« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

De-a dreptul și cinematografia: In nome del popolo italiano
15.01.2021 | Lavinia TEC

JURIDICE - In Law We Trust
Lavinia Tec

Lavinia Tec

La Editura Universității de Vest din Timișoara a apărut volumul De-a dreptul și cinematografia (coordonatori: Lavinia Tec, Florentin Țuca).

Continuăm publicarea unor extrase din contribuțiile invitaților din cadrul secțiunii Actorii dreptului.

Joaca de-a dreptatea și de-a nedreptatea. In nome del popolo italiano de Dino Risi (1971)

Lucian Bojin

”In nome… este, pe scurt, confruntarea, în numele și pe terenul justiției, dintre două personaje puternice, care pun în umbră toate rolurile secundare. Două figuri larger-than-life, cum se spune în America. Primul, „cel bun”, este judecătorul de instrucție Mariano Bonifazi (interpretat de Ugo Tognazzi). Un tip cu o viață personală banală, dar animat de un idealism care pare de cea mai bună calitate. Are simpatii de stânga, ceea ce, în contextul istoric (în epocă, stânga italiană reunea majoritatea intelectualilor ca unica voce „anti-autoritate” sau „anti-sistem”) e doar o subliniere a idealismului în angajamentul social. Devotat profesiei, caută cu obstinație să facă dreptate, e un excelent investigator, dar și un foarte bun debater, care folosește cu îndemânare „briciul lui Ockham” pentru a demonta mereu argumentele ultrasofisticate (și ultrasofistice) pe care i le aduce oponentul său. Acesta, „cel rău”, este inginerul Lorenzo Santenocito (jucat de Vittorio Gassman), un exponent strălucitor al „capitalismului rapace”. Om de afaceri care și-a clădit averea pe speculații imobiliare și afaceri corupte cu autoritățile publice (o scenă emblematică din film este aceea în care judecătorul îi explică faptul că ancheta se desfășoară într-un spațiu impropriu, pentru că edificiul tribunalului se dărâmă, datorită lucrărilor de proastă calitate ale constructorilor care beneficiază de protecție politică; vă sună cunoscut?). Santenocito are o viață și o personalitate luxuriante, e plin de sine, organizează și participă la petreceri fastuoase (la primul interogatoriu este îmbrăcat în general roman, pentru că vine direct de la o toga party; astfel echipat, ține un minunat discurs despre libertate, efectul scenic este de neuitat). Dar își asumă și roluri sociale, așa cum cere morala dominantă din epocă: e membru în numeroase „comitete și comiții”, cavaler și, evident, atunci când e nevoie, convins practicant catolic și apărător al valorilor familiei. ”

(…)

”Judecătorul Bonifazi investighează moartea unei tinere (Silvana) găsită în pat cu o supradoză de opioide și cu urme de lovituri pe corp, ceea ce putea indica o moarte violentă sau o administrare a supradozei în urma loviturilor. Judecătorul află că tânara activa ca escortă pentru oameni de afaceri (ocupație pe care părinții o numesc „public relations”) și că în cercul său se afla și inginerul Santenocito, așa cum rezultă din documente găsite în locuința acesteia (un cec și o scrisoare de recomandare semnate de acesta).”

(…)

”După ce adună ultimele probe pe care le consideră suficiente pentru punerea sub acuzare a industriașului, Bonifazi ordonă arestarea acestuia. Santenocito este reținut chiar în mijlocul prezentării către parteneri de afaceri străini a unui proiect grandios de stațiune balneară pe malul mării. Reacția de furie îl zdruncină echilibrul mental și este internat, la rândul său, într-un ospiciu.”

(…)

” În lipsă de altă preocupare, Bonifazi răsfoiește niște caiete ale victimei, primite chiar înainte de emiterea mandatului de arestare, de la școala privată unde tânăra urma cursuri de engleză. Le neglijase, crezând că nu pot avea vreo relevanță asupra cazului. Se înșelase. Caietele erau chiar jurnalul tinerei. Din notițe rezultă că Silvana era nefericită pentru că fusese nevoită, la presiunile părinților, să renunțe la relația cu un student sărac și să-și continue activitatea de „public relations”. Ea scrie că avusese un accident de mașină în seara respectivă, ceea ce explica urmele de lovituri de pe corp. De asemenea, ea își mărturisea intenția de a se sinucide cu substanța care îi fusese găsită în corp. Judecătorul înțelege că aceste probe îi demontează tot cazul. Acum, al doilea twist (de fapt, adevăratul twist): judecătorul Bonifazi distruge jurnalul, aruncându-l într-o mașină căreia suporterii italieni, sărbătorind victoria naționalei de fotbal, îi dăduseră foc. ”

(…)

”În România, hotărârile judecătorești se dau „în numele legii”. În Italia, ca și în alte țări, se dau „în numele poporului”. E cam același lucru. În România, domină încă pozitivismul: accentul e pus pe lege. În Italia, trimiterea la lege este inclusă în trimiterea la suveranul care „face legile”, adică la popor. Referința italiană subliniază ideea că ordinea juridică a statului se întemeiază pe democrație. Într-una din scenele din film, medicul legist care face autopsia cadavrului tinerei îl ironizează pe judecătorul idealist, căruia i se adresează cu „Robespierre”. Îi spune, cu cinism: „poporul italian, în numele căruia voi dați sentințe, nu merită nimic”. Judecătorul îl contrazice. Însă scena finală din film pare să sugereze că Bonifazi, dezamăgit de poporul italian, aderă la cinismul legistului. Judecătorul este dezgustat de bucuria, care i se pare infantilă, cu care „poporul” sărbătorește victoria naționalei italiene. Decizia de a arde jurnalul pare a fi luată sub această impresie. Cum ar veni: el duce o luptă în numele poporului împotriva unui sistem corupt, dar poporului nu pare să-i pese de asta. Atunci ce sens are să mai respecte legile „făcute” de acest popor? Mai bine recunoaște că este doar lupta sa și își folosește puterea acordată de lege, încălcând legea, pentru a face o victimă din rândul adversarilor în războiul său, devenit acum personal. ”

(…)

”Până se lămuresc lucrurile, cineva ar putea crede că filmul este despre îngeri și demoni. Dar nu e decât un film despre unul care se crede înger și vede demoni, și altul care îi crede proști pe cei care cred în ingeri și demoni. De fapt, ambii protagoniști au un mare handicap: văd lumea în alb și negru, fără nuanțe, fără categorii intermediare. Santenocito, „ticălosul”, vede doar mulți fraieri si puțini șmecheri, dintre care consideră că face parte. Cei din urma sunt stapânii, ceilalti sunt doar resurse pentru stăpâni. Bonifazi, „idealistul”, se crede un fel de sfânt al cauzei dreptății iar la final își asumă rolul de judecător absolut al soartei lui Santenocito. Mie mi se pare că amândoi înțeleg, totuși, destul de puțin din lume. Nu prea înțeleg (sau refuză să accepte) că, atunci când vine vorba de oameni ca indivizi, categoriile auto-excluzive pe care ni le propun abordările radicale morale sau religioase, nu prea se aplică.”

Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara

 
Secţiuni: Content, Opinii, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD