« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

Cum se protejează angajații de abuzurile invazive ale patronilor în sistemul american? Individual Protection against Unjust Dismissal. Time for A Statute de Clyde Summers
19.01.2021 | Alexandru CUCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Alexandru Cucu

Alexandru Cucu

Despre muncă s-a spus că e un blestem. Dar tot despre muncă s-a spus că duce la realizarea de sine. Un „rău necesar” cum este munca din experiența mea, m-a făcut curios să abordez mai mult decât „cultural” problema muncii. Îmi asum riscul de a expune un truism analitic, nu orice activitate este muncă, dar orice muncă este o activitate. De asemenea, relațiile ce implică „munca” au dat naștere și relațiilor ierarhice și de putere. Munca poate fi: voluntară, grea, dificilă, înjositoare, istovitoare, rutinieră, abrutizantă, sofisticată, inerent plăcută, chinuitoare, calificată, necalificată, laborioasă, obositoare, fizică, intelectuală, creativă, productivă etc.

Munca salariată a fost prinsă și turnată ori chiar modelată de sistemele juridice din diferite țări (aici o să mă refer la sistemul juridic american). De pildă, am citit într-un articol recent[1]: „(…) abordarea juridică tradițională cu privire la protecția muncitoriilor existentă în exteriorul dreptului concurenței (antitrust law), părea să fie de ajuns. Această abordare clasică avea două ramuri – labor law și employment law. Labor law proteja angajații ce urmăreau să formeze sindicate în vederea contracarării puterii de piață a angajatorilor. Teoria era că dacă muncitorii s-ar coaliza ar putea folosi negocierea colectivă și amenințarea cu greva pentru a-i împiedica pe angajatori să plătească salarii monopsonice. Employment law acorda muncitorilor protecții specifice: salarii minime, ore maxime de muncă, mediu de lucru sigur, drepturi privind viața privată și altele asemenea. […]. În orice caz, ambele tipuri de protecție s-au erodat de-a lungul anilor”[2].

Pe una dintre aceste „protecții specifice” mi-am zis că ar fi interesant să mă documentez. Anume, protecția angajaților împotriva concedierilor abuzive. Pentru asta am citit un articol din anii ’70, foarte bun, al lui Clyde W. Summers. Titlul său este Individual Protection against Unjust Dismissal. Time for A Statute[3] și a fost publicat în 1976 în revista Virginia Law Review. Articolul încearcă să răspundă concret la următoarele cinci întrebări: cine va suporta costurile unei instituții ce se va ocupa cu aceste cazuri?, ce angajați vor fi acoperiți de această protecție?, ce va fi considerat ca și concediere? ce protecție li se va acorda angajaților ce sunt deja protejați de anumite contracte colective de muncă?, și ce remedii ar fi disponibile pentru o concediere abuzivă? Aceste întrebări se regăsesc în partea finală a articolului, unde autorul propune un model de lege ce ar avea ca scop o protecție cât mai eficientă a angajaților. Articolul debutează cu o scurtă introducere istorică despre relațiile de muncă așa cum apar ele în jurisprudența americană de drept comun. De asemenea face un mic sinopsis cu actele legislative ce au creat mecanisme de protecție pentru angajați cât și a practicii arbitrale în legătură cu relațiile de muncă.[4] Combate un principiu vechi, dar desuet, cel al lui „employment at will”. Iar apoi există o parte comparativă în care se discută despre concediere în sistemele juridice ale Marii Britanii, Suediei, Germaniei și Franței.

Articolul poate părea datat, văzut din anul 2020. Și de necitit pentru un public local dintr-o periferie europeană. Nu neapărat. Cu o amplă expunere de cazuri concrete și cu o analiza comparatistă reușită, eu zic că merită parcurs. Clyde Summers (1918-2010) în America și Otto Kahn –Freund (1900-1979) în Europa sunt juriștii ce scriu cu aplomb despre dreptul muncii, și au influențat acest domeniu. De asemenea scriu din experiență. Ceea ce e foarte important. Nu sunt în postura în care mă aflu eu, să scriu exclusiv din surse indirecte.

TOP 3 CITATE

„The presumption that employment is at will remains almost untouched, but the once inexorable logic that because employment is at will, and the employee can quit at any time, the employer can discharge at any time, is no longer compelling. Statutes have abandoned the mandate of mutuality, giving employers less freedom than employees to terminate employment, and giving employess but not employers the ability to compel continuation of the employment realation”[5].

„ On the bare words just cause, arbitrators have built a comprehensive and relatively stable body of both substantive and procedural law. Altough what constitutes just cause inevitably depends on the industrial setting and the special circumstances, arbitrators have achieved substantial  consensus  about underlying principles and many detailed rules”[6].

„Toward the end of the 19th century the idea began to evolve that an employer might be liable for a tort if the dismissal was malicious, and this was finally expressed by the Cour de Cassation, or Supreme Court, in the form that an employer could be liable for abusive termination of a contract of employment if he acted with malicious intent, culpable negligence, or capriciousness. This principle of abus de droit, or „abuse of right,” was statutorily adopted in 1928”[7].

CE MI-A PLĂCUT:

Felul în care autorul pune problema: teza centrală a acestui articol este că regula anacronică din dreptul american potrivit căreia angajații pot fi concediați pentru orice motiv ori chiar fără motiv trebuia abandonată. Și protecția acordată de unele contracte colective de muncă ar trebui  extinsă și la muncitorii neincluși. Ideile forte ce ar trebui să irigheze relațiile cu privire la munca salariată sunt: dreptul angajaților la tratament egal, echitabilitate procedurală (procedural fairness) și limitarea prerogativei angajatorilor de a da sancțiuni disciplinare abuzive.

Un lucru de lăudat este de asemenea faptul că autorul se folosește de multe exemple din practica judiciară și arbitrală. Puterea exemplelor bine încadrate valorează mult mai mult decât un schematism generalist. De exemplu, un caz citat încă de la începutul articolului, soluționat pe baza principiilor generale de drept privat, în absența unor reguli specifice dreptului muncii: George Geary angajat al societății Untited States Steel Corporation timp de patrusprezece ani. Pe postul de agent de vânzări, a produselor tubulare folosite în industria petrochimică. Compania a demarat promovarea unui nou produs folosit pentru anumite instalații ce funcționează sub presiune ridicată. Domnul Geary a informat superiorii că acest nou produs este deficitar din punct de vedere al siguranței și că ar pune în pericol pe cei din preajma instalații. A primit ordin să urmeze instrucțiunile superiorilor, și a fost de acord cu acest lucru. Dar a comunicat remarcile sale critice cu privire la produs vicepreședintelui departamentului de vânzări, pe care îl cunoștea personal. În urma acestui demers, produsul a fost reevaluat, și scos de pe piață. Datorită acestui demers, Geary a fost concediat. El a dat compania în judecată, susținând că concedierea este „fără cauză”, contrară ordinii publice (public policy) și constituie un delict civil. Pentru soluție vă invit să deschideți articolul.

Un alt atu este tabloul comparatist privind legislația privind munca, cu privire în special pe problema modului de a concedia.

CE NU MI-A PLĂCUT:

Tot timpul mi-am pus întrebarea: dacă reproșurile ori criticile la un text, situație, eveniment,  fapte, sunt cauzate de inconsistența și slaba atenție a observatorului ori de însuși textul, situația, evenimentul ori faptele. Recunosc, nu am un răspuns satisfăcător. Mizeria și sărăcia conceptelor e un dat implacabil, sau poate nu. Citind textul acesta aplicat despre muncă, rămân cu un gust amar despre cum relațiile umane sunt colorate de arbitrarietate, nedreptate, inegalitate, dominare etc. Ochiul unui moralist intransigent este totuși unul miop. Îmbunătățirea unei situații injuste printr-o reformă legislativă nu mă convinge întru totul. Bineînțeles aceasta e doar o temere sceptică din partea mea. Nu contest că uneori reforma legislativă poate fi benefică în practică. Dar cred că acest lucru rămâne de confirmat empiric.

Am folosit termenul general de „concediere abuzivă”. Autorul folosește o sumedenie de echivalente. Enumăr, aici în original, vastul câmp semantic: „retaliatory discharge”, „unfairly dismissal”, „unwarrented dismissal”, „arbitrary dismissal”, „wrongfull dismissal”, „unjustified discharge”, „unjust dismissal”, „abusive dismissal”. Toate aceste nuanțe juridice încearcă să conceptualizeze comportamentele nocive, toxice din partea patronilor. Angajații trebuie să cunoască și să apeleze, când este cazul, la un arsenal juridic existent. Ori să militeze politic pentru construirea unui astfel de arsenal. Și în mediul contemporan lupta dintre cei ce angajează și cei angajați seamănă cu una dintre David și Goliat. Dacă dreptul are sarcina grea, ori chiar imposibilă, de a fi un arbitru neutru între clase sociale, aici e un punct nevralgic al luptei.

În final, aș vrea să amintesc remarca lui John McCumber apropo de semnatica termenilor în limba engleză: „Labour și work constituie una dintre numeroasele perechi de cuvinte englezești care își au originea în cucerirea normandă. Labor derivă din franceza normandă și trimite la exercițiul facultățiilor mentale sau corporale, în special când acesta este dificil sau dureros. Mai umil, work derivă din anglo-saxonă și desemnează  pur și simplu ceea ce facem sau actul de a face. Deoarece contează suferința și dificultatea, labor a fost folosit în engleză în redarea discursului marxist; în America pragmatiștii și-au apropiat termenul mai fericit, work. Germana, ca și franceza, nu operează această distincție. Arbeiten, la fel ca și travailler, trebuie să trimită fie la labor, fie la work. Într-o conferință despre << Moștenirea lui Hegel>>, susținută la Northwestern University în 1998, Jurgen Habermas a susținut o intervenție publicată prima dată în engleză în 1973, cu titlul Labor and Interaction. Cu toate acestea, fiindcă circumstanțele se schimbaseră în 1998, Arbeit a fost acum tradus prin work; astfel discursul lui Habermas, în loc să fie înțeles drept discursul unui marxist venit din trecutul Europei, putea semăna cu discursul unui pragmatist provenit din prezentul american”[8].


[1] Suresh Naidu, Eric A. Posner & Glen Weyl, Antitrust Remedies for Labour Market Power, Dec 10, 2018, 132 Harv. L. Rev. 536 (disponibil aici)
[2] Op. cit. p. 542
[3] Disponibil aici
[4] În sistemul american, unele dispute de dreptul muncii sunt soluționate prin proceduri de tip arbitral.
[5] Prezumția că contractul de muncă este discreționar rămâne aproape intangibilă, dar logica pe vremuri inexorabilă conform căreia atâta timp cât încadrarea în muncă este discreționară, angajatul putând oricând să demisioneze, l și angajatorul poate oricând să concedieze, nu mai este convingătoare. Legislația a abandonat principiul reciprocității, acordând angajatorilor mai puțină libertate cu privire la încetarea contractului de muncă, și acordând angajaților, dar nu și angajatorilor, capacitatea de a impune continuarea raporturilor de muncă (p. 491).
[6] Doar pe baza cuvintelor „justă cauză”, arbitrii au construit un set de reguli cuprinzătoare, relativ stabil, atât reguli procedurale cât și substanțiale. Chiar dacă ce constituie o „cauză justă” în mod inevitabil depinde de domeniul de activitate și de circumstanțe speciale, arbitrii au atins un consens substanțial cu privire la principiile de bază și multe reguli detaliate (p. 500.
[7]  Către sfârșitul secolului al XIX-lea a apărut ideea că un angajator ar trebui să răspundă dacă concedierea a fost făcută cu rea-credință și aceasta a fost finalmente consacrată de Curte de Casație, care a declarat că un angajator trebuie să răspundă pentru încetarea abuzivă a unui contract de muncpă, dacă a acționat cu rea-intenție, negiljență culpabilă sau discreționar. Acest principiu al abuzului de drept a fost și legiferat, în 1928 (p. 510).
[8] Barbara Cassin (ed), Vocabularul European al Filosofiilor. Dicționarul Intraductibilelor. Polirom , 2020. p. 819


Alexandru Cucu

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Secţiuni: Dreptul muncii, Opinii, Povestim cărți, SELECTED TOP LEGAL, _CONTENT | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD