
Curtea de Apel Cluj a statuat că, în privinţa împrumuturilor încheiate sub imperiul vechiului Cod civil, stabilirea termenului de scadenţă se poate realiza fie printr-o acţiune de drept comun, fie pe calea ordonanţei preşedinţiale. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a reţinut că, deşi noul Cod civil stabileşte în mod expres că o astfel de pretenţie va fi valorificată pe calea ordonanţei preşedinţiale (art. 2162 alin. 3), aspect care nu era prevăzut în vechea reglementare, acest lucru nu înseamnă că legiuitorul a exclus de plano această procedură în ceea ce privește contractele încheiate conform vechiului Cod civil. Din contră, în speţa de faţă, Curtea a constatat că vechile norme permit stabilirea pe cale judiciară a termenului de restituire a împrumutului, fără a face nicio mențiune cu privire la procedura ce urmează a fi utilizată în acest scop, ceea ce conduce la concluzia că reclamantul are libertatea de a-și alege calea procesuală care răspunde cel mai bine intereselor sale. (Decizia civilă nr. 628/2020 din 28 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă)
Aflaţi mai mult despre Curtea de Apel Cluj, ordonanta presedentiala, termenul de restituire a împrumutului, Vechiul Cod civilJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.