« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Până când moartea ne va despărți: obligația postumă de asistență materială dintre membrii familiei
30.12.2020 | Juanita GOICOVICI

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Juanita Goicovici

Juanita Goicovici

Considerațiile care urmează explorează obligația postumă de asistență materială a succesibililor a căror situație financiară este precară, marcând conturarea conceptului de „rezervă pretoriană de asistență materială” în dreptul succesoral contemporan. În anumite sisteme juridice, precum cel francez[1] și cel român, normele juridice imperative care reglementează rezerva succesorală a descendenților, soțului supraviețuitor și, în dreptul român, a ascendenților privilegiați (în absența descendenților) își extrag rădăcinile conceptuale din obligația de asistență materială dintre membrii familiei, blocând efectele eventualei voințe a lui de cujus de exheredare completă a acestora.

Obligația postumă de asistență materială între ascendenți și descendenți a fost abordată în ultimul deceniu îndeosebi dintr-o dublă perspectivă juridică și economică; cu toate acestea, invocarea echității, precum și vehicularea unor concepte cum este cel de ordine publică de protecție în jurisprudența recentă, cum se întâmplă în dreptul francez, de pildă, readuc în prim plan utilitatea juridică a obligației de asistență financiară față de descendenții lui de cujus. Prin urmare, discutarea acestor aspecte se impune a fi ghidată de o viziune interdisciplinară, la intersecția dintre varianta tradițională de reglementare a rezervei succesorale și abordarea contemporană pretoriană fondată pe obligația de asistență materială a lui de cujus față de succesibilii având o stare materială precară, ca alternativă la arhitectura clasică a limitării voinței de a dispune cu titlu gratuit prin mecanismul rezervei succesorale.

Dreptul pozitiv român nu a fost confruntat, până în prezent, cu o reconfigurare a rezervei succesorale pe premise ancorate în conceptul obligației postume de asistență materială între membrii familiei. În alte sisteme de drept civil, abordarea temei în literatura de specialitate a debutat cu o analiză a deciziilor Curții franceze de Casație din 27 septembrie 2017[2], în încercarea de a argumenta că, în dreptul succesoral contemporan, rezerva succesorală tradițională ar putea fi concurată de rezerva pretoriană, fondată pe obligația de asistență materială a lui de cujus față de succesibilii care se confruntă cu dificultăți economice, fără ca ultima să reprezinte o rezervă succesorală propriu-zisă, fiind vorba numai despre un drept de creanță al succesibilului contra succesiunii deschise. De asemenea, în sisteme de drept privat precum cel francez, s-a argumentat[3] în sensul în care acțiunea poate fi introdusă de către orice succesibil din categoria moștenitorilor legali cu vocație utilă la moștenire, independent de existența sau inexistența dreptului reclamantului la rezerva succesorala legală, urmând ca instanța de judecată să aprecieze în ce măsură nevoia de asistență materială ar justifica acordarea unui sprijin financiar ca sarcină a succesiunii. O altă idee centrală a comentariilor pe marginea deciziilor jurisprudențiale din dreptul francez a fost aceea că rămâne la aprecierea judecătorilor cauzei să stabilească titularii, caracterul individual și cuantumul acestui ajutor material acordat din activul succesoral net sub forma recunoașterii unui drept de creanță, fără a fi obligați să respecte cota de ½ din drepturile succesorale legale, aplicabilă în cazul rezervei succesorale propriu-zise.

1. Arhitectura instituției rezervei succesorale, încă prezentă în câteva dintre codurile civile europene, s-a confruntat în literatura de specialitate și în jurisprudența ultimilor ani, cu serioase probleme de legitimare[4]. Discuțiile s-au focusat pe abordarea chestiunii de a ști dacă renunțarea totală a legiuitorului național la rezerva succesorală ar genera efectele unei anarhii juridice anti-tradiționale, iar conservarea intactă a actualei reglementări ar fi de natură a situa dreptul succesoral român într-o zonă rigidă și mult prea tradiționalistă, dacă nu chiar hiper-conservatoare.

În jurisprudența recentă de drept succesoral francez[5], în două spețe care implicau și problema rezolvării conflictului de legi și a consacrării conceptului de rezervă succesorală fondată pe obligația de asistență materială între membrii familiei, instanța franceză a recursului a decis că, ținând seama de circumstanțele speței analizate, dacă rezervatarii excluși  / exheredați de către de cujus s-ar găsi într-o situație materială precară, care ar genera probleme de respectare a obligației implicite a testatorului de asistență materială postumă a descendenților săi, instanța le-ar putea acorda un drept de creanță contra moștenirii, în aplicarea conceptului-surogat de „rezervă succesorală de asistență materială a succesibililor.”

În 27 septembrie 2017, Curtea de Casație franceză a pronunțat două hotărâri, nr. 16-13151/2017 și nr. 16- 17198/2017, prin care a tranșat chestiunea rezervei succesorale în contextul exheredării totale implicite de către de cujus resortisant francez, a descendenților săi aflați într-o situație financiară precară. În ambele spețe, doi cetățeni francezi,  având profesia de compozitori și fiind stabiliți în California, căsătoriții din anul 1984, respectiv 1990 în cea de a doua speță, care au constituit în conformitate cu legea californiană un trust de familie, transmițând bunurile lor trust-ului creat și desemnându-și soțiile în calitate de beneficiari, context în care descendenții din căsătoriile lor anterioare, cetățeni francezi, au fost excluși de la dobândirea cotei de rezervă succesorală, reglementată imperativ în dreptul civil francez, însă neobligatorie în dreptul statului California.

Menționăm că, în prima speță (16-13151/2017), defuncții au lăsat un testament prin care au transmis toate bunurile lor trust-ului familiei. Respectivul trust a fost înființat două zile mai târziu, cei doi soți organizându-și gestiunea comună a patrimoniului lor, stipulând că soțul supraviețuitor va deveni, la decesul celuilalt soț, unicul beneficiar al bunurilor cuplului, iar la decesul celui din urmă soț, bunurile respective vor reveni celor două fiice ale soților. La decesul soțului, soția supraviețuitoare a pretins că este unica moștenitoare a defunctului soț, patrimoniu care includea bunuri imobile situate în California, precum și bunuri mobile situate în California, respectiv în Franța. În acest context, cei patru descendenți din căsătoria anterioară a defunctului au introdus în fața instanței franceze o acțiune în reducțiunea liberalităților excesive, solicitând acordarea rezervei succesorale reglementate prin norme imperative în dreptul succesoral francez. Reclamanții au susținut totodată că instituția rezervei succesorale ar ține de ordinea publică de drept internațional privat, iar legea franceză intră în conflict cu textul legii californiene, care, necunoscând instituția rezervei succesorale, permite exheredarea completă a descendenților.

În speță, descendenții au invocat faptul că normele imperative din dreptul succesoral francez care reglementează rezerva succesorală i-ar interzice lui de cujus să-și înlăture total de la moștenire descendenții sau o parte dintre aceștia, invocând totodată legea din California, care, nerecunoscând rezerva succesorală, se limitează să prevadă doar un drept de creanță de natură alimentară în beneficiul descendenților majori aflați în întreținerea defunctului, considerând de asemenea că aceasta nu contravine concepției franceze asupra ordinii publice internaționale „deoarece nu s-a demonstrat că absența rezervei succesorale îi lasă pe primii patru descendenți ai defunctului într-o stare de precaritate economică ori de nevoie de asistență materială”[6], reducând rezerva succesorală la o funcție alimentară, astfel încât încalcă principiul egalității între moștenitorii de același grad din prima clasă, inclusiv dispozițiile art. 912 și ale art. 913 din Codul civil francez[7].

2. „Declinul” rezervei succesorale, din perspectiva evoluției recente a acesteia în dreptul comparat

Este rezerva succesorală cheia de boltă a arhitecturii dreptului succesoral intern, de la care se ramifică instituții precum reducțiunea liberalităților excesive, principiile imputării liberalităților neraportabile  asupra cotității disponibile și al imputării cu prioritate asupra rezervei succesorale a donatarului, a liberalităților inter vivos supuse raportului  la momentul partajului succesoral  etc.? Desigur, reglementarea rezervei succesorale prin norme de drept imperative[8] reverberează și asupra materiei libertății de a testa și a libertății lui de cujus de a dispune prin liberalități, în general. Din unghiul abordării tradiționale, rezerva succesorală este privită ca un mecanism egalitarist între tulpinile provenind din de cujus, fără a omite concursul cu soțul supraviețuitor, de asemenea inclus în categoria rezervatarilor, a căror exheredare completă prin voința lui de cujus nu este posibilă, însă care vor decade din dreptul de a moșteni în prezența unei cauze de nedemnitate succesorală. Legiuitorul român a menținut și ascendenții privilegiați în categoria rezervatarilor[9], atribuindu-le cu titlu de rezervă succesorală ½ din cota lor legală de moștenire, în absența succesorilor din prima clasă.

Or, din această perspectivă egalitaristă, deciziile Casației franceze vin să bulverseze răspunsurile, ridicând problema de a ști dacă se pot constitui sau nu într-un reper pentru abordarea națională a instituției rezervei succesorale. În egală măsură, deciziile instanței supreme franceze pun în ecuație ideea de echitate, ca și conceptul de obligație postumă de asistență financiară / materială a succesibililor, pentru a conchide că pot beneficia de o rezervă atribuită ad-hoc de către judecător, într-o cotă care rămâne la aprecierea acestuia, și succesorii care tradițional nu fac parte din categoria rezervatarilor , precum colateralii privilegiați (frate, soră, nepot de frate sau de soră până în gradul IV de rudenie cu defunctul, dincolo de care încetează în dreptul nostru vocația succesorală a colateralilor privilegiați). Astfel, dacă un colateral privilegiat s-ar afla într-o situație materială precară, acesta ar putea beneficia de rezerva pretoriană bazată pe obligația postumă de asistență materială a rudelor apropriate, după cum rezultă din motivația instanței franceze. Totodată, abordarea Casației franceze rupe egalitatea între rezervatarii din clasa I, admițând că un descendent din clasa I (indiferent de gradul de rudenie în linie dreaptă) ar putea solicita cu succes o cotă-parte sau o creanță contra moștenirii, fondate pe situația sa materială precară. În cel de-al treilea rând, schimbarea de optică manifestată în jurisprudența franceză recentă este de natură să fragilizeze – în mod îndreptățit sau nu – principiul unității transmisiunii succesorale, ca pilon central al devoluțiunii succesorale în sisteme de drept precum cel francez sau român. Astfel, anumite bunuri succesorale ar putea face obiectul unei transmisiuni atipice, către un succesibil confruntat cu dificultăți financiare, prin excepție de la regula transmisiunii unitare a moștenirii.

3. Deosebiri între rezerva succesorală imperativă și rezerva pretoriană, fondate pe considerentul obligației postume de asistență materială

Decalajul instalat între rezerva succesorală clasică[10], reglementată în principiu prin norme juridice imperative[11] și, pe de altă parte, rezerva pretoriană, stabilită de către instanța de judecată în funcție de circumstanțele cauzei, fiind fondată pe considerentul obligației postume de asistență materială a lui de cujus față de erezii săi, poate fi remarcat la nivelul următoarelor aspecte:

(a) sfera personală de aplicare a normelor privind rezerva succesorală este radical diferită de cea a rezervei pretoriene; în timp ce reprezintă apanajul legiuitorului național nominalizarea descendenților, a soțului supraviețuitor sau a ascendenților privilegiați în categoria celor protejați prin normele cu caracter imperativ referitoare la porțiunea rezervată a moștenirii, sustrasă de sub puterea de decizie a lui de cujus, nominalizarea rezervatarului pretorian reprezintă o opțiune a instanței de judecată, fondată pe tratamentul echitabil despre care se consideră că ar trebui să beneficieze rudele defunctului (exheredate sau care nu se regăsesc în postura de succesori cu vocație activă) din rațiuni ce țin de obligația postumă de asistență materială față de membrii familiei; din acest motiv, s-a considerat că și un colateral privilegiat, ori un ascendent ordinar sau un descendent de un grad mai îndepărtat de rudenie ar putea beneficia de decizia instanței în sensul de a deveni titularul unui drept de creanță contra moștenirii, fără a putea surclasa prioritatea la plată  a creditorilor succesiunii, conform uneia din valențele multiple  ale principiului nemo liberalis, nisi liberatus;

(b) rezerva succesorală implică indubitabil o limitare legală imperativă a dreptului de dispoziție juridică a defunctului relativ la constituirea de liberalități[12], indiferent că este vorba de liberalități mortis causa ori donații, în timp ce rezerva pretoriană reprezintă un drept de creanță[13]  care se analizează, de pe poziția moștenitorilor universali și cu titlu universal, într-o sarcină a succesiunii care trebuie achitată conform dispozițiilor instanței de judecată, către succesorul reclamant aflat într-o situație materială precară; spre deosebire de rezerva succesorală imperativă, rezerva pretoriană  nu este însoțită decât de o acțiune în executarea silită a plății, după achitarea pasivului succesoral, iar nu de o acțiune în reducțiunea liberalităților excesive; astfel, legatele și donațiile făcute de către de cujus rămân nealterate valoric prin admiterea acțiunii succesibilului aflat în dificultate materială; considerăm că acesta nu poate ataca în reducțiune liberalitățile excesive motivat prin starea sa de dependență financiară, iar decizia instanței nu îl va propulsa în categoria rezervatarilor succesorali, ci doar îl va transforma în creditor al unei sume care va greva valoric succesiunea;

(c) din perspectiva reconstituirii masei de calcul, rezerva imperativă se calculează nu asupra moștenirii pe care defunctul o lasă efectiv (masa succesorală), ci asupra moștenirii pe care ar fi lăsat-o dacă nu ar fi dispus prin donații, ceea ce presupune reconstituirea fictivă a masei de calcul prin reunirea la activul succesoral net, a valorii donațiilor raportabile și a celor preciputare; dimpotrivă, în planul rezervei pretoriene fondate pe nevoia de asistență materială a succesibilului reclamant, este irelevantă în principiu valoarea masei de calcul, iar instanța va admite existența unui drept de creanță  al reclamantului contra succesiunii numai în măsura în care valoarea activului net rămas după plata pasivului succesoral  o permite;

(d) în spețele menționate din jurisprudența franceză, nu s-a ridicat problematica unui eventual concurs între legatarii particulari  ai succesiunii și titularul dreptului de creanță sub forma rezervei pretoriene, însă considerăm că un eventual concurs de acest gen s-ar rezolva, după caz, fie în favoarea titularului dreptului real dispus prin testament (legatarul particular), fie dacă legatul particular are ca obiect drepturi de creanță, ca și dreptul reclamantului din acțiunea în stabilirea rezervei pretoriene, iar numerarul succesiunii este insuficient (respectiv valorificarea unora dintre bunurile succesorale este exclusă, prin ipoteză), vor fi achitate proporțional ambele creanțe, fiind supuse reducțiunii cu același procent (precum în cazul pluralității de legate a căror valoare depășește cotitatea disponibilă, fără ca prin aceasta rezerva pretoriană să acceadă la rangul de rezervă succesorală propriu-zisă, în accepțiunea de pars hereditatem);

(e) readus în matca reglementării imperative tradiționale, dreptul la rezerva succesorală poate fi invocat numai de către moștenitorii rezervatari care au o vocație succesorală utilă sau concretă, nu doar abstractă  (de pildă, nu fac parte dintr-o clasă subsidiară ori nu prezintă un grad de rudenie mai îndepărtat între succesorii din aceeași clasă, în absența premiselor reprezentării succesorale), nu au renunțat la moștenire, au capacitate succesorală și nu sunt din categoria nedemnilor; dimpotrivă, în planul rezervei pretoriene fondate pe obligația postumă de asistență materială, acțiunea poate fi introdusă de către orice succesibil din categoria moștenitorilor legali cu vocație utilă la moștenire, chiar daca aceștia ar face parte din categoria ascendenților privilegiați, a ascendenților ordinari sau a colateralilor privilegiați, independent de existența sau inexistența dreptului reclamantului la rezerva succesorala legală, urmând ca instanța de judecată să aprecieze în ce măsură nevoia de asistență materială ar justifica acordarea unui sprijin financiar ca sarcină a succesiunii;

(f) conform art. 1088 C. civ., rezerva succesorală reprezintă jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau a exheredării, ar fi revenit fiecărui moștenitor legal rezervatar; or, în privința „rezervei succesorale pretoriene” se cuvine menționat că rămâne la latitudinea instanței să fixeze valoarea acesteia în fiecare caz, pornind de la circumstanțele speței și ținând cont de nevoia de asistență materială a succesibilului reclamant; astfel, instanța poate decide să acorde o parte din activul succesoral situată sub ½ din cota pe care succesibilul reclamant ar fi moștenit-o prin aplicarea dispozițiilor legii; în cazul moștenitorilor legali nerezervatari, instanța va putea stabili cuantumul părții succesorale care ar reveni reclamantului fie sub forma unor bunuri atribuite în natură, fie sub forma unei cote succesorale;

(g) rezerva pretoriană reprezintă opusul rezervei succesorale legale, cu care poate întreține relații antagonice; astfel, spre deosebire de rezerva legală a cărei reglementare reprezintă apanajul legiuitorului național, rezerva pretoriană (care împrumută denumirea instituției legale a rezervei fără a-i împrumuta și natura juridică) rămâne la aprecierea judecătorilor cauzei în ceea ce privește titularii, caracterul individual și cuantumul acesteia;

(h) dacă rezerva succesorală legală poate avea caracter colectiv sau individual, în funcție de opțiunea de reglementare a legiuitorului național, rezerva pretoriană are întotdeauna un caracter individual și intuitu personae; astfel, dacă defunctul i-a exheredat, de pildă, pe cei trei fii într-un stat a cărui legislație permite exheredarea totală, iar unul dintre descendenți, aflat fiind într-o stare de dificultate materială (incapacitate de muncă, costuri de formare profesională, tratamente medicale costisitoare etc.), solicită instanței atribuirea unui sprijin financiar pe spezele succesiunii, rezerva succesorală acordată de instanță nu va profita celorlalți doi descendenți exheredați, ci doar reclamantului;

(i) acordând rezerva pretoriană, instanța de judecată poate opta fie pentru atribuirea unei rente viagere reclamantului (îndeosebi atunci când masa succesorală conține bunuri producătoare de fructe civile), fie pentru atribuirea în natură a unor bunuri din activul succesoral net, fie pentru atribuirea unei cote-părți din succesiune, în opoziție cu rezerva succesorală legală a cărei natură de pars bonorum sau de pars hereditatem depinde de opțiunea legiuitorului.

4. Juxtapunerea teoriilor în materia caracterului imperativ al normelor privind rezerva succesorală deontică

Longevitatea unei instituții precum cea a rezervei succesorale deontice (revenind, în dreptul român, soțului supraviețuitor și descendenților cu vocație utilă, iar în absența acestora, ascendenților privilegiai, iar în dreptul francez soțului supraviețuitor și descendenților) își extrage seva din cuprinsul teoriilor formulate cu privire la fundamentele acesteia. De asemenea, natura imperativă, în defavoarea normelor legale supletive, a textelor legale care o reglementează se poate constitui într-un factor determinant al stabilității sale, ca instituție primordială a dreptului succesoral. Este rezerva succesorală o noțiune întru totul ferită de influențele menționate în materia obligației de asistență materială venind dinspre practica judiciară, în sisteme de drept succesoral precum cel francez , de pildă? Libertatea testamentară, ca prelungire a atributelor conferite de dreptul de proprietate  este, de asemenea, încorsetată mai mult sau mai puțin în prezența acestor mecanisme[14]. Elocvente în acest sens sunt cazurile în care testatorul și-a exheredat  unul sau mai mulți rezervatari, întocmind testamentul  într-un sistem de drept  care nu cunoaște norme imperative de reglementare a rezervei , permițând exheredarea integrală . Desprinsă din chingile unei reglementări imperative, voința testamentară poate reverbera negativ  asupra posibilității unor succesibili de a identifica mijloacele de subzistență, argument față de care judecătorii francezi s-au arătat sensibili . Numai că, nesuprapunându-se cu drepturile legale  asupra rezervei, dreptul de creanță respectiv va fi analizat ca sarcină a succesiunii.

Desigur că, de lege ferenda, s-ar putea propune analizarea rezervei succesorale a descendenților într-un drept de creanță civilă, care ar fi privită astfel ca pars bonorum, iar nu ca pars hereditatis. Reverberația directă a acestei viziuni s-ar regăsi în evanescența obligației de a întregi rezerva succesorală în natură și în soluția completării acesteia printr-un echivalent pecuniar, având în vedere că instituția rezervei succesorale a fost păstrată de legiuitorul român între bornele unei pars hereditatis recuperabilă preponderent în natură, negrevate de sarcini.

Caracterul static, rigid al normelor care reglementează rezerva succesorală decurge inclusiv din faptul că titularii acesteia, ca și cotele ce li se cuvin (1/2 din cota de moștenire legală ordinară, în dreptul contemporan intern) sunt prevăzute în termeni imuabili, sustrași de sub aprecierea instanțelor de judecată[15]. Or, din această perspectivă, noțiunea rezervei pretoriene, în pofida denumirii improprii, prezintă pentru dreptul civil provocarea de a evolua, de a se adapta și de a se plia pe necesitățile concrete impuse de situația materială a reclamantului. Este dificil de estimat în ce măsură o asemenea abordare ar fi sau nu pertinentă în dreptul succesoral român. Dacă trend-ul jurisprudențial setat în dreptul francez ar fi preluat (evident, contestabil, deocamdată, la nivelul legitimării conceptuale), instanțele de judecată vor putea aplica un dublu standard al caracterului rezonabil : (i) mai întâi, dacă este sau nu rezonabil ca dreptul de creanță al reclamantului contra moștenirii să fie recunoscut; (ii) apoi, dacă este sau nu rezonabil cuantumul solicitat de reclamant, raportat la starea patrimonială a acestuia, respectiv la activul net succesoral. Însă flexibilitatea inerentă respectivei soluții pretoriene prezintă și un punct nevralgic: incertitudinea care poate acompania soluția instanței, sub aspectul admiterii / respingerii cererii, respectiv sub aspectul cuantumului ajutorului material acordat, ca sarcină a succesiunii[16].

5. Specificitatea rezervei pretoriene fondate pe obligația postumă de asistență materială

Specificitatea dreptului de creanță recunoscut succesibililor de instanțele de judecată în sisteme de drept precum cel francez poate fi surprinsă în opoziție cu caracteristicile rezervei succesorale veritabile. Reglementarea rezervei succesorale prin norme de drept imperative[17] reverberează și asupra materiei libertății de a testa  și a libertății lui de cujus de a dispune prin liberalități, îndeosebi dacă rezerva succesorală este privită ca un mecanism egalitarist  între tulpinile provenind din de cujus, fără a putea evita concursul cu soțul supraviețuitor, inclus în prezent în cercul rezervatarilor, a căror exheredare completă prin voința lui de cujus nu este posibilă (însă care pot decade din drepturile succesorale în prezența unei cauze specifice de nedemnitate). De altfel, legiuitorul național a menținut și ascendenții privilegiați în categoria rezervatarilor, atribuind părinților lui de cujus cu titlu de rezervă succesorală ½ din cota lor legală de moștenire, însă numai în absența succesorilor din prima clasă de moștenitori legali. Dacă între calitatea de rezervatar și calitatea de moștenitor legal există o legătură indisociabilă, această legătură nu se manifestă  în planul dreptului de creanță recunoscut pretorian, în privința căruia, dimpotrivă, se poate afirma că respectiva calitate de moștenitor nu o implică pe cea de creditor al dreptului la asistență materială ca sarcină a moștenirii, după cum nici ultima nu o implică pe cea de moștenitor legal. „Invadarea” drepturilor testatorului ar putea fi justificată prin considerente de ordin etic, având ca premisă situația financiară precară a succesibilului reclamant. Marca voluntaristă și individualismul care caracterizează în termeni tradiționali reglementarea voinței de a testa în dreptul succesoral intern ar putea înregistra, astfel, un recul în fața considerentelor de ordin etic, grupate în jurul obligației de asistență materială între membrii familiei, care transcende dincolo de voința testatorului de a-și exhereda total sau parțial potențialii erezi.

6. Prudens, non contra ventum. Într-un singur punct se suprapun cele două mecanisme, al rezervei succesorale propriu-zise, deontice și cel al dreptului de creanță recunoscut pe cale pretoriană în practica judiciară, succesibililor exheredați aflați într-o situație materială precară: ambele sunt recunoscute (în sisteme de drept precum cel francez) în pofida voinței contrare a lui de cujus sau, altfel spus, ambele se constituie în mecanisme corectoare ale inechităților pe care o voință discreționară a lui de cujus le-ar putea genera . Un asemenea mecanism ar interveni îndeosebi atunci când testatorul și-a exheredat descendenții, soțul supraviețuitor ori părinții într-un alt sistem de drept permisiv față de exheredarea totală, iar aceștia se află într-o stare materială precară. Dinamismul considerentelor etice  care însoțesc obligația de asistență materială între membrii familiei ar putea justifica o atare rezolvare, însă numai în măsura în care pasivul succesoral nu excedă activul moștenirii, principiul nemo liberalis, nisi liberatus având prioritate în aplicare. Soluția jurisprudențială comentată are consecințe nu numai virtuale, ci și practice, ca ipostaziere contemporană a obligației de asistență materială între ascendenți și descendenți, respectiv între soți, al cărei avatar este dreptul de creanță recunoscut de către instanță în favoarea celui exheredat. Soluția oferă un diagnostic descriptiv al inechităților financiare generate de respectiva exheredare, chiar dacă în aceste cazuri, instituția rezervei succesorale deontice nefiind de ordine publică, reclamantul nu va fi înregimentat în categoria rezervatarilor.

De altfel, admiterea „rezervei pretoriene” nu subminează cadrul tradițional, mai mult sau mai puțin rigid, al rezervei succesorale veritabile, rămânând discutabilă vocația primeia de a constitui în viitor un surogat pentru cota clasică de rezerva, în accepțiunea de pars hereditatis, după cum discutabilă este și oportunitatea schimbării de macaz către pars bonorum. Admiterea pretoriană a obligației postume de asistență materială și a avatarului acesteia, dreptul de creanță al succesibilului exheredat aflat într-o situație materială precară nu se poate erija într-o alternativă imuabilă la adresa rezervei succesorale propriu-zise, ale cărei fundamente nu sunt astfel amenințate, nici bulversate. Mecanismul „rezervei pretoriene” are capacitatea de a evolua, de a se adapta constant la circumstanțele cazului și de a se plia pe necesitățile concrete impuse de situația materială a reclamantului, depășind incongruențele rezervei succesorale clasice și permițând calibrarea efectelor voinței testamentare în materia exheredării succesibililor.


[1] Ph. Malaurie, C. Brenner, Droit des successions et des libéralités, 9ᵉ éedition, L.G.D.J, Paris, 2020, p. 427-439.
[2] E. Bendelac, „Une loi étrangère ignorant la réserve héréditaire n’est pas en soi contraire à l’ordre public international français”, postată în 15.12.2017, disponibilă aici
[3] A. Salecroix, „Réserve héréditaore et ordre public international”, postat în 09.11.2017, disponibil aici
[4] A se consulta, pentru detalii, M. D. Bob (coord.), Familie și moștenire în România, Ed. Universul Juridic, București, 2017.
[5] În dreptul civil francez, după reforma dreptului succesoral din 23 iunie 2006, ascendenții privilegiați nu mai fac parte din categoria rezervatarilor (chiar dacă mențin dreptul de a recupera, în anumite condiții, bunurile donate descendenților).
[6] A se vedea amplul studiu elaborat de D.A. Popescu, „Din nou despre rezerva succesorală. Privire din perspectiva dreptului internațional privat (I)”, Buletinul Notarilor Publici nr. 2/2019, disponibil aici
[7] Textul integral al deciziei, în limba franceză, poate fi accesat aici. Se cuvine menționat că, în speță, Curtea de Casație franceză a decis că aplicarea unei legi străine desemnate de norma de conflict în dreptul internațional privat, chiar dacă ignoră instituția tradițională a rezervei succesorale, reglementată prin norme imperative în dreptul intern, nu trebuie privită, în sine, ca afectând ordinea publică franceză de drept internațional privat. Totodată, s-a subliniat că recunoașterea vocației de aplicare a unei asemenea legi nu poate fi exclusă decât în mod excepțional dacă, ținând seama de circumstanțele speței analizate, rezervatarii excluși s-ar găsi într-o situație materială precară, care ar genera serioase probleme de respectare a obligației implicite a testatorului de asistență materială postumă a descendenților săi. Desigur, decizia Casației franceze ridică probleme spectaculoase de drept internațional privat, care ar putea fi abordate mai mult sau mai puțin incisiv, cu entuziasm mai mult sau mai puțin accentuat, însă considerăm că problematica fondului (recunoașterea unei obligații postume de asistență materială între membrii familiei) merită o abordare distinctă.
[8] A se consulta, pentru precizări critice importante la adresa curentului jurisprudențial din dreptul francez,, D. A. Popescu, „Din nou despre rezerva succesorală. Privire din perspectiva dreptului internațional privat (I)”, loc. cit. supra, care arată că deciziile Casației franceze neglijează nemeritat principiul ne-fragmentării sau al unității transmiterii succesiunii și contribuie astfel la distrugerea predictibilității modalității de devoluțiune succesorală pentru care a optat de cujus. Autorul citat subliniază că „Poate că obligația legală de întreținere, printre rudele apropiate, îndeplinește mai bine această sarcină de ajustare a legislației străine atunci când este necesar. Desigur, nu există o suprapunere perfectă nici cu instituția obligației legale de întreținere, deoarece este strict datorată în cazurile prevăzute de lege, însă este justificat într-o măsură mult mai mare să fie folosită de către judecător ca instrument corector în cazuri individuale care necesită această intervenție, fiind mult mai flexibilă decât cota obligatorie, mai ales că cea din urmă este reglementată ca pars hereditatis în sistemul nostru juridic.”
[9] După cum judicios s-a subliniat, „Acordarea unei compensații bănești în forma unei creanțe asupra moștenirii atunci când acești rezervatari nu au beneficiat de nicio „contribuție” din partea autorului succesiunii sau când „situația disperată” a acestora, rezultând din analiza temeinică a concretului speței, impune acest lucru, poate constitui un criteriu posibil de ajustare prin intermediul excepției de ordine publică de drept internațional privat.” A se vedea D. A. Popescu, „Din nou despre rezerva succesorală. Privire din perspectiva dreptului internațional privat (I)”, loc. cit. supra.
[10] D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, Ediția a 2-a revizuită, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 311-327.
[11] A se vedea îndeosebi secțiunea „Tendințele rezervei succesorale”, în lucrarea M. D. Bob (coord.), Familie și moștenire în România, cit. supra, p. 264-266.
[12] A se vedea S. Piedelièvre, Successions et libéralités, Bruylant, Bruxelles, 2019, p. 219; P. Moreau, Libéralités et successions, Anthemis, Paris, 2019, p. 119-143.
[13] În timp ce rezerva succesorală legală poate avea caracter colectiv sau individual, în funcție de opțiunea de reglementare a legiuitorului în respectivul sistem de drept succesoral, rezerva pretoriană are întotdeauna un caracter individual și intuitu personae.
[14] A. Devaux, „The European Regulations on Succession of July 2012: A path towards the end of succession conflicts of law in Europe, or not?”, The International Lawyer, vol. 47, nr. 2/2013, p. 39.
[15] O posibilă opțiune a legiuitorului ar fi includerea de lege ferenda în categoria rezervatarilor a partenerului civil, chiar dacă nu a fost căsătorit(ă) cu de cujus; evident că, din această perspectivă, argumentele pro sau contra par a constitui un șir inepuizabil.
[16] Netransformându-se într-un succesor universal sau cu titlu universal, reclamantul nu va suporta plata pasivului succesoral, însă dreptul său de creanță va putea fi valorificat numai dacă activul succesoral acoperă integral pasivul moștenirii.
[17] R. Foqué, A. L. Verbeke, „Towards an Open and Flexible Imperative Inheritance Law”, în C. Castelain, R. Foqué, A. Verbeke, Imperative Inheritance Law in a Late-Modern Society: Five Perspectives, Leuven, 2009, p. 203-221.


Lect. univ. dr. Juanita Goicovici, Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

 
Secţiuni: Articole, Content, Drept civil, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD