Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Raluca Turcan, Ministrul Muncii și Protecției Sociale: Îmi doresc să fidelizăm relația dintre angajați și angajatori


06.01.2021 | JURIDICE.ro
Secţiuni: Content, Dreptul muncii
JURIDICE - In Law We Trust

Marți, 5 ianuarie 2021, Raluca Turcan, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, a avut o întâlnire cu reprezentanții confederațiilor patronale și sindicale, potrivit unui comunicat.

Temele discutate au vizat proiectul de act normativ privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, stabilirea unui mecanism predictibil pentru calculul salariului minim pe economie și îmbunătățirea relației angajat – angajator prin debirocratizare, creșterea competențelor.

Raluca Turcan: ”Vom finaliza actul normativ pentru a proteja oamenii afectați de creșterile de prețuri, dar și pentru a transpune directiva europeană care vizează exact sprijinirea categoriilor cel mai afectate. Partenerii sociali par să își fi dat acordul pe o formulă la care au contribuit și pe care urmează să o prezint colegilor de cabinet.

Ne vom respecta angajamentul luat la sfârșitul anului trecut, de a avea o serie de întâlniri la finalul cărora salariul minim pe economie să fie stabilit în mod predictibil și în acord cu partenerii sociali. Vă invit să ne facem un calendar sistematic de întâlniri pentru că avem de reglementat împreună cadrul în care, pe o perioadă mai lungă de timp, de cel puțin 4 ani, să stabilim salariul minim pe economie.

Sunt meserii care se practică la negru și care pot fi scoase la suprafață? Pot fi simplificate procedurile dintre angajator si angajat? Îmi doresc să lucrăm împreună ca să îmbunătățim relația angajat-angajator, astfel încât să creștem gradul de ocupare, să fidelizăm relația dintre angajați și angajatori, să o simplificăm și să găsim soluții pentru creșterea competențelor, pentru îmbunătățirea calificărilor.”

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro