui lider de clan mafiot, care își tortura rivalii, apoi îi băga în mașina de tocat carne și pasta obținută o consuma sub formă de hamburgeri. Aceste atrocități au fost comise de crudul asasin în scopul de a răspândi groaza în rândul membrilor grupărilor mafiote cu care clanul său se afla în competiție pentru supremație în anumite zone sau teritorii în care erau traficate droguri și persoane. Tot în acest caz, Ana a participat, în calitate de student practician, la efectuarea unei necropsii. Dar mă opresc aici cu detaliile despre această speță, întrucât nu vreau să renunțați la continuarea lecturii.

Un colț de paradis

În continuare, vă propun să vă destindeți, deoarece urmează lucruri frumoase de povestit. Cei șase prieteni din grupa H au stabilit că după efectuarea stagiilor de practică se vor întâlni să se relaxeze, să discute despre experiența fiecăruia și să strângă relațiile din interiorul grupului. S-au ținut de cuvânt, iar locul ales a fost o casă a bunicului Emei, situată într-o localitate poziționată la o distanță rezonabilă față de centrul universitar.

Casa era parcă din povești, purtând patina timpului în care a fost edificată, cam cu 100 de ani în urmă. Era o casă precum cea despre care se pomenește în piesa muzicală a trupei Supermarket – „Casa de la țară”, cu versuri atât de nimerite:

Casa de la țară.
Vacanțele de vară.
Cu drag mi-aduc aminte.
Că am rămas copil.
Și jocurile toate.
Si nopțile-nstelate.
Le port întotdeauna.
În sufletul de copil

Insist să adaug faptul că melodia sună mult mai bine decât vă închipuiți că poate suna.

Alături de casă se găsea o minunată livadă de meri și o plantație de viță-de-vie, acum un pic îmbătrânită. În gospodăria respectivă timpul avea alt ritm, fiind aproape înghețat în cursul său, acompaniat parcă de o liniște veșnică. Acolo, stresul orașului dispărea aproape instantaneu, căci doar sunetele animalelor domestice din curte mai tulburau liniștea, din când în când.

Starea creată de acel loc era de un confort aparte și ambientul stârnea o dorință irezistibilă de a nu-l mai părăsi prea curând.

O vietate care dădea culoare curții era Odi, un Golden Retriever plin de viață și poftă de joacă. Era câinele-spectacol, căci alerga, sărea, se tăvălea, inventa pe loc întrebuințări hazlii pentru orice obiect primit sau găsit și, mai presus de toate, iubea din tot sufletul lui canin pe oricine, om sau animal.

Dacă în curte erau mai mulți, făcea un tur pe la fiecare dintre cei prezenți, fără să omită pe cineva, ca dintr-o neînțeleasă curtoazie. El nu știa ce-i onflictul sau dezacordul, nici conceptul de ostilitate, cu excepția situației în care din afara curții mai auzea vreun lătrat amenințător, la concurență cu hămăielile sale baritonale. Era mai degrabă un exercițiu, să nu-și piardă „vocea” hărăzită de Mama Natură. În rest, Odi avea două stări. Una era cea de bucurie, omniprezentă, el fiind mai mereu binedispus; a doua era o stare de tristețe, pe care o trăia rar și, de regulă, doar atunci când absolut nimeni nu-l băga în seamă. Odi se bucura nu doar când interacționa cu oamenii, ci și când în jurul său își făceau apariția vreun iepure, o găină sau vreo pisică simandicoasă. Relația lui cu pisicile era una specială, căci în loc să le pună pe fugă, atunci când intrau pe teritoriul său, încerca să se joace cu ele, considerându-le mici și neajutorate. Ba, uneori, se întâmpla chiar să fie agresat de micile feline, însă nu riposta, ci le ignora, dând dovadă de indulgență și o inteligență canină demnă de respect. Iubirea cea mai intensă și manifestă o nutrea în special pentru copii, pe care-i îndrăgea necondiționat și îi petrecea cu un soi de grijă îndatoritoare.

O relație specială, de adevărată prietenie, a avut-o Odi cu Tony, pisoiul tigrat din gospodărie. Pe Tony l-a crescut de când era un pui de opt săptămâni. Îl lăsa să urce pe el, să-i intre în gură și chiar să-l zgârie pe limbă, amuzându-se de năstrușnicia lui. Tony era un motan care a tolerat mereu pe toți locatarii curții, deși s-a crezut stăpânul întregului spațiu împrejmuit de gardul din jurul casei. Impresionantă a fost scena în care, după o absență de trei zile, Tony a reapărut în curte ușor rănit. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să-i semnaleze lui Odi că s-a întors. Au alergat unul spre celălalt, ca într-un film clasic, când părintele își întâmpină fiul revenit de pe front. S-au atins cu labele și boturile, creând impresia că se îmbrățișează ca doi membri ai aceleiași familii. Secvența respectivă a dovedit că cei care neagă existența sentimentelor în cazul animalelor se înșală amarnic.

Odi știa să se bage mereu în seamă în fel și chip, în funcție de inspirația sa de moment. Nici când stătea așezat nu se oprea din interacțiunea cu ceilalți, căci dădea din coadă, își mișca stânga-dreapta capul pentru a nu rata nimic din ceea ce se întâmpla și își schimba poziția corpului, astfel încât să-și mențină o imagine cât mai clară asupra evenimentelor din jurul său. Era în extaz în momentele în care cineva îi peria și coafa blana buclată.  Orice s-ar fi întâmplat, el trebuia să fie centrul atenției celor din curte. Când rămânea fără spectatori sau când aceștia aveau alte activități, se așeza în fața picioarelor oricui, alerga după o găină, sărea în brațele cuiva, își băga capul în recipientul cu apă ori lua o minge de tenis în gură. Când simțea că lumea din jurul său devine plictisitoare, găsea pe loc o soluție de a ieși din starea de apatie. Nu te puteai supăra pe Odi; îl iubeai din prima clipă. Parcă-l citise pe Horațiu, căci trăia clipa, spunându-și carpe diem.

Lângă casa cu pricina, în zona unei alei, erau plantate două rânduri de trandafiri de diferite culori. Cei mai mulți erau roșii, albi, pestriți sau roz, dar câteva tufe aveau florile unui portocaliu-corai. Fiecare soi avea mirosul său specific, de poveste, așa cum îl au trandafirii copilăriei noastre, dar parfumul suprem aparținea acestora din urmă. Trandafirii corai aveau o mireasmă perfectă, un adevărat răsfăț pentru simțul olfactiv, dezvăluind parcă o combinație între parfumul de frezie matură galbenă și mirosul intens al trandafirului roșu, tânăr, abia deschis.

Pe durata șederii în casa de la țară, în fiecare seară erau organizate mese îmbelșugate, generos asezonate cu mâncăruri tradiționale, miraculoase licori din zonă și deserturi simple, îndelung aplaudate. După „dezlegarea limbilor”, cei prezenți uitau să mai fie formali, petrecând câmpenește, fără etichetă și fason. Încălziți de atmosferă, în clinchet de pahare, în iureș de râsete și voie bună, târziu în noapte se sudau prieteniile vechi și se deschideau alte cărări nepătrunse ale relațiilor din gașcă. Diminețile erau complicate, cu toții urau mahmureala și nesomnul, dar după prânz lucrurile păreau a se îndrepta, iar pe seară petrecăreții aveau din nou chef să reintre în alte „meciuri”…

Cert este că fiecare dintre protagoniști, în felul său specific, a trăit sejurul de la țară fără așteptări prea înalte, dar cu plăcere profundă. Unii au visat, iar alții s-a bucurat fără să viseze de ceea ce au văzut și simțit în locul respectiv. A fost ceva special pentru toți, greu de reprodus în cuvinte, de neuitat pentru fiecare! Iar povestitorul a compus următoarele rime:

VARĂ, NU PLECA!

Dragă vară, te rog mult, nu pleca.
Că abia m-am obișnuit cu tine.
La schimb iarna o poți adjudeca.
Dacă mai rămâi un pic cu mine.

Mi-ai fost precum o dragă soră.
Iar eu ți-am fost precum un frate.
Tu mi-ai permis să stau la proră.
Și să privesc spre bolțile-nstelate.

Așa că, nu pleca, te rog mai stai.
Că faci imensă bucurie celor mici.
Iar cu cei mari răbdare de mai ai.
Îți vor fi pe veci datori, dar și amici.

Ziua Anei

La fel cum se spune despre necazuri că se înlănțuie, tot la fel se întâmplă, uneori, și cu bucuriile sau lucrurile plăcute. Nu vin câte unul, ci în valuri.

Suntem în luna septembrie, înainte de începerea anului al III-lea. Dacă e septembrie, atunci e ziua Anei, căci s-a născut în 11 septembrie 2000. Iar Ana a decis să organizeze o petrecere la Hard Rock Cafe exact de ziua ei. Așa că i-a invitat pe colegii de grupă și alți câțiva prieteni din liceu. Fiind ultima petrecere de dinaintea începerii noului an universitar, nu a lipsit nimeni! A fost o petrecere de pomină, cu băuturi fine, șampanie, bucate alese și momente muzicale.

Marea surpriză a petrecerii a reprezentat-o apariția pe scenă a solistei Celine Coca, invitata secretă a colegilor din grupa H. Deși nu era nevoie, Celine a demonstrat încă odată că are o voce specială, cu un registru larg, dar și că muzica este cel mai frumos zgomot din Univers. A interpretat piese celebre din repertoriul internațional, reproduse magistral, dăruite parcă mai bine decât înșiși artiștii titulari. Majoritatea au căzut de acord că Celine Coca are o voce care aduce aminte de vocea bine-cunoscutei Celine Dion.

Șampania a curs în valuri, mai ales după miezul nopții, când Celine i-a cântat Anei, alături de invitați, melodia Happy Birthday. Ana a plâns de fericire, acompaniată de încă doi-trei invitați, emoționați și ei. După acest moment, Ana a ținut un toast:

– Sunt fericită că v-am cunoscut și că îmi sunteți prieteni. Sunt o norocoasă, pentru că puțini se pot mândri cu asemenea oameni cum sunteți voi. Sunteți solidari, generoși și buni la suflet. Vă invit să gustați din tort și să vă închipuiți că fiecare felie a acestuia reprezintă pe unul dintre noi, iar toate feliile la un loc alcătuim echipa Ana și prietenii săi. Distracție plăcută!

– Mulțumim, Ana!, a strigat Teo. Vreau să spun și eu ceva. Am fost împuternicită de colegii grupei H să rostesc câteva cuvinte din partea grupei noastre iubite. Îți dorim să fii mereu la fel, să-ți păstrezi principiile, să fii în continuare implicată în proiecte de voluntariat și să zâmbești mereu, fiindcă zâmbetul aduce lumină pe chipul tău și apoi o răspândește asupra celor din jur. Să fii fericită, norocoasă, sănătoasă și antifragilă!

– Să fii iubită! – a completat suveran Igor, alăturat echipei de petrecăreți.

Petrecerea a continuat, cu dedicații, karaoke și dans, până în zori. La plecare, s-a văzut că Bachus era fericit. Și-a atins scopul și de data asta, căci niciunul dintre participanții la petrecere nu a scăpat de farmecele lui.

Prof. univ. dr. av. Mihai Adrian Hotca

Citeşte mai mult despre , , , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership