« Selected
Flux noutăţi
AnunţuriSistemul judiciarUNBR BarouriNotariatExecutoriUniversitariaInternaţionalJURIDICE.ro

Modificarea normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice
13.01.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 31 din 12 ianuarie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 27/2021 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005.

Principalele modificări aduse normelor:

– în situația modificării reglementărilor contabile referitoare la înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni, ordonatorii principali de credite își revizuiesc monografiile contabile conținând operațiunile specifice domeniului respectiv;

– în cazul racordării utilizatorilor la rețeaua electrică, contravaloarea cheltuielilor suportate de utilizatori cu racordarea reprezintă active fixe necorporale de natura drepturilor de utilizare și se înregistrează în contul 205 „Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare”;

– activele fixe necorporale se amortizează pe durata prevăzută pentru utilizarea lor de către instituțiile care le dețin;

– în cazul cheltuielilor efectuate de utilizatori pentru racordarea la rețeaua de apă, gaze sau alte utilități, dacă în contractele de racordare se prevede plata unor sume pentru racordarea la rețelele respective, evidențierea în contabilitate se efectuează potrivit prevederilor pct. 1.1.2.2., primul și al doilea paragraf;

– cheltuielile de dezvoltare se amortizează într-o perioadă de cel mult 5 ani, cu aprobarea ordonatorului de credite (contul 280), cu excepția celor care nu se supun amortizării potrivit legii;

– programele informatice create de instituțiile publice, achiziționate sau dobândite pe alte căi se amortizează în funcție de durata probabilă de utilizare, care nu poate depăși o perioadă de 5 ani, cu aprobarea ordonatorului de credite (contul 280), cu excepția altor active fixe necorporale care nu se supun amortizării potrivit legii;

– terenurile nu sunt supuse amortizării; amenajările la terenuri se amortizează pe o durată de 10 ani, cu excepția celor care nu se supun amortizării, potrivit legii;

– terenurile și clădirile sunt active separabile și se înregistrează în contabilitate separat, chiar atunci când sunt achiziționate împreună; creșterea valorii terenului pe care se află o clădire nu afectează determinarea valorii de înregistrare a clădirii;

– operațiunile contabile cu conturi de cheltuieli şi de conturi de venituri se înregistrează numai în debitul, respectiv în creditul acestora, inclusiv operațiunile de stornare sau alte operațiuni efectuate în condițiile legii, în roșu;

– elementele extrabilanțiere cuprind și activele contingente (contul 8081000 „Active contingente”), respectiv datoriile contingente (contul 8082000 „Datorii contingente”);

– la pct. 2 se introduce un nou paragraf care prevede:
Activele contingente sunt un activ potențial care apare ca urmare a unor evenimente anterioare datei bilanțului și a căror existență va fi confirmată numai prin apariția sau neapariția unuia sau mai multor evenimente viitoare nesigure, care nu pot fi în totalitate sub controlul instituției. Ca exemplu în acest sens îl reprezintă un drept de creanță ce poate rezulta dintr-un litigiu în instanță (de exemplu, o despăgubire), în care este implicată instituția și al cărui rezultat este incert.
Activele contingente sunt generate, de obicei, de evenimente neplanificate sau neașteptate, care pot genera intrări de beneficii economice în instituție. Activele contingente nu trebuie recunoscute în conturile bilanțiere. Acestea trebuie prezentate în notele explicative în cazul în care este probabilă apariția unor intrări de beneficii economice. Activele contingente nu sunt recunoscute în situațiile financiare, pentru că ele nu sunt certe, iar recunoașterea lor ar putea determina un venit care să nu se realizeze niciodată. În cazul în care realizarea unui venit este sigură, activul aferent nu este un activ contingent și trebuie procedat la recunoașterea lui în bilanț.
Activele contingente sunt evaluate continuu pentru a asigura reflectarea corespunzătoare în situațiile financiare a modificărilor survenite. Astfel, dacă intrarea de beneficii economice devine certă, activul și venitul corespunzător vor fi recunoscute în situațiile financiare aferente perioadei în care au survenit modificările. În schimb, dacă este doar probabilă o creștere a beneficiilor economice, instituția publică va prezenta în notele explicative activul contingent.

Datoriile contingente sunt:
a) o obligație potențială, apărută ca urmare a unor evenimente trecute, anterior datei bilanțului și a cărei existență va fi confirmată numai de apariția sau neapariția unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu pot fi în totalitate sub controlul instituției; sau
b) o obligație curentă apărută ca urmare a unor evenimente trecute, anterior datei bilanțului, dar care nu este recunoscută pentru că:
– nu este sigur că vor fi necesare ieșiri de resurse pentru stingerea acestei datorii; sau
– valoarea datoriei nu poate fi evaluată suficient de credibil.
O instituție nu va recunoaște în bilanț o datorie contingentă, aceasta fiind prezentă în notele explicative.
Datoriile contingente sunt continuu evaluate pentru a determina dacă a devenit probabilă o ieșire de resurse care încorporează beneficiile economice. Dacă se consideră că este necesară ieșirea de resurse, generată de un element considerat anterior datorie contingentă, se va recunoaște, după caz, o datorie sau un provizion în situațiile financiare aferente perioadei în care a intervenit modificarea încadrării evenimentului, cu excepția cazurilor în care nu poate fi efectuată nicio estimare credibilă.

Datoriile contingente se disting de provizioane prin faptul că:
a) provizioanele sunt recunoscute ca datorii (presupunând că pot fi realizate estimări corecte), deoarece constituie obligații curente la data bilanțului și este probabil că vor fi necesare ieșiri de resurse pentru stingerea obligațiilor; și
b) datoriile contingente nu sunt recunoscute ca datorii, pentru că sunt:
– obligații posibile, dar pentru care trebuie să se confirme dacă instituția are o obligație curentă care poate genera o ieșire de resurse; sau
– obligații curente care nu îndeplinesc criteriile de recunoaștere în bilanț (deoarece fie nu este probabil să fie necesară o reducere a resurselor instituției pentru stingerea obligației, fie nu poate fi realizată o estimare suficient de credibilă a valorii obligației).”

Prezentul ordin intră în vigoare la 12 ianuarie 2021.

 
Secţiuni: Anunțuri, Content, Monitorul Oficial al României | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD