« Newsletter
Flux noutăţi
SelectedVideoArticole autoriJurisprudenţăNoutăţi legislativeAnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro

Prorogarea unui termen în cazul detaşărilor aflate în curs din MAE
04.01.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1316 din 30 decembrie 2020 a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 216/2020 privind prorogarea unui termen.

Potrivit art. III din OUG nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, ocuparea prin detașare a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice se poate realiza numai cu personal angajat în instituții și autorități publice. La data de 9 ianuarie 2020, detașările care nu au întrunit această condiţie au încetat de drept.

Prin excepţie, în cazul Ministerului Afacerilor Externe, detașările în curs care nu vor îndeplini condiția de mai sus vor înceta la data de 31 august 2021, termen până la care Ministerul Afacerilor Externe are obligaţia de a iniţia concursuri pentru ocuparea posturilor devenite astfel vacantate, în condițiile legii.

Prezenta ordonanţă a intrat în vigoare la 30 decembrie 2020.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.