Secţiuni » Arii de practică » Business » Asigurări
Asigurări
CărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Articole Asigurări Drept civil Opinii SELECTED

Penalități împovărătoare pentru asigurători în lumina Deciziei 18 din 23 octombrie 2023 pronunțate de ÎCCJ în procedura recursului în interesul legii

30 octombrie 2023 | Adina JIVAN, Andra BĂLȚATU
Adina Jivan

Adina Jivan

Andra Bălțatu

Andra Bălțatu

În data de 23.10.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând sesizarea Curții de Apel Cluj, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 21 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule şi tramvaie, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul nerespectării termenului de 30 de zile reglementat de art. 21 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, penalitățile de 0,2% pe zi de întârziere curg de la expirarea celor 30 de zile în care asigurătorul trebuia să răspundă cererii părţii solicitante.”

Cu alte cuvinte, în situația în care asigurătorul, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, nu formulează o ofertă sau nu notifică respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, este obligat la plata despăgubirii de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată.

La o primă vedere, acest mecanism, văzut în lumina interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție nu pare altceva decât o modalitate de constrângere a asigurătorilor, pentru a-i determina  aceștia să răspundă cu celeritate cererilor de despăgubire, scopul evident fiind acela de a proteja interesele persoanelor păgubite.

În realitate, însă, aplicarea acestor dispoziții legale, în sensul dezlegării date de Înalta Curte de Casație și Justiție, ridică serioase probleme de constituționalitate. Totodată, ele reprezintă și o transpunere eronată a Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, cu modificările și completările sale ulterioare.

Astfel, este adevărat că Directiva prevede că statele membre stabilesc procedura pentru despăgubirea prejudiciilor cauzate de vehicule, iar în cadrul acestor proceduri, trebuie să existe și mecanisme constând în sancțiuni și penalități pentru a se asigura respectarea drepturilor persoanelor vătămate și evitarea unor abuzuri din partea asigurătorilor. Însă, așa cum prevede art. 27 al Directivei, sancțiunile trebuie să fie eficiente și proporționale.

Servicii JURIDICE.ro

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

Penalitățile reprezintă întotdeauna o sancțiune a neexecutării unei obligații, inclusiv a neplății în termen a unei creanțe. În speță, însă, legiuitorul român și Înalta Curte de Casație și Justiție pierd din vedere un aspect esențial: atunci când vorbim despre cererea de despăgubire formulată de o persoană prejudiciată prin producerea riscului asigurat, nu putem vorbi, încă, despre o creanță certă, lichidă și exigibilă (aceasta urmând a se naște ulterior în procedura de lichidare a daunelor, fie pe cale amiabilă fie în instanță).

De foarte multe ori, cererea de despăgubire oglindește doar pretenția persoanei prejudiciate, asigurătorul având obligația de a analiza temeinicia acestei pretenții, cu posibilitatea de a o admite în integralitate, de a o diminua sau chiar respinge, atunci când este cazul.

Dacă atunci când vorbim despre daunele materiale, determinarea creanței este o operațiune relativ facilă, în cazul daunelor morale, de cele mai multe ori, determinarea cuantumului acestora se poate realiza numai pe cale judecătorească, după soluționarea definitivă a litigiului având ca obiect pretențiile persoanei prejudiciate.

Așadar, aplicând întocmai prevederile art. 21 din Legea nr. 132/2017, în lumina dezlegării date de Înalta Curte de Casație și Justiție, putem ajunge la o situația absurdă în care un asigurător care întârzie în formularea unui răspuns asupra cererii de despăgubire, va fi obligat la plata de penalități din momentul expirării termenului și până la finalizarea litigiului în care se va determina exact cuantumul despăgubirii (perioadă care poate să dureze uneori și ani de zile).

În plus, rezultatul va fi același indiferent dacă întârzierea este de 1 zi sau de 100 de zile, spre exemplu, fără a se ține cont că asigurătorului nu îi este imputabil timpul îndelungat de soluționare a litigiului.

Este astfel evident că prin aceste prevederi legale și prin interpretarea data de ICCJ se ajunge la încălcări ale unor principii fundamentale ale răspunderii, așa cum sunt ele consacrate în sistemul de drept românesc. În primul rând, prin această manieră de calcul și aplicare a penalităților asigurătorul este sancționat pentru o întârziere fără ca această sancțiune să poată fi ajustată în funcție de gravitatea faptei și consecințele acesteia. Indiferent că întârzierea în răspunsul asigurătorului este de o zi sau de o sută de zile, cuantumul penalităților va fi același, fiind calculat de la împlinirea termenului de 30 de zile și până la plata despăgubirii.  Se încalcă astfel, în mod flagrant principiul proporționalității sancțiunii.

De asemenea, perioada de timp necesară pentru determinarea în concret a despăgubirilor poate fi prelungită fără că asigurătorul să aibă vreo culpă în acest sens (atunci când, spre exemplu, determinarea despăgubirilor se face pe cale judecătorească). Cu toate acestea, el va fi obligat la plata unor penalități semnificativ mai mari, deși prelungirea perioadei de determinare a despăgubirilor nu îi este imputabilă. Astfel se încalcă și principiul potrivit căruia răspunderea care are un caracter strict personal.

Aplicarea acestor norme va conduce și la o îmbogățire nejustificată a persoanei prejudiciate. Plata cu întârziere a despăgubirilor cauzează în mod indiscutabil un prejudiciu creditorului, însă în speță penalitatea este atât de mare încât de cele mai multe ori putem ajunge în situația în care valoarea penalităților de întârziere să fie comparabilă sau chiar mai mare decât însăși despăgubirea. Este astfel încălcat și un principiu fundamental în materia asigurărilor potrivit căruia despăgubirea trebuie să acopere strict prejudiciul cauzat ca urmare a producerii riscului asigurat, fără a conduce la îmbogățirea fără justă cauză a persoanelor păgubite.

În concluzie, nu contestăm faptul că Directiva permite statelor membre să stabilească sancțiuni și penalități, după caz, pentru neîndeplinirea de către asigurători a obligațiilor ce le revin în termenele prevăzute de lege. Pentru o transpunere corectă, considerăm că legiuitorul național trebuie să impună obligația de a plăti penalități numai pentru acele situații în care avem o creanță certă, lichidă și exigibilă care nu este plătită în termenul prevăzut de lege. În ce privește sancțiunile pecuniare pentru neîndeplinirea altor obligații în termen (precum obligația de a răspunde cererilor de despăgubire), este necesară consacrarea acestor sancțiuni într-o manieră care să permită ajustarea lor funcție de gravitatea în concret a faptei imputabile asigurătorului și de circumstanțele faptice relevante, respectând caracterul personal al răspunderii.

Adina Jivan, Managing Associate ZAMFIRESCU RACOȚI VASILE & PARTNERS
Andra Bălțatu, Associate ZAMFIRESCU RACOȚI VASILE & PARTNERS

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership