
Stela Andrei, Partener Asociat | People Advisory Services, EY România, a redactat materialul Coordonarea sistemelor de securitate socială în contextul Brexit începe să prindă contur, în care au arătat, printre altele, că „Semnarea recentă a Protocolului privind coordonarea sistemelor de securitate socială aduce noi provocări pentru angajatorii din statele membre ale Uniunii Europene și din Regatul Unit al Marii Britanii, care vor trebui să aplice atât prevederile anterioare, cât și pe cele noi din această zonă. Lipsa de certitudine cu privire la modul în care se vor aplica noile norme, dar și din modificările operate pentru lucrătorii detașați, completează noul context. Există, însă, și o veste bună – o mare parte din dispozițiile noului protocol par să se alinieze cu cele din regulamentul anterior, aducând, astfel, o oarecare predictibilitate pe piața securității sociale.
Protocolul privind securitatea socială, care face parte din Acordul comercial și de cooperare între Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, prevede multe dintre aspectele esențiale pentru piața muncii și mobilitatea angajaților după încheierea perioadei de tranziție generată de Brexit.
Reglementările UE acoperă reguli privind contribuțiile în sistemele de securitate socială și acumularea de prestații aplicabilă lucrătorilor. Aceste aranjamente asigurau apartenența la un singur sistem de asigurări sociale în piața comună, reglementată de Regulamentul CE 883/2004, care au continuat să fie aplicabile și pe perioada de tranziție de până la 31 decembrie 2020.”
Aflaţi mai mult despre Brexit, coordonarea sistemelor de securitate socială, EY România, Stela AndreiJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.