« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
 1 comentariu

Revizuirea în procesul penal – Despre persoanele care pot solicita revizuirea, art. 455, C.proc.pen.
20.01.2021 | Mihai-Daniel PAVEL

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Mihai-Daniel Pavel

Mihai-Daniel Pavel

1. ASPECTE INTRODUCTIVE

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare (întrucât presupune o retragere a hotărârii de către instanță, și nu o reformare a acesteia) și un mijloc procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt.[1]

Rolul acestei căi extraordinare de atac este acela de a îndrepta hotărâri judecătorești definitive care, din anumite motive (reglementate expres în cuprinsul art. 453, C.proc.pen.), sunt, din punctul de vedere al realității obiective, netemeinice. În literatura de specialitate, față de acest aspect, se precizează că „pentru a face adevărul să triumfe, se impune înfrângerea autorității lucrului judecat și găsirea unui remediu pentru a repara erorile comise într-o judecată penală.”[2]

Potrivit art. 452, alin. 1, C.proc.pen., „Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.”

De asemenea, conform art. 453, alin. 1, C.proc.pen., cazurile de revizuire sunt limitative, după cum urmează:, „(1)Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză; b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia; f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.”

2. PERSOANELE CARE POT CERE REVIZUIREA – ART. 455 C.PROC.PEN.

Potrivit art. 455, alin. 1, „(1) Pot cere revizuirea: a) părţile din proces, în limitele calităţii lor procesuale; b) un membru de familie al condamnatului, chiar şi după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului.”

Se stabilește astfel cine sunt persoanele care pot avea calitatea de revizuent.

În ce privește părțile din proces, este evident motivul pentru care acestea pot exercita calea de atac a revizuirii, fiind vizate în mod direct de hotărârea ce ar putea fi supusă acestei căi de atac.

De asemenea, sunt justificate în sine și posibilitatea membrilor de familie ai condamnatului de a solicita revizuirea în ce îl privește pe cel din urmă precum și posibilitatea ca membrii de familie ai persoanei în cauză să ceară revizuirea după moartea acestuia, din motive precum apărarea onoarei atinse pe nedrept în unul din cazurile prevăzute de lege, sau din contră, îndreptarea unei situații injuste în plan civil, între membrii familiei, în materie de succesiuni, ca exemplu. În Codul de Procedură Penală pare a se regăsi, dintre motivele expuse mai sus, doar primul, întrucât se precizează „numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului”.

În doctrina de drept procesual penal[3] se menționează și ideea de lege ferenda ca printre titularii revizuirii prevăzuți în art. 455 să fie adăugată și persoana vătămată.

Potrivit art. 455, alin. 2, C.proc.pen., și procurorul are posibilitatea de a cere revizuirea unei hotărâri penale definitive.

În literatura de specialitate au fost oferite anumite opinii cu privire la actuala formulare a art. 455, alin. 2, C.proc.pen. Astfel, se consideră că, întrucât cererea de revizuire se adresează instanței de judecată, „nu se justifică utilizarea sintagmei – procurorul se sesizează din oficiu – deoarece procurorul acționează, în acest caz, la fel ca ceilalți titulari ai căii de atac, urmând să procedeze la sesizarea instanței competente”.[4]

3. REVIZUIREA SOLICITATĂ ÎN FAVOAREA / ÎN DEFAVOAREA UNEI PERSOANE

Revizuirea este o cale de atac care, în dreptul procesual penal românesc, spre deosebire de alte sisteme de drept, poate fi exercitată atât în favoarea persoanei condamnate, cât și în defavoarea persoanei față de care a fost pronunțată hotărârea definitivă ce este atacată.

Cu toate acestea, legea stabilește, astfel cum am arătat anterior, cine sunt persoanele care pot solicita revizuirea și care sunt condițiile în care poate fi solicitată.

Este de menționat aici, pe scurt, Decizia nr. 2/2017 a Curții Constituționale a României, care a permis părților civile, dar și procurorului, să exercite calea de atac a revizuirii în defavoarea persoanei condamnate sau a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei ori achitarea in situațiile prevăzute de lit. a) a art. 453, alin. 1, C.proc.pen., mai exact, atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză. Această decizie a fost pronunțată întrucât, în lipsa acesteia, s-a considerat că erau afectate egalitatea în drepturi (între părțile civile care puteau solicita revizuirea în temeiul literelor b)-d) ale art. 453, alin. 1., C.proc.pen., și cele care nu ar fi avut posibilitatea solicitării revizuirii în temeiul literei a), acestea aflându-se din perspectiva liberului acces la justiție într-o situație similară), accesul liber la justiție, precum și rolul Ministerului Public.

Reglementarea art. 455, C.proc.pen. poate genera dileme în anumite situații, cum ar fi cele care presupun și incidența unor instituții de drept civil precum succesiunile și nedemnitatea succesorală.

Nedemnitatea succesorală este decăderea moștenitorului, legal sau testamentar, din dreptul de a culege o moștenire determinată, inclusiv din dreptul de a culege rezerva la care ar fi fost îndrituit din această moștenire, deoarece s-a făcut vinovat de o faptă gravă față de cel care lasă moștenirea sau față de un succesibil al acestuia.[5]

Potrivit art. 958, alin. 1, Cod Civil, „(1) Este de drept nedemnă de a moşteni: a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea; b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.”

De asemenea, conform art. 959, alin. 1, Cod Civil, „(1) Poate fi declarată nedemnă de a moşteni: a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei; b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului; c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.”

Se observă așadar că nedemnitatea succesorală este o instituție de drept civil care, în majoritatea cazurilor, se află în legătură cu instituții din sfera dreptului penal și a dreptului procesual penal. În acest sens este și alin. 3 al art. 958, Cod Civil –  „Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea.” – dar și alin. 3 al art. 959, din care rezultă și faptul că hotărârea de condamnare trebuie să fie definitivă: „Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) se pronunţă ulterior datei deschiderii moştenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Ce se întâmplă însă în ipoteza în care o persoană care în realitate a săvârșit fapte ce o fac nedemnă de a moșteni este achitată, din diverse cauze, printr-o hotărâre definitivă? În ce privește răspunsul pentru această întrebare, trebuie avut în vedere faptul că, potrivit art. 455, alin. 1, lit. b), C.proc.pen., condiția ca un membru de familie să exercite calea de atac a revizuirii este ca cererea să fie formulată numai în favoarea condamnatului.

Într-o asemenea ipoteză, în lipsa exercitării căii de atac a revizuirii hotărârii penale de condamnare definitivă, persoana respectivă ar moșteni pe defunctul față de care este nedemnă (primind astfel o parte din cota succesorală pe care nu ar fi primit-o în cazul unei hotărâri de condamnare și care ar fi putut reveni altui succesibil) ori ar primi ceea ce se cuvenea altui moștenitor (chiar testamentar) care ar fi înlăturat-o de la moștenire, ori ar culege și cota succesorală corespunzătoare unui moștenitor cu care ar fi venit în concurs la moștenire dacă persoana în cauză nu ar fi săvârșit o infracțiune de omor împotriva acelui moștenitor.

Într-un exemplu, defunctul – D – are doi fii, A si B. A este judecat în cadrul procesului penal pentru omor asupra lui D, și prin hotărâre definitivă este achitat, prin urmare nu va fi considerat nedemn, iar masa succesorală se va împărți proporțional între cei doi. Ulterior, se descoperă de către B, fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, în sensul că A se face într-adevăr vinovat de infracțiunea de omor. Eventual, ulterior, A decedează și el, iar ceea ce a moștenit de la D va reveni  moștenitorilor săi. B nu poate cere revizuirea în acest caz, pentru a îndrepta situația injustă în care A a fost achitat pe nedrept, privându-l astfel de o parte din masa succesorală, întrucât, în acord cu art. 455, alin. 1, lit. b), C.proc.pen., cererea nu este în favoarea condamnatului. Cum se poate rezolva problema lui B?

Înainte de a se răspunde la această întrebare, trebuie expuse următoarele aspecte.

În literatura de specialitate[6] s-a considerat că dreptul acordat rudelor condamnatului de a cere revizuirea cauzei, după moartea acestuia şi în favoarea lui, constituie o măsură justă care ţine seama de faptul că aceste persoane sunt interesate să se pronunţe o hotărâre care să aducă reabilitarea memoriei decedatului. De asemenea, în același sens s-a menționat că „Revizuirea are rolul de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept, de aceea ea fost extinsă şi la condamnaţii care nu se mai găsesc în viaţă”.[7]

Din acest punct de vedere, reglementarea Codului de Procedură Penală din România se aseamănă cu reglementarea din Franța. În Codul de Procedură Penală francez se prevede, în cuprinsul art. 622: „La révision d’une décision pénale définitive peut être demandée au bénéfice de toute personne reconnue coupable d’un crime ou d’un délit lorsque, après une condamnation, vient à se produire un fait nouveau ou à se révéler un élément inconnu de la juridiction au jour du procès de nature à établir l’innocence du condamné ou à faire naître un doute sur sa culpabilité.” (în traducere adaptată, „Revizuirea unei decizii penale definitive poate fi solicitată în favoarea tuturor persoanelor considerate vinovate de o infracțiune sau de un delict când, după condamnare, se descoperă un fapt nou sau se revelă un fapt necunoscut instanței la momentul judecății, de natură să stabilească nevinovăția celui condamnat sau să nască o îndoială – rezonabilă ­– cu privire la vinovăția sa”). Astfel, în dreptul procesual penal francez revizuirea poate fi cerută doar în favoarea condamnatului.

Cu toate acestea, în dreptul procesual penal român, revizuirea se poate dispune nu doar în favoarea celui în cauză, ci și în defavoarea sa. Aceasta reiese din cuprinsul dispozițiilor referitoare la revizuire din Codul de Procedură Penală (cu titlu de exemplu, art. 457, alin. 2, C.proc.pen.: „Cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui faţă de care s-a încetat procesul penal se poate face în termen de 3 luni…”). Mai mult, Curtea Constituțională a României a stabilit, prin Decizia 2/2017, faptul că forma inițială a alin. 3 și a alin. 4, din cuprinsul art. 453 C.proc.pen., care permitea invocarea motivului de revizuire prevăzut de lit. a) a art. 453, alin. 1, C.proc.pen. numai în favoarea condamnatului, respectiv permitea revizuirea doar a hotărârilor de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, nu și a celor de achitare, față de acel motiv, este neconstituțională. Prin urmare, revizuirea în dreptul procesual penal român poate fi exercitată și în defavoarea unei persoane.

Dar, deși calea de atac a revizuirii poate fi exercitată și împotriva persoanei la care se referă hotărârea penală respectivă, ea nu poate fi cerută în această „direcție” de către membrii de familie ai persoanei respective, nici în timpul vieții acesteia, nici după – litera b) a art. 455, alin. 1, C.proc.pen., nu face distincție între momente. Rezultă că această cale de atac extraordinară poate fi exercitată în defavoarea celui în privința căruia a fost pronunțată o hotărâre penală definitivă doar de către celelalte părți din proces – mai exact de părțile civile, persoana vătămată nefiind inclusă în dispoziția legală respectivă – precum și de către procuror, din oficiu (art. 455, alin. 2, C.proc.pen.).

În legătură cu posibilitatea procurorului de a exercita calea de atac a revizuirii – în ce privește latura penală, având în vedere scopul instituirii acestei căi extraordinare de atac, de restabilire a adevărului judiciar, şi rolul procurorului, care acţionează ca apărător al intereselor generale ale societăţii dar şi ale părţilor din proces, în spiritul legalităţii (a se vedea în acest sens și Decizia Curții Constituționale 983/2010), acesta poate formula cererea de revizuire atât în defavoarea, cât şi în favoarea condamnatului.[8]

Față de toate aceste aspecte, revenind la exemplul expus anterior și la întrebarea pe care a generat-o, soluția problemei respective ar putea fi, practic, aducerea la cunoștința procurorului despre faptele sau împrejurările nou-descoperite, acesta fiind singurul, în acest caz, care ar avea posibilitatea să solicite revizuirea, conform prevederilor actuale, astfel cum am precizat. Ca urmare a unei eventuale revizuiri, în exemplul teoretic prezentat, fratele B ar primi întreaga masă succesorală la care era în mod obiectiv îndreptățit.

4. CONCLUZII

S-ar putea considera că art. 455, alin. 1, lit. b) este omologul art. 622-2, pct. 4 din Codul de Procedură Penală francez, regăsindu-se în cuprinsul acestuia și condiția art. 622 din reglementarea franceză, aceea ca revizuirea să fie cerută în favoarea persoanei condamnate. De asemenea, această prevedere se aseamănă și cu art. 955 din Legea procedurii penale din Spania: „Están legitimados para promover e interponer, en su caso, el recurso de revisión, el penado  y, cuando éste haya fallecido, su cónyuge, o quien haya mantenido convivencia como tal, ascendientes y descendientes, con objeto de rehabilitar la memoria del difunto y de que se castigue, en su caso, al verdadero culpable” – „Sunt îndreptățiți să solicite revizuirea cel condamnat și, când acesta nu mai este în viață, soțul sau persoana care a menținut o conviețuire asemănătoare celei dintre soți cu cel condamnat, ascendenții și descendenții acestuia, cu scopul de a îndrepta memoria defunctului și de a sancționa, după caz, pe adevăratul vinovat.”

Cu toate aceste asemănări în ce privește persoanele ce pot solicita revizuirea, instituția din dreptul procesual penal român se distinge de revizuirea din sistemele de drept menționate întrucât, în anumite condiții, poate fi exercitată și în defavoarea unei persoane. Având în vedere această dublă „orientare” ce a fost conferită procedurii revizuirii în sistemul de drept procesual penal român, rămâne întrebarea dacă nu ar fi fost mai potrivit stabilirea prin Codul de Procedură Penală a posibilității de a cere revizuirea în defavoarea celui vizat de hotărârea definitivă respectivă și de către un membru de familie, nu doar de procuror ori de partea civilă. Aceasta nu înseamnă însă că în actuala reglementare nu ar exista soluții care să conducă la rezolvarea unor situații aparent injuste precum cea expusă în cuprinsul acestui articol, astfel cum am arătat.


[1] P. Bouzat, J. Pinatel, „Traité de droit pénal et de criminologie”, Dalloz, Paris, 1970, t. II, pag.1167 apud I. Neagu, M. Damaschin, „Tratat de procedură penală. Partea specială”, Ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2018, pag. 413.
[2] V. Manzini, „Trattato di diritto procesuale penale”, Unione Tipografice, Ed. Torinese, Torino, 1931, vol. IV, pag. 109, apud I. Neagu, M. Damaschin, „Tratat de procedură penală. Partea specială”, Ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2018, pag. 413.
[3] I. Neagu, M. Damaschin, „Tratat de procedură penală. Partea specială”, Ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2018, pag. 433.
[4] I. Neagu, M. Damaschin, op. cit., pag. 435.
[5] Francisc Deak, Romeo Popescu, „Tratat de drept succesoral”, Ediția a III-a, Vol. 1, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pag. 95.
[6] Gh. I. Chivulescu, I. V. Socec, „Revizuirea în dreptul procesual penal al R.P.R.”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, p. 86 apud GHENICI Otilia, „Condiţii de exercitare a revizuirii în procesul penal”, Revista Dreptul, nr. 2/2020.
[7] I. Tanoviceanu, Tratat de drept şi procedură penală, Tipografia „Curierul judiciar”, Bucureşti, 1927, vol. V, p. 595 apud GHENICI Otilia, „Condiţii de exercitare a revizuirii în procesul penal”, Revista Dreptul, nr. 2/2020.
[8] GHENICI Otilia, „Condiţii de exercitare a revizuirii în procesul penal”, Revista Dreptul, nr. 2/2020.


Avocat Mihai-Daniel Pavel

 
Secţiuni: Articole, Content, Drept penal, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Revizuirea în procesul penal – Despre persoanele care pot solicita revizuirea, art. 455, C.proc.pen.”

  1. Cred ca art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventie plange in hohote cand vede afirmatia generalizata:

    „În legătură cu posibilitatea procurorului de a exercita calea de atac a revizuirii – în ce privește latura penală, având în vedere scopul instituirii acestei căi extraordinare de atac, de restabilire a adevărului judiciar, şi rolul procurorului, care acţionează ca apărător al intereselor generale ale societăţii dar şi ale părţilor din proces, în spiritul legalităţii (a se vedea în acest sens și Decizia Curții Constituționale 983/2010), acesta poate formula cererea de revizuire atât în defavoarea, cât şi în favoarea condamnatului.[8]”

    Unde gasesc si eu o discutie si despre faptul ca degeaba zice CCR ceva, daca CEDO se opune – si aici evident ca mereu CEDO se invoca de justitiabil, nu de stat in contra justitiabilului pentru a-i inlatura o decizie CCR favorabila justitiabilului?

    Caut articole. Serios caut.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD