« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Minorul răspunzător penal și minorul devenit major și instituția pluralității de infracțiuni – pluralitatea sui-generis de infracțiuni
05.01.2021 | Alina GONCESCU

JURIDICE - In Law We Trust
Alina Goncescu

Alina Goncescu

Fenomenul infracțional reprezintă unul dintre cele mai frecvente aspecte care marchează realitatea socială din punct de vedere negativ.

Infracționalitatea este un aspect alarmant al lumii contemporane, datorită intensității și extinderii cu care se manifestă. Ceea ce atrage însă atenția este implicarea din ce în ce mai mare a minorilor în comiterea faptelor antisociale.

Infracționalitatea în rândul minorilor a constituit și continuă să fie un fenomen deosebit de îngrijorător, fenomenul criminalității juvenile evoluând odată cu realitățile economico-sociale existente, constatându-se o accentuare a precocității infracționale. De altfel, actualitatea problematicii răspunderii penale a minorilor și prevenirea și combaterea delincvenței juvenile este întreținută de realitatea fenomenului infracțional în rândul tinerilor.

Legiuirile penale din toate timpurile au conținut dispoziții speciale privitoare la situația juridică a minorilor, făcându-se referire la vârsta de la care poate fi antrenată răspunderea penală a acestora, cât și la măsurile de coerciție din partea statului la care erau supuși. Se acordă o atenție deosebită acestei categorii de subiecți activi ai infracțiunii, prin stabilirea unor reguli speciale, atât în ceea ce privește regimul sancționator și limitele răspunderii penale, cât și în ceea ce privește instituirea unor măsuri și instituții care să concure la protecția lor, pentru a fi posibilă reeducarea.

Și în țara noastră legiuitorul penal își îndreaptă atenția către minori. Tratamentul juridic al minorilor care răspund penal este prevăzut în Titlul V al Părţii generale a Codului penal în vigoare, intitulat „Minoritatea” (art. 113-134).

Legiuitorul penal român recunoaște necesitatea adoptării unui regim sancționator special pentru minorii infractori, distinct de cel comun aplicabil infractorilor majori. Lupta împotriva acestui fenomen al infracționalității juvenile trebuie să se desfășoare în principal pe tărâmul prevenției pre și postinfracționale, prin măsuri de ocrotire, educare și reeducare a minorilor. Astfel, pentru prevenția infracțională în rândurile minorilor, dreptul penal se remarcă prin adoptarea și aplicarea unor reglementări și a unui sistem sancționator special pentru minori, alcătuit exclusiv din măsuri educative, deosebite de cele privind combaterea infracționalității în rândul adulților.

Din perspectiva legii penale, minorul este persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani[1].

Secțiunea 1. Pluralitatea sui-generis de infracțiuni – caracterizare generală

Legiuitorul penal a luat în considerare multiplele posibilități comportamentale pe care minorul le-ar putea adopta aflat în executarea unei măsuri educative, fie ea neprivativă sau privativă de libertate, dar și posibilitățile pe care le are instanța care este învestită cu soluționarea unei astfel de cauze.

Cu privire la formele pluralității de infracțiuni (concursul de infracțiuni, recidiva și pluralitatea intermediară), interesează forma sub care se manifestă atunci când subiectul activ este aceeași persoană, un minor răspunzător penal.

Legea penală în vigoare exclude compatibilitatea între starea de minoritate a infractorului în ceea ce privește infracțiunile comise în timpul minorității și două dintre formele pluralității de infracțiuni, și anume recidiva și pluralitatea intermediară. În ceea ce privește aceste forme, ele nu pot exista în cazul minorilor răspunzători penal întrucât, în ambele cazuri, primul termen este reprezentat de condamnarea la o pedeapsă, ( potrivit art. 41 C. pen., „Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare”, iar potrivit art. 44, „Există pluralitate intermediară de infracţiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.”), iar potrivit Codului penal în vigoare, la art. 114, față de minori se pot lua doar măsuri educative. Referitor la condamnările care nu atrag starea de recidivă, în CP nu se mai face referire în mod expres la infracțiunile săvârșite în timpul minorității, ci această situație reiese prin interpretarea dispozițiilor din materia pluralității de infracțiuni ( art. 41 C. pen. și art. 44 C. pen.), cu trimitere la starea de minoritate, și anume lipsa unei hotărâri definitive de condamnare la o pedeapsă. Astfel, potrivit art. 41 C. pen. referitoare la recidivă, prevede că primul termen constă într-o “condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an”, iar noul regim sancționator pentru minori are la bază doar măsuri educative. Iar măsurile educative, indiferent că sunt privative sau neprivative de libertate, nu pot constitui primul termen la recidivei.

Din dispozițiile legale în materia minorității (Titlul V din Partea generală a Codului penal), care în art. 129, intitulat „Pluralitatea de infracţiuni”, statuează că „(1) În caz de concurs de infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii se stabileşte şi se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele….”), s-ar părea ca legiuitorul a limitat formele pluralității de infracțiuni compatibile cu starea de minoritate doar la forma concursului de infracțiuni.

Se conturează ipoteza în care, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la o măsură educativă ce a fost executată integral sau nu, minorul comite o nouă infracțiune (sau mai multe, aflate în concurs) și nu sunt îndeplinite condițiile legale cerute pentru reținerea stării de recidivă sau pluralității intermediare. Se evidențiază o formă distinctă de cele mentionate anterior ale pluralității de infracțiuni, pe care unii autori au numit-o „pluralitate sui-generis”[2]. Această situație se aseamănă cu pluralitatea intermediară, în acest caz nefiind îndeplinită cel puțin o condiție pentru a fi incidente dispozițiile aplicabile în cazul recidivei postcondamnatorii, și anume nu există o hotărâre definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an.

Această denumire, „pluralitate sui-generis”, acoperă mai multe ipoteze legale care ilustrează perseverența pe calea infracționalității după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, dar nu la o pedeapsă, ci la o măsură educativă, prin faptul că minorul săvârșește o nouă infracțiune, mai înainte de trecerea la executare sau în timpul executării (postcondamnatorie), cât și după executarea sau considerarea ca executată a măsurii educative (postexecutorie).

Dispozițiile legale din care rezultă această formă a pluralității de infracțiuni sub denumirea de pluralitate sui-generis sunt date de art. 114 alin. (2) lit. a) C.pen, art. 123 alin. (3) teza I C.pen, art. 124 alin. (3) teza I C.pen și alin. (7), art. 125 alin. (3) teza I C. pen și alin. (7), art. 129 alin. (2) C.pen.

În toate aceste situații, premisa este că minorul a fost condamnat la executarea unei măsuri educative printr-o hotărâre ce a rămas definitivă [art. (5) din Legea nr. 253/2013 și art. 2 alin (1) din Legea nr. 254/2013], precum  și atunci când se află în executarea acesteia, săvârșește o nouă infracțiune.

Având în vedere cele expuse anterior, nu se poate reduce activitatea infracțională a minorului doar la forma concursului de infracțiuni, negând faptul că acesta poate comite fapte relevante penal și după ce anterior a fost condamnat definitiv la o măsură educativă (fie ea privativă sau neprivativă de libertate).

Astfel, nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea concursului de infracțiuni, prin faptul că între infracțiunile săvârșite există o hotărâre definitivă de condamnare. Această situație se aseamănă cu instituția pluaralității intermediare, însă pentru că legiuitorul a prevăzut printre condițiile care trebuie îndeplinite pentru a fi incidentă  această instituție că este necesar să existe o hotărâre definitivă de condamnare la o pedeapsă, nu poate fi compatibilă cu starea de minoritate. Cum această stare de fapt nu poate să nu fie sancționată, s-a impus crearea unei denumiri speciale, specifice stării de minoritate, când pluralitatea de infracțiuni săvârșită de un minor intervine după o hotărâre definitivă de condamnare la o măsură educativă.

Secțiunea a 2-a. Sancționarea pluralității sui-generis

Deși nu există o singură reglementare care să cuprindă dispoziții privitoare la sancționarea acestei forme a pluralității de infracțiuni (așa cum a procedat legiuitorul în cazul concursului de infracțiuni, potrivit art. 39 C. pen., a recidivei, din art. 43 C. pen., sau a pluralității intermediare, conform art. 44 alin. (2) C. pen.), mai multe norme consacră aceste aspecte de real interes.

Astfel, legiuitorul a oferit instanței posibilitatea de a alege dintre mai multe opțiuni, și anume să mențină măsura dispusă prin hotărârea de condamnare, dar să prelungească durata ei până la maximul prevăzut de lege pentru aceasta, fie să înlocuiască măsura luată iniţial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă, fie să înlocuiască măsura luată iniţial cu o măsură educativă privativă de libertate, când apreciază că reeducarea minorului se poate realiza în acest fel.

Art. 114 C. pen. cu denumirea marginală „Consecinţele răspunderii penale”, consacră în alin. (2) lit. a) faptul că față de minorul cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, instanța poate aplica o măsură educativă privativă de libertate, în situația în care minorul a comis o infracțiune (sau mai multe, căci activitatea sa infracțională poate fi alcătuită dintr-o pluralitate de infracțiuni), pentru care i s-a aplicat o măsură educativă, și este ulterior judecat pentru o infracțiune comisă după începerea executării (postcondamnatorie) sau după executarea (postexecutorie) acestei măsuri. Este de la sine înțeles că există o hotărâre definitivă de condamnare prin care instanța a aplicat prima măsură educativă, iar ulterior minorul comite o altă infracțiune (cu mențiunea că pot fi și mai multe, sub forma concursului de infracțiuni). Perseverența pe calea infracționalității este de natură să atragă aplicarea unei măsuri educative privative de libertate, având în vedere că regula în această materie este dată de măsurile educative neprivative de libertate.

O altă dispoziție de interes în această materie este dată de art. 123 alin. (3) C.pen, care reglementează un alt caz în care instanța dispune prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate, și anume în situația în care a existat o condamnare definitivă a minorului la o astfel de măsură, și, aflat în excutarea acesteia, săvârșește o nouă infracțiune. În temeiul acestui articol, instanța dispune fie prelungirea măsurii luate inițial, până la durata maximă prevăzută de lege pentru aceasta, fie înlocuiește măsura luată inițial cu o alta, tot neprivativă de libertate, mai severă, cu mențiunea că ordinea severității este dată de art. 115 alin. (1) pct. 1 C.pen. Situația dovedește periculozitatea minorului care perseverează pe calea infracțiunii, dar și ineficiența față de el a unei măsuri educative neprivative de libertate. O a treia posibilitate ce se conturează este ca, în cazul în care, iniţial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă (asistarea zilnică), pe durata sa maximă, să se înlocuiască cu internarea într-un centru educativ. Această dispoziție legală permite numai înlocuirea cu internarea într-un centru educativ, cât și cu înlocuirea cu internarea într-un centru de detenție.[3] Cele două infracțiuni (minim) ce alcătuiesc activtatea infracțională a minorului sunt separate printr-o hotărâre de condamnare ce a rămas definitivă.

Reglementarea din alin. (3) al art. 124 C.pen. reflectă situația unui minor căruia instanța i-a aplicat măsura educativă privativă de libetate a internării într-un centru educativ, iar acesta, în perioada internării, săvârșește o nouă infracțiune. Activitatea infracțională a minorului este delimitată de o hotărâre penală de condamnare rămasă definitivă, în baza căreia s-a dispus executarea măsurii educative aplicate. În acest caz, instanța de judecată, ținând seama de gravitatea infracțiunii săvârșite din nou în cursul executării, are facultatea de a decide dacă menţine măsura internării într-un centru educativ cu prelungirea duratei acesteia, fără a depăşi maximul prevăzut de lege, sau dacă o înlocuiește cu măsura internării într-un centru de detenţie.

La fel ca în cazul măsurii internării într-un centru educativ, legiuitorul a prevăzut și posibilitatea prelungirii măsurii internării într-un centru de detenție (art. 125 alin. (3) C.pen.),  care este cea mai grea sancțiune penală aplicabilă unui minor infractor. Are loc o agravare a acestei măsuri, în situația în care minorul săvârșește din nou o infractiune în perioada în care se află în executarea celei mai grele măsuri educative privative de libertate.

Întrucât a săvârșit și urmează să răspundă penal pentru două infracțiuni, este firesc ca el să suporte o agravare a măsurii educative aplicabile[4].


[1] Pascu, I., Uzlău, A. S., Muscalu, Gh., Drept penal. Partea generală, ed. a 4-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2016, p. 562.
[2] Mărculescu-Michinici, M. I., Dunea, M., Drept penal. Partea generală. Curs teoretic în domeniul licenței (I), Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 778.
[3] Vlăşceanu, A.; Barbu, A., Noul Cod penal comentat prin raportare la Codul penal anterior, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 277.
[4] Boroi, A., Brutaru V., Bulai, B. N., Bulai, C., Daneș, Ș., Duvac, Ctin., Guiu, M-K., Ifrim, I., Mitrache, Ctin., Mitrache, C., Molnar, I., Ristea, I., Sima, Ctin, Teodorescu, V., Vasiu, I., Vlășceanu, A, Explicațiile noului Cod penal, Volumul II (Articolele 53-187), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 365.”


Alina Goncescu

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.