Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q8
AUDI Q3
AUDI Q3 SUV
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
Citeşte mai mult în legătură cu Articole, Drept civil, Drept comercial, RNSJ, SELECTED, Studii

Contractul de franciză în România

19 octombrie 2023 | Ruxandra VIȘOIU, Robert BRĂTESCU
Ruxandra Vișoiu

Ruxandra Vișoiu

Robert Brătescu

Robert Brătescu

Aspecte introductive

Observăm în ultimii ani o veritabilă explozie a numărului de companii care există pe piața românească, atât autohtone cât și străine. În legătură cu acestea din urmă, în 2017 se aproxima că existau 37.000 de companii cu capital străin care funcționau pe teritoriul țării noastre. De atunci și până în prezent cu siguranță că numărul lor a crescut, un studiu din anul 2021 relevând faptul că peste 3000 de societăți cu capital străin au fost înmatriculate la Registrul Comerțului până în luna august a anului trecut[1]. Desigur, nu toate aceste persoane juridice sunt exponente ale formei de organizare specifică francizei, unele pur și simplu reprezentând doar materializarea dorinței unor investitori străini de a-și face loc pe piața românească, devenită tot mai atractivă pentru aceștia în ultimii ani.

Totuși, este o realitate de netăgăduit faptul că zilnic trecem pe lângă întreprinderi de acest fel, care au îmbrăcat forma francizei și care duc mai departe o afacere de succes care a fost deja consacrată, de cele mai multe ori, pe o piață din străinătate de unde își trage și rădăcinile. Franciza este un instrument extrem de util în societatea actuală, întrucât vine să răspundă unor nevoi ale membrilor acesteia, nevoi de o diversitate covârșitoare care izvorăsc în principal din culturalizarea persoanelor în stilul de viață al occidentalilor. Acesta nu este totuși un adevăr absolut, o regulă cu aplicabilitate generală, întrucât în România nu vedem doar francize care s-au născut în Vest, dar totuși, se poate afirma cu siguranță că membrii societății românești actuale spre asta tind, spre răspunsuri occidentale la nevoile autohtone pe care le au la un moment dat. Doar așa ne putem explica de ce regăsim în țara noastră restaurante de tipul McDonald’s, KFC, Subway; cafenele Starbucks; lanțuri de magazine precum Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image etc. Se poate aminti chiar și o serie de societăți românești care s-au adaptat acestui sistem și care se bucură de un real succes pe piață precum magazinele La Doi Pași, cafenelele Five To Go sau restaurantele Dabo și Spartan.

Toate acestea au la bază sistemul de franciză, născut, adaptat și consacrat în Statele Unite, inițial dintr-un spirit reacționar îndreptat împotriva celebrelor legi anti-trust de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Acestea aveau ca scop împiedicarea marilor deținători de capital din America acelor vremuri (în special a industriașilor care se îndeletniceau cu producția de automobile) să realizeze monopol pe diferite sectoare de activitate de pe piață, în principal, iar în subsidiar protejarea micilor întreprinzători de agresivitatea politicilor economice și concurențiale ale marilor societăți[2]. Un aspect important al acestor legi era cel prohibitiv, care le interzicea producătorilor să-și desfacă mărfurile, această sarcină trebuind să fie delegată unor alte societăți[3]. Vom vedea în cele ce urmează ce presupune mai exact sistemul de franciză, vom analiza în linii mari reglementarea legală a acesteia în România și vom încerca să creionăm efectiv cum arată această instituție în realitatea juridică.

Ce este franciza?

Arbitraj comercial

Servicii JURIDICE.ro

Evenimente juridice

JURIDICE by Night

După cum am arătat mai sus, franciza își are locul de baștină în cultura juridică a Lumii Noi de peste ocean. Ca să supraviețuiască prohibiției, comercianții au fost nevoiți să construiască un refugiu, un adăpost de la exigențele legii, care, odată cu produsele vândute, a fost exportat în toate direcțiile[4]. Practic, în tandem cu succesul companiilor care își organizau activitatea în sistem de franciză și vestea succesului acestei instituții s-a răspândit rapid în alte sisteme de drept care au adoptat-o și au format-o potrivit propriilor concepte juridice și sociale.

La nivelul comunităților europene, franciza a fost reglementată de regulamentele comunitare: întâi Regulamentul nr. 4087/88 din 30 noiembrie 1988 privind aplicarea dispoziţiilor art. 81 alin. (1) al Tratatului CE acordurilor de franciză, apoi Regulamentul nr. 2790/99 din 22 decembrie 1999 privind aplicarea art. 81 alin. (1) al Tratatului privind înţelegerile verticale şi practicile concertate.[5]

În țara noastră franciza este reglementată de O.G. nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei[6], inspirată de filiera franceză a acestei instituții, care este definită la art. 1 alin. (1) drept „un sistem de comercializare a produselor și/sau al serviciilor și/sau al tehnologiilor, bazat pe o colaborare continuă între persoanele fizice sau juridice independente din punct de vedere juridic și financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă altei persoane, denumită francizat, dreptul și impune obligația de a exploata o afacere, în conformitate cu conceptul francizorului. Acest drept autorizează și obligă pe francizat, în schimbul unei contribuții financiare directe sau indirecte, să utilizeze mărcile de produse și/sau de servicii, alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială protejate, know-how-ul, drepturile de autor, precum și însemne ale comercianților, beneficiind de un aport continuu de asistență comercială și/sau tehnică din partea francizorului, în cadrul și pe durata contractului de franciză încheiat între părți în acest scop.”

În ciuda tuturor acestor adaptări care și-au lăsat amprenta asupra instituției francizei, miezul său a rămas nealterat, ea rămânând un sistem bazat pe colaborarea părților care o alcătuiesc, respectiv francizorul și francizatul. Această colaborare trebuie consfințită printr-o convenție, de aici și natura contractuală a francizei, având ca scopuri, în primul rând comercializarea de produse și servicii și, în subsidiar, lărgirea orizonturilor pentru o afacere de succes.[7]

Literatura de specialitate distinge între trei feluri de franciză, și anume: franciza de producție, franciza de distribuție și franciza de servicii. Prima dintre ele, franciza de producție, cunoscută și sub denumirea de franciză industrială, presupune situația în care beneficiarul produce, folosindu-se de know-how anumite produse pe care ulterior le comercializează folosindu-se de marca francizorului.[8] Ce reprezintă însă acest know-how? Ei bine, cunoscută în literatura de drept francez sub denumirea de savoir-faire, noțiunea aceasta se referă la acel ansamblu de cunoștințe de specialitate care servesc la realizarea și comercializarea unui produs.[9] În jurisprudența CJUE, franciza de producție a fost asimilată unui sistem „în virtutea căruia beneficiarul fabrică el însuşi, după indicaţiile francizorului, produse pe care le vinde sub marca acestuia”.[10] Pentru a ilustra mai ușor ce reprezintă franciza de producție ne putem gândi la felul în care Coca-Cola operează pe plan mondial. Societatea-mamă pune la dispoziția unui beneficiar acel know-how în legătură cu producerea unei băuturi specifice de tip cola, acesta din urmă având și dreptul de a vinde și rezultatul procesului de fabricație, adică sucul respectiv, prin intermediul mărcii Coca-Cola.

Cea de-a doua formă de franciză este cea de distribuție, prin intermediul căreia beneficiarul comercializează, folosindu-se de marca francizorului, produse fabricate de acesta din urmă sau de anumiți terți care se îndeletnicesc cu producția de bunuri de același gen[11]. Literatura de specialitate consideră selecționarea produselor de către beneficiar spre a fi puse în valoare drept know-how-ul specific acestui tip de franciză, ea fiind și cel mai des întâlnită în realitatea juridică de pretutindeni.[12]
Cea de-a treia formă pe care o poate îmbrăca această instituție este reprezentată de franciza de servicii. Aici, beneficiarul poate presta chiar el servicii, prin intermediul mărcii și know-how-ului dobândit de la francizor.[13]

Dacă, așa cum am arătat anterior, în cazul francizei industriale beneficiarul fabrică și pune în valoare produse iar la franciza de distribuție vinde o serie de bunuri fabricate de francizor, în contextul francizei de servicii beneficiarul trebuie efectiv să presteze o serie de servicii care țin de specificul afacerii francizate. De asemenea, se admite și faptul că, având în vedere specificul acestor operațiuni juridice, beneficiarul va putea fi asistat constant de către francizor, acesta având un interes major în a trasa linii directoare în ceea ce privește exercitarea francizei, spre a nu se aduce în nicio măsură atingere mărcii sau altor elemente de o importanță deosebită pentru afacerea de succes a francizorului.[14]

Despre contractul de franciză

Deși doctrina îi atribuie francizei un caracter consensual, simpla înțelegere a părților fiind suficientă pentru a se naște această instituție juridică, totuși, învoiala trebuie consfințită printr-un act în formă scrisă spre a se proteja interesele a căror realizare părțile o urmăresc la momentul întâlnirii acordurilor de voință. Așa cum am arătat mai sus, într-o formă simplistă, franciza presupune acordul realizat între francizor și beneficiar, prin intermediul căruia cel dintâi va transmite celui de-al doilea dreptul de a exploata o afacere de succes.

Totuși, ar fi insuficient să stabilim de la început că prin intermediul contractului de franciză operează doar transmiterea de la francizor către beneficiar a dreptului de a exploata o afacere. În general, acestui drept îi mai revin o serie de accesorii, precum know-how-ul, acele cunoștințe specifice în legătură cu feluritele tehnici de producție ale anumitor produse care au legătură cu specializarea afacerii respective. De asemenea, franciza operează și cu elemente din sfera proprietății intelectuale, francizorul conferindu-i beneficiarului dreptul de a exploata marca produselor sau serviciilor etc.[15]

Bineînțeles, niciuna dintre aceste operațiuni nu are la bază o intenție liberală, ci, părțile sunt mânate de conduite cât se poate de oneroase, valoarea pecuniară având un rol central într-un contract de franciză. De exemplu, beneficiarul plătește francizorului o sumă de bani numită redevență pentru serviciile pe care i le pune la dispoziție. În funcție de natura și celebritatea afacerii, suma de bani poate fi una extrem de ridicată[16]. Așadar, este necesar ca pornind de la o serie de dispoziții care se regăsesc în O.G. 52/1997, să menționăm și o definiție completă a francizei, consacrată în literatura de specialitate. Astfel, doctrina înțelege această instituție drept: „acel contract prin care o parte, denumită francizor, transmite celeilalte părți, denumită beneficiar, dreptul de a exploata marca și/sau know-how-ul privind un produs sau un serviciu, precum și alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială, după caz, în schimbul unui preț numit redevență.”[17]

Pe lângă caracterul oneros și cel consensual care au fost atribuite contractului de franciză, literatura de specialitate îl consideră pe acesta și sinalagmatic, întrucât drepturile și obligațiile născute prin intermediul său poartă asupra ambelor părți. De asemenea, contractul de franciză este unul comutativ, întrucât, atât drepturile și obligațiile, cât și întinderea acestora sunt cunoscute de părți de la bun început. Totodată, se recunoaște și caracterul de contract cu executare succesivă, întrucât drepturile dobândite de beneficiar se exercită pe întreaga perioadă în care franciza este în ființă, plata redevenței făcându-se eșalonat, potrivit termenelor asupra cărora părțile au convenit[18]. Probabil că cel mai important caracter juridic al contractului de franciză este cel intuitu personae, apreciere regăsită și în jurisprudența CJUE, francizorul este în drept să aleagă dintre candidaţii la reţea doar pe aceia care îndeplinesc condiţiile necesare pentru a pune în practică know-how-ul.[19] Poate că în cadrul acestui tip de convenție mai mult decât în cadrul oricăror altora, succesul uneia dintre părți depinde într-o măsură covârșitoare de succesul celeilalte părți. Tocmai în baza acestor considerente francizorul trebuie să aleagă cu mare grijă, cu depunerea celor mai mari diligențe de care este capabil, spre a putea găsi persoana potrivită care să beneficieze de pe urma francizei.[20] Aceste considerente se desprind chiar din exigențele legale, art. 15 alin. (1) din O.G. 52/1997 dispunând faptul că: „Francizorul selectionează francizatul care face dovada competențelor solicitate, respectiv: calități manageriale și capacitate financiară pentru exploatarea afacerii.”

În ceea ce privește condițiile de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească această convenție, apreciem că ea trebuie să cuprindă aceleași condiții de fond necesare oricărui act juridic civil regăsite la art. 1179 C. civ., respectiv capacitatea părților de a contracta, consimțământul care să fie exprimat într-o manieră neviciată, un obiect determinat și licit și o cauză licită și morală. În ceea ce privește condițiile de formă ale contractului de franciză, legea nu impune o formă sau alta pe care este necesar să o îmbrace acest tip de convenție. De aici deducem, așa cum am arătat și mai sus, că franciza are un caracter consensual, însă spre a se asigura părțile că interesele urmărite de ele vor fi respectate, contractul va putea fi întocmit în formă scrisă ad probationem.

În ceea ce privește clauzele care pot fi regăsite într-un contract de franciză, în literatura de specialitate se apreciază faptul că acestea pot fi clauze obișnuite care pot alcătui orice alt tip de contract. Totuși, cunoaștem faptul că nu ne aflăm în prezența unei convenții obișnuite, ci privim la o convenție cu caracteristici speciale, situație cunoscută prea bine îndeobște și de legiuitor care reglementează în art. 5 din O.G. 52/1997 că un contract de franciză poate să cuprindă următoarele feluri de clauze: clauze privind obiectul contractului, clauze privind drepturile și obligațiile părților, clauze privind condițiile financiare, clauze privind durata contractului, clauze privind condițiile de modificare, prelungire și reziliere.

După cum am arătat în repetate rânduri mai sus, contractul de franciză se încheie între două părți, anume francizorul și beneficiarul. Am mai arătat și faptul că prin încheierea acestei convenții nu se transmite doar dreptul de a exploata o afacere deja existentă și care se bucură de un real succes pe piață, ci, alături de acest drept vin la pachet și o serie de accesorii în strânsă legătură cu el precum dreptul de a exploata marca și know-how-ul, drepturi de proprietate intelectuală privind bunurile care alcătuiesc specificul respectivei afaceri etc. De aici deducem logic faptul că este nevoie ca francizorul să fie titularul drepturilor mai sus enunțate pentru a putea fi parte în contractul de franciză.

În ceea ce privește obiectul contractului de franciză, din analiza dispozițiilor legale regăsite la art. 6 alin. (3) din O.G. 52/1997, doctrina înțelege că obiectul contractului de franciză îl constituie, în principal, dreptul de exploatare asupra mărcii, asupra acelor cunoștințe de specialitate denumite know-how, asupra unor drepturi de proprietate intelectuală și industrială, toate acestea la pachet cu susținerea din partea francizorului.[21] Deși am fi tentați să plasăm importanța sa pe plan secund, asistența venită din partea francizorului este neprețuită pentru beneficiar întrucât ea vine în sprijinul eficientizării folosirii know-how-ului, a mărcii precum și a celorlalte drepturi care se transmit prin contractul de franciză. În subsidiar, când discutăm de obiect al contractului de franciză ne referim la redevență. Aceasta nu este nimic altceva decât suma de bani pe care beneficiarul o plătește francizorului ca și contraprestație pentru că i se permite să exploateze drepturile arătate mai sus. Ținând seama de caracterul de contract cu executare succesivă al francizei, se stabilește faptul că în contractul de franciză trebuie să se prevadă o redevență inițială, achitată de beneficiar la momentul la care i se permite accesul în rețeaua de franciză dar și redevența periodică, reprezentând acele sume de bani care trebuie achitate efectiv la intervale de timp pentru folosirea în continuare a drepturilor la care i s-a permis accesul[22]. Așa cum am mai menționat cu altă ocazie, valoarea pecuniară a redevenței variază în funcție de succesul de care se bucură afacerea respectivă.

Așa cum reiese din lege, părțile contractului de franciză pot conveni în conținutul acestuia cu privire la anumite clauze prin care să stabilească felul în care contractul se modifică, se prelungește sau se reziliază. Legea nu vorbește despre aceste prerogative ale părților cu un ton imperativ, ci, alege să lase la latitudinea lor oportunitatea consemnării unor asemenea clauze. În lipsa lor, la fel ca în situația convențiilor de altă natură, contractul va putea fi modificat sau stins respectându-se aceeași manieră în care a fost realizat, potrivit principiului simetriei juridice, mutuus consensus, mutuus dissensus, interpretat de literatura de specialitate drept o caracteristică sine qua non a acordului de voință și implicit consimțământului care, odată dat într-o anumită formă la încheierea actului juridic civil, trebuie să fie exprimat în aceeași manieră atât la eventualele modificări ale actului, cât și la revocarea acestuia.[23]

Pe lângă aceste clauze enumerate de legiuitor, doctrina apreciază că părțile mai pot conveni asupra unor clauze de neconcurență și confidențialitate care să servească drept o piedică a beneficiarului dacă acesta ar dori să înstrăineze know-how-ul primit de la francizor; simetric, părțile pot alege să consfințească o clauză de exclusivitate menită să-l împiedice pe francizor să transmită unui alt beneficiar care se găsește într-o zonă geografică determinată, aceleași drepturi pe care i le-a transmis beneficiarului din contractul de franciză inițial.[24] O opinie din literatura de specialitate exprimată în legătură cu clauzele de exclusivitate admite faptul că ele nu sunt de natura contractelor de franciză și că părțile ar putea foarte bine să nu le includă în conținutul convenției lor. Totuși, utilitatea lor reiese din faptul că prin includerea unei asemenea clauze într-un contract de franciză se protejează competiția existentă pe piață, lucru relevat și în considerentele Camerei Internaționale de Comerț atunci când a adoptat un model internațional de contract de franciză în anul 2000. Printre altele, impune francizorului obligaţia de a nu desfăşura în acel teritoriu activităţi de natura celor prevăzute în contractul de franciză şi obligaţia de a nu acorda unui terţ dreptul de a produce şi/sau comercializa mărfuri sau de a presta servicii folosindu-se de numele şi de marca sa în zona geografică în care beneficiarul își desfășoară activitatea.[25]

În privința încheierii contractului de franciză, se admite că acest procedeu urmează regulile obișnuite de încheiere a oricărui alt contract. Totuși, ținând cont de caracterul său intuitu personae, O.G. 52/1997 reglementează o fază precontractuală, tocmai pentru a sprijini părțile să considere dacă doresc cu adevărat să adere la sistemul de franciză. De exemplu, francizorul intră în atenția beneficiarului prin publicitate, care, potrivit art. 13 din ordonanță, trebuie să nu conțină informații eronate și să fie lipsită de ambiguitate. Doctrina, pornind de la interpretarea dispozițiilor art. 2 alin. (3) din ordonanță, apreciază că francizorul mai poate informa potențialii beneficiari cu privire la aspecte precum experiența sa în domeniul de activitate, detalii cu privire valoarea pecuniară a redevenței inițiale pe care beneficiarul va trebui s-o plătească pentru a i se permite accesul în sistemul de franciză, elemente prin care să i se permită beneficiarului să calculeze eventualele rezultate financiare pe care le-ar putea dobândi ca urmare a accederii sale la franciză etc[26]. Bineînțeles, așa cum am mai arătat, potrivit art. 15 din ordonanță, francizorul are dreptul să-și selecteze beneficiarul după acele criterii legate de competența sa managerială și financiară în legătură cu exploatarea afacerii care face obiectul francizei.
Odată parcursă această procedură, dacă și negocierile dintre francizor și beneficiar au succes, contractul se încheie iar părțile sunt datoare să colaboreze pe toată perioada existenței sale, conduita lor trebuind să se plieze pe buna credință și pe diligența unor buni profesioniști.

La fel ca orice alt contract sinalagmatic, și cel de franciză are calitatea de a da naștere la drepturi și obligații care să poarte în sarcina ambelor părți. În ceea ce privește obligațiile francizorului, prima și cea mai importantă, întrucât se află în relație directă cu însăși existența contractului de franciză, constă în transmiterea către beneficiar a dreptului de a exploata marca, know-how-ul și alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială. În legătură cu transmiterea know-how-ului, s-a stipulat în literatura de specialitate faptul că, pe lângă transmiterea efectivă a informațiilor și instrucțiunilor, francizorul trebuie și să-l instruiască pe beneficiar, să-i asigure o pregătire în vederea demarării afacerii sale încă de la debutul relației lor contractuale, reglementare care se regăsește și în Codul deontologic[27] european al francizei[28].

De cealaltă parte, corelativ cu obligația francizorului, beneficiarului îi revine datoria de a exploata marca, know-how-ul și alte elemente transmise în temeiul contractului, în condițiile stipulate în cadrul acestuia. Din nou, tot în legătură cu know-how-ul, la nivel european, Regulamentul nr. 2790/99 impunea beneficiarului obligația de a nu divulga către terți informațiile primite de la francizor, atâta vreme cât ele nu au intrat în domeniul public, dispoziție preluată fără ultima teză și în art. 4 alin. (2) lit. c) din O.G. 52/1997. Literatura de specialitate apreciază faptul că valoarea pecuniară a know-how-ului în legătură cu o afacere care se bucură de un real succes sălășluiește tocmai în caracterul său secret, unde doar o mână de persoane au „onoarea” de a cunoaște ce se află cu adevărat în spatele acestui con de obscuritate[29]. De asemenea, francizorul este îndreptățit să verifice respectarea acestor condiții, iar în cazul în care va constata vreo încălcare a lor, potrivit art. 7 din ordonanță, îl va notifica pe beneficiar, menționând un termen rezonabil în care acesta din urmă va fi dator să remedieze inconvenientele create.

Francizorului îi mai revine obligația de a-l asista pe beneficiar în aspecte tehnice sau comerciale pe tot parcursul existenței contractului. În funcție de natura francizei, el poate fi obligat să-l aprovizioneze pe beneficiar, de exemplu, dacă discutăm despre o franciză de distribuție unde beneficiarul vinde produse fabricate de francizor, atunci acesta dintâi trebuie să-l aprovizioneze constant cu produse care să fie puse imediat pe piață spre vânzare. Doctrina îi mai impută francizorului și obligația de a realiza publicitatea produselor or serviciilor cu care se îndeletnicește respectiva rețea de franciză, pornind de la calitatea sa de titular al mărcii și know-how-ului.[30]

De cealaltă parte, pe lângă obligațiile beneficiarului pe care le-am enumerat mai sus, acesta mai este dator să nu se angajeze în acte de concurență cu francizorul. Această interdicție pleacă tocmai de la spiritul de cooperare care animă existența unei relații de franciză, unde participanții trebuie să tindă spre un țel comun, iar nu să intre într-o competiție. Beneficiarul este obligat să plătească periodic sumele de bani care i se cuvin francizorului cu titlu de redevență, să-l informeze pe francizor despre felul în care decurge afacerea și să contribuie la menținerea și dezvoltarea rețelei de franciză.[31]

Asemănător oricărui lucru din existența noastră, care are un început și un sfârșit, și contractul de franciză are un punct de final. Fiind un contract încheiat pe durată determinată, în general capătul său de linie va fi momentul la care expiră termenul pentru care a fost încheiat. Bineînțeles, situația nu trebuie să fie întotdeauna aceasta, părțile având prerogativa de a reînnoi contractul pentru un nou termen oricând și de câte ori doresc sau chiar să încheie un nou contract de franciză sub alte condiții la încetarea vechiului contract. În situația în care francizorul nu mai dorește să continue raportul contractual, potrivit art. 6 alin. (1) din ordonanță, este obligat să-l notifice pe beneficiar în legătură cu această intenție.

Fiind un contract cu executare succesivă, contractul de franciză poate fi reziliat atunci când una dintre părți nu își execută în mod culpabil obligațiile ce îi revin. Doctrina apreciază faptul că, în general, atunci când o parte hotărăște să solicite rezilierea contractului trebuie să emită un preaviz prin care să-i aducă la cunoștință celeilalte părți intenția sa.[32] Totuși, analiza art. 6 alin. (1) din ordonanță relevă prerogativa părților de a nota în convenția lor acele clauze care pot atrage rezilierea contractului fără preaviz. Potrivit regulilor de drept comun, rezilierea este lipsită de caracterul retroactiv al rezoluțiunii, ea producând efecte doar pentru viitor, deci contractul rămânând intact pentru perioada de timp scursă de la momentul încheierii sale până la momentul stingerii.[33]

La data încetării contractului de franciză, beneficiarul nu mai poate exercita activitatea comercială pe care o desfășura sub imperiul francizei, existând adesea posibilitatea de a rămâne în stoc cu bunuri care nu mai pot fi valorificate. Deoarece nu ar putea pur și simplu să se debaraseze de ele, aceasta fiind o conduită neproductivă din punct de vedere economic, francizorul va trebui să ridice toate bunurile rămase în stocul beneficiarului, acesta dintâi continuându-și activitatea. Bineînțeles, preluarea acestor bunuri se va face la un preț corect, în literatura de specialitate apreciindu-se că nu se va putea oferi beneficiarului un preț derizoriu, care să aibă rolul de a-l sancționa în vreun fel pentru încetarea francizei.[34]

În ceea ce îl privește pe beneficiar, la data încetării contractului de franciză el trebuie să înceteze folosirea mărcii francizorului, a know-how-ului și să nu divulge terților informațiile de care a luat cunoștință, necesare pentru exploatarea afacerii, în temeiul francizei.[35]

Concluzii

În cele arătate mai sus, am încercat să trecem în revistă câteva dintre aspectele cele mai importante în legătură cu contractul de franciză. Am înțeles că este o invenție americană, care a început inițial ca o încercare de a „curba” rigiditatea unor legi de la începutul secolului XX privitoare la anumite interdicții care vizau în general pe marii comercianți. Soluția propusă de franciză a fost încununată cu succes și s-a răspândit în toată lumea, după cum am putut observa, în spațiul european de dată mai recentă a fost reglementată în mai multe instrumente legislative precum Regulamentul nr. 4087/88, apoi Regulamentul nr. 2790/99 sau Codul Deontologic European al Francizei. În țara noastră instituția francizei și-a găsit sălașul în reglementarea O.G. 52/1997, iar ulterior în felurite interpretări și reinterpretări regăsite în literatura de specialitate.

În societatea contemporană sistemul propus de franciză ne este mai folositor decât oricând întrucât ajunge să răspundă la multe dintre nevoile noastre, tot mai numeroase și mai diversificate pe zi ce trece. Pentru satisfacerea lor, pentru a ne determina să alegem anumite servicii, se luptă zilnic zeci, poate sute de societăți care propun soluții la fel de felurite precum sunt și nevoile noastre. Sistemul de franciză se pliază perfect pe această construcție a felului în care înțelegem în prezent piața, ajutând la diversificarea produselor și serviciilor disponibile la un moment dat și stimulând creșterea și dezvoltarea unui spirit concurențial între cei care se luptă să ne capteze atenția.

Desigur că orice alt sistem conceput de om, nici cel al francizei nu este unul perfect, întrucât există anumite riscuri și dezavantaje resimțite în general de francizat, de beneficiar. Astfel, aderarea la o franciză poate implica niște costuri extrem de mari care pot să nu vină la pachet cu libertatea beneficiarului de a decide în legătură cu acel modus operandi pe care îl dorește în legătură cu afacerea sa, întrucât francizorul este cel care își rezervă dreptul de a trasa linii directoare cu privire la întregul sistem pe care l-a creat.

Totuși, majoritatea opiniilor regăsite în literatura de specialitate converg într-o direcție, anume înspre a considera că beneficiile francizei depășesc dezavantajele pe care le-ar putea aduce, cu exemple convingătoare pe care le putem observa zilnic în jurul nostru.


[1] Pentru mai multe detalii, a se vedea https://www.capital.ro/peste-3-000-de-firme-cu-capital-strain-au-fost-inamtriculate-in-primele-opt-luni-din-2021.html, articol accesat la data de 7 mai 2022, ora 18:25.
[2] Un celebru promotor și susținător al legislației anti-trust a fost președintele american Theodore „Teddy” Roosevelt (1858-1919).
[3] A se vedea Stanciu D. Cărpenaru – Tratat de drept comercial român, ediția a VI-a, actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2019, p. 587.
[4] A se vedea Mihaela Mocanu – Contractul de franciză, în Revista Română de Dreptul Afacerilor, nr. 2/2008, articol accesat pe site-ul www.sintact.ro la data de 7.05.2022, ora 20:45.
[5] Ibidem. Regulamentele nu mai sunt în vigoare, dar este util de menționat cu titlu de informație istorică.
[6] Este modificată în unele aspecte prin Legea 179/2019, dar este încă în vigoare.
[7] St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 588.
[8] Idem, p. 588.
[9] Idem, p. 591.
[10] A se vedea Ruxandra Adina Gingărașu – Considerații privind obligația de confidențialitate și obligația de neconcurență în contractul de franciză, articol accesat pe site-ul www.juridice.ro,  la data de 21.05.2022, ora 14:30.
[11] St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 588.
[12] A se vedea Mihaela Mocanu, op. cit.
[13] St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 588.
[14] M. Mocanu, op. cit.
[15] St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 589.
[16] De exemplu, în anul 2017 s-a deschis cel de-al doilea restaurant McDonald’s din orașul Bacău, în urma unei investiții de aproximativ 2.5 milioane de lei. Pentru mai multe detalii, a se vedea https://www.mediafax.ro/economic/cat-costa-deschiderea-unui-restaurant-mcdonald-s-in-romania-16715283, site accesat la data de 21.05.2022, ora 15:00.
[17] St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 589.
[18] Idem, p. 590.
[19] M. Mocanu, op. cit.
[20] Ibidem
[21] St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 591.
[22] Idem, p. 592.
[23] Pentru mai multe detalii, a se vedea Liviu Pop, Ionuț-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu – Curs de drept civil. Obligațiile, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 117.
[24] St. D. Cărpenaru, op. cit., pp. 592-593.
[25] Pentru mai multe detalii, a se vedea Roxana Maria Chirieac – Contractele de franciză și clauzele de exclusivitate, articol publicat în revista „Pandectele Române” nr. 5/2020, accesat pe site-ul www.sintact.ro la data de 23.05.2022, ora 23:00.
[26] St. D. Cărpenaru, op. cit., pp. 593-594.
[27] Regulament ce tinde mai degrabă spre soft law, ce tratează principii în materia francizei.
[28] Pentru mai multe detalii, a se vedea Mihaela Mocanu – Know-how-ul – cheia tezaurului francizei, articol publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor, cu nr. 4 din data de 31 mai 2007, accesat pe site-ul www.sintact.ro, la data de 24.05.2022, ora 10:00.
[29] Idem
[30] St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 595.
[31] Idem, pp. 595-596.
[32] Idem, p. 597.
[33] A se vedea Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu – Drept civil. Partea generală, ediția a II-a revăzută și adăugită de Cornelia Munteanu, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 364.
[34] A se vedea Mihaela Mocanu – Efectele speciale ale încetării contractului de franciză, articol publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor, cu nr. 7 din data de 30 septembrie 2012, accesat pe site-ul www.sintact.ro, la data de 24.05.2022, ora 11:30.
[35] Idem


Drd. Ruxandra Vișoiu, Managing Partner R&R Partners Bucharest
Robert Brătescu, Associate R&R Partners

Citeşte mai mult despre , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories