« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 

RIL admis. Competenţa materială a secţiilor specializate în judecarea litigiilor privind despăgubirile acordate în baza poliţelor RCA ca urmare a accidentelor de circulaţie
30.12.2020 | Andrei PAP

JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1309 din 30 decembrie 2020, a fost publicată Decizia nr. 13/2020 pentru soluționarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov

1. Obiectul recursului în interesul legii

Din cuprinsul recursului în interesul legii declarat, potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă, de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, rezultă că instanțele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce privește stabilirea competenței materiale procesuale a secției corespunzătoare din cadrul tribunalelor sau, după caz, al curților de apel, care trebuie să soluționeze, în faza apelului, cererile având ca obiect plata de despăgubiri materiale și morale formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitate de intervenient forțat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, precum și în litigiile privind acțiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului.

2. Practica instanţelor de judecată

La nivelul Curții de Apel Brașov – Secția civilă, problema de drept care a generat practica divergentă s-a ivit în cadrul soluționării cauzelor privind conflictul negativ de competență dintre Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Secția I civilă ale Tribunalului Brașov.

În fapt, litigiile care au determinat apariția soluțiilor divergente au ca obiect fie plata de despăgubiri materiale și morale formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitate de intervenient forțat sau de pârât, alături de asigurătorul RCA, fie acțiuni în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului.

În vederea analizării oportunității promovării unui recurs în interesul legii au fost emise adrese către curțile de apel din țară, pentru a fi comunicată jurisprudența referitoare la această problemă de drept, și s-a constatat existența practicii neunitare atât la nivelul curților de apel, cât și în interiorul acelorași secții, ceea ce justifică aplicarea dispozițiilor art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă.

Astfel, în problema juridică anterior expusă se conturează două opinii:

A) Într-o primă orientare, s-a apreciat că în acțiunile cu obiectul menționat competența materială procesuală în soluționarea apelului îi revine secției specializate în materia litigiilor cu profesioniști.

Argumentele care stau la baza acestei opinii sunt următoarele:

– instanța nu a fost învestită în mod expres cu antrenarea răspunderii civile delictuale, aceasta fiind stabilită anterior (de exemplu, printr-un proces-verbal de contravenție), sau nu a fost contestată de părțile contractului de asigurare (de exemplu, în cazul existenței unei constatări amiabile), obiectul cererii constituindu-l strict acordarea de despăgubiri prin antrenarea răspunderii civile contractuale, în temeiul contractului de asigurare; executarea contractului de asigurare se circumscrie activității economice a asigurătorului, ca profesionist;

– raporturile juridice dintre părți au fost stabilite inițial prin contractul de asigurare, care a fost încheiat în cadrul activității economice desfășurate de pârâtă, motiv pentru care acțiunea se circumscrie sferei litigiilor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, în funcție de obiectul sau natura litigiilor. Este vorba tot despre o răspundere contractuală a societății de asigurare în raport cu terțul păgubit, fondată pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 136/1995), respectiv art. 22 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie (Legea nr. 132/2017), întrucât ea izvorăște tot din contractul de asigurare și din lege;

– polița de asigurare a fost încheiată de asigurător în cadrul activității economice care reprezintă obiectul de activitate uzual al societății de asigurare, plata despăgubirii reprezentând astfel chiar o componentă a activității sale, fiind atrase astfel dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011; prin urmare, litigiul izvorăște din activitatea de asigurare de răspundere civilă obligatorie, desfășurată de către asigurător, respectiv din faptele de asigurare pe care acesta este obligat, conform legii, să le săvârșească atunci când intervine riscul asigurat;

– asigurătorul este un profesionist, iar în obiectul activității sale profesionale intră obligația de despăgubire, precum și activitatea de regres și recuperare (art. 50 din Legea nr. 136/1995, respectiv art. 22 din Legea nr. 132/2017).

În sensul acestei opinii au pronunțat hotărâri: Curtea de Apel Brașov; Curtea de Apel Bacău; Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și Secția a VI-a civilă; Tribunalul București – Secțiile a III-a și a IV-a civile; Curtea de Apel Cluj – Secția I civilă; Tribunalul Maramureș – Secția a II-a civilă; Curtea de Apel Constanța – Secția I civilă și Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; Tribunalul Bistrița-Năsăud – Secția a II-a civilă; Curtea de Apel Craiova; Tribunalul Dolj, Tribunalul Gorj – Secția a II-a civilă, Tribunalul Mehedinți – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; Curtea de Apel Galați – Secția I civilă; Tribunalul Galați, Tribunalul Brăila – Secția I civilă, Tribunalul Vrancea – Secția I civilă, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor – Secția I civilă, Tribunalul Satu Mare, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Argeș și Tribunalul Specializat Argeș, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Timișoara.

B) În cea de-a doua opinie, s-a apreciat că secția civilă este cea competentă, iar nu secția specializată în materia litigiilor cu profesioniști, întrucât, independent de cadrul procesual al acțiunii (fie acțiunea persoanei păgubite împotriva asigurătorului, cu sau fără participarea persoanei vinovate, fie acțiunea în regres a asigurătorului împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului), cauza juridică a raporturilor de drept material deduse judecății este răspunderea civilă delictuală a persoanei indicate drept responsabilă de producerea accidentului. Faptul că plata sumelor de bani constând în despăgubiri revine asigurătorului în temeiul contractului de asigurare este doar un element subsecvent, grefat în mod obligatoriu pe angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a persoanei vinovate de producerea accidentului.

Prin urmare, deși calitatea procesuală pasivă a societății de asigurare este determinată de existența unui contract de asigurare încheiat cu intervenientul forțat, contract ce este încheiat de asigurător în exercitarea activității sale, în litigiile de acest tip acțiunea este fundamentată pe răspunderea civilă delictuală a persoanei vinovate de producerea accidentului, răspunderea asigurătorului fiind o răspundere stabilită legal, și, din această perspectivă, reclamantul este obligat să dovedească întrunirea concomitentă a tuturor condițiilor legale de antrenare a răspunderii civile delictuale în persoana intervenientului forțat.

Rezultă, așadar, că aceste litigii poartă asupra răspunderii civile delictuale pentru fapta ilicită a unei persoane fizice, pârâta societate de asigurare fiind chemată doar să acopere prejudiciul în locul persoanei vinovate, în limitele contractului de asigurare, în baza art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, respectiv art. 22 din Legea nr. 132/2017, astfel că acțiunea formulată este o acțiune în daune delictuale.

Prin urmare, nu se poate spune că aceste litigii pot fi catalogate ca fiind „specializate”, cu consecința atragerii competenței materiale procesuale a secției specializate a tribunalului și a curții de apel, din moment ce nu este un litigiu fundamentat pe activitatea economică a profesioniștilor, ci pe răspunderea civilă delictuală a unei persoane fizice.

Argumentele care stau la baza acestei opinii sunt următoarele:

– nu se pune în discuție activitatea profesională a asigurătorului, ci o răspundere civilă delictuală, generată de fapta ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului, finalitatea litigiului fiind acoperirea prejudiciului produs prin fapta ilicită, iar nu verificarea activității profesionale a profesionistului, nici analiza răspunderii contractuale dintre asigurat și asigurător;

– independent de cadrul procesual al acțiunii, cauza juridică a raporturilor de drept material deduse judecății este răspunderea delictuală a persoanei indicate drept responsabilă de producerea accidentului, iar faptul că plata despăgubirii îi revine asigurătorului în baza contractului de asigurare este doar un element subsecvent, grefat în mod obligatoriu pe angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a persoanei vinovate de producerea accidentului, ca situație premisă; prin urmare, nu contractul de asigurare este izvorul răspunderii civile delictuale, astfel încât nu există niciun motiv pentru asimilarea unui astfel de litigiu celor enumerate exemplificativ de art. 226 din Legea nr. 71/2011.

În sensul acestei opinii au fost pronunțate hotărâri judecătorești de către Tribunalul Sibiu, Tribunalul Bacău – Secția a II-a civilă, Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Secția a IV-a civilă, Secția a V-a civilă, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița – Secția I civilă, Judecătoria Slobozia, Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, Curtea de Apel Cluj – Secția I civilă și Secția a II-a civilă, Tribunalul Cluj, Tribunalul Specializat Cluj, Tribunalul Maramureș – Secția I civilă și Secția a II-a civilă, Curtea de Apel Galați – Secția I civilă, Tribunalul Brăila – Secția a II-a civilă, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Târgu Mureș, Curtea de Apel Timișoara.

Așadar, există și în prezent practică neunitară cu privire la interpretarea acestei probleme de drept, iar din verificarea site-ului Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată că această chestiune nu a fost dezlegată anterior de către instanța supremă prin mecanismul instituit de art. 519 din Codul de procedură civilă și la acest moment nu este înregistrată o cerere de recurs în interesul legii sau o cauză privind dezlegarea unor chestiuni de drept cu acest obiect, Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016 neavând dezlegări exprese și cu privire la această problemă de drept.

Încercarea de unificare a practicii prin abordarea problemei de drept la întâlnirile președinților secțiilor civile cu judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție organizate de Institutul Național al Magistraturii a fost ineficientă, deoarece, așa cum se deduce din minuta întâlnirii ce a avut loc la Ploiești în 26 iunie 2019, s-au conturat cele două opinii, iar în urma dezbaterilor au fost votate ambele, cu egalitate de voturi.

3. Opinia procurorului general al PÎCCJ

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat ca fiind în spiritul legii prima orientare jurisprudențială.

4. Soluţia ÎCCJ

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului în interesul legii, pronunţând următoarea soluţie:

Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, stabilește că:

În litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale și morale formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forțat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât și în litigiile privind acțiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competența materială procesuală revine secțiilor specializate.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2020.” 

Avocat Andrei Pap
PAP | law office

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.