Pluralitatea de infracțiuni în cazul delincvenței juvenile
1 noiembrie 2023 | Mihail TOFAN
Mihail Tofan
În prezentul articol, se va analiza sistemul sancționator aplicabil delincvenței juvenile în cazul pluralității de infracțiuni, problemă reglementată în art. 129 din Codul penal. Totodată, am în vedere și modificarea recentă a art. 129 Cod penal, prin Legea nr. 200/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a altor acte normative.
Pluralitatea de infracțiuni reprezintă expresia juridică a unei realități faptice și presupune o pluralitate sau o diversitate de fapte corespunzătoare unei multitudini de unități infracționale distincte, unite de un element de legătură comun, constând în unitatea de subiect activ.[1]
Cu alte cuvinte, pluralitatea de infracțiuni semnifică situația în care aceeași persoană săvârșește două sau mai multe infracțiuni. Comiterea mai multor infracțiuni de către aceeași persoană conferă o periculozitate mai mare a faptelor cu caracter infracțional, săvârșite și impune un sistem represiv mai dur, care să corespundă realității sociale afectate.
Codul penal actual, Legea nr. 286/2009, consacră trei forme ale pluralității de infracțiuni: concursul de infracțiuni (art. 38 Cod penal), recidiva (art. 41 Cod penal) și pluralitatea intermediară (art. 44 Cod penal).
Cele trei forme ale pluralității de infracțiuni, se referă la situația infracțiunilor comise de către majori. În ceea ce privește minorii, legiuitorul nu consacră forme ale pluralității, ci doar se limitează la un articol prin care stabilește, în concret, regimul care trebuie aplicat, în situația în care un minor săvârșește mai multe infracțiuni.
Totuși, vom putea constata că, deși Codul penal nu denumește într-un anumit fel formele pluralității de infracțiuni comise de către delincvenții juvenili, ele reies prin raportare la doctrina din materia penală.
Formele pluralității de infracțiuni, în cazul delincvenței juvenile
Potrivit art. 129 alin. (1) din Codul penal „În caz de concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității se stabilește și se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condițiile art. 114, ținând seama de criteriile prevăzute în art. 74.”[2]
La o primă vedere, s-ar putea susține că singura formă a pluralității de infracțiuni săvârșită de către un minor, pe care o prevede legiuitorul, ar fi concursul de infracțiuni, teză ce este consacrată și în doctrina de specialitate.[3]
De asemenea, această ipoteză rezultă și din faptul că nu se specifică nimic în legătură cu momentul comiterii celei de-a doua infracțiuni, înainte sau după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru prima infracțiune, precum în cazul recidivei.
Totuși indirect, recidiva este sancționată într-un mod particular de anumite dispoziții prevăzute în Codul penal, în titlul dedicat minorității. Astfel, art. 114 Cod penal prevede faptul că se poate lua o măsură educativă, privativă de libertate, în situația în care minorul „a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat.”
De asemenea, art. 123 Cod penal prevede posibilitatea prelungirii măsurii educative, neprivative de libertate, înlocuirii măsurii educative neprivative de libertate cu una mai severă sau chiar înlocuirea cu o măsură educativă privativă de libertate, dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârșește o noua infracțiune sau este judecat pentru o noua infracțiune concurentă săvârșită anterior.
În ipoteza în care, după executarea completă a măsurii educative aplicate pentru prima infracțiune, minorul săvâșește o nouă infracțiune, ia naștere forma „pluralității nenumite” de infracțiuni. Potrivit doctrinei, pluralitatea nenumită este aceea formă a pluralității care regrupează toate celelalte ipoteze de pluralitate de infracțiuni, nereglementate expres de legiuitor și care nu atrag aplicarea unui tratament sancționator specific.[4]
Această formă a pluralității de infracțiuni este întâlnită și în cazul majorilor, atunci când o persoană (persoană fizică majoră sau minoră, ori o persoană juridică) condamnată definitiv la o pedeapsă executată sau considerată ca executată, comite din nou o infracţiune, nefiind însă întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă (postexecutorie). O asemenea situație reprezintă, incontestabil, o formă de manifestare a pluralităţii de infracţiuni, fără prevedere expresă în cadrul rezervat pluralităţii infracţionale, fără un tratament penal propriu acordat prin lege, decât cel implicând executarea firească a ambelor pedepse, integral (în cazul condamnărilor succesive la pedepse).[5]
Pluralitatea nenumită nu este doar o noțiune teoretică, întrucât ea are consecințe practice, având un regim sancționator propriu. În cazul minorului care a executat complet o măsură educativă și a săvârșit o nouă infracțiune, aceasta fiind în stare de pluralitate nenumită, i se va aplica o nouă măsură educativă, fără a se ține cont de condamnarea anterioară.
Considerăm că deși alin. (1) al art. 129 Cod penal oferă o soluție în ceea ce privește concursul de infracțiuni, individualizarea pe care instanța o poate face este totuși destul de generală, iar dreptul de apreciere al judecătorului este destul de larg, iar din acest motiv pot să apară, în practică, soluții diferite. Astfel, jurisprudența oferă exemple de situații în care tratamentul sancționator este diferit în ceea ce privește concursul de infracțiuni.
În timp ce o instanță, pentru o unică infracțiune de tâlhărie (smulgerea unui lănțișor), a aplicat măsura internării într-un centru educativ pentru o perioadă de 1 an și 6 luni (Jud. Sectorul 6 București, Sentință penală nr. 571 din 11 noiembrie 2014, definitivă prin Decizia penală 261/A din 17 februarie 2015), o altă instanță, pentru un concurs de infracțiuni format dintr-o infracțiune de tâlhărie cu furt calificat și violare de domiciliu (3 acte de executare), a aplicat aceeași măsură educativă și pe aceeași perioadă (Jud. Brașov, Sentința penală nr. 654 din 15 aprilie 2015, definitivă prin Decizia penală nr. 526 la data de 2 iulie 2015).[6]
Săvârșirea unei infracțiuni în perioada minorității și a alteia după vârsta de 18 ani
În situația în care se săvârșește o infracțiune în timpul minorității și una după majorat, art. 129 alin. (2) Cod penal prevede sistemul sancționator aplicabil. Astfel, regula generală este că se ia o singură sancțiune ce rezultă din măsura educativă pe care instanța o aplică în urma unei condamnări definitive pentru o infracțiune comisă în timpul minoratului și pedeapsa aplicată de către instanță pentru infracțiunea comisă după majorat, sancțiunea constând fie în pedeapsa închisorii, fie în pedeapsa amenzii. Iar dacă se săvârșesc mai multe infracțiuni concurente după majorat, mai întâi se vor aplica dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, urmând să se aplice apoi dispozițiile prevăzute de alin. (2) al aceluiași articol.
Prima ipoteză este cea prevăzută de art. 129 alin. (2) lit. a) care stabilește că dacă s-a aplicat o măsura educativă neprivativă de libertate, se execută numai pedeapsa, soluție de altfel, rațională ce decurge din însăși scopul măsurilor educative neprivative de libertate, acela de a oferi minorului posibilitatea de îndreptare prin reeducarea sa. Măsurile educative neprivative de libertate se bazează pe concepția că principala cauză a delincvenței juvenile o constituie gravele deficienţe în educaţia copiilor şi tinerilor, iar calea firească pentru combaterea acestei cauze nu este alta decât activitatea educativă în vederea resocializării tinerilor cu conduită deviantă.[7] Prin urmare, executarea unei măsuri educative neprivative de libertate de către un major ar fi o anomalie în concepția noastră.
Ipoteza de la litera a) prevede deci sistemul absorbției, măsura educativă neprivativă de libertate fiind absorbită de pedeapsă.
În continuare, art. 129 alin. (2) lit. b) cod penal prevede ipoteza în care măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea. În această situație, legiuitorul stabilește sistemul cumulului juridic, prin aplicarea pedepsei închisorii care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta, la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat. Evident, această pedeapsă aplicată nu poate face obiectul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 601/2018, s-a constatat că sintagma „cel puțin” din cuprinsul articolului sus-enunțat este neconstituțională, stabilind că „dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal creează un regim juridic sancţionator mai sever decât cel aplicabil concursului de infracţiuni, respectiv situaţiei în care sunt săvârşite două infracţiuni după împlinirea majoratului, pentru care s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, ipoteză în care, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. penal, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.”[8]
Astfel, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. b) Cod penal discriminează persoanele cărora li se aplică pedeapsa cu închisoarea, la care se adaugă măsura educativă privativă de libertate, în raport cu persoanele care săvârșesc concursul de infracțiuni „clasic”, prevăzut de dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. penal, deoarece se creează o situație mai aspră pentru persoanele care au săvârșit o infracțiune în timpul minorității, fapt care este anormal.
Pentru a pune textul de lege în acord cu decizia Curții Constituționale, legiuitorul organic a intervenit prin Legea nr. 200/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a altor acte normative adăugând: „Pedeapsa astfel obținută nu poate depăși durata pedepsei rezultante aplicabile potrivit art. 39 alin. (1) lit. b), dacă ambele infracțiuni ar fi fost comise după majorat”, la finalul art. 129 alin. (2) lit b). Totuși, în pofida acestei modificări, încă s-ar putea ajunge la o pedeapsă egală cu situația în care infracțiunile ar fi săvârșite în forma pluralității de infracțiuni prevăzută de art. 39 alin. (1) lit. b).
Cea de-a treia ipoteză prevăzută de art. 129 alin. (2) lit. c) Cod penal reglementează situația în care se aplică pedeapsa detențiunii pe viață după majorat, unde bineînțeles se va executa doar această pedeapsă, indiferent de măsura educativă aplicată, operând astfel sistemul absorbției.
În final, art. 129 alin. (2) lit. d) Cod penal prevede situația în care măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda. În acest caz, legiuitorul a ales să aplice sistemul cumulului juridic, preferând sa aplice măsura educativă privativă de libertate considerând-o pe aceasta mai severă, a cărei durată se va majora cu cel mult 6 luni, fără însă să se depășească durata maximă prevăzută de lege pentru măsura educativă privativă de libertate. Este interesantă alegerea legiuitorului în acest caz, întrucât decide ca un infractor major să meargă fie într-un centru educativ fie într-un centru de detenție, aspect pe care noi totuși nu îl vedem foarte util.
În consecință, față de conținutul art. 129 alin. (2) Cod penal subliniem că, în situația în care se săvârșește o infracțiune în timpul minorității și una după majorat, față de dispozițiile imperative ale textului de lege, considerăm că judecătorul nu ar putea să pronunțe pentru infracțiunea comisă după majorat o soluție de renunțare sau amânare a aplicării pedepsei și nici o soluție de suspendare a executării pedepsei. Această concluzie se deduce din însăși structura textului de lege care precizează expres că „pentru infracțiunea săvârșită după majorat se stabilește o pedeapsă.”
Concluzie
În prezent, sistemul sancționator al pluralității de infracțiuni pentru minori reprezintă una dintre cele mai importante instituții ale minorității, întrucât, deseori, apar situații în care infractorul nu se limitează la săvârșirea unei infracțiuni și astfel este nevoie de o reglementare adecvată, care să corespundă gravității faptelor comise.
Considerăm că sistemul actual beneficiază de o serie de reglementări pentru a corespunde situațiilor diferite ce se pot ivi în practică, atât în situația concursului de infracțiuni comis de un minor, cât și în situația în care se săvârșesc infracțiuni în perioada minorității, dar și după majorat. Totuși, suntem de părere că, având în vedere reglementarea generală și dreptul de apreciere al instanței, pot apărea situații în care să se pronunțe pedepse sau măsuri educative având o durată diferită pentru infractori ce au comis aceleași fapte penale, aspect ce rezultă și din această analiză.
[1] L. V. Lefterache, Drept penal. Partea Generală, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 360.
[2] Criteriile generale de individualizare a pedepsei
„(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;
d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;
e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;
g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.”
[3] Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Ediția a IV-a, Ed. Universul Juridic, București, 2022, p. 460.
[4] F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal. Partea generală, vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2018, p. 87.
[5] M.-I. Mărculescu-Michinici, Unele probleme identificate în materia reglementării pluralităţii de infracţiuni, publicat în Universul Juridic Premium nr. 6/2016 la 22 iunie 2016 (consultat online).
[6] F. M. Vasile în G. Bodorocea, V. Cioclei, I. Kuglay, L. V. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, G. Zlati, Codul Penal. Comentariu pe articole, Ediția 3, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 537-538.
[7] A-P. Sava-Găină, Regimul răspunderii penale a minorului, Universul Juridic Premium – nr. 11/2019, 25 noiembrie 2019 (consultat online).
[8] Decizia Curții Constituționale nr. 601/2018 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, para. 13.
Mihail Tofan, Junior Lawyer STOICA & Asociații
