ÎCCJ. Măsurile de siguranţă şi măsurile asigurătorii în situația achitării ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale
1 noiembrie 2023 | Camelia SUTIMAN
Camelia Sutiman
Inculpata A a fost achitată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și spălare a banilor întrucât s-a constatat prescripția răspunderii penale
În ceea ce priveşte dispoziţia de confiscare specială, de la inculpata A., a sumelor de bani ce au făcut obiectul luării de mită, respectiv a sumei de 305.118 RON, ce a făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor în formă autonomă, Înalta Curte constată că se impune menţinerea acesteia.
Astfel, potrivit art. 289 alin. (3) din C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Conform art. 50 din Legea nr. 129/2019, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, în condiţiile Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, în cazul infracţiunilor de spălare a banilor se aplică dispoziţiile privind confiscarea bunurilor din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.
Conform art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.
De asemenea, dispoziţiile art. 107 din C. pen., cu titlu marginal „Scopul măsurilor de siguranţă” prevăd următoarele:
(1) Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.
(2) Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.
(3) Măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale, rezultă că măsurile de siguranţă se pot lua faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală şi în situaţia în care acesteia nu i se aplică o pedeapsă, scopul măsurii fiind nu unul coercitiv, ci eminamente preventiv, respectiv acela de a înlătura o stare de pericol şi a preîntâmpina săvârşirea de noi infracţiuni.
Prin urmare, pentru luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, este suficient să se constate că a fost săvârşită o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată şi este incidentă una dintre situaţiile expres prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. a) – f) din C. pen.
De altfel, în jurisprudenţa sa anterioară, instanţa supremă a statuat în mod explicit că „măsurile de siguranţă ale confiscării speciale se dispun şi în ipoteza în care a intervenit prescripţia răspunderii penale, întrucât scopul lor este înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, putând fi luate chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. Prescripţia operează numai în ce priveşte răspunderea penală, iar nu şi în ce priveşte măsurile de siguranţă” (Tribunalul Suprem, decizia nr. 614/1984).
Concluzia este susţinută şi de un argument normativ în vigoare, de ordin procesual, desprins din interpretarea dispoziţiilor art. 5491 din C. proc. pen., referitoare la procedura de confiscare sau de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării. Dacă legiuitorul a reglementat posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a confisca bunuri în cazul dispunerii unei soluţii de clasare de către procuror, rezultă a fortiori că instanţa învestită cu judecarea cauzei poate dispune măsura de siguranţă examinată, atunci când constată ea însăşi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege sub acest aspect.
În aceeaşi ordine de idei, prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că „sechestrul este o măsură asiguratorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă” (paragraful 16).
În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza G.I.E.M. S.R.L. şi alţii împotriva Italiei – hotărârea din 28 iunie 2018 -, a concluzionat că „măsurile de confiscare constituie „pedepse” în sensul art. 7 din Convenţie. Această constatare, care este rezultatul unei interpretări autonome a noţiunii de „pedeapsă”, în sensul art. 7, determină aplicabilitatea acestei dispoziţii, chiar şi în absenţa unei proceduri penale în sensul art. 6″ (paragraful 233).
(…) „chiar şi în cazul unei decizii de încetare a procesului penal ca urmare a intervenţiei prescripţiei, măsura confiscării poate fi pusă în aplicare numai în cazul în care se demonstrează că au fost întrunite atât elementul material, cât şi elementul subiectiv al infracţiunii„ (paragraful 245).
În cauza de faţă, sunt realizate condiţiile anterior expuse pentru menţinerea dispoziţiei de confiscare specială, de vreme ce, pe de o parte, prescripţia generală înlătură doar răspunderea penală a inculpatei A., nu şi caracterul penal al faptei deduse judecăţii. Pe de altă parte, măsura este necesară deoarece rezultă că sumele de bani, ce au intrat în patrimoniul inculpatei, nu a avut la bază tranzacţii licite, ci a reprezentat preţul unei înţelegeri prohibite de legea penală.
Sub acest aspect, sunt relevante toate circumstanţele în care s-au realizat actele de luare de mită şi de spălare a banilor imputate inculpatei A., probatoriul administrat în faza căii de atac a apelului susţinând, în continuare, situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond. O atare constatare justifică, aşadar, concluzia că sumele de bani au ca provenienţă fapte prevăzute de legea penală, fiind necesară confiscarea lor specială, pentru atingerea scopului prevăzut de art. 107 din C. pen.
În consecinţă, în baza art. art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., instanta a menţinut măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, astfel cum acestea au fost menţinute prin sentinţa penală a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală pronunţată în dosarul nr. x/2017 cu privire la bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatei A., în vederea confiscării speciale. (Decizia nr. 232 din 11 iulie 2023, pronunțată de Secţia Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție)
Av. Camelia Sutiman, SĂVESCU & ASOCIAȚII
