
Marți, 5 ianuarie 2021, Raluca Turcan, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, a făcut o vizită de lucru la Institutul National de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacității de Muncă, instituție aflată în subordinea Casei Naționale de Pensii Publice, potrivit unui comunicat.
Raluca Turcan: ”Este unul dintre exemplele de instituții care își pot îmbunătăți serviciile și dotările cu ajutorul fondurilor europene. Am găsit aici o bază de tratament generoasă care poate fi valorificată pentru dezvoltarea unor servicii de recuperare, cu investiții din bani europeni. Am discutat, de asemenea, despre oportunitatea de a modifica legislația, astfel încât o parte a serviciilor oferite de Institut să poată fi asimilate serviciilor medicale.
Digitalizarea și creșterea accesibilității pentru persoanele cu dizabilități sunt priorități pe care doresc să le văd rezolvate. De altfel, am cerut tuturor instituțiilor din subordinea Ministerului Muncii să facă o analiză a gradului de accesibilitate în sedii, pentru că este important ca ministerul, cu toate instituțiile sale, să ofere un exemplu în acest sens.”
Aflaţi mai mult despre fonduri europene, Institutul National de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacității de Muncă, Raluca TurcanJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.