Secţiuni » Arii de practică » Protective » Mediu
Mediu
CărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3 SUV
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q8
Citeşte mai mult în legătură cu Articole, Dreptul mediului, Energie, RNSJ, SELECTED, Studii

Riscurile privind certificatele verzi aflate în contul vânzătorului (și/sau amânate de la tranzacționare) în cazul înstrăinării centralei electrice ce beneficiază de schema de sprijin anterior adoptării Legii 5/2023

18 octombrie 2023 | Andrada NICOLESCU
Andrada Nicolescu

Andrada Nicolescu

I. Contextul european în privința promovării energiei din surse regenerabile

Începând cu Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice din 1992[1], avansând cu Protocolul de la Kyoto[2] și culminând cu Acordul de la Paris 2015[3], statele semnatare au confirmat că ne confruntăm cu o problemă ale cărei soluții pot fi implementate cu succes doar într-o manieră comună, sub forma unui parteneriat internațional.

Una dintre soluțiile identificate în acest sens la nivel global și, implicit, la nivel european, a fost aceea de a sprijini dezvoltarea unor noi capacități de producere de energie electrică din surse regenerabile, adică energia „verde” sau energia „curată”[4]. Mai mult, ulterior semnării și ratificării Acordului de la Paris, Uniunea Europeană și-a propus să devină lider mondial în privința atingerii obiectivului neutralității climatice[5].

Scopul a fost și continuă să fie dublu: pe de o parte, acela de a combate fenomenul schimbărilor climatice, iar, pe de altă parte, acela de a spori securitatea aprovizionării cu energie.[6]

Astfel cum am menționat anterior, subiectul schimbărilor climatice nu are caracter de noutate, prima convenție internațională care adus în discuție necesitatea adoptării unor măsuri comune pentru combate acest fenomen a fost încheiată în 1992. La nivel unional, Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene („TFUE”) cuprinde prevederi exprese relative la necesitatea combaterii schimbărilor climatice. Astfel, conform art. 191 alin. (1) teza finală din TFUE, „Politica Uniunii în domeniul mediului contribuie la următoarele obiective: (…)— promovarea pe plan internațional a unor măsuri destinate să contracareze problemele de mediu la scară regională sau mondială și în special lupta împotriva schimbărilor climatice.”

De asemenea, art. 194 alin. (1) lit. c) TFUE prevede în mod expres că politica Uniunii în domeniul energiei urmărește, printre altele, „dezvoltarea de noi surse de energie și energii regenerabile”.

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

Servicii JURIDICE.ro

JURIDICE by Night

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România și-a asumat obiectivele țintă ale strategiei în domeniul energetic al Uniunii Europene stabilite la începutul anului 2007, care impunea, printre altele, creșterea la 20% a producției de energie din surse regenerabile la nivelul Uniunii Europene[7]. Odată cu adoptarea Directivei 2009/28/CE, obiectivul obligatoriu privind ponderea energiei din surse regenerabile de energie în consumul final brut de energie pentru anul 2020 pentru România a fost stabilit la un procent de 24%[8].

Normele europene relevante pentru promovarea energiei din surse regenerabile s-au adoptat succesiv în corpul Directivei 2001/77/CE, Directivei 2009/28/CE și, ulterior, al Directivei 2018/2001.

Directiva 2018/2001 a preluat cvasi-identic definiția schemei de sprijin reglementată la art. 2 lit. k) din Directiva 2009/28/CE, statuând la art. 2 pct. 5 că schema de sprijin constă în „orice instrument, schemă sau mecanism aplicat de un stat membru sau de un grup de state membre, care promovează utilizarea energiei din surse regenerabile prin reducerea costurilor acestei energii, prin creşterea preţului la care poate fi vândută sau prin mărirea, prin intermediul unor obligaţii referitoare la energia din surse regenerabile sau în alt mod, a volumului achiziţionat de acest tip de energie, inclusiv, dar fără a se limita la: ajutoare pentru investiţii, scutiri sau reduceri de impozite, rambursări de impozite, scheme de sprijin privind obligaţii referitoare la energia din surse regenerabile, inclusiv cele care utilizează certificate verzi, şi scheme de sprijinire directă a preţurilor, inclusiv tarife fixe şi prime variabile sau fixe”.

În toate cazurile, definiția schemei de sprijin reglementată la nivelul Uniunii Europene (și transpusă la nivel național[9]) vizează promovarea energiei din surse regenerabile, sprijinul fiind acordat în scopul dezvoltării și operării a unor noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile, indiferent de titularul (sau de succesiunea titularilor) dreptului de proprietate și de exploatare a capacității de producție sprijinite.

II. Contextul național în privința schemei de promovare a energiei din surse regenerabile

România a optat în 2011 pentru implementarea unei scheme de sprijin prin certificate verzi, aprobată de Comisia Europeană prin decizia adoptată în cazul SA.33134 (2011/N)[10]. Schema de sprijin a făcut obiectul unor modificări legislative succesive, ce au fost notificate Comisiei Europene. În pofida numeroaselor plângeri primite din partea investitorilor (generate în special de reducerea numărului de certificate verzi pentru anumite tipuri de tehnologii), Comisia a aprobat modificările prin decizia din 2015[11], ocazie cu care a calificat schema națională de sprijin drept ajutor de stat  și, ulterior, prin decizia din 2016[12].

Schema de sprijin presupune, în esență, acordarea capacităților de producție de energie din surse regenerabile, acreditate de ANRE, a unui număr determinat de certificate verzi (în funcție de tipul de tehnologie) pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat în rețeaua electrică. Certificatele verzi dobândesc valoare pecuniară doar cu ocazia tranzacționării. Contravaloarea certificatelor verzi este, deci, încasată efectiv de către producători de la furnizori, aceștia din urmă având obligația legală de a achiziționa o cotă anuală de certificate verzi determinată conform metodologiei prevăzute în legislația specială. La rândul lor, furnizorii includ prețul certificatelor verzi în facturile consumatorilor de energie electrică.

Sediul materiei în privința acestei de scheme de sprijin este reprezentat de Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 220/2008”).

Prin Ordonanța de Urgență 57/2013 și, ulterior, prin Ordonanța de Urgență 24/2017, ambele privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008, certificatele verzi au fost amânate de la tranzacționare începând cu 1 iulie 2013 până la data de 31.12.2020. În concret, în acest interval de timp, operatorul de transport și de sistem de energie electrică ( i.e. CNTTE Transelectrica -„Transelectrica”), care are prerogativa legală de a emite certificate verzi pentru energia din surse regenerabile produsă și livrată, nu a mai emis o parte dintre certificatele verzi aferente energiei din surse regenerabile produse și livrate în rețeaua electrică și/sau la consumatori. Astfel, distingem între situația certificatelor verzi amânate de la tranzacționare în perioada 1 iulie 2013-31 martie 2017 și situația certificatelor amânate de la tranzacționare în perioada 1 aprilie 2017 – 31 decembrie 2020, după cum urmează:

A. În perioada 1 iulie 2013-31 martie 2017 s-a amânat temporar de la tranzacţionare un număr de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat de producătorii de energie electrică din surse regenerabile acreditaţi de ANRE, până la data de 31 decembrie 2013, astfel:

a) un certificat verde pentru centralele hidroelectrice noi, cu puteri instalate de cel mult 10 MW;

b) un certificat verde pentru centralele electrice eoliene;

c) două certificate verzi pentru centralele electrice solare.

B. Începând cu 1 aprilie 2017 până la data de 31 decembrie 2020 s-au amânat temporar de la tranzacţionare câte două certificate verzi pentru centralele electrice solare, pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat de producătorii de energie electrică din surse regenerabile, acreditaţi de ANRE până la data de 31 decembrie 2013.

Recuperarea certificatelor verzi amânate de la tranzacționare urma a se realiza lunar, în mod eşalonat, începând cu data încetării amânării de la tranzacţionare, astfel:

a) în perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2025, în cazul centralelor hidroelectrice noi cu puteri instalate de cel mult 10 MW şi în cazul centralelor electrice eoliene;

b) în perioada 1 ianuarie 2021-31 decembrie 2030, în cazul centralelor electrice fotovoltaice.

După multiple modificări legislative ale schemei de sprijin, în practică au apărut probleme și din perspectiva manierei de implementare a acesteia, reflectate deopotrivă în jurisprudența recentă. În concret, s-a ridicat problema stabilirii titularului drepturilor asupra certificatelor verzi amânate de la tranzacționare și a celor ce se aflau în contul proprietarului inițial al centralei electrice ce beneficiază de schema de sprijin, în cazul unui transfer al dreptului de proprietate asupra centralei electrice (deci, a certificatelor verzi acordate pentru energia electrică produsă și livrată anterior datei transferului dreptului de proprietate și acreditării noului proprietar în contextul în care părțile au stabilit în mod expres în contract transferul drepturilor asupra certificatelor verzi în contul noului proprietar al centralei).

Se pune, așadar, problema stabilirii titularului dreptului de a valorifica:

a) pe de o parte, certificatele verzi netranzacționate de către proprietarul inițial al centralei electrice acreditate (deci, aflate în contul acestuia), în contextul în care părțile au agreat expres transferul drepturilor asupra certificatelor verzi noului proprietar al centralei electrice cu ocazia înstrăinării acesteia, iar,

b) pe de altă parte, certificatele verzi amânate de la tranzacționare, în contextul în care certificatele respective nu au fost acordate proprietarului inițial al centralei electrice (în temeiul prevederilor legale care au prevăzut amânarea de la tranzacționare), iar părțile au agreat expres transferul drepturilor asupra certificatelor verzi ce urmează a fi emise noului proprietar.

Această problemă s-a născut ca urmare a refuzului din partea operatorului de transport și de sistem de a înregistra aceste categorii de certificate verzi în contului noului proprietar al centralei electrice acreditate, ceea ce în practică s-a tradus prin imposibilitatea ambilor operatori economici (proprietarul inițial și succesorul său) de tranzacționa aceste certificate verzi, după cum urmează să analizăm infra.

Negarea dreptului noului proprietar al centralei electrice acreditate asupra certificatelor verzi din categoria celor arătate mai sus este argumentată prin raportare la „vidul legislativ” din legislația specială, interpretat mai departe ca o veritabilă interdicție de a transfera dreptul de proprietate asupra certificatelor verzi (iar, în cazul celor amânate, o interdicție de a le cule/primi) noului proprietar al centralei electrice cu ocazia înstrăinării respectivei centrale electrice. În acest context, ne propunem să evaluăm cadrul legal aplicabil contractelor având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra centralei electrice acreditate și, în special, consecințele asupra certificatelor verzi aferente energiei produse și livrate în rețea anterior datei transferului de proprietate și acreditării noului proprietar, în cazul contractelor încheiate anterior adoptării Legii nr. 5/2023 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008.

III. Prevederile Codului civil și ale legislației speciale relevante în cauză

A. Noțiunea de acreditare

Premisa de la care pornim această analiză este că schema de sprijin este intrinsec legată de (acordată pentru) centrala electrică ce produce energia din surse regenerabile, iar certificatele verzi sunt inerent legate de cantitatea de energie electrică din surse regenerabile produsă și livrată în rețea și/sau la consumatori.

În sprijinul dovedirii veridicității acestor premise, stau chiar prevederile legale europene și naționale care reglementează schemele de sprijin, care, astfel cum am arătat la punctul I, stabilesc că sprijinul se acordă pentru a spori cantitatea de energie electrică din surse regenerabile produsă la nivel european, cu ținte obligatorii determinate pentru fiecare stat membru.

De altfel, certificatele verzi se acordă centralelor electrice, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, pentru fiecare 1 MWh produs și livrat, legătura dintre cantitatea de energie din surse regenerabile produsă și livrată și acordarea certificatului verde fiind de necontestat.

Astfel, deciziile de acreditare emise de Autoritatea Națională̆ de Reglementare în Domeniul Energiei („ANRE”) vizează centralele electrice ce se încadrează în condițiile de eligibilitate pentru acordarea schemei de sprijin, acreditarea fiind acordată, în mod esențial, pentru centrala electrică, iar nu intuitu personae.

În acest sens, Ordinul 4/2015 de instituire a Regulamentului de emitere a certificatelor verzi definește operatorul economic acreditat ca „operatorul economic care deţine/exploatează centrale electrice în care se produce energie electrică ce beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi în baza unei decizii de acreditare emise de ANRE”.

De asemenea, Ordinul nr. 179/2018 a instituit un regulament ce vizează acreditarea centralelor electrice denumit „Regulament de modificare, suspendare, întrerupere şi retragere a acreditării acordate centralelor electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie, precum şi de stabilire a drepturilor şi obligațiilor producătorilor de energie electrică acreditați[13](„Regulamentul 179/2018”). Acest regulament a definit „acreditarea” ca „acordarea dreptului unui operator economic de a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru energia electrică produsă şi livrată de un grup/o centrală electrică pe care îl/o deţine, de producere a energiei electrice utilizând sursele regenerabile de energie/tehnologiile de producere a energiei electrice (…) după obţinerea de către acesta a licenţei/licenţei provizorii pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice, în situaţia în care legea impune obligaţia obţinerii acestei licenţe, în condiţiile îndeplinirii cerinţelor prezentului regulament, în baza unei decizii emise de către ANRE.”

Astfel, normele europene și naționale converg în a indica faptul că acreditarea se acordă centralei electrice pentru energia din surse regenerabilă produsă și livrată în rețea și/sau la consumatori, iar mențiunile relative la acreditarea producătorilor vizează dreptul acestora de a beneficia de schema de sprijin acordată pentru centrala electrică pe care o dețin[14].

Mai mult, normele europene, transpuse în legislația națională, au reglementat situația transferurilor statistice între statele membre, cu îndeplinirea anumitor condiții (i.e. să nu fie afectată atingerea țintei naționale – adică doar ulterior îndeplinirii țintei naționale, să existe un acord între România și statul membru respectiv, să fie notificată Comisia).

Altfel, statele membre pot conveni cu privire la transferul statistic al unei cantități specificate de energie din surse regenerabile de la un stat membru către un alt stat membru. Cantitatea transferată:

(a) se scade din cantitatea de energie din surse regenerabile care este luată în considerare pentru calcularea ponderii de energie din surse regenerabile a statului membru care efectuează transferul; și

(b) se adaugă la cantitatea de energie din surse regenerabile care este luată în considerare pentru calcularea ponderii de energie din surse regenerabile a statului membru care acceptă transferul.

Avantajul principal al statului care efectuează transferului constă în posibilitatea de a obține venituri suplimentare ca urmare a încheierii și aplicării unui astfel de acord.

Reglementarea transferurilor statistice reprezintă o dovadă în plus că sprijinul este acordat, în diverse forme, centralelor electrice pentru energia regenerabilă pe care o produc, iar nu intuitu personae, scopul prioritar al statelor membre fiind acela de a atinge țintele obligatorii cu privire la cantitatea de energie electrică regenerabilă produsă de fiecare dintre acestea.

B. Transferul dreptului de proprietate asupra centralei electrice și implicațiile sale

În ceea ce privește cadrul legal aplicabil contractelor prin care s-a transferat dreptul de proprietate asupra centralelor electrice, cu consecințe directe asupra certificatelor verzi aflate în contul proprietarului inițial al centralei electrice (sau amânate de la tranzacționare), amintim dispoziţiile art. 2 din Codul civil, conform cărora obiectul său de reglementare vizează toate raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil și este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale. De asemenea, art. 3 prevede că dispoziţiile Codului civil se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.

Astfel, ori de câte ori suntem în prezența unor raporturi juridice patrimoniale, prevederile Codului civil reprezintă dreptul comun, de la care se poate deroga, fie prin eventuale prevederi exprese contrare cuprinse într-o lege specială, fie, atunci când legea permite (avem în vedere reglementarea prin norme supletive), prin exprimarea voinței contrare a părților.

De altfel, în ceea ce privește raporturile juridice dintre subiectele de drept privat, operează principiul conform căruia „tot ceea ce nu este interzis, este permis”.[15]

Conform art. 1169 Cod civil „Părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri”.

Mai mult, conform art. 53 alin. (1) din Constituția României ”Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege” și numai în cazuri expres determinate în legea fundamentală.

Se ridică astfel problema dacă transferul drepturilor asupra certificatelor verzi cu ocazia transferului dreptului de proprietate asupra centralei electrice intră în conflict cu vreo normă specială în vigoare.

Vom analiza, în consecință, prevederile care au fost invocate în practică pentru a justifica opinia conform căreia noii titulari ai dreptului de proprietate asupra centralei electrice nu ar avea dreptul de a primi și certificatele verzi emise pentru energia electrică produsă de centrala respectivă anterior datei obținerii acreditării din partea ANRE a noului proprietar:

a) Articolul 32) din Legea nr. 220/2008, articol introdus prin OUG 24/2017, conform căruia perioada de aplicare a sistemului de promovare prin certificate verzi „se calculează de la data emiterii primei decizii de acreditare după punerea în funcţiune a centralelor/grupurilor respective, care îi conferă producătorului acreditat dreptul de a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi, în vigoare la data emiterii acesteia, din care se scade perioada în care a beneficiat de sistemul de promovare prin certificate verzi conform art. 6 alin. (7) lit. a), având în vedere perioadele de întrerupere/suspendare survenite, definite conform reglementărilor ANRE”.

b) Articolul 10 alin (5) din Legea nr. 220/2008, articol introdus prin OUG 24/2017, conform căruia „Vânzarea certificatelor verzi este permisă exclusiv producătorilor de energie din surse regenerabile. Un certificat verde poate face obiectul unei singure tranzacţii între producător în calitate de vânzător şi furnizor în calitate de cumpărător. Prin excepţie, producătorul de energie electrică din surse regenerabile care se află în situaţia de a nu realiza numărul de certificate verzi contractate, angajat într-un contract bilateral cu un furnizor de energie electrică, poate achiziţiona diferenţa de pe pieţele centralizate de certificate verzi, doar pentru a acoperi această diferenţă.”

c) art. 10 alin. (1) din Regulamentul de emitere al certificatelor verzi prevede că „Operatorul de transport și de sistem emite lunar certificate verzi operatorilor economici acreditaţi, începând cu data emiterii deciziei de acreditare de către ANRE, pentru cantitatea de energie electrică produsă din centrale electrice care utilizează surse regenerabile din care se scade cantitatea de energie electrică necesară asigurării consumului propriu tehnologic al acestora”.

a) În ceea ce privește art. 32) din Legea nr. 220/2008, este lesne de observat faptul că legea prevede acordarea sprijinului pentru o centrală electrică de la data primei decizii de acreditare. Astfel, sprijinul trebuie să aibă caracter continuu (exceptând cazurile strict reglementate prin lege), începând cu data primei decizii de acreditare până la sfârșitul schemei de sprijin în numele oricărui titular al dreptului de proprietate asupra centralei electrice respective, potențialii dobânditori ulteriori urmând să primească schema de sprijin astfel cum aceasta se află în vigoare la data acreditării sale (schema de sprijin a suferit modificări și în trecut și poate fi ajustată și în viitor, spre exemplu, prin reducerea cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi pentru furnizori). Orice altă interpretare ar putea genera o discriminare între capacitățile beneficiare ale schemei de sprijin ce ar contraveni prevederilor legislației naționale si europene în materia concurenței.

b) În ceea ce privește art. 10 alin. (5) din Legea nr. 220/2008, acesta instituie principiul tranzacționării „o singură dată” între producător în calitate de vânzător şi furnizor în calitate de cumpărător.

Astfel, se impune clarificarea noțiunii de „tranzacționare”. Din analiza textul legal antecitat rezultă că tranzacționarea implică o serie de caracteristici, după cum urmează:

– Presupune că certificatul verde a fost deja emis și individualizat de către operatorul de transport și de sistem;

– Se poate realiza doar între producător și furnizor (cu titlul de excepție, se permite vânzarea pe pieţele centralizate de certificate verzi producătorilor aflați în situația prevăzută la art. 10 alin. (5) teza finală și doar în acea limită, aceștia urmând să transfere certificatele furnizorilor conform contractelor agreate); această caracteristică exprimă implicit însăși esența schemei de sprijin, întrucât finalitatea acesteia se realizează numai odată cu achiziționarea certificatelor verzi de către furnizor, care astfel își îndeplinește obligația legală în privința achiziției cotei anuale de certificate verzi, remunerând, cu această ocazie, producătorul acreditat și sprijinind astfel finanțarea centralei electrice);

– Cu ocazia tranzacționării, certificatul verde dobândește valoare pecuniară determinată, iar ulterior tranzacționării, transferării și utilizării sale pentru a dovedi îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi, valabilitatea sa încetează ca urmare a finalizării schemei de sprijin în ceea ce îl privește, devenind un certificat „consumat[16]”;

– Se realizează exclusiv pe pieţele centralizate de certificate verzi[17].

Suplimentar operațiunii juridice de tranzacționare între producător și furnizor, legiuitorul a prevăzut, cu titlul de excepție, posibilitatea ca certificatele verzi să fie vândute pe piețele centralizate de certificate verzi producătorilor de energie din surse regenerabile, pentru ipoteza avută în vedere la art. 10 alin. (5) teza finală. Legiuitorul a permis aceste achiziții de certificate de verzi din partea producătorului de energie din surse regenerabile doar în limita necesară respectării contractului cu furnizorul de energie electrică (doar această etapă finală, în care certificatele verzi îi revin furnizorului întrunește toate caracteristicile tranzacționării, întrucât finalitatea avută de lege în vedere a fost îndeplinită).

Din interpretarea literală și, deopotrivă, teleologică a prevederilor anterior citate, rezultă că legiuitorul a instituit o serie de interdicții în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate asupra certificatelor verzi, respectiv:

– de la furnizori către alți furnizori;

– de la producătorul de energie regenerabilă ce a primit acreditarea pentru o centrală electrică către alți producători de energie regenerabilă (acreditați pentru alte centrale electrice), exceptând situația prevăzută la art. 10 alin. (5) teza finală;

– în toate cazurile, se interzice vânzarea certificatelor verzi unor producători de energie ce nu utilizează tipurile de tehnologii admise în această schemă de sprijin.

Principiul tranzacționării „o singură dată” a fost instituit, așadar, pentru a elimina orice risc privind posibilitatea de a se crea o piață speculativă a certificatelor verzi, în care, ca urmare a tranzacționării acestora de mai multe ori să se obțină eventual un preț de fiecare dată mai mare și astfel, schema de sprijin să devină prea costisitoare pentru consumatori, în mod artificial.

Astfel, textul legal instituie, în principiu, o interdicție de tranzacționare între producătorii de energie electrică, însă textul vizează tranzacțiile încheiate între producători acreditați pentru centrale electrice distincte și care, deci, tranzacționează pe piețele centralizate de certificate verzi. Nu există, însă, nicio normă juridică care să interzică noului proprietar al centralei electrice preluarea certificatelor verzi aferente energiei produse de însăși centrala electrică pe care o dobândește. Normele juridice speciale sunt de strictă interpretare, o extindere a acestor prevederi la alte operațiuni juridice decât cele avute în vedere în cuprinsul lor fiind nepermisă.

În acest caz, se impune constatarea că certificatele verzi rămân în contul deținătorului centralei electrice ce beneficiază de sprijin, neintrând în etapa a doua, cea a tranzacționării către un furnizor. Cu alte cuvinte, certificatele verzi nevalorificate, precum și cele care nici măcar nu fost emise (ca urmare a amânării de la tranzacționare) continuă să se afle în contul proprietarului centralei (inițial sau al succesorului cu titlu particular) care a produs energia electrică pentru care s-au emis certificatele verzi.

Prevederile art. 1282 alin. (2) Cod civil clarifică acest acest aspect statuând că „Drepturile, precum şi, în cazurile prevăzute de lege, obligaţiile contractuale în strânsă legătură cu un bun se transmit, odată cu acesta, succesorilor cu titlu particular ai părţilor.”

În doctrină, s-a arătat că succesorul cu titlu particular profită de drepturile reale și este ținut să respecte obligațiile sau sarcinile reale născute din contractele încheiate de autorul său în legătură cu bunul sau dreptul ce i-a fost transmis, având calitatea de având-cauză. De asemenea, doctrina a determinat trei condiții ce trebuie îndeplinite în acest sens, respectiv:

a) să fie vorba de drepturi și obligații strâns legate de bunul dobândit de succesorul cu titlu particular,

b) contractele care au dat naștere acelor drepturi și obligații să aibă o dată certă anterioară momentului încheierii actului între succesorul cu titlu particular și cel de la care a dobândit bunul,

c) să fi fost îndeplinite formele de publicitate, atunci când asemenea cerințe sunt prevăzute de lege.

Mai mult, chiar și în ceea ce privește drepturile personale născute din contracte încheiate de autorul său, față de care, în principiu, succesorul cu titlu particular ar avea calitatea de terț, este admisă existența unor excepții precum cazul în care transmisiunea drepturilor și obligațiilor personale la succesorul cu titlu particular rezultă implicit din contract sau din caracterul accesoriu al acestora în raport cu bunul sau dreptul dobândit[18].

Din aceeași perspectivă trebuie avut în vedere faptul noul proprietar al centralei electrice nu a dobândit doar drepturi, ci și obligații, care pot fi esențiale pentru continuitatea schemei de sprijin (e.g. obligații ce decurg din preluarea contractului cu furnizorul de energie electrică și care, la rândul său, implică continuarea schemei de sprijin până când scopul final se va fi realizat).

Suplimentar acestor aspecte, în ceea ce privește certificatele verzi amânate de la tranzacționare, deci care nu au fost niciodată emise, fiind doar bunuri viitoare, neindividualizate, devin incidente prevederile art. 1658 alin. (1) și (2) teza I din Codul civil, în conformitate cu care „(1) Dacă obiectul vânzării îl constituie un bun viitor, cumpărătorul dobândește proprietatea în momentul în care bunul s-a realizat”, iar „în cazul vânzării unor bunuri dintr-un gen limitat care nu există la data încheierii contractului, cumpărătorul dobândește proprietatea la momentul individualizării”.

Momentul individualizării certificatelor verzi este indicat de art. 15 lit. b) din Regulamentul de emitere a certificatelor verzi, în conformitate cu care certificatele verzi conţin „cel puţin denumirea şi adresa operatorului economic acreditat, tipurile de surse regenerabile utilizate, numărul licenţei de exploatare comercială a capacităţii de producere, dacă este cazul, şi al deciziei ANRE de acreditare, numărul de ordine, codul numeric, emitentul şi data emiterii”.

Astfel, dreptul de proprietate asupra certificatelor verzi se poate transmite doar ulterior emiterii și individualizării acestora. Or, certificatele amânate de la tranzacționare nu au fost niciodată emise, neaflându-se nici în contul proprietarului inițial, urmând a fi emise doar ca urmare a solicitării din partea operatorului economic acreditat.

Din această perspectivă, cu referire la certificatele amânate de la tranzacționare, se impun câteva precizări:

– proprietarul inițial (vânzătorul) al centralei electrice nu poate solicita emiterea acestora de vreme ce a cedat contractual acest drept noului proprietar al centralei electrice;

– odată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra centralei electrice, acreditarea proprietarului inițial cu privire la aceasta a încetat;

– unicul operator economic acreditat în privința centralei electrice înstrăinate este noul proprietar (cumpărătorul) centralei electrice.

Având în vedere că analiza privește contractele încheiate anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 5/2023, se impune precizarea că, anterior modificărilor, Legea nr. 220/2008 prevedea la art. 3 alin. 33) cu privire la certificatele verzi amânate de la tranzacționare, că acestea puteau fi acordate proprietarului centralei acreditate chiar și după încetarea acreditării (și tranzacționate până la 31 martie 2032), însă doar pentru ipoteza expirării acreditării, nu și pentru cazul încetării acreditării ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra centralei electrice și acreditării noului proprietar. Devine, astfel, evident că doar noul proprietar acreditat putea dobândi drepturile asupra certificatelor verzi aferente energiei produse ca urmare a operării centralei respective, proprietarului inițial (vânzătorului) nemaifiindu-i acordat acest drept.

Din această perspectivă, se impune precizarea că schimbarea titularului centralei echivalează cu o modificare a deciziei de acreditare în sensul legislației secundare, ceea ce nu presupune nicio întrerupere în funcționarea schemei de sprijin.

Astfel, Regulamentul nr. 179/2018, în forma în vigoare din 13 noiembrie 2018, prevedea la art. 5 alin. (3), că ANRE emite o decizie de acreditare pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi „în cazul modificării titularului acreditării”.

La art. 5 alin. (2), același regulament prevedea că ANRE modifică decizia de acreditare pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi inter alia în cazul:

f) modificării datelor de identificare ale operatorului economic acreditat, prevăzute în decizia de acreditare;

g) altor cauze temeinic justificate de solicitant”.

În iunie 2020, Regulamentul 179/2018 a fost completat și modificat prin Ordinul nr. 92/2020. Art. 5 alin. (2) a fost suplimentat, astfel încât s-a prevăzut expres că ANRE modifică decizia de acreditare pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi și ca urmare a „d1) oricărei operaţiuni permise de legislaţia în vigoare, prin care un producător acreditat închiriază/înstrăinează, după caz, una sau mai multe centrale electrice acreditate”. Alineatul (3) al articolului a reglementat în continuare într-o formulare cvasi-identică, dar mai clară, că „ANRE emite o decizie de acreditare (…) în cazul modificării titularului acreditării ca urmare a uneia dintre operaţiunile prevăzute la alin. (2) lit. c) –d1).

La art. 6 alin. (1), Regulamentul 179/2018 prevede că ANRE modifică deciziile de acreditare (…) pe baza unei cereri însoţite de documentaţia aferentă, transmisă de solicitanţii aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2).”

Deși aceleași concluzii puteau fi deduse fără echivoc și din normele anterioare celor invocate, este important de subliniat că:

– încă din 2018 s-a reglementat în mod expres ipoteza modificării deciziei de acreditare ca urmare a modificării titularului acreditării;

– încă din 2020, s-a prevăzut expres că modificarea acreditării se poate realiza inter alia în cazul în care un producător acreditat închiriază/înstrăinează, după caz, una sau mai multe centrale electrice acreditate.

Așadar, din economia textelor antecitate rezultă că pe parcursul implementării schemei de sprijin, normele au fost succesiv clarificate, conducând de fiecare dată la concluzia că, în toată perioada de aplicare a schemei de sprijin, titularul acreditării se poate schimba, fără vreo sancțiune, urmând ca noului titular al centralei electrice să îi fie emisă o decizie de acreditare care să menționeze denumirea sa, ceea ce echivalează cu o modificare a deciziei de acreditare. Această ipoteză este întru totul diferită de oricare dintre situațiile ce impun anularea certificatelor verzi (emise necuvenit), precum și de situațiile ce impun întreruperea sau suspendarea acreditării care intervin în condiții precis și limitativ determinate.

În consecință, faptul că energia electrică din surse regenerabile generată de o centrală electrică acreditată a fost deja livrată în rețea și/sau la consumatori, atrage obligația corelativă a operatorului de transport și de sistem, conform prevederilor legale în vigoare, de a-i conferi titularului dreptului de proprietate (inițial sau succesorului său) asupra centralei electrice respective certificatele verzi pentru fiecare 1 MWh. O interpretare contrară ar însemna că dreptul asupra certificatelor verzi este negat oricăror și tuturor dobânditorilor legali ai centralei electrice și că, în consecință, anumite certificate verzi ar fi anulate în alte cazuri decât cele prevăzute de lege (i.e. atunci când au fost acordate necuvenit[19]) astfel încât schema de sprijin ar fi implementată cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare, deși aceasta:

– a fost instituită prin lege și este obligatorie pentru toate capacitățile de producție de energie din surse regenerabile acreditate până în 2016,

– are reguli determinate de funcționare,

– nu interzice și, implicit, nu prevede vreo sancțiune (e.g. anularea certificatelor verzi) în cazul schimbării proprietarului centralei electrice.

c) În ceea ce privește art. 10 alin. (1) din Regulamentul de emitere al certificatelor verzi, acesta reglementează dreptul operatorilor economici acreditați de a primi certificate verzi începând cu data emiterii deciziei de acreditare. Astfel, data deciziei de acreditate este data de la care operatorul economic devine titularul unei noi categorii de drepturi și obligații, ce decurge din aplicarea normelor privind schema de sprijin prin certificate verzi. Nimic nu împiedică însă operatorul economic acreditat să dobândească certificate verzi aferente energiei produse și livrate anterior datei acreditării sale, în conformitate cu prevederile legale. Cu titlu de exemplu, arătăm că pentru situația de excepție în care un producător poate achiziționa certificate verzi de la un alt producător (pentru a își respecta prevederile din contractul cu furnizorul și numai în această limită), nu există nicio normă legală care să impună doar achiziționarea certificatelor verzi aferente energiei produse și livrate ulterior datei acreditării producătorului cumpărător. O astfel de reglementare nu ar avea nicio rațiune economică sau socială. Rezultă, astfel, că deși operatorului economic îi devin incidente normele privind acordarea schemei de sprijin de la data acreditării, aceasta nu înseamnă o îngrădire din perspectiva dobândirii, în condițiile permise de lege, a certificatelor verzi emise (sau amânate de la tranzacționare) pentru energia produsă și livrată anterior datei la care a fost emisă decizia sa de acreditare.

IV. Precizări cu privire la noțiunea de „transfer de active”

Suplimentar prevederilor anterior citate, în practică, operatorii economici au optat pentru încheierea unor contracte de transfer de active prin care au transferat nu doar dreptul de proprietate asupra centralei electrice, ci o ramura de activitate, pentru operarea căreia au menționat în mod expres deopotrivă drepturile asupra certificatelor verzi, atât a celor netranzacționate aflate în contul vânzătorului, cât și a celor care au fost amânate de la tranzacționare (și care urmează să fie emise pentru prima dată ulterior datei acreditării lor către ANRE).

Nu ne propunem să analizăm exhaustiv noțiunea de transfer de active, reglementată cu precădere în legislația fiscală (europeană și națională) și în legislația specifică procedurii de insolvență.

Vom sublinia însă câteva aspecte pe care le considerăm esențiale din această perspectivă.

Codul fiscal definește transferul de active, la 32 alin. (1) lit. d), ca fiind „operațiunea prin care o societate transferă, fără a fi dizolvată, totalitatea sau una sau mai multe ramuri ale activității sale către altă societate, în schimbul transferării titlurilor de participare reprezentând capitalul societății beneficiare”.

Mai departe, Codul fiscal definește ramura de activitate[20] ca „totalitatea activelor şi pasivelor unei diviziuni dintr-o societate care, din punct de vedere organizatoric, constituie o activitate independentă, adică o entitate capabilă să funcţioneze prin propriile mijloace”.

În ceea ce privește noțiunea de transfer[21], Codul fiscal stabilește că acesta se poate realiza prin diverse operațiuni juridice precum: „vânzarea, cesiunea sau înstrăinarea dreptului de proprietate, schimbul unui drept de proprietate cu servicii ori cu un alt drept de proprietate, precum și transferul masei patrimoniale fiduciare în cadrul operațiunii de fiducie potrivit Codului civil”.

După cum s-a arătat deja în doctrină[22], diferența fundamentală între un transfer și un transfer de active constă în obiectul operațiunii juridice, în cazul transferului de active obiectul constând într-una sau mai multe ramuri de activitate.

Cu toate că din definiția transferului de active astfel cum este reglementată la art. 32 alin. (1) lit. d) Codul fiscal ar rezulta că acesta se poate realiza doar „în schimbul transferării titlurilor de participare reprezentând capitalul societății beneficiare”, mai departe Codul fiscal aduce noi clarificări asupra faptului că transferul de active se poate realiza prin diverse operațiuni juridice, printre care și vânzarea.

Astfel, conform art. 270 alin. (7) Cod fiscal, transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora,efectuat cu ocazia transferului de active sau, după caz, şi de pasive, realizat ca urmare a altor operaţiuni decât divizarea sau fuziunea, precum vânzarea sau aportul în natură la capitalul unei societăţi, nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă stabilită în România, în condiţiile stabilite prin normele metodologice.

Coroborând prevederile art. 270 alin. (7) Codul fiscal cu art. 7 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, rezultă că vom fi în prezența unui transfer de active atunci când se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

– primitorul activelor este o persoană impozabilă în România;

– bunurile şi activităţile transferate se constituie într-o structură tehnică care să permită desfășurarea în mod independent a unei activităţi economice separate;

– primitorului activelor dovedește intenția de a continua activitatea sau partea din activitatea economică care i-a fost transferată, de a nu lichida imediat activitatea respectivă şi de a nu vinde – unde este cazul – eventualele stocuri (în același sens s-a pronunțat CJUE în Hotărârea Zita Modes, citată anterior, punctul 44, și la pct. 37 din Hotărârea Christel Schriever, C-444/10)

Noțiunea transferului de active a fost reglementată la nivel european prin directiva 77/388/CEE[23] și, ulterior, prin Directiva 2006/112/CE[24], stabilindu-se că „în cazul unui transfer, efectuat cu titlu oneros sau nu, sau ca contribuţie la o societate, al totalităţii activelor sau al unei părţi din acestea, statele membre pot considera că nu a avut loc nicio livrare de bunuri şi, în acest caz, beneficiarul este considerat succesorul persoanei care a efectuat transferul”.

Din această perspectivă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că, noțiunea „transfer […] al tuturor activelor sau al unei părți a acestora” trebuie interpretată în sensul că include transferul unui fond de comerț sau al unei părți autonome dintr‑o întreprindere, cuprinzând elemente corporale și, dacă este cazul, necorporale care, împreună, constituie o întreprindere sau o parte a unei întreprinderi susceptibilă să desfășoare o activitate economică autonomă, dar că aceasta nu include simpla cesiune de bunuri, precum vânzarea unui stoc de produse (a se vedea pct. 40 din Hotărârea Zita Modes, C-497/01, precum şi pct. 23 din Hotărârea Christel Schriever, C-444/10).

Transferul de active este expres reglementat și în Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, statuând la art. 154 alin. (2) teza a II-a că „Orice vânzare în bloc a bunurilor, ca ansamblu independent, indiferent dacă se face în reorganizare sau în faliment, poate fi considerată transfer de active, dacă îndeplineşte dispoziţiile art. 270 alin. (7) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare”.

V. Clarificări legislative recente

Sesizând problemele născute în practică cu ocazia punerii în aplicare a legislației în vigoare, ce a condus la situația nerecunoașterii certificatelor verzi transferate noilor proprietari ai centralei electrice ce beneficiază de schema de sprijin, Legea nr. 5/2023 a suplimentat prevederile art. 10 din Legea nr. 220/2008 cu următoarele două alineate, arătând, în mod expres, ceea ce considerăm că rezulta oricum legislația în vigoare până la data adoptării sale:

(51) Certificatele verzi aflate în cont, precum şi certificatele verzi amânate de la tranzacţionare conform prevederilor art. 6 alin. (21) şi (25) ale producătorului de energie electrică din surse regenerabile care înstrăinează o centrală electrică acreditată se pot transfera producătorului care preia centrala electrică respectivă, fără a fi considerată tranzacţie comercială în sensul alin. (5), cu condiţia ca certificatele verzi astfel transferate să fie emise pentru energia electrică produsă şi livrată din centrala electrică care face obiectul înstrăinării.

(52) Certificatele verzi transferate în condiţiile alin. (51) pot face obiectul tranzacţionării şi dobândesc valoare în momentul tranzacţionării lor de către producătorul care preia centrala electrică ce face obiectul înstrăinării, în conformitate cu alin. (5).”

În același sens, au fost completate și prevederile Ordinului ANRE nr. 77/2017 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi din 18.08.2017:

Art. 3 lit. h) definește certificatul transferat (distinct față de definiția stabilită la art. 3 lit. j) pentru „certificatul tranzacționat”), ca fiind „(…) certificatul verde mutat din contul producătorului de energie electrică din surse regenerabile care înstrăinează una sau mai multe centrale electrice acreditate în contul producătorului care preia centrala/centralele respectivă/respective, în condiţiile art. 10 alin. (51) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cel mult o zi lucrătoare de la data înregistrării la operatorul pieţei de certificate verzi a cererii de transfer a producătorului cumpărător, însoţită de contractul în baza căruia se realizează înstrăinarea şi care conţine prevederi în acest sens”.

De asemenea, art. 23 lit. o1) al aceluiași regulament prevede că operatorul pieţei de certificate verzi are următoarele atribuţii şi competenţe: „transferă certificatele verzi existente în contul unui producător de energie din surse regenerabile la data înstrăinării unei centrale acreditate, aferente energie electrice produse din centrala care face obiectul înstrăinării, în contul producătorului care preia centrala respectivă, în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data înregistrării la operatorul pieţei de certificate verzi a cererii de transfer a producătorului cumpărător, însoţită de contractul în baza căruia se realizează înstrăinarea şi care conţine prevederi în acest sens”.

Prevederi similare au fost cuprinse și la Art. 12 alin. (4) din Regulamentul de emitere al certificatelor verzi, respectiv „certificatele verzi amânate de la tranzacţionare, inclusiv de la transferul din contul de producător în contul de furnizor pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziţie de CV, emise pentru energia electrică produsă şi livrată dintr-o centrală E-SRE acreditată, se transferă producătorului de E-SRE care preia centrala electrică respectivă, conform prevederilor contractului de înstrăinare încheiat între părţi şi doar în condiţiile în care acesta conţine prevederi în acest sens”.

Astfel, noile prevederi din legislația primară și secundară reglementează în mod expres efectele înstrăinării unei centrale electrice asupra certificatelor verzi, aspect ce a făcut însă obiectul de reglementare al legislației în vigoare până la data intrării în vigoare a Legii nr. 5/2023, având forță juridică obligatorie.

VI. CONCLUZII

Ulterior adoptării sale din 2011, schema de sprijin prin certificate verzi a făcut obiectul unor modificări legislative multiple ce au afectat patrimonial anumiți investitori care au sperat că vor reuși să își susțină afacerea, pe de o parte, prin finanțări bancare, iar, pe de altă parte, prin schema de sprijin care ar fi trebuit să aibă caracter previzibil, urmând să fie modificată exclusiv în ipoteza supracompensării.

Amintim că obiectivul obligatoriu național în privința cotei de energie din surse regenerabile a fost stabilit la 24%, România atingând un procent 24,5%, conform datelor Eurostat[25]. Atingerea țintei s-a datorat însă și investitorilor care au continuat să își desfășoare afacerile chiar și într-un mediu legislativ incert sau care, în cazurile în care operarea centralelor electrice s-a dovedit prea costisitoare, au ales să transfere afacerea privind producerea de energie din surse regenerabile pentru ca astfel întreprinderile lor să reușească să supraviețuiască (unele dintre acestea intrând în reorganizare judiciară).

Transferurile de afacere implicând centralele electrice au fost benefice statului prin faptul că noii proprietari ai centralelor electrice au continuat să producă energie din surse regenerabile ceea ce a ajutat statul să își îndeplinească ținta obligatorie de 24%. Totuși, chiar în lipsa unor prevederi prohibitive, acești investitori se confruntă cu o nouă provocare, de data aceasta din perspectiva implementării legislației în vigoare, în contextul în care au preluat o activitate economică independentă cu toate drepturile și obligațiile asociate acesteia, însă dreptul asupra certificatelor verzi acordate pentru energia regenerabilă produsă de centrala electrică pe care au achiziționat-o (și care nu au fost niciodată valorificate/tranzacționate) le este negat.

Faptul că legea specială în materia promovării energiei din surse regenerabile nu cuprindea până la data adoptării Legii nr. 5/2023 prevederi exprese cu privire la transferul drepturilor asupra certificatelor verzi odată cu dreptul de proprietate asupra centralei electrice nu poate sta drept argument pentru ignorarea cadrului normativ existent și aplicabil actelor juridice încheiate anterior Legii nr. 5/2023 (și implicit efectelor pe care le produc). Interpretarea și aplicarea corectă a legii presupune analiza întregului cadru normativ aplicabil, iar nu o analiză o unor prevederi izolate de ansamblul legislativ din care fac parte.

Vidul legislativ există doar atunci când legea tace, nu atunci când aceasta reglementează prin norme considerate generale în raport de legislația specifică unui sector, în contextul în care aceasta din urmă nu reglementează anumite categorii de acte, fapte sau situații juridice ce fac, însă, obiectul de reglementare al normelor generale. Astfel, în absența unor norme exprese prohibitive în legea specială, normele generale rămân pe deplin aplicabile, având caracter obligatoriu[26].

În acest context, clarificările legale adoptate în cursul acestui an trebuie armonizate cu situațiile juridice născute anterior adoptării lor pentru a nu genera un tratament discriminatoriu, evitând problemele de concurență între operatorii economici acreditați, cu atât mai mult cu cât schema de sprijin a fost declarată ajutor de stat, fapt ce atrage după sine un regim special de monitorizare atât din partea Consiliului Concurenței[27], cât și din partea Comisiei Europene. Suntem de opinie că, în cadrul implementării unei scheme de sprijin ce constituie ajutor de stat, nu este posibil ca un concept juridic precum „tranzacționare” (sau „certificat tranzacționat”) care este de esența schemei de sprijin să aibă semnificații radical distincte în două momente diferite, cu consecința aplicării neunitare, discriminatorii a acesteia.

În acest sens, amintim că art. 8 din Legea nr. 21/1996 interzice orice acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale ori locale şi ale entităţilor către care acestea îşi deleagă atribuţiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, precum:

a) limitarea libertăţii comerţului sau autonomiei întreprinderilor, exercitate cu respectarea reglementărilor legale;

b) stabilirea de condiţii discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor.

Tot din perspectivă concurențială, se impune o analiză a tratamentului diferențiat între situația în care beneficiarul real al unei centrale electrice se schimbă ca urmare a achiziționării acțiunilor sau părților sociale ale societății ce deține centrala electrică acreditată (astfel că, deși poartă același nume, societatea este deținută de alte persoane, care dobândesc implicit dreptul de proprietate asupra centralei și asupra certificatelor verzi aferente energiei produse de aceasta) și situația transferului de afacere ce are același efect din perspectiva schimbării titularului dreptului de proprietate asupra centralei electrice, dar căruia nu i se recunoaște dreptul asupra certificatelor verzi aferente energiei produse și livrate anterior contractului prin care i-a fost transferat dreptul de proprietate asupra centralei electrice respective și acreditării sale. Această analiză este necesară întrucât, astfel cum am arătat la punctul I, conform legislației în vigoare, schema de sprijin vizează centrala electrică ce produce energia din surse regenerabile, iar nu entitatea căreia îi este acordată.

Refuzul de a accepta un tratament egal între capacitățile de producție reprezintă o problemă și din perspectiva consumatorilor. Majoritatea tranzacțiilor de vânzare de energie electrică de către producătorii de energie electrică din surse regenerabile se realizează pe bursa administrată de Operatorul Pieței de Energie Electrică (O.P.C.O.M) deținut de Transelectrica. Dacă o capacitate de producție nu primește certificatele care îi revin și pe care producătorul și-a fundamentat planul de afaceri, există riscul ca respectivul producător să vândă energia electrică la prețuri mai ridicate pentru ca respectiva unitate de energie regenerabilă să reușească să supraviețuiască financiar. Odată cu încetarea plafonării prețurilor la consumatori, acest comportament ar putea afecta prețurile la energie electrică cu impact asupra facturii plătite de consumatori într-un cuantum mai mare decât cel pe care l-ar fi avut certificatele verzi, cu atât mai mult cu cât aplicarea prețului marginal va atrage un preț mai mare pentru toată cantitatea de energie (vândută de către toți producătorii), nu doar pentru cantitatea de energie vândută de producătorul care a crescut prețul.

Conchizând, dacă modificările succesive ale schemei de sprijin au fost aprobate de Comisia Europeană, nu același lucru se poate spune și despre maniera de implementare a acesteia sub aspectele criticate în corpul acestui articol, având în vedere că în practică aceasta presupune anularea unor certificate verzi pentru alte cazuri decât cele prevăzute de lege.

Mai mult, în contextul reducerii gradului de încredere a investitorilor în schemele de sprijin, considerăm oportună o analiză din partea Consiliului Concurenței și a Comisiei Europene a aspectelor învederate supra, cu atât mai mult cu cât obiectivele Uniunii Europene în materia energiei din surse regenerabile au devenit semnificativ mai ambițioase, iar concretizarea lor va depinde, printre altele, și de încrederea investitorilor în potențialele scheme de sprijin ce vor fi adoptate în viitor.


[1] Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice din 1992: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:31994D0069&from=BG
[2]What is the Kyoto Protocol? https://unfccc.int/kyoto_protocol
[3] Acordul de la Paris: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:22016A1019(01)
[4] Normele europene relevante pentru promovarea energiei din surse regenerabile s-au adoptat succesiv în corpul Directivei 2001/77/CE, Directivei 2009/28/CE și, ulterior, al Directivei 2018/2001.
A se vedea, de asemenea, REGULAMENTUL (UE) 2021/1119 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 30 iunie 2021 de instituire a cadrului pentru realizarea neutralității climatice și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 și (UE) 2018/1999 („Legea europeană a climei”) care arată expres că prin pachetul „Energie curată pentru toți europenii” din 30 noiembrie 2016, Uniunea a urmărit o ambițioasă agendă de decarbonizare, în special prin construirea unei uniuni energetice solide, care include obiectivele pentru 2030 privind eficiența energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile prevăzute în Directivele 2012/27/UE și (UE) 2018/2001 ale Parlamentului European și ale Consiliului și REGULAMENTUL (UE) 2019/943 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 5 iunie 2019 privind piaţa internă de energie electrică care la art. 1 lit. b) stabilește ca obiectiv principal „creșterea cotei ce revine surselor regenerabile de energie” și DIRECTIVA (UE) 2019/944 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE care la art. 1 își determină obiectul de reglementare în vederea „realizării unei piețe interne de energie electrică complet interconectate care să sporească integrarea energiei electrice din surse regenerabile, concurența liberă și siguranța alimentării”.
Mai mult întreaga legislație europeană a fost reformată pentru a se alinia obiectivului neutralității climatice (a se vedea în acest sens, pachetul legislativ Fit for 55 din 2021 și, ulterior, în 2022, planul RepowerEU), în atingerea căruia un rol esențial îl are dezvoltarea capacităților de producere a energiei din surse regenerabile.
[5] A se vedea https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/climate-change/paris-agreement/
[6] Apariția crizei din Ucraina în 2014 a determinat Consiliul European să ia în considerare securitatea energetică la mai multe dintre reuniunile sale din acel an. Acesta a reiterat apelurile sale anterioare pentru „reducerea dependenței de energie”, a subliniat importanța menținerii prețurilor la energie la prețuri accesibile și a mandatat Comisia Europeană să exploreze mijloace pentru a aborda provocarea dependenței de energie. Ca răspuns, în 2014, Comisia Europeană a prezentat Strategia europeană de securitate energetică urmată de Cadrul pentru climă și energie pentru 2030 și pachetul energetic în 2016 – A se vedea studiul publicat de Parlamentul European „Probleme cheie în Consiliul European – Situația actuală din septembrie 2023”, p. 61 – https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/2023/747439/EPRS_STU(2023)747439_EN.pdf
[7] Comunicarea Comisiei din 10 ianuarie 2007 intitulată „Foaie de parcurs pentru energia regenerabilă – Energiile regenerabile în secolul XXI: construirea unui viitor mai durabil”
[8] A se vedea Anexa I a Directivei 2009/28/CE
[9] Art. 2 lit. z) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie: „sistem de promovare – orice instrument, schemă sau mecanism, care promovează utilizarea energiei din surse regenerabile prin reducerea costurilor acestei energii, prin creşterea preţului la care aceasta poate fi vândută sau prin mărirea, prin intermediul unor obligaţii referitoare la energia regenerabilă sau în alt mod, a cantităţii achiziţionate de acest tip de energie; aceasta include, dar nu se limitează la sistemul de promovare prin certificate verzi, ajutoare pentru investiţii, scutiri sau reduceri de impozite, rambursări de taxe, scheme de promovare privind obligaţia de cumpărare a energiei din surse regenerabile”
[10] Decizia Comisiei în cazul SA. 33134 2011/N – RO Certificate verzi pentru promovarea energiei electrice din surse regenerabile https://ec.europa.eu/competition/state_aid/cases/240906/240906_1239907_192_2.pdf
[11] Modificările schemei de sprijin au fost aprobate în 2015 prin Decizia Comisiei în cazul SA.37177 (2015/NN) – România Modificări ale schemei de sprijin pentru promovarea energiei electrice din surse regenerabile prin certificate verzi https://energie.gov.ro/wp-content/uploads/2016/08/C2015-2886-cor-1.pdf
[12]A se vedea decizia Comisiei în cazul SA.46894 (2016/N) – România Modificări ale schemei de sprijin pentru promovarea energiei electrice din surse regenerabile prin certificate verzi https://ec.europa.eu/competition/state_aid/cases/267045/267045_1865665_81_2.pdf
[13] A se vedea art. 3 alin. (2) lit. e) și g) din Regulamentul de emitere a certificatelor verzi din 04.02.2015, adoptat de Autoritatea Națională̆ de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) prin Ordinul 4/2015.
[14] A se vedea art. 2 lit. al) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
[15] Pentru o expunere detaliată cu privire la permisiuni și interdicții, a se vedea articolul „Tot ce nu este interzis este permis sau tot ce nu este permis este interzis? (Jocul permisiunilor, al comenzilor şi al interdicţiilor în dreptul privat şi în dreptul public)”, V. Stoica
[16] Art. 3 lit. e) din Ordinul nr.77/2017 privind Regulamentul de organizare şi funcționare a pieței de certificate verzi din 18.08.2017
[17] Art. 3 lit. j) din Ordinul nr.77/2017 privind Regulamentul de organizare şi funcționare a pieței de certificate verzi din 18.08.2017 care definește certificatul verde tranzacționat – certificatul verde care a fost vândut/cumpărat pe piața de certificate verzi, a fost plătit/încasat de cumpărător/vânzător şi transferat din contul vânzătorului în contul cumpărătorului sau certificatul verde aflat în contul unui producător de energie electrică din surse regenerabile care are şi obligația legală de achiziție de certificate verzi şi care a fost transferat în contul de furnizor la prețul stabilit de acesta, unde devine certificat verde valabil.
[18] A se vedea L.Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil, Obligațiile, Universul Juridic, 2012, p. 182 – 183
[19] A se vedea art. 5 lit. e2) din Regulamentul de emitere al certificatelor verzi și, mai recent,
Ordinul nr. 59/2023 privind aprobarea Procedurii de recuperare a certificatelor verzi emise necuvenit şi pentru modificarea Regulamentului de emitere a certificatelor verzi, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 4/2015
[20] Art. 32 alin. (2) lit. g) Codul fiscal
[21] Art. 7 pct. 42, Codul fiscal
[22] L. Tuleașcă, Transferul de afacere, Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 7/2016
[23] Art. 5 alin. (8)
A se vedea și Hotărârea Curţii (Camera a treia) din 29 octombrie 2009 (cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată de Regeringsrätten – Suedia) – Skatteverket/AB SKF (Cauza C-29/08)
[24] Art. 19 din Directiva 2006/112/CE preia prevederile Art. 5 alin. (8) din Directiva 77/388/CEE
[25] https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/ddn-20220119-1
[26] Pentru o analiză edificatoare cu privire la caracterul obligatoriu al tuturor categoriilor de norme juridice, a se vedea articolul „Tot ce nu este interzis este permis sau tot ce nu este permis este interzis? (Jocul permisiunilor, al comenzilor şi al interdicțiilor în dreptul privat şi în dreptul public)” – V. Stoica
[27] A se vedea Ordonanța de urgență nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurentei nr. 21/1996


Avocat Andrada Nicolescu

Citeşte mai mult despre , , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories