Secţiuni » Articole » Opinii
Opinii
Condiţii de publicare
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

Citeşte mai mult: Articole, Life, Opinii, SELECTED, Universitaria

Viața după Drept (2). Ultimul bal, primul ghinion

17 noiembrie 2023 | Mihai Adrian HOTCA
Mihai Hotca

Mihai Adrian Hotca

« Viața după Drept (1)

După anii studenției, proaspăt licențiații se întreabă ce-i așteaptă. Ce-a fost frumos chiar s-a terminat? Cum se vor descurca în noile ipostaze? Sunt două vești pentru ei: una bună și alta proastă. Vestea proastă este că ceea ce va veni va fi cu totul altceva – un șir nesfârșit de posibilități, cu o mare doză de impredictibil. Vestea bună este că viața continuă, iar „imunitatea socială” și robustețea, dobândite în perioada studiilor universitare, vor contribui, de multe ori în mod determinant, la gestionarea rezonabilă a schimbărilor ce stau în spatele cortinei, pregătite să joace diverse roluri pe scena vieții. Înainte de toate, vă propun un intermezzo, căci, până să apară în spectacolul vieții eroilor necunoscutul, ce urmează a se așterne, a existat balul de absolvire.

Dacă e bal…

Evident, balul de absolvire nu putea lipsi. Această petrecere este, fără îndoială, unul dintre momentele cu adevărat memorabile de la finele studiilor universitare. Unii consideră că acest bal este apogeul studiilor academice, alții apreciază că este un eveniment ce marchează trecerea într-o nouă fază a vieții, iar alții, pur și simplu, îl iau ca atare.

Înainte de ziua cu pricina sunt multe lucruri care se întâmplă. Cine cu cine va merge la bal sau cu ce se vor îmbrăca protagoniștii sunt doar două dintre problemele comune.

Haideți să intrăm un pic în culisele pregătirilor pentru mult așteptatul bal. Pe lângă perechile deja cunoscute de voi (Teo și George sau Ema și Gabriel), la balul de absolvire și-au anunțat prezența multe alte cupluri, dintre care unele constituite ad-hoc, între diferiți colegi sau între aceștia și cunoscuți de-ai lor. De asemenea, consemnăm un număr semnificativ al celor care au înțeles să abordeze balul ut singuli, nu în duet. Dar, indiferent de forma în care și-au propus să participe, toți își doresc să se distreze, să socializeze, să se remarce și să contribuie cumva la reușita evenimentului.

Indiscutabil că, pe lângă cei nominalizați, la bal au participat și ceilalți din gașcă – Ana, Simion, Igor, inclusiv ultimul intrat în grup, David.

După cum cred că bănuiați și am început să vă spun mai devreme, balul în sine a reprezentat încununarea agitației premergătoare, de câteva săptămâni, iar în cazul unora chiar de mai multe luni, în care fetele și-au căutat rochiile visate în adolescență, iar băieții, la rândul lor, cel puțin unii dintre ei, și-au procurat ținute de gală.

Privind în urmă, la ceea ce s-a întâmplat în preajma balului, am putut observa o adevărată efervescență și risipă de energie pentru a rezolva probleme de mai mică sau mai mare însemnătate.

Cu vreo două luni înainte de bal, Ema era foarte supărată și stresată, deoarece constatase că cele câteva kilograme adăugate în timpul sarcinii n-au părăsit-o, ci s-au încăpățânat să-i rămână alături. Acest fapt i-a produs un disconfort psihic puternic, întrucât hainele la care ținea foarte mult și pe care le considera potrivite pentru evenimentul de absolvire nu o mai încăpeau. Sub imperiul puternicei supărări, Ema a răbufnit:

– M-am îngrășat și nu mai încap în hainele mele preferate! Parcă sunt o balenă eșuată pe o plajă plină cu turiști. Să te duci fără mine la petrecerea de absolvire, că, dacă merg, te voi face sigur de râs!

– Draga mea, vorbești aiurea, nici vorbă că ești grasă! Mi se pare că arăți foarte bine. Înainte erai o slăbănoagă, un schelet cu piele, fără pic de masă musculară, o consolă Gabriel. Acum ai completat ceea ce lipsea, adică puțin țesut muscular.

– Vrei să mă liniștești, dar nici tu nu crezi ce zici. Care masă musculară? Poate masă adipoasă, celulită, grăsime… Dar, stai! Ce vrei să spui? Eram un schelet ambulant înainte să rămân gravidă? Explică, te rog!

– Ema, tu știi că sunt un tip care preferă să tacă decât să afirme neadevăruri. Îți spun cu mâna pe inimă că abia după naștere ai dobândit alura unei doamne autentice, a unei femei bine proporționate. Înainte erai aproape o sfrijită. Sigur, o slăbănoagă frumoasă, drăguță.

– Hai, lasă vrăjeala… că nu te cred.

– Uite, ca să te conving, respectiv să constați că ceea ce spun are acoperire totală în realitate, te rog să te uiți cu atenție în oglindă și vei avea surpriza să descoperi o doamnă mai mult decât prezentabilă, deosebit de frumoasă și foarte distinsă.

– Ce crezi, că nu merg la oglindă? Ba da. Am ajuns, mă uit și văd că în colțul din dreapta scrie: „Atenție, urmează imagini care te pot afecta emoțional”!

– Ești prea severă și nedreaptă cu tine, Ema. Tu încerci să aplici în privința ta standardele ideale. Or, nu așa se procedează. Trebuie să te uiți în jurul tău, pe stradă sau oriunde vezi oameni obișnuiți. Vei constata că persoana ideală nu există, ci este o proiecție deformată a unor oameni, care se uită prea mult la concursuri de frumusețe și prezentări de modă. De ce nu mă crezi când îți spun că ești impecabilă, evident, după standardele normale? Doar știi că nu-mi plac vorbele mari!

– Domnul meu, deși nu-i puțin lucru, sper că nu crezi că-i suficient să-ți placă doar ție cum arăt. Părerea ta contează 90, hai 95%. Dar tu nu te gândești la ce vor zice colegele, care, nu știu cum reușesc, arată de parcă ar fi fotomodele. Ai văzut-o pe Teo sau pe Ana? Sunt trase prin inel, pe când eu parcă-s trecută printr-un cerc de butoi.

– Doamna mea, mai încerc doar o dată: te rog să te simți bine în pielea ta și să accepți situația, fără să te compari cu altele, fie ele și prietenele sau colegele tale. Ele sunt în regulă, dar se află la mare distanță de modelul ideal de femeie, care nici nu există în realitate. Nu te voi compara niciodată cu nimeni, dar repet, cu alte cuvinte, ce am spus mai devreme: tu ești un exemplar feminin unic. Ești drăguță, serioasă, specială și irepetabilă!

– Hai că ai spus-o!

– Da, ești o tipă extraordinară și trebuie să crezi acest lucru pentru că, pur și simplu, acesta este adevărul! Nu merită să te întristezi din cel puțin două motive. Unul este cel pe care ți l-am spus deja – ești o doamnă formidabilă –, iar al doilea, presupunând, ca ipoteză de lucru, că te-am încurajat fără acoperire, supărarea oricum nu te ajută. Gândește realist! Nu trebuie să faci pe plac nimănui sau să impresionezi pe cineva. Bine, excluzându-mă pe mine :). Mai mult, ești pe o pistă greșită dacă crezi că modul cum arăți, cum se prezintă alții sau lucrurile te afectează. Nu, ci doar tu crezi că ele contează. Totul se petrece doar în mintea ta, așa că te rog să-ți faci curățenie în gânduri și să te gândești la ceea ce ai deja, iar nu la ceea ce ai vrea să ai. Deocamdată, bucură-te de ceea ce ești, de faptul că ești o persoană apreciată, mai ales și sigur de mine, de faptul că suntem sănătoși si că ne descurcăm cel puțin în mod acceptabil pe plan profesional.

– Gata, aproape că m-ai convins. Ca să-mi treacă de tot starea de disconfort, îți fac o propunere costisitoare, care îți va testa, totodată, consistența declarațiilor. Hai să mergem la cumpărături și să folosim doar cardul tău. Însă vezi că am planuri mari și te rog să nu ajungi în „insuficiență cardiacă” :)!

Dialogul celor doi s-a terminat repede și de îndată au plecat la cumpărături.

Cam în aceiași perioadă, se derula o conversație, pe aceeași temă, între Teo și George,

– Dragă, îți dau o veste tristă. Am nevoie de un costum nou pentru balul de absolvire, a zis foarte hotărât George.

– De ce? Nu-ți place cel pe care l-ai purtat la nunta Emei și a lui Gabriel?

– Ba da. Și e ca nou. Dar nu mă mai încape, lucru tare ciudat. Cred că s-a strâmtat după ce a fost la curățătorie :).

– Ești haios. Ce micșorare la curățătorie? Tu nu vezi că ai făcut burtică, de parcă ești o gravidă în luna a cincea? Ți-am tot zis că nu-i bine să mănânci după ora șase seara și, mai ales, să nu bei bere… Ai spus că ai metabolism bun, dar uite că te-ai înșelat! Și acum atentezi la bugetul familiei.

– Teo, recunosc, ai avut dreptate, ca aproape întotdeauna, dar, nu știu cum, pe neobservate, kilogramele s-au adunat gram cu gram și uită că am vreo 10 kg în plus… Dar tu cum stai? La tine nu sunt vizibile modificări.

– Poate vrei să spui că ai pus în plus vreo 20 kg! Să știi că eu sunt la fel ca atunci când am devenit prieteni. Mă ai așa cum m-ai luat! La mine nu sunt vizibile schimbări pentru că ele nu există. Adică mi-am păstrat toate calitățile, spre deosebire de tine… În acest context, eu aș putea să fac plângere pentru înșelăciune în convenții :). Ha! Ha! Am zis-o!

– Teo, te rog să nu răsucești cuțitul în rană; pe lângă faptul că sunt dizgrațios, situația mea generează, așa cum ai spus, și o gaură în bugetul nostru…

– Păi așa se întâmplă când accepți compromisul broaștei din apa călduță. Dacă temperatura crește încet, ea nu va avea reprezentarea că se află în pericol până când va fi prea târziu și nu va mai avea energie să sară din vasul cu apă caldă. Mie îmi convine. Așa te pot păstra numai pentru mine. Glumesc, nu te panica – ești încă suficient de atrăgător încât să se mențină ridicat riscul de a fi cucerit!

– Îți promit că voi fi mult mai prudent în viitor și te asigur că vreau să dau jos foarte repede câteva kilograme.

– E treaba ta, George, faci cum te simți bine, mie îmi placi oricum. Ți-am mai spus, nu te-am luat la kilogram și nici după circumferința abdomenului, ci pentru cine ești tu, ca om, prieten și mai ales confident.

Au mai trecut 2-3 săptămâni și balul de absolvire s-a apropiat de start. În tot acest timp, fetele se gândeau nu numai la rochiile pe care le vor purta, ci și la coafură, manichiură, bijuterii și accesorii. Bineînțeles, dantura trebuia să fie impecabilă, parfumurile urmau să fie alese cu grijă și, sigur nu cel din urmă, machiajul trebuia să adauge doamnelor farmec și distincție.

Finalmente, mai devreme sau mai târziu, optând pentru soluții mai bune sau mai rele, inspirate sau mai puțin inspirate, toți participanții la bal au găsit rezolvări pentru a se prezenta cât mai onorabil la evenimentul special ce stătea să înceapă.

Ce lucruri interesante au pregătit organizatorii pentru bal? Au fost câteva confirmări ale unor protagoniști mult doriți, dar și unele surprize. Printre plăcutele așteptări s-au numărat trupa Supermarket și Celine Coca, iar dintre prezențele neașteptate, vă devoalez una: formația Voltaj. Pentru a rămâne consemnat în posteritate și a oferi posibilitatea peste ani de a retrăi clipele frumoase, a fost angajată o companie media care și-a asumat obligația de a-i filma pe participanți și principalele lor momente.

Să înceapă balul!

Balul începe și… apoi Tedy confiscă microfonul

Bună seara, prieteni! A venit momentul în care începe distracția!

– Doamnelor și domnilor!

Dacă e bal, cu toții ne distrăm.
Căci nu putem deloc să ne abținem.
Să prindem amintirea, s-o furăm
Căci, altfel, timpul nu-l reținem

În noaptea asta să cântăm în cor
Și să dansăm și samba, și tangoul
Și să strigăm cu capetele-n nor
În inimi s-ascultăm apoi ecoul!
(Balul)

Sunt cuvintele și rimele introductive ale prezentatorului. Așa s-a dat startul balului de absolvire. După ce au fost comunicate celor prezenți principalele puncte din program, Celine Coca a deschis distracția ce plutea în aer, interpretând trei piese care sigur au intrat adânc în sufletele emoționate ale absolvenților.

Cum a lăsat Celine microfonul în stativ, probând o dexteritate superioară celei a prezentatorului, Tedy l-a înșfăcat rapid, după care s-a adresat, vizibil emoționat, participanților.

– Hello, everybody! Am vrut demult să vă vorbesc. Poate nu-i momentul potrivit să fac ceea ce mi-am propus, dar, după cum mă cunoașteți, diplomația și orientarea în teren nu sunt întotdeauna punctele mele forte. În schimb, știți că riscul face parte din filonul meu genetic, așa că mă las pe mâna Fortunei.

Apoi, cu vocea ușor înăbușită de solemnitatea momentului și un pic încordat, Tedy s-a adresat celor prezenți:

Dragii mei colegi și participanți la eveniment! Așa cum am mai spus, poate nu-i contextul oportun pentru a vă reține atenția cu mesajul meu și, foarte probabil, nici locul în care să o fac, dar un impuls interior, pe care nu-l pot controla, m-a împins să procedez în acest fel. Probabil că sufăr de erostratism, maladie ce vine de la Erostrat, cel ce și-a propus să rămână în memoria colectivă prin săvârșirea unei fapte grave abominabile, incendiind templul Dianei din Efes. Stați liniștiți! Nu vreau să dau foc frumoasei săli a balului din această seară :)!

Am făcut multe tâmpenii, în scurta și probabil banala mea viață, iar voi mi le-ați trecut cu vederea. Am deranjat, uneori, la cursuri și am spus sau făcut nenumărate lucruri nepotrivite. Însă voi, colegii mei, m-ați iertat ori tolerat de fiecare dată. Ba, mai mult, când am naufragiat în viață, ați fost alături de mine în clipele grele pe care le-am traversat. Un astfel de moment, știți bine, a fost acela când am fost arestat preventiv pentru deținere de droguri. Nu pot să uit că atunci, în vremea grelelor încercări, prietenii mei din grupa H m-au susținut și sprijinit, fără să mă judece. Vă mulțumesc din suflet tuturor, adorabilii și inegalabilii mei prieteni!

De asemenea, vreau să-i mulțumesc profesorului de Drept penal, care mi-a asigurat în toată perioada procesului asistență juridică pro bono. Domnule profesor, vă sunt veșnic recunoscător atât pentru că ați reacționat cu înalt profesionalism într-un moment dificil al vieții mele, cât și pentru că nu m-ați judecat înainte de a fi pronunțată hotărârea de către judecător.

Dumneavoastră și colegilor mei vă rămân toată viața dator. Sper ca în existența mea efemeră pe Planeta Albastră să-mi achit măcar o parte dintre obligațiile morale către voi.

Ca un tribut minuscul, în speranța că vă vor plăcea, vreau să vă descrețesc frunțile cu câteva Tedysme:

– Mai bine la bal, decât la spital;
– Cine se trezește de dimineață, doarme mai puțin;
– Cei care nu sunt în stare să facă bine, vor să iasă în evidență făcând rău;
– Viața e urâtă, dar poate fi frumoasă;
– Nu spera și nu ai teamă, că oricum nu contează;
– Piatra sparge geamul, dar nu-l repară;
– Mingea este rotundă, dar nu e comestibilă;
– Oamenii sunt păcătoși, dar asta nu le afectează virtuțile;
– Trenul trece prin tunel, dar pisica neagră aduce ghinion;
– Alexandru Macedon a fost un iscusit geniu militar, iar dacă nu era, probabil trăia mai mult;
– Se spune că cel mai bine e să te comporți natural. Este o minciună! Eu, după ce am început să mă port natural, nimeni nu a mai vrut să-mi fie prieten, iar acum sunt confuz și nu înțeleg de ce🙂 ;
– Șarpele vrea să mănânce licuriciul fiindcă el strălucește și-l pune în umbră, nu pentru că-i place să-l mănânce;
– Degeaba ai bani, dacă n-ai câți vrei;
– Napoleon a fost ambițios peste măsură, caracteristică pe care a pierdut-o când a murit;
– Broasca sare, dar nu zboară;
– Musca zboară, deși nu are pene;
– Găina nu zboară, nu că-i lipsesc penele sau aripile, ci pentru că-i leneșă;
– Vaca nu-și dă laptele, cum auzim adesea, ci i se ia laptele;
– Orice bou se crede taur până când își vede în oglindă coarnele;
– Câinele nu uită binele, iar omul nu uită răul;
– Nimic nu-i mai frumos decât o rățușcă urâtă;
– Cel mai plăcut guraliv este papagalul vecinului;
– Aleg bărbații femeile sau invers? Da, bărbații le aleg, dar ele se lasă alese;
– În viață mănânci ceea ce pescuiești sau cumperi de la magazin;
– Puterea există sau nu, în funcție de ceea ce cred ceilalți despre existența ei;
– Medicii stomatologi recomandă o pastă de dinți? 🙂;
– Am o singură dorință: să trăiesc o clipă fără sfârșit.
– Să fiți fericiți măcar cât o clipă. Clipa fără sfârșit! Vă mulțumesc și vă iubesc!

Deși impredictibilă, iar la început privită cu rezervă de către cei prezenți, intervenția lui Tedy a fost în final intens aplaudată. Balul a continuat conform agendei și fără evenimente imprevizibile negative. Pozitive au mai fost.

Vorbeam mai devreme despre trupa Voltaj. A venit rândul acesteia să evolueze pe scenă și vă imaginați câți decibeli erau în sală când au început acordurile piesei, cu refrenul:

Tânăr vreau mereu să fiu
Să trăiesc așa cum știu
Ca la douăzeci de ani
Fără griji și fără bani.

Restul piesei îl știți, sunt sigur. Vestimentația participanților a fost, de asemenea, un element demn de reținut, deoarece, aproape fără excepție, fiecare dintre eroii serii a reușit în manieră proprie să se ridice la înălțimea adunării, cel puțin din punctul de vedere al ținutei etalate.

Poate pentru că pur și simplu sunt reușite sau fiindcă că au fost rostite cu mult talent și emoție contagioasă de către autoare, nu vreau să plecăm de la bal fără să rememorăm rimele rostite în fața audienței de către Ana, cu foarte puțin timp înainte de închiderea balului:

 PROFESORUL

 Am sosit în facultate cu sufletul deschis.
Cu emoții mari și dorință de reușită.
Dar nu știu de ce în mine m-am închis.
M-am rătăcit și am căzut în grea ispită.
Iar când absolut totul părea că nu merge,
Având lacrimi în ochi și zbucium în piept,
Am simțit o mănă ce lacrima-mi șterge,
Urmată de o bătaie pe umărul drept.
Era mâna unui profesor de-al meu
Care tocmai ieșea de la cursul predat.
M-a privit oprindu-se în dreptul meu.
M-a ascultat și curajul lipsă mi l-a dat.

– Mulțumesc!

De la bal… la spital

Finalul implacabil al balului i-a trimis, rând pe rând, pe toți acasă, la hoteluri sau pe la prieteni. Din păcate, Simion a avut mare, mare ghinion. A chemat un taxi, a urcat în el și i-a cerut șoferului să-l ducă la hotelul unde era cazat. Taximetristul a forțat însă trecerea pe culoarea roșie a semaforului și a intrat în coliziune cu alt autoturism care se pusese corect în mișcare, căpătând viteză.

Impactul s-a produs în zona laterală-spate a taxiului și, dintre toți ocupanții celor două autovehicule implicate în evenimentul rutier, fără să fi avut centura de siguranță pusă, Simion a suferit cel mai mult, fiindu-i afectate grav picioarele. Din nefericire, impactul l-a aruncat spre ușa opusă a autoturismului, care s-a deschis și astfel picioarele i-au fost prinse între cele două vehicule.

Deși eforturile medicilor au fost extraordinare, aceștia salvându-i viața cu transfuzii multiple de sânge, ei nu au putut să evite amputarea membrelor inferioare, strivite, pur și simplu, în coliziune.

Punctul culminant al tragediei fost atins atunci când Simion s-a trezit din anestezie a doua zi după evenimentul rutier, în spital, intubat și conectat la diferite dispozitive, atunci când a realizat că-i lipsesc gambele. Când a realizat nenorocirea, Simion a leșinat preț de câteva minute, iar după ce și-a revenit a început să țipe din toate puterile:

– Nu este drept să rămân invalid! Dumnezeu nu există!

Pentru a-l liniști, personalul medical i-a administrat sedative. Pe seama medicamentelor, Simion s-a relaxat oarecum, însă a intrat într-o stare acută de negare.

De față erau părinții lui Simion, sfâșiați de suferință. Ei încercau să-l încurajeze și să-l îmbărbăteze. Le-a fost teribil de greu, mai ales când Simion țipa în gura mare. În acele momente, bieții părinți simțeau că împietresc de durere.

Simion a interzis orice vizită la spital, cu excepția prezenței părinților, care, evident, au trecut prin grele încercări, fiind preocupați să găsească mijloace de atenuare a traumelor trăite de fiul lor. După câteva săptămâni, cu ajutor de specialitate psihologică, starea lui Simion s-a ameliorat simțitor și apoi acesta a acceptat, cu greu, vizita unora dintre prietenii săi. Unul dintre cei care l-au vizitat a fost Tedy, care nu s-a putut abține și a deschis discuția în stilul lui inconfundabil:

– Ce faci, frate? Te ții de prostii! Credeai că scapi așa ușor de mine sau de noi, prietenii tăi?

– Da, dragul meu, nu-mi încap în piele… Ba, mai mult, mă cam plictisisem de voi.

– Nu-mi vine să cred că este adevărat ce s-a întâmplat, Simion. Parcă trăiesc un coșmar, un vis urât ce aș vrea să înceteze, să mă trezesc și să constat că nu este un fapt real.

– Ce să zic eu, Tedy?! Am trecut printr-o perioadă inimaginabilă. M-a ajutat imens psihologul să mă împac cumva cu situația, că altfel nu știu ce s-ar fi întâmplat cu mine. Am avut frecvent gânduri suicidare. A fost foarte greu pentru mine să mă uit spre picioare și apoi să pun mâna în zona unde ar fi trebuit să fie acestea și să constat că apăs în gol, să simt că nu-i nimic acolo, că dau cu mâna de salteaua patului. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a descrie trăirile mele după oribilul accident. Cum a fost posibil să-mi dispară ambele gambe, cât de ghinionist am putut să fiu? În zilele ce au urmat după intervenția chirurgicală am simțit că totul, întreaga lume se prăbușește peste mine, că mi-a venit sfârșitul și nu mai am motive să trăiesc.

– Întotdeauna se poate și mai rău, Simion! Fericit în viață nu este omul fără probleme, că un astfel de individ nu există, ci acela care le soluționează sau gestionează în mod acceptabil. Eu cred că poți fi iarăși cel ce-ai fost, cu bucuria de a trăi, cu planuri mărețe și cu multe realizări. Îndrăznesc să spun că poți ajunge chiar mai mult decât ți-ai propus cândva. Trebuie doar să crezi în tine, să ai răbdare cât mai multă și să ai zâmbetul pe buze.

– Este ușor să faci recomandări din postura ta. Te rog însă să te pui în locul meu și să constați că universul tău s-a schimbat în mod esențial, că nu poți merge unde vrei sau când vrei, că totul în jurul tău s-a complicat și scopul tău în viață pare compromis. Voiam să practic avocatura, să merg în instanță și să pregătesc și susțin pledoarii în fața judecătorilor. Să mă duelez la bară cu procurorii ori cu alți avocați, să-i încurajez pe clienții deznădăjduiți și să găsesc rezolvări ale problemelor juridice de care se izbesc oamenii. Toate aceste lucruri, pe care le-am avut în gând în timpul studenției, s-au evaporat, s-au risipit precum ceața dimineața. Au dispărut în neant. După accident, am devenit un mare nimic fără rol și, în loc să-mi sprijin părinții, să practic avocatura sau să derulez alte activități utile, am ajuns dependent de ai mei. Ce blestem mă urmărește? Ce-am făcut eu atât de grav? Este greu pentru mine să gestionez situația. Tedy, să știi că totul se schimbă radical atunci când necazul te lovește. Ce ai învățat despre managementul crizelor pare inadecvat și inaplicabil în propriul caz.

– Simion, în timpul studiilor, am învățat că seriozitatea exagerată este apanajul oamenilor mediocri. Sunt convins că ai mai trecut prin situații dificile. Să schimbăm registrul. Hai să-ți spun o glumă, că mi se pare atmosfera foarte încordată și nu cred că este în folosul tău să o menținem. Un tip căruia urma să i se amputeze piciorul drept, după intervenția chirurgicală, află de la medic că acesta i-a încurcat picioarele. Mai exact, în loc de amputarea piciorului drept, din eroare, medicul i-a tăiat piciorul stâng. După ce i-a dat trista veste, medicul s-a grăbit să spună că are și o veste bună. La întrebarea pacientului furios, acesta i-a răspuns că piciorul drept are șanse să se vindece.

În loc să se supere, Simion a schițat un zâmbet, dar care masca o adâncă tristețe pe chipul său schimonosit de suferință. Dar, cum se spune, un zâmbet trist este mai bun decât lipsa zâmbetului. Apoi, găsindu-și o rezervă ascunsă de energie, Simion a intrat în joc și, la rândul lui, s-a străduit să facă față situației. Discuția a devenit atât de antrenantă și destinsă, încât Simion a povestit anecdota cu medicul care-și consolează pacientul cu picioarele amputate, dându-i vestea că i-a găsit cumpărător pentru pantofi.

Cinică glumă, însă viața trebuie trăită cu un pic de umor, mai ales în momentele dificile. Aduc în susținerea mea punctele de vedere ale specialiștilor. Chiar și psihologul i-a spus lui Simion că soarta sau evenimentele nefericite ne scot în față greutăți și de aceea e bine să nu uităm că romanii foloseau expresia cum grano salis (cu un gram de sare), pentru a sublinia că vicisitudinile, greutățile sau necazurile fac parte din viața noastră. Dificultățile sunt elemente din peisajul în care trebuie să-și ducă traiul oamenii. Acesta este motivul pentru care viața e bine să fie trăită cu un gram de sare (cu un pic de umor), Tedy dându-i lui Simion câteva exemple de persoane aflate în situații similare, care au reușit să treacă peste dificultăți. De mai multe ori, l-a invocat pe Jeff Bauman.

Acest tip, la fel ca Simion, a rămas fără picioare, din cauza faptului că a fost victima unei explozii, în timpul unei manifestări publice. Deși a fost extrem de traumatizat, având dese accese depresive, cu eforturi uriașe, fiind sprijinit de anumiți apropiați, Jeff a reușit să-și revină și, în prezent, cu ajutorul unor proteze se poate deplasa în chip biped. Mai târziu, după un oarecare timp de la nefastul eveniment, Bauman a avut curajul să spună că atentatul căruia i-a căzut victimă, deși i-a luat picioarele, nu l-a distrus, ci l-a făcut mai puternic.

Ideea transmisă a fost aceea că cei aflați în fața unor asemenea încercări grele, dacă beneficiază de suportul familiei, al prietenilor și al specialiștilor, ei trec mai ușor prin ele și devin, uneori, chiar mai puternici.

Aici este locul să vă relatez faptul că psihologul lui Simion era, de fapt, o domnișoară nu de mulți ani intrată în profesie. Contrar interdicțiilor profesionale, aceasta a empatizat peste limita profesională cu pacientul său. Grija remarcabilă a terapeutei pentru Simion a produs în psihicul lui o reacție pozitivă, deoarece acesta, la rândul său, s-a atașat de admirabila domnișoară psiholog. Acum putem să-i spunem pe nume. Numele ei Victoria, a sugerat, parcă, izbânda lui Simion, ieșirea sa victorioasă din încercarea imprevizibilă și dificilă pe care a trăit-o. Mai mult, după externarea lui Simion, cei doi au continuat să țină legătura, Victoria vizitându-l din ce în ce mai des, până când inevitabilul s-a produs: s-au îndrăgostit!

Foarte probabil, legătura lor specială, aparent indestructibilă, a contribuit considerabil la revenirea lui Simion, care s-a încăpățânat să devină avocat, dând examenul de intrare în barou și plasându-se, după rezultat, printre primii 3 avocați din barou. În scurt timp, cu eforturi constante, Simion a devenit relativ independent, din punct de vedere fizic, deoarece a primit de la colegii din grupa H un cărucior adaptat, foarte bine echipat, pe care-l utiliza atât pentru a se deplasa până la autoturismul propriu, cât și la locul de muncă.

Situația lui specială nu l-a împiedicat, ci mai degrabă l-a motivat să desfășoare o activitate avocațială foarte susținută, devenind avocat pledant și strălucind din ce în ce mai vizibil în pretoriu.

În plus, în paralel cu activitatea juridică, acesta a rămas implicat în politică și a ajuns în scurt timp șeful Organizației de Tineret a Partidului Pro bono, constituit recent, inclusiv cu sprijinul lui Simion.

Prof. univ. dr. av. Mihai Adrian Hotca

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Arii de practică

Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică
Specialişti
Secţiuni   Noutăţi   Servicii      Articole   Jurisprudenţă   Legislaţie      Arii de practică