« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

TVA în Real Estate. Plafonul de 140.000 euro. Înlocuirea Codului fiscal cu o Lege
05.01.2021 | Daniel UDRESCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Daniel Silviu UDRESCU

Daniel Udrescu

Legea 248/13.11.2020 modifică art. 291 (3) litera c), punctul 3: „livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 m^2, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 140.000 euro, echivalent lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice. Suprafața utilă a locuinței este cea definită prin Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Anexele gospodărești sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare.” Prevederea intra în vigoare cu 01.01.2021.

Dar a fost modificată, încă unii mai deştepţi, cu plus, au dat şi ei o lege: Legea 296/2020 din 18.12.2020, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care urma sa intre în vigoare la 01.01.2021. La punctul 160 prevedea: La articolul 291 alineatul (3) litera c), punctul 3 se modifică și va avea următorul cuprins: „livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 m2, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 140.000 de euro, al cărei echivalent în lei se stabilește la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, valabil la data de 1 ianuarie a fiecărui an, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice. Suprafața utilă a locuinței este cea definită prin Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Anexele gospodărești sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare.”

Culmea prostiei. Adică la numai 12 zile după modificarea prin lege. Nici nu a intrat în vigoare LEGEA, că e modificată la pct. 160, prin  OUG 226/30.12.2020, care proroga intrarea în vigoare la 01.01.2022. Explicația care arată urgenţa şi situaţia extraordinară: “Luând în considerare imperativul diminuării presiunii asupra deficitului bugetului general consolidat, tinând cont că neadoptarea în regim de urgenţă a unei măsuri de prorogare până la 1 ianuarie 2022 a termenului intrării în vigoare a măsurilor privind aplicarea deductibilității integrale a ajustărilor pentru creanțele neîncasate, precum și privind majorarea la 140.000 euro a plafonului pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5%…”

Explicaţia acestei bâlbâieli e simplă. Oameni nepregătiţi profesional. De ce aţi dat Legea ca să o modificaţi cu Ordonanţa de Urgenţă? În momentul de faţă se aplică abrogarea tacită pentru Legea 248/13.11.2020, de către Legea 296/18.12.2020, după care se aplică prorogarea cu OUG 226/30.12.2020, adică plafonul de 140.000 euro nu se mai poate aplica.

Scriu de ani de zile că modificarea Codului fiscal prin Ordonanţe de Urgenţă este neconstituţională.  În cazul de faţă nu văd nici urgenţa nici situaţia extraordinară, dar văd plus (+) de prostie.

Expert contabil Daniel Udrescu

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Secţiuni/categorii: Articole, Fiscalitate, Opinii, SELECTED TOP LEGAL, _CONTENT

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD