« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Să luăm lucrurile pe rând. Ordinea executării obligațiilor
30.12.2020 | Ionuț COFARU, Cristian CEALERA

JURIDICE - In Law We Trust
Ionuț Cofaru

Ionuț Cofaru

Cristian Cealera

Cristian Cealera

Toate la timpul lor este o expresie care-și găsește aplicabilitatea și în domeniul dreptului contractual. Intuitiv, suntem conștienți de faptul că, pentru a atinge anumite finalități dependente și de alte persoane, este necesar să intrăm în diverse raporturi cu acestea. În acest sens, se încheie un acord între părți, acord care se va desfășura prin raportare la o serie de parametri.

Unul dintre acești parametri, care face, de altfel, obiectul prezentului studiu, este ordinea executării obligațiilor contractuale. Știu ce vreau să obțin, știu ce trebuie să ofer, este important de stabilit și dacă eu trebuie să ofer înainte să primesc sau nu.

De regulă, răspunsul la această întrebare este tot unul intuitiv. Atunci când vrem să cumpărăm o mașină, știm că, de regulă, după ce semnăm contractul, întâi va trebui să plătim prețul și apoi putem pleca cu mașina acasă. Atunci când ne este foame, știm că, dacă dorim să cumpărăm o supă de linte de la o shaormerie cu autoservire, întâi o să plătim prețul și apoi o să putem prelua supa, în timp ce dacă dorim să o achiziționăm dintr-un restaurant cu specific libanez, întâi ne va fi servită supa, iar apoi o să plătim prețul.

Întrebarea este fără doar și poate una importantă, deoarece, prin raportare la răspuns, conduita părților contractante variază. Revenind la exemplul anterior, angajatul de la shaormerie o să ne poată trimite la plimbare dacă o să îi cerem supa fără să o fi plătit în prealabil, în timp ce chelnerul de la restaurant nu o să poată face aceasta. Întrebarea la care încercăm să răspundem este: de ce și în baza a ce?

În vederea atingerii acestui deziderat, întâi[1] vom analiza sediul materiei, i.e. art. 1555 C. civ. pentru a vedea dacă, ca regulă, există sau nu o ordine de executare a obligațiilor. Apoi, pentru scenariile în care o ordine există, vom încerca să conturăm valența acesteia, mai ales pentru a determina dacă s-ar putea reține sau nu că ordinea executării obligațiilor justifică neexecutarea obligației părții ținute să execute ultima, i.e. că ordinea este o cauză justificată de neexecutare[2]. De asemenea, o să ne concentrăm atenția și asupra modului în care ordinea executării obligațiilor și excepția de neexecutare[3] conlucrează, ca la final să expunem concluziile noastre.

Ordinea executării obligațiilor – de principiu, există o ordine sau nu?

Art. 1555 C. civ. prevede că:

(1) Dacă din convenţia părţilor sau din împrejurări nu rezultă contrariul, în măsura în care obligaţiile pot fi executate simultan, părţile sunt ţinute să le execute în acest fel.

(2) În măsura în care executarea obligaţiei unei părţi necesită o perioadă de timp, acea parte este ţinută să execute contractul prima, dacă din convenţia părţilor sau din împrejurări nu rezultă altfel.

Așadar, art. 1555 alin. (1) C. civ. prevede că părțile sunt ținute să execute obligațiile simultan (și nu într-o anumită ordine) dacă din convenția părților ori din împrejurări nu rezultă contrariul și în măsura în care obligațiile pot fi executate simultan. Prin urmare, cel puțin la o primă vedere, regula instituită prin această prevedere este simultaneitatea executării obligațiilor.

Aceasta nu înseamnă automat că și în majoritatea cazurilor părțile vor fi ținute să execute simultan obligațiile. Din contră, reperele oferite în text – convenția părților, împrejurările, faptul că obligațiile nu pot fi executate simultan, pot ajunge să genereze, chiar într-o serie substanțială de cazuri, concluzia că există o anumită ordine de executare a obligațiilor.

Așadar, textul analizat consacră o regulă care este posibil să nu se aplice deseori, element care nu face însă textul lipsit de importanță. Aceasta deoarece, suplimentar față de faptul că se statuează care sunt elementele pe care trebuie să le avem în vedere atunci când analizăm dacă există o ordine de executare a obligațiilor, prevederea are și rolul de a atenționa părțile cu privire la faptul că ordinea executării obligațiilor este un element de avut în vedere (i.e. că în absența unor amenajări contractuale a ordinii și în absența existenței unor împrejurări care să indice o anumită ordine, ele vor fi de principiu ținute să execute simultan).

În acest sens, s-a reținut în cadrul comentariilor Art. 6.1.4 din Principiile UNIDROIT[4], text care are o configurație foarte similară prevederii din Codul civil român, că în fapt, principalul scop al acestui articol este de a atrage atenția părților cu privire la problema ordinii de executare, și să le încurajeze ca, acolo unde este necesar, să redacteze prevederi contractuale corespunzătoare[5].

Apoi, în alin. (2) al aceluiași articol se prevede o ipoteză (atunci când executarea unei obligații necesită o perioadă de timp) în care, în absența unei concluzii contrare ce ar rezulta din contract/din împrejurări, există o ordine de executare a obligațiilor: (1) obligația pentru a cărei executare este necesară o perioadă de timp; (2) cealaltă obligație.

În cadrul comentariilor art. 6.1.4 din Principiile UNIDROIT, s-a reținut cu titlu de exemplu pentru această ipoteză, că, în cazul în care A își asumă obligația de a pregăti o opinie legală pentru a-l asista pe B într-un arbitraj, A trebuie să pregătească opinia înainte să solicite să fie plătit[6].

Pe scurt, art. 1555 C. civ. ne spune în ce ordine trebuie executate obligațiile contractuale: de regulă simultan[7], cu titlu de excepție – dar probabil faptic deseori – într-o anumită ordine. Cu privire la acest din urmă scenariu, se pune problema dacă această ordine poate sau nu justifica o neexecutare, element pe care îl vom antama în următoarele.

Ordinea executării obligațiilor – cauză justificată de neexecutare?

Pentru argumentele pe care urmează să le expunem, considerăm că ordinea de executare a obligațiilor nu este o cauză justificată de neexecutare[8].

Această analiză presupune o situație de fapt în care convenția încheiată între părți impune o ordine de executare a obligațiilor. Prin urmare, avem o serie de obligații în față, acestea stau la rând pentru a fi executate și, ca la orice coadă veritabilă (i.e. care se respectă), o obligație care se află în spatele unei alte obligații nu este supusă executării înainte să fie executată obligația de dinaintea ei. În alte cuvinte, până când obligația mea nu va veni la rând, eu nu voi fi ținut să execut, neputându-se astfel vorbi de o neexecutare din partea mea.

Din moment ce nu se poate discuta despre o neexecutare, nu am de ce să caut o eventuală justificare pentru aceasta (și să ajung astfel la concluzia că ordinea executării obligațiilor ar putea-o justifica)[9].

Apreciem că este fără echivoc faptul că ordinea executării nu ar putea fi ea însăși o cauză justificată nici pentru partea ținută să execute prima, care ar ajunge să susțină că este justificată neexecutarea sa, deoarece există o ordine care îi spune că altcineva trebuie să execute după ce o face el, finalitate care bineînțeles nu poate fi primită.

Această concluzie reiese și din teza finală a art. 1556 alin. (1) C. civ., unde se arată aceea că excepția de neexecutare nu poate fi invocată în „(…) cazul în care din lege, din voința părților sau din uzanțe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi.

Astfel, din moment ce prin mecanismul excepției de neexecutare nu se poate justifica neexecutarea în cazul în care există o ordine care situează prima obligația celui care vrea să se prevaleze de neexecutare, nu s-ar putea ajunge la această finalitate nici invocând ordinea executării obligațiilor (lucru firesc de altfel).

Așadar, ordinea executării obligațiilor nu reprezintă o cauză justificată de neexecutare[10]. Rămâne însă să stabilim care este valența pe care o are mecanismul prevăzut de art. 1555 C. civ.

În acest sens, s-ar putea considera că obligația situată pe poziția 2 este afectată de modalități, un termen[11] ori o condiție[12] reprezentând executarea obligației situate pe poziția 1 și, prin urmare, că ordinea executării obligațiilor afectează exigibilitatea ori eficacitatea creanței.

În ce privește asimilarea executării obligației de pe poziția 1 cu un termen, o astfel de concluzie nu se susține din următoarele două considerente.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1411 C. civ., pentru ca obligația să fie afectată de termen, executarea acesteia trebuie să depindă de un eveniment viitor și sigur. Executarea unei obligații însă nu poate fi considerată un eveniment viitor și sigur (putându-se ajunge inclusiv la o imposibilitate de executare a obligației).

Apoi, această concluzie este susținută și de un argument de text, respectiv art. 1556 alin. (1) C. civ., text în care se arată că „Atunci când obligațiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile (…) cealaltă parte poate (…) să refuze executare a propriei obligații, afară de cazul în care din lege, din voinţa părţilor sau din uzanţe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi.”.

Premisa textului este aceea că obligațiile sunt exigibile, însă, dacă ordinea obligațiilor este în sensul că cealaltă parte este ținută să execute mai întâi, aceasta nu va putea refuza executarea obligației. În măsura în care ordinea executării obligațiilor ar fi afectat exigibilitatea creanței, nu ne-am fi aflat niciodată în scenariul descris în text, deoarece obligațiile nu ar fi fost ambele exigibile (urmare a faptului că cealaltă parte era ținută să execute mai întâi).

Astfel, pentru a putea opera excepția de neexecutare este necesar ca ambele obligații să fie exigibile și să nu existe o ordine care să plaseze prima obligația celui care vrea să se prevaleze de excepție[13]. Prin urmare, în concepția legiuitorului, scadența obligației nu este dependentă de ordinea executării, întrucât în caz contrar niciodată nu ar exista obligații exigibile care se execută într-o anumită ordine.

În ce privește asimilarea executării obligației de pe poziția 1 cu o condiție care afectează obligația de pe poziția 2, considerăm că o astfel de concluzie nu se susține din următoarele considerente.

În primul rând, obligațiile sunt, ca regulă, neafectate de modalități[14], modalitățile având așadar un caracter excepțional. Prin urmare, luând în considerarea necesitatea de a interpreta în mod strict ipotezele de excepție, considerăm că, în caz de dubiu, se impune a se ține cont de regulă, i.e. de a considera că suntem în prezența unei obligații simple, eficace încă de la nașterea sa.

În al doilea rând, un element esențial al unei convenții – cum este o obligație principală – nu ar putea îmbrăca haina unei condiții în acel contract, evenimentul ce formează obiectul acesteia trebuind sa fie exterior conținutului raporturilor obligaționale născute în cadrul ei[15].

Așadar, existența unei ordinii nu implică nici că obligația situată pe poziția 2 este afectată de un termen, nici că este afectată de o condiție. În următoarea secțiune, o să încercăm să stabilim care este rolul instituției analizate.

Ordinea executării obligațiilor – funcțiile instituției analizate

Din punctul nostru de vedere, ordinea executării obligațiilor are natura unei instituții autonome, îndeplinind două funcții.

Prima este aceea că, până la momentul la care obligația vine la rând, debitorul acesteia nu trebuie să execute și nici nu poate fi constrâns la aceasta (tocmai ca urmare a existenței acestei ordini). În alte cuvinte, atunci când există o ordine de executare a obligațiilor, ordinea în sine implică finalitatea că debitorul obligației (2) nu este situat să execute, nefiind necesară invocarea excepției de neexecutare pentru a se atinge această finalitate.

Cea de-a doua este de a verifica îndeplinirea unei condiții necesare operării excepției de neexecutare (i.e. pentru a determina dacă există o ordine conform căreia partea care dorește să se prevaleze de excepția de neexecutare era ținută să execute prima). Excepția de neexecutare funcționează doar în ipoteza în care obligațiile se execută simultan[16], iar pentru a verifica dacă obligațiile se execută simultan este necesar să verific dacă există o anumită ordine sau nu.

Cu privire la acest din urmă aspect, precum am observat deja, teza finală a art. 1556 alin. (1) C. civ. vizează faptul că cealaltă parte nu poate să refuze executarea propriei obligații –  deci nu poate invoca excepția de neexecutare – dacă din lege, din voința părților sau din uzanțe rezultă că aceasta este ținută să execute mai întâi. Pentru a determina dacă cealaltă parte este ținută să execute mai întâi sunt utile, alături de alte prevederi care stabilesc o ordine concretă de executare a obligațiilor, și prevederile art. 1555 C. civ.

În alte cuvinte, art. 1555 C. civ. este una dintre prevederile prin raportare la care stabilesc dacă există sau nu o ordine, fiind necesar ca o astfel de ordine să nu existe pentru a putea fi operantă excepția de neexecutare.

Revenind la exemplul propus la începutul studiului, în ipoteza în care, față de împrejurări, ordinea executării obligațiilor este: (1) plata supei, (2) predarea supei, în ipoteza în care nu are loc plata supei, față de existența ordinii de executare a obligațiilor, nu se impune executarea obligației de a preda supa. Această finalitate este justificată de art. 1555 C. civ. De asemenea, întrucât nu este operantă regula simultaneității, nu este necesar să se invoce excepția de neexecutare pentru a se putea refuza predarea supei.

Rezumând, din punctul nostru de vedere, modul în care funcționează ordinea de executare a obligațiilor, respectiv excepția de neexecutare este următorul:

– Dacă există o ordine de executare a obligațiilor, obligațiile urmează a fi executate în acea ordine, neputându-se solicita executarea obligației de pe poziția 2 anterior executării obligației de pe poziția 1.

– Excepția de neexecutare funcționează atunci când este operantă regula simultaneității, i.e. atunci când nu există o ordine de executare a obligațiilor.

Concluzii

Existența unei anumite ordini de executare a obligațiilor afectează fără doar și poate modul de desfășurare al raporturilor contractuale. Prin urmare, considerăm că această instituție merită aprofundată (inclusiv de către noi în studii viitoare). În următoarele, o să expunem concluziile la care am ajuns până la acest punct.

Astfel, art. 1555 C. civ. consacră regula simultaneității executării obligațiilor, regulă care nu credem că implică automat consecința că așa stau lucrurile în majoritatea cazurilor. Din contră, credem că valența textului este aceea de a atenționa părțile în sensul că: dacă nu stipulați o ordine, dacă împrejurările nu implică o ordine, dacă obligațiile pot fi executate simultan, respectiv dacă executarea uneia dintre obligații nu necesită o perioadă de timp, obligațiile se execută simultan.

Ordinea de executare nu justifică însă o neexecutare din partea părții ținute să execute ultima. Aceasta deoarece, atâta timp cât obligația nu vine la rând, ea nu este ținută să execute și, prin urmare, nu suntem în prezența unei neexecutări (care să fie justificată sau nu).

De asemenea, considerăm că existența ordinii nu implică faptul că obligația aflată pe poziția 2 este afectată de termen sau de condiție.

Din contră, ordinea de executare a obligațiilor este o instituție autonomă care permite părții ținute să execute ultima să nu execute atâta timp cât partea ținută să execute prima nu o face. Această finalitate este permisă de ordinea de executare a obligațiilor în sine, iar nu de excepția de neexecutare, excepția de neexecutare funcționând doar în acele cazuri în care este operantă regula simultaneității (i.e., atunci când nu există o ordine de executare).


[1] În principiu, prezenta analiză are drept domeniu predilect sfera contractelor sinalagmatice.
[2] În ceea ce privește noțiunea de cauză justificată de neexecutare, a se vedea V. Diaconiță, „Neexecutarea fără justificare și neexecutarea culpabilă. Scurt exercițiu de corelare”, Revista Română de Drept Privat nr. 1/2015.
[3] Cu privire la acest aspect, a se vedea C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. Ediția a IX-a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 86.
[4] (1) To the extent that the performances of the parties can be rendered simultaneously, the parties are bound to render them simultaneously unless the circumstances indicate otherwise.
(2) To the extent that the performance of only one party requires a period of time, that party is bound to render its performance first, unless the circumstances indicate otherwise.
[5] A se vedea comentariile Institutului Internațional pentru Unificarea Dreptului Privat la art. 6.1.4 din Principiile UNIDROIT.
[6] Ibidem.
[7] Cu privire la acest aspect, a se vedea Decizia 199/2020, Curtea de Apel Timișoara – „Or, alin. 1 al art. 1555 din Codul civil prevede că, dacă din convenţia părţilor sau din împrejurări nu rezultă contrariul, în măsura în care obligaţiile pot fi executate simultan, părţile sunt ţinute să le execute în acest fel, ceea ce semnifică faptul că deşi executarea simultană rămâne regula, atunci când simultaneitatea este de natura contractului, o altă ordine poate rezulta atât din stipularea explicită, cât şi din interpretarea clauzelor contractului, precum şi atunci când aplicarea regulii este exclusă în mod obiectiv, obligaţiile neputând fi executate în mod simultan.”
[8] În sensul că ordinea executării obligațiilor nu este o cauză justificată autonomă de neexecutare a se vedea și C. Paziuc, Răspunderea contractuală. O analiză juridică și economică, Ed. Universul Juridic, București, 2019 , p. 324.
[9] În același sens, a se vedea Fr. Terré, Philippe Simler, Yves Lequette, Droit civil. Les obligations, 8é édition, Dalloz, Paris, 2002, p. 619 – Autorii afirmă că pentru a putea invoca excepția de neexecutare, este necesar ca obligațiile să se afle în categoria celor care trebuie executate simultan. Astfel nu trebuie să existe un termen, ori o ordine în executarea lor.
[10] În sens contrar – V. Stoica, Înţelesul noţiunilor de rezoluţiune şi reziliere în Codul civil român. Între dezideratul clarităţii şi fatalitatea ambiguităţii, Revista Română de Drept Privat, nr. 4/2013, accesată pe www.sintact.ro: „(…) rezultă, într-o manieră negativă, prin raportare la dispoziţiile art. 1.555-1.557 C. civ., în care sunt reglementate cauzele care justifică neexecutarea (ipoteza în care este înlăturat principiul simultaneităţii executării obligaţiilor, ipoteza în care se poate invoca excepţia de neexecutare şi ipoteza care determină imposibilitatea fortuită de executare).”, respectiv – F. I. Mangu, Rezoluţiunea, rezilierea şi reducerea prestaţiilor – (I) Reglementarea legală, fundamentul, domeniul de aplicare, poziţia în ierarhia „remediilor” contractuale, dreptul de opţiune al creditorului, felurile, Pandectele Romane nr. 1 din 2014, accesată pe www.sintact.roAcestea (nn – cauzele justificate de neexecutare) sunt: 1) ordinea legală sau convenţională a îndeplinirii obligaţiilor, 2) excepţia de neexecutare şi 3) imposibilitatea de executare.”.
[11] Cu privire la acest aspect, a se vedea M. Nicolae, Drept civil. Teoria generală. Vol. II. Teoria drepturilor subiective civile, Ed. Solomon, București, 2018, p. 456.
[12] Idem., p. 462.
[13] În același sens, a se vedea I. F. Popa în. L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 206.
[14] Y. Buffelan-Lanore, V. Larribau-Terneyre, Droit civil. Les obligations, 17é  edition par V. Larribau-Terneyre, Sirey, Paris, 2020-2021, p. 95.
[15] Idem., p. 99.
[16] J. Ghestin, C. Jamin, M. Billau, Traité de Droit civil.  Les effets du contrat, 3e édition, L.G.D.J., Paris, 2001, p. 439 – Autorii afirmă că în situația în care două obligații trebuie executate simultan, oricare dintre cele două părți îi poate opune celeilalte excepția de neexecutare.


Av. drd. Ionuț Cofaru
Cristian Cealera

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.