Secţiuni » Articole » Opinii
Opinii
Condiţii de publicare
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3 SUV
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q8
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
Citeşte mai mult în legătură cu Articole, Life, Opinii, SELECTED, Universitaria

Viața după Drept (3). Există viață după licență

24 noiembrie 2023 | Mihai Adrian HOTCA
Mihai Hotca

Mihai Adrian Hotca

« Viața după Drept (2)

O poveste apocrifă ne spune că cineva i-a adresat următoarea întrebare Stăpânului Universului: „Doamne, viața omului este predestinată sau acesta beneficiază de libertatea alegerii destinului?”. Iar Creatorul i-a răspuns: „Orice om are o soartă, căci am hărăzit pentru fiecare ființă umană traseul vieții sale, dar în anumite locuri ale drumului vieții, pe care nici eu n-am vrut să le știu, am lăsat ca lucrurile să se întâmple prin voința oamenilor”.

Teo și George

Începem cu Teo și George. Aceștia au privilegiul de a activa în profesiile pe care și le-au dorit. Teo a vrut să devină judecătoare și a ajuns, iar George și-a dorit să fie procuror și a reușit să obțină un post care-i place. Cei doi par mulțumiți și chiar se consideră împliniți în ceea ce privește exercitarea profesiilor alese. Cum ar fi spus Cezar: veni, vidi, vici. Haideți totuși să decupăm, la întâmplare, o felie din tortul vieții lor.

Câteva cuvinte despre Teo. Ea este judecătoare în procese civile, având o cazuistică diversificată, ce include spețe care au ca obiect contracte, fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, filiații, succesiuni, divorțuri ș.a.

Despre George, vă pot spune că este procuror specializat în investigarea infracțiunilor din domeniul afacerilor, având în lucru cazuri care privesc evaziunea fiscală, spălarea banilor, contrabanda, criminalitatea informatică sau fraudele economice.

JURIDICE by Night

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

Cum arată mai concret viața profesională a celor doi licențiați în drept? Una dintre spețele inedite pe care le-a judecat Teo a avut ca obiect un litigiu referitor la stabilirea paternității. Iată dialogul din sala de judecată, din ziua dezbaterilor finale:

– Stimată doamnă președinte, în calitate de avocat al reclamantei, vă rog să constatați că cererea de stabilire a paternității formulată de noi a fost dovedită cu prisosință, impunându-se admiterea ei. Din concluziile raportului de expertiză a ADN-ului rezultă că pârâtul este tatăl minorului adus pe lume de către clienta mea. Probele de salivă recoltate de la minor și pârât au fost supuse examinării și apoi comparate în laborator. Evaluând caracteristicile genetice ale pârâtului și pe cele paternale din profilul ADN al minorului, raportul de expertiză evidențiază faptul că toate particularitățile de origine paternă din componența profilului minorului se regăsesc în cel al pârâtului, iar probabilitatea ca acesta să fie tatăl minorului este de 99,99%, concluzie ce echivalează cu certitudinea din punct de vedere juridic. Domnia voastră urmează să decideți cine este tatăl minorului născut de reclamantă. Dacă veți hotărî în favoarea clientei mele, cum îndrăznesc să sper, atunci se impune, ca un efect derivat necesar al stabilirii paternității, să-l obligați pe tată la plata unei pensii alimentare. Doamnă președinte, având în vedere evidența situației, mă opresc aici și îl las pe colegul meu, avocatul pârâtului, să-și susțină pledoaria.

– Onorată instanță, toate susținerile domnului avocat al reclamantului sunt reale și nu înțeleg să le combat, cu excepția solicitării de obligare a clientului meu la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului. Fără îndoială, pârâtul este tatăl minorului, expertiza efectuată în cauză fiind grăitoare în acest sens. Este o realitate dovedită științific, pe care nu o contestăm. Ceea ce susținem noi este că pârâtul nu datorează pensie alimentară în favoarea minorului, deoarece el nu a întreținut nicio relație susceptibilă de procreare cu mama minorului, ci aceasta, în calitate de menajeră, la scurt timp după ce pârâtul a întreținut un act sexual cu soția sa, găsind aruncat în coșul de gunoi prezervativul recent folosit, a introdus o parte din sperma acumulată, existentă în instrumentul de contracepție, în propriul vagin. Aceasta este explicația, cât se poate de simplă, a situației de fapt relevante și care nu contrazice concluziile raportului de expertiză a ADN-lui. Practic, deși este tatăl biologic al copilului și nu se opune unei relații cu acesta, fiind chiar deschis la inițierea unei legături, pârâtul nu dorește să fie obligat la suportarea unor consecințe pe care nu le-a urmărit, nu le-a acceptat și, omenește, nici nu le-a putut anticipa, lipsindu-i cu desăvârșire consimțământul în scopul concepției. În realitate, în cauza de față, reclamanta invocă propria incorectitudine pentru a obține, în numele minorului, pensie alimentară de la pârât. Or, nemo auditur propriam turpitudinem allegans – nimeni nu se poate baza pe actul său de conduită incorect, atunci când cere protecția unui drept. Într-o altă ordine de idei, după ce a aflat că este tatăl biologic al copilului născut de reclamantă, constatând concluziile expertizei, pârâtul a luat legătura cu mama acestuia, i-a oferit un sprijin de natură financiară și și-a manifestat dorința de păstrare și consolidare a relației. Poziția lui probează că este un om serios și tocmai de aceea nu înțelege să achieseze la pretenții vădit imorale.

– În replică, onorată instanță, vă rog să-mi permiteți câteva precizări. Deși argumentele avocatului pârâtului sunt seducătoare și par convingătoare, ele au o fisură: certitudinea faptului că pârâtul este tatăl minorului. Volens nolens, moral sau imoral, copilul s-a născut și știm cine este tatăl lui. Ce ne spune legea într-o asemenea situație? Legea glăsuiește că tatăl, la fel ca mama, este obligat să contribuie la întreținerea minorului până la majorat și chiar după aceea dacă acesta va frecventa cursurile unei instituții de învățământ superior. Legea nu distinge, așa că nici noi nu trebuie să facem diferențe. După cum spuneau romanii, ubi lex non distinguit, nec nos distinquere debemus.

– În contrareplică, rog instanța să observe că orice regulă are excepții, care fie pun regula în valoare, fie relevă precaritatea acesteia. În speță, excepția nu face altceva decât să evidențieze robustețea regulii ce statuează că părintele – tată ori mamă, după caz – datorează pensie alimentară copilului. Însă, în cauza de față, premisa legiuitorului – existența unui raport sexual consimțit – este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Dacă s-ar accepta că orice copil, care se naște fără voia tatălui, are automat toate drepturile în raport cu acesta, ar fi un fapt inacceptabil. Să ne gândim doar la donatorii de spermă, care s-ar putea trezi cu un val nelimitat de solicitări de obligare la pensii de întreținere, invocându-se că au calitatea de tați Cu totul alta este situația în care, din imprudență, neatenție sau în alte ipoteze similare, se ajunge la procreare, când nu poate fi acceptată derogare de la regulă, deoarece relația sexuală a fost una agreată de parteneri. În cazul de față discutăm de o faptă a mamei care, fiind de rea-credință, a pus la cale scenariul ce a dus mai târziu la nașterea minorului despre a cărei pensie alimentară este vorba la noi în speță. În concluzie, neexistând un raport sexual și nici consimțământul tatălui, acesta din urmă nu poate fi obligat la prestațiile solicitate pentru simplul fapt că biologic este tatăl copilului. La fel stau lucrurile în ceea ce-i privește pe donatorii de spermă menționați mai sus, care nu au nicio obligație față de mama copilului sau în raport cu acesta din urmă.

După această contra replică, instanța a închis dezbaterile și s-a retras pentru deliberare. În urma deliberării, a admis în parte cererea reclamantei și a constatat că pârâtul este tatăl biologic al minorului, dar a respins solicitarea de obligare la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului.

***

Și George are cazuri interesante, unele chiar provocatoare. Unul dintre ele, care consider că merită atenția noastră, a ridicat problema delimitării evaziunii fiscale față de optimizarea fiscală. Mai exact, împotriva asociaților unui grup de trei societăți și a două dintre acestea organele fiscale au formulat o sesizare privind comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, arătând că una dintre companiile din cadrul grupului a fost ajutată de altă societate din același concern.

Mai concret, societatea sprijinită era ultima înființată în grup și, având multe investiții la începutul activității, a rămas fără lichidități, astfel că altă societate dintre membrele grupului, care producea anumite bunuri de consum, i-a vândut pe credit, cu termen de plată un an și la preț preferențial, cantități importante din bunurile produse. Scopul urmărit de asociați a fost acela de a ajuta financiar compania membră a grupului aflată în dificultate. Din punct de vedere fiscal s-au produs anumite efecte, respectiv compensarea TVA, rezultată ca urmare a revânzării produselor achiziționate pe credit la preț avantajos, diminuarea impozitului pe profit din cauza vânzării produselor cu termen de plată după un an și stabilirea unui preț mai mic decât cel practicat în relațiile cu ceilalți parteneri.

Plecând de la aceste consecințe fiscale, organele statului au considerat că există evaziune fiscală și se impune tragerea la răspundere penală a decidenților persoane fizice, precum și a celor două societăți implicate. În plus, în sesizarea formulată s-a susținut ideea că, foarte probabil, sunt întrunite și condițiile privind existența unui grup de criminalitate organizată.

Simțind că este o situație la limita dintre zona ilicită și cea licită, George s-a consultat cu un expert în fiscalitate, iar, ca urmare a discuției preliminare cu acesta, a înțeles cum stau și trebuie privite lucrurile din punct de vedere fiscal. Iată dialogul dintre cei doi:

– Domnule expert, vreau să știu care sunt criteriile pe baza cărora, în cazul unor companii din același grup, dacă una îi procură anumite avantaje alteia – vânzare pe credit, preț preferențial etc. –, se stabilește dacă avem sau nu o sustragere de la plata impozitelor și taxelor care îmbracă haină infracțională? Mai simplu, cum decidem dacă există sau nu evaziune fiscală?

– Domnule procuror, se impune să începem cu verificarea conținutului legii fiscale. Dacă legea nu interzice activitățile în cauză, atunci discutăm despre optimizare fiscală, fără implicații penale sau fiscale. Supunând unui examen prevederile legale incidente, observăm că nu exclud operațiunile între membrele unui grup de societăți. În continuare, constatând că litera legii nu interzice astfel de operațiuni, dar spiritul legii statuează că orice operațiune trebuie să aibă scop economic, când discutăm despre un grup de companii, primul criteriu pe care trebuie să-l avem în vedere este dacă s-au produs consecințe fiscale defavorabile pentru stat. Cu alte cuvinte, stabilim impactul operațiunilor efectuate, verificând în minte, adică ipotetic, ce s-ar fi întâmplat dacă tranzacțiile în discuție nu s-ar fi derulat.

– În ipoteza în care, în urma unui atare calcul virtual, ajungem la concluzia potrivit căreia cuantumul obligațiilor fiscale ar fi fost egal sau mai mic decât cel al sumelor plătite, ca urmare a operațiunilor defăimate, excludem de plano orice discuție despre evaziune fiscală de natură penală sau delict fiscal, deoarece acestea nu pot exista dacă statul încasează la fel sau mai mult. În cazul în care statul pierde, deoarece ar fi încasat mai mult, în ipoteza în care operațiunile nu s-ar fi efectuat, atunci mergem la criteriul următor: substanța economică a tranzacției. Altfel spus, vom verifica dacă există justificare sau un scop economic în legătură cu tranzacția suspectată, răspunzând la întrebarea: ce au urmărit părțile în momentul perfectării operațiunii în discuție? Au avut ca scop obținerea unor avantaje fiscale sau au avut ca obiectiv acordarea ajutorului de care avea nevoie un membru al concernului? Legal, întreprinzătorul are dreptul să aprecieze în mod exclusiv referitor la oportunitatea unei tranzacții și, totodată, nu are obligația să plătească cele mai mari impozite sau taxe posibile. De altfel, grupul de societăți a fost recunoscut legal tocmai din considerente care țin de oportunitate și interese economice. Recunoașterea legală a grupurilor economice are la bază ideea de creare a cadrului juridic pentru îmbunătățirea performanțelor economice obținute de companiile constituite de aceiași asociați. De aceea, legea permite ajutorul între membrele aceluiași grup economic, în condițiile „dosarului prețurilor de transfer”. Precizez că, și dacă nu ne aflăm într-o atare situație, în sensul că lipsește finalitatea economică, încă nu avem evaziune fiscală de natură penală, ci una care îmbracă haina unui delict fiscal (sub forma unui abuz de drept fiscal). Va exista delict fiscal și organele competente au abilitarea să recalifice operațiunile în cauză doar dacă s-a încălcat spiritul legii fiscale, acela ca orice operațiune să aibă obiectiv economic. Conchizând, plecând de la situația de fapt existentă în speță, constatăm că operațiunile economice intra-grup efectuate constituie o formă de optimizare fiscală și nicidecum nu pot fi încadrate în categoria delictelor fiscale sau a evaziunii fiscale penale. Evaziunea fiscală este infracțiune numai dacă este vorba despre ascunderea bunurilor sau surselor susceptibile de impunere, omisiunea evidențierii unor venituri sau efectuarea unor operațiuni fictive. Niciuna dintre acestea nu este realizată în speță.

La finalul discuției, George s-a lămurit asupra situației din speța care-i dădea bătăi de cap și a dispus clasarea.

Ema și Gabriel

În ceea ce-i privește pe Ema și Gabriel, ambii practică în domeniul Dreptului. Ema este judecătoare în cauze penale, iar Gabriel este avocat specializat în materia protecției integrității organizațiilor economice. Amândoi sunt mulțumiți de profesiile îmbrățișate.

Fiind juriști, cei doi au deseori dezbateri importante pe teme legale. Una dintre temele recurente analizează dacă interesul actului de justiție este în sensul folosirii juraților sau, dimpotrivă, este preferabil să existe doar judecători profesioniști. Disputa este aprinsă și în evoluție, din când în când existând răsturnări de situație. Cu prilejul uneia dintre discuții, Ema a afirmat următoarele:

– Curțile cu jurați sunt inoportune, deoarece fac din justiție o loterie. Verdictul este nu doar impredictibil, ci și foarte variabil, în funcție de particularitățile membrilor juriului și de capacitatea de persuasiune a avocatului sau procurorului. Eu sunt în favoarea ideii ca orice proces să fie soluționat de judecători profesioniști, deoarece aceștia cunosc foarte bine legile, au experiență profesională și pot analiza cu detașare cazurile cu care sunt sesizați. În schimb, jurații sunt fără pregătire juridică și nu au experiență în domeniul proceselor, pentru că cei mai mulți dintre ei au o singură dată în viață calitatea de jurați și, evident, sunt foarte subiectivi.

– Dimpotrivă, Ema, eu cred în justiția oamenilor simpli, deoarece vinovăția unor persoane trimise în judecată trebuie apreciată de indivizi obișnuiți, iar nu de specialiști, căci persoanele judecate sunt, în cele mai multe situații, tot oameni fără pregătire de specialitate. Să lași libertatea sau averea unui om în responsabilitatea unui profesionist mi se pare contraindicat. Judecătorul american Marvin Frankel a constatat că numărul anilor stabiliți prin hotărârea judecătorească depinde de concepțiile și predicțiile judecătorilor. Cu alte cuvinte, activitatea judecătorilor este influențată de factori de bruiaj (noise și bias), la a căror existență contribuie supraaglomerarea cu spețe, profilul psiho-cultural al acestora, contextul luării hotărârii, încrederea foarte mare în experți sau specialiști ori autosuficiența. În urma unor studii serioase, s-a constatat că, dacă le e foame sau sunt supărați când pronunță hotărârile, judecătorii sunt mai severi, iar dacă sunt bucuroși ori acuzatul este un tip charismatic, aceștia sunt mai indulgenți.

– Păi, Gabriel, așa cum judecătorii au diverse trăiri, la fel au și jurații, care, în plus, sunt lipsiți de experiență în ceea ce privește gestionarea unor astfel de stări, comparativ cu judecătorii care, pe baza practicii lor anterioare, pot să atenueze în mod considerabil riscul erorilor.

– Este dovedit științific faptul că riscul de greșeală este mai mic atunci când decizia se ia în cadrul unui colectiv, spre deosebire de cazul în care aceasta se ia de o singură persoană. Și, până la urmă, este judecata poporului.

– Gabriel, eu cred în atenuarea considerabilă a efectului de noise și a biasurilor, dacă judecătorii au mai puține dosare, condiții mai bune și dacă judecă în completuri de cel puțin două persoane. În concluzie, eu sunt de părere că evitarea erorilor poate reuși în cele mai multe dintre spețe, dacă se respectă igiena decizională. Pe scurt, judecătorul trebuie să fie conștient de rolul său social, să judece obiectiv, pe baza legii și cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante.

De departe cel mai șocant și bizar caz pe care l-a judecat Ema este unul constând într-o acuzație de omor prin cruzimi. În fapt, totul a pornit de la o dispută dintre victimă și criminal, iscată într-un bar.

Viitoarea victimă a cerut ospătarului să dea drumul muzicii ambientale în local. Imediat după ce sunetul muzicii a fost lansat în eter, un individ care stătea liniștit într-un colț întunecat al barului i-a cerut aceluiași ospătar s-o oprească, spunându-i că lui nu-i place zgomotul, ci doar liniștea și că vrea să se cufunde în liniște. În loc de muzică, i se pare că e mai mult decât suficientă larma celor care se află în local. Cel care dorea să asculte muzica s-a ridicat de la masă și, pe un ton imperios, i-a cerut ospătarului să lase muzica pornită, adăugând că cei cărora nu le place zgomotul muzical sunt liberi să părăsească localul, iar în pădure sau acasă este locul prielnic pentru ei, că acolo tăcerea e sublimă.

Apoi, lucrurile s-au calmat, totul derulându-se în continuare fără alte incidente.

Spre ora închiderii, după ce și-a luat rămas bun de la prietenii în compania cărora a petrecut în bar, a decis să plece acasă, în timp ce aștepta un prieten cu care se înțelesese să-l ducă acasă, pe stradă nemaifiind țipenie de om, viitoarea victimă s-a trezit față în față cu tipul ce solicitase oprirea muzicii, care, instantaneu, i-a aplicat câteva lovituri cu pumnii în zona capului. În urma acestor lovituri, victima și-a pierdut echilibrul și a căzut, timp în care agresorul se îndepărta relaxat, cu siguranța unui om care nu știe nimic. În clipele în care cel căzut încerca să se ridice, trecând printr-o zonă mai iluminată, făptuitorul s-a oprit brusc, s-a uitat atent la cămașa cu care era îmbrăcat și s-a întors la 180 de grade. A bombănit ceva și apoi s-a îndreptat în fugă spre victimă, care tocmai se ștergea de murdărie și, când aceasta a ridicat capul, l-a văzut pe agresor din nou pregătit să o lovească. A apucat să-l întrebe: „Ce mai vrei, nemernicule?”, moment în care agresorul s-a năpustit cu toată forța asupra victimei, simultan cu violența exercitată reproșându-i acesteia: „Mi-ai murdărit cămașa curată cu sângele tău infect!”. Rafala loviturilor a încetat doar după ce victima a căzut pe caldarâm, rămânând inertă.

Dezmeticindu-se repede din cauza șocului că victima nu se mai mișca, făptuitorul a luat hotărârea să o mute, a târât-o până la autoturismul cu care venise și a urcat-o pe bancheta din spate, pentru că încercase în zadar să o ridice în portbagaj, victima fiind ușor supraponderală.

Între timp, prietenul agresatului ajunsese în fața barului și, nevăzându-l, l-a sunat, însă, acesta pierzându-și cunoștința, era în imposibilitate obiectivă de a-i răspunde. Privind în jur, a văzut autoturismul condus de atacator și, în momentul în care acesta se îndepărta încet, prietenul celui sosit a avut impresia că din mașina care tocmai pleca s-a auzit tonul de apel pe care prietenul său și-l instalase ca sonerie. A pus în mișcare propria mașină și a rămas în spatele autoturismului care începuse să accelereze. Ajungându-l la primul semafor, a sunat din nou, însă, pentru că în aceeași intersecție era oprit un autoturism cu muzica pornită la volum ridicat, cu geamurile deschise, prietenul victimei nu a mai putut auzi nimic din mașina pe care o urmărea. Mintea lui îi spunea că poate s-a înșelat când a crezut că a auzit sunând telefonul prietenului său. Pentru orice eventualitate, a notat totuși numărul de înmatriculare al autoturismului.

Victima a fost dată dispărută de către soție, astfel că în câteva zile, timp în care organele judiciare au început o investigație penală, pe baza informațiilor primite de la prietenul victimei, investigatorii au efectuat o percheziție la domiciliul proprietarului autoturismului suspect.

Nu au găsit nimic bănuitor sau dubios, până când, chiar înainte de terminarea percheziției, unul dintre anchetatori a deschis frigiderul, fiindu-i sete și dorind să bea ceva rece. Când a deschis ușa frigiderului, nu mică i-a fost mirarea să constate că pe unul dintre rafturi se găsea, cu privirea încețoșată, orientată spre ușă, un cap uman ambalat într-o pungă transparentă. Uitându-se mai atent, a mai observat că pe alte două rafturi erau încă două pungi pline cu carne.

Ulterior, s-a stabilit că toate fragmentele biologice găsite în frigider aparțineau victimei. În timpul procesului s-a aflat că agresorul locuia singur și era canibal ocazional, acesta recunoscând că a mâncat celelalte părți care lipseau din corpul victimei. Poate cel mai șocant aspect din declarația canibalului a fost acela când, întrebat fiind cum a putut consuma carne umană, el a răspuns nonșalant: ”Pentru că are gust plăcut, asemănător cu cel al fripturii de porc”, ținând să le comunice organelor judiciare că între cele două tipuri de fripturi nu există diferențe foarte mari de gust.

Incredibil, dar adevărat! Cum a ajuns în această situație? Greu de spus. Cert este că analiza profilului său psiho-social a scos în evidență anumite traume din copilărie, crescând într-o familie dezorganizată, în care violențele erau la ordinea zilei. Conform FBI, 70% dintre criminalii în serie au trecut în copilărie printr-o traumă – părăsirea de către mamă sau tată, abuz sexual, violențe etc.

Un aspect inedit al procesului a fost că atât soția, cât și amanta au solicitat daune morale, astfel că Ema a trebuit să hotărască cine a suferit din punct de vedere moral: soția sau amanta? În timpul procesului a apărut informația, lucru neștiut de către soție, că victima avea o viață personală dublă. Savuros și memorabil a fost însă duelul judiciar dintre avocații celor două doamne, referitor la justificarea acordării daunelor morale:

– Onorată instanță, principiul în materia răspunderii pentru daune este acela al acoperirii integrale a daunelor produse prin fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, și-a început avocatul amantei pledoaria. Legea civilă spune că judecătorul va putea să acorde despăgubiri oricărei persoane care dovedește existența unui asemenea prejudiciu, inclusiv celei cu care defunctul a întreținut o relație similară cu cea existentă între persoane căsătorite. Uniunile de fapt sunt recunoscute de lege, ceea ce înseamnă că existența acestora atrage toate efectele similare unei căsătorii. Din situația de fapt relevată de mijloacele de probă administrate în cauză, reiese că doamna pe care o asist ținea foarte mult la victimă, moartea acesteia producându-i o traumă severă, având nevoie chiar de asistență psihologică pentru a reuși să treacă peste această situație dificilă.

– Doamnă președinte, în raport cu susținerile auzite și în cadrul cărora s-a invocat legea, voi pleca tocmai de la legea civilă menționată de avocatul persoanei care pretinde că, în fapt, a fost a doua soție a defunctului. Legea acordă dreptul la despăgubiri, inclusiv prin acoperirea prejudiciului nepatrimonial, dar soției, pe care o menționează înainte de a spune că dreptul de a solicita daune aparține și „oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu”. Aceeași lege interzice bigamia, adică încheierea unui nou mariaj oficial de către o persoană căsătorită. Altfel spus, multipla căsătorie nu este permisă din punct de vedere legal. Legea recunoaște existența unei uniuni de fapt, similară cu instituția căsătoriei, dar numai în cazurile în care persoanele în cauză nu sunt implicate deja într-o căsătorie. Situația din speță putea genera dreptul amantei să obțină daune morale, dar numai dacă defunctul era necăsătorit. Recunoașterea unor efecte similare cu cele ale căsătoriei unei persoane aflate în concubinaj ar echivala cu acceptarea de facto a bigamiei, pe care legea o interzice. Alta ar fi fost situația în care victima era necăsătorită, caz în care uniunea de fapt putea fi acceptată legal. În speță, avem o căsătorie valabilă, o soție care l-a iubit pe soțul infidel, copii și avere comună. Cu alte cuvinte, avem o familie în toată regula. Există dovezi concludente care susțin afirmațiile mele și, în plus, un aspect de ordin psihologic, care mi se pare esențial: soția l-a iubit până în ultima clipă, e adevărat, poate și pentru că nu avea cunoștință de relația extraconjugală a defunctului soț.

– În replică, voi completa pledoaria mea cu împrejurarea, rezultată din probe, că și clienta mea a fost de bună-credință, întrucât nici ea nu știa că victima avea o viață personală dublă, aceasta spunându-i că relația cu soția este doar de ordin formal.

– Da, amanta credea că este singura iubire a defunctului, dar acesta era la momentul respectiv o persoană căsătorită, împrejurare cunoscută de către domnia sa. Conform legii, cât timp o persoană este căsătorită, are obligația de fidelitate față de consort, astfel că cine acceptă relația extraconjugală devine complice al încălcării legii. Or, cel care încalcă legea nu poate dobândi drepturi având ca izvor tocmai nesocotirea ei. Speța îmi aduce aminte de gluma cu tipul care întreabă vânzătorul dacă are felicitări cu mesajul: „Ești unica mea iubire” și, după ce acesta îi confirmă, îl roagă să-i vândă zece bucăți.

– Starea de fapt profilată în speță mai degrabă o îndreptățește pe clienta mea să obțină despăgubiri, decât pe soție, deși nu mă opun la acordarea acestora și soției, a spus în duplică avocatul amantei, dezvoltând în continuare. Ce am în vedere când spun aceasta? În mod firesc, când o persoană află că a fost înșelată în amor, nu va mai avea aceeași afecțiune pentru soțul infidel, ci va fi supărată pe acesta. Concret, înseamnă că nu a suferit din punct de vedere moral. Nu spun că s-a bucurat de evenimentul ce a dus la moartea soțului, ci doar că, aflând despre relația extraconjugală, foarte probabil i-a devenit indiferentă persoana defunctului. În fine, invocăm în fața instanței eroarea creatoare de drept (error communis facit ius), clienta mea fiind de bună-credință în relația cu victima, deoarece a fost încredințată că relațiile persoanele dintre cei doi soți încetaseră în fapt la momentul începerii propriei relații.

– Mai am o singură precizare importantă din partea soției victimei, a conchis avocatul acesteia. Ultimele susțineri sunt speculații pure, iar eroarea comună ar fi putut produce efecte, dar numai dacă ar fi vizat inexistența căsătoriei, adică amanta ar fi crezut că victima este o persoană neaflată în mariaj, și dacă era invincibilă, condiții neîndeplinite în prezenta cauză.

Cuvântul potrivit pentru a surprinde dialogul judiciar redat mai sus este „captivant”. Acum „mingea” este în terenul Emei.

Igor și Ana

 Așa cum probabil bănuiați, după obținerea licenței în drept, Igor nu a profesat ca jurist, ci în cadrul unei asociații pe care a înființat-o după absolvire. Asociația poartă numele „Planeta în pericol” și are ca obiective protecția mediului, sprijinirea persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate și acordarea de burse tinerilor talentați care își doresc să performeze în diferite domenii, dar nu au resursele necesare.

Vă amintiți, cu siguranță, că Igor a spus ce vrea să facă după obținerea licenței în drept. De altfel, el a fost foarte determinat, în ziua absolvirii acesta spunându-le prietenilor că, cel puțin câțiva ani, nu va profesa în domeniul Dreptului, ci în cel al ONG-urilor. Iată discuția pe care a avut-o în acea zi minunată cu Ana:

– Draga mea prietenă, deocamdată, simt că nu am suficiente ancore sociale, experiență de viață și curaj pentru a încerca o profesie juridică de responsabilitate, precum cea de judecător, avocat sau procuror. Mai întâi, vreau să cunosc cât mai bine societatea, problemele existente în sânul acesteia și, în special, cauzele conflictelor ce apar între membrii societății. În al doilea rând, nu mă simt încă pregătit pentru a decide soarta unor oameni, să acuz oameni sau să apăr oameni. Când voi căpăta experiența socială necesară, cred că voi dobândi curajul de a mă avânta în vâltoarea Dreptului. Până atunci, voi încerca să acumulez cât mai mult din școala vieții sociale.

– Mie mi se pare că niciodată nu avem suficientă experiență socială, încât să spui că nu mai există necunoscute importante. Omul cât trăiește, învață! Învață, învață și moare prost, cum se spune. Așa că, la un moment dat, trebuie să începi.

– Poate că nu am fost suficient de clar în mesajul meu. Am vrut să spun că încă nu am curajul profesional, deoarece încă nu cunosc bine societatea. Sunt de părere că un om al legii, dincolo de litera și spiritul acesteia, trebuie să cunoască bine și spiritul oamenilor. Or, acesta poate fi găsit numai în interiorul grupurilor sociale. Ana, tu știi la fel de bine ca mine că Dreptul este un domeniu foarte vast și deosebit de greu. Noi, în timpul studiilor superioare, am stat mai mult la cursuri și în biblioteci. La viața reală am participat prea puțin. Foarte pe scurt, mi-e teamă de failibilitate, de posibilitatea de a greși. Adică, nu sunt încă pregătit. Dar tu ce vrei să faci?

– Vreau să lucrez în cadrul unui serviciu de probațiune, în calitate de consilier. M-am documentat și am aflat că în asemenea structuri activează consilieri de probațiune, care, cel puțin pentru startul în viața profesională, sunt destul de bine plătiți.

– Mai concret, ce atribuții urmează să îndeplinești?

– Serviciul de probațiune se ocupă de persoanele supuse unor măsuri penale neprivative de libertate și urmărește reducerea costurilor sociale ale executării sancțiunilor penale prin diminuarea populației din unitățile penitenciare, valorificarea potențialului socio-economic al infractorilor şi menținerea siguranței comunității. Adică, în loc să cheltuiești și să izolezi în închisoare o persoană care poate fi reeducată, te străduiești prin diferite mijloace să o aduci pe calea cea bună, folositoare societății.

– Interesant! Îți doresc succes!

Le dorim succes celor doi.

David și Tedy

David profesează în calitate de consilier juridic într-o instituție publică centrală, iar Tedy a devenit avocat într-o societate de prestigiu.

Activitatea principală a lui David se circumscrie procedurilor de achiziție publică în care este implicată instituția angajatoare, avizând din punct de vedere juridic actele efectuate, în calitate de autoritate contractantă, de către aceasta. David nu este foarte mulțumit de locul său de muncă, deoarece consideră că ceea ce face el este o activitate repetitivă, care nu-l motivează suficient. Până când va găsi o nouă oportunitate, a decis totuși să continue.

În cazul lui Tedy, s-a probat cu certitudine butada că norocul face parte din viață. După intrarea în barou, acesta a avut mai multe tentative de găsire a unui loc de muncă, depunând mai multe scrisori de intenție și CV-uri, dar părea că are ghinion, deoarece nimeni nu l-a invitat nici măcar la interviu.

Însă, într-o zi oarecare, în timp ce reflecta la viitorul său și se gândea din ce în ce mai serios să renunțe la ideea de a lucra într-o societate de avocatură, Tedy a fost apelat de pe un telefon cu număr ascuns și, după ce persoana care a sunat s-a prezentat, iar acesta a confirmat că este el, prima i-a comunicat că societatea al cărei asociat este are o ofertă serioasă pentru el, în calitate de avocat. Acestuia nu i-a venit să creadă, deoarece, după așteptarea lungă, s-a gândit că este o glumă. La întâlnirea cu managerul casei de avocatură, a constatat seriozitatea ofertei și condițiile asociate postului, astfel că a acceptat propunerea fără să stea pe gânduri. Sigur, a avut emoții, deși interlocutorul îi ceruse să se comporte cât mai natural, adresându-i-se:

– Îți voi spune pe nume și te rog să faci la fel. Spune-mi, te rog, Samuel. Tedy, te-am chemat pentru că vreau să te cunosc mai bine. Așa că poți să te consideri angajat, dacă accepți condițiile financiare, pe care acum nu le pot negocia cu tine, întrucât am nevoie de acordul partenerilor mei.

– Sam, pot să-ți zic așa?

– Sigur!

– Banii pentru mine, cel puțin la început de carieră, nu reprezintă o prioritate. În perioada stagiaturii vreau să învăț cât mai multe lucruri, să mă implic în proiecte și să dobândesc experiență. Apoi, cred că vor veni și banii. Dacă nu vor veni, asta e! Cel puțin voi rămâne cu imunitatea profesională adusă de experiența câștigată, pe care o prefer banilor.

– Mi-a plăcut această idee, pe care ai scris-o, chiar cu bold, în scrisoarea de intenție.

– Păi, am menționat asta pentru că am gândit cam așa: cum să am pretenții pecuniare dacă eu nu am probat că știu să fac ceva și că am rezultate? Mai mult, nici măcar nu-mi dau seama ce știu să fac și la ce nivel. Într-o altă ordine de idei, dacă te gândești doar la bani, s-ar putea să fii orbit de această dorință și să dai rateuri din punct de vedere profesional.

Relaxându-se după ce s-a parafat înțelegerea, Tedy a redevenit tipul nonșalant, pe care-l știm din timpul când era student. Starea aproape euforică în care se afla l-a împins să emită ad-hoc chiar un tedysm:

– Acum, la treabă Tedy, că țara are nevoie de tine!

– Văd că ai un umor fin, autoironic, Tedy. Să știi că hazul este o calitate considerabilă a unui avocat robust.

– Ce să zic, dacă tu, Sam, îi spui umor, așa o fi, dar eu aș denumi-o mai degrabă modalitatea prin care pare că noi contrazicem normalul, astfel încât să nu rămânem închiși în coliviile socio-profesionale. Este felul meu de a gândi out of the box.

– Să gândești lateral este un atu în profesia de avocat, deoarece avocatul are trei organisme de control, care-l evaluează și taxează: clientul, judecătorul și adversarul. Succesul unui avocat este legat într-o oarecare măsură de arta de a face față celor trei agenți de control menționați. Tedy, mă bucur că există tineri avocați ca tine, care au o doză mică de exuberanță, ce pare nebunie, dar nu e. Este un curaj care, odată cu trecerea prin profesie, se estompează.

– În studenție, Sam, lucru ce poate fi confirmat de orice coleg de-al meu, aveam mai mult tupeu decât acum. Pe măsura trecerii anilor, mi-am dat seama că trebuie să existe o măsură în tot ceea ce facem pe plan profesional. Lipsa măsurii pare potrivită eventual în chestiunile personale, private. Acolo poți să trăiești fără măsură și să faci ce vrei, cât timp nu-i deranjezi pe ceilalți. În exercitarea profesiei însă, cred că este preferabil să manifestăm un curaj rezervat.

– Total de acord cu tine. Glumind puțin, putem spune că pesimistul este un optimist care a trecut prin viață. Tu cred că ești, sunt convins de asta și te vei menține în continuare, un curajos pragmatic, care-și asumă riscuri, dar rezonabile și calculate, fără să se arunce în neant sau în gol, adică fără o plasă, cât de mică, de siguranță.

– Stabilirea unor limite în viața profesională este o lecție învățată în perioada studiilor universitare, de la profesorii mei, dintre care unii erau practicieni – avocați, judecători, procurori, consilieri etc. Cum îți spuneam, Sam, în studenție eram foarte tupeist. Pentru acest cusur am avut, uneori, de suferit. Am învățat atât pe pielea mea, cât și pe baza experiențelor profesorilor și ale colegilor mei, că eșecul face parte din viață și că dintr-o ratare poți învăța foarte mult și, poate ceea ce este mai important, poți dobândi antifragilitate sau imunitate socială. De altfel, numai proștii nu învață din greșeli și le repetă, deoarece nu au imaginație.

– Cu alte cuvinte, dacă tot vrei să faci prostii, măcar nu le repeta, căci sunt atâtea nou-nouțe! 

Poate v-ați întrebat cum a ajuns Tedy să obțină un post atât de bun. Răspunsul, pe scurt: cu ajutorul norocului. Mai pe larg, managerul societății de avocatură care tocmai l-a angajat, fiind foarte ocupat în perioada premergătoare selecției, a trenat analiza solicitărilor de angajare primite, care depășeau numărul 500. Când a fost întrebat de către partenerii societății cum stă cu analiza cererilor de angajare, nemaiavând timp suficient la dispoziție pentru a le parcurge pe toate, managerul nostru le-a răspuns că va face tot posibilul să se încadreze în timp. Așa că, tot uitându-se la teancul de solicitări, a avut ideea să extragă una, la întâmplare, care aparținea lui Tedy.

În aceste condiții Tedy a ajuns să fie sunat și apoi să devină avocat la importanta casă de avocatură. Evident, făcând această năstrușnicie, managerul a trebuit să fie obedient față de propria conduită, fiind obligat de împrejurări să-și susțină propunerea.

În ceea ce-l privește pe eroul nostru, a existat un dublu noroc. Primul este că Fortuna l-a ales pe el, iar al doilea a provenit din faptul că personalitatea lui Tedy s-a potrivit contextului în care Sam a trebuit să ia decizia. Tedy a știut să se folosească de ocazia avută, pe care nu numai că nu a ratat-o, ci chiar a valorificat-o la potențial maxim, confirmând rapid că are reale calități de avocat și că experiența din perioada studiilor academice i-a fost foarte utilă.

Dacă vă spun că Sam, managerul, a fost chiar felicitat, de către parteneri, nu mă veți crede, dar acesta este adevărul. Laudele aduse lui Sam au fost în principal pentru flerul avut cu ocazia recrutării lui Tedy. Așadar, s-a dovedit a fi validă încă o dată cugetarea: Norocul îi ajută pe cei îndrăzneți (audentes Fortuna iuvat)!

***

La doi-trei ani după obținerea licenței în Drept și dobândirea calității de consilier juridic, David a trecut printr-o perioadă dificilă, trebuind să care în viață două poveri. Prima dintre ele a fost moartea tatălui său, care, din cauza unor probleme cardiace apărute intempestiv, a decedat. Și a doua, derivată din prima, a constat în renunțarea la activitatea de consiliere juridică și preluarea conducerii companiei pe care, până la deces, a administrat-o tatăl său.

Fiind singurul major, dintre cei trei frați, David a trebuit să preia rolul de pater familias, căci mama lui se prăpădise la nașterea celui mai mic dintre copii. Practic, opțiunea unică și realistă pe care a avut-o la dispoziție David a fost să se ocupe de administrarea afacerii familiei. De altfel, acest lucru i l-a sugerat, nu impus, pe patul de moarte, tatăl său.

– David, te rog să reflectezi la posibilitatea de a continua activitatea companiei. Are 27 de angajați, la care se adaugă familiile lor. Și mai sunt și frații tăi! În total, este vorba de situația materială a aproximativ 80-90 de oameni. Aveți ceva bani în cont, dar sunt prea puțini pentru a putea duce o viață cât de cât fără griji. M-aș bucura dacă nu vei lăsa compania să intre în faliment, ci vei încerca să o salvezi. Sper să te ajute și pregătirea ta în legislație economică.

– Sigur, tată, voi încerca să fac orice voi putea pentru a duce mai departe afacerea familiei și sper să mă ajute ceea ce am învățat la Drept. Dar te rog să nu discutăm acum despre astfel de subiecte, pentru eu sunt convins că te vei însănătoși, iar apoi vei continua tu, iar eu voi fi alături de tine. Până atunci mă voi ocupa eu de afacere, bineînțeles.

– Ești optimist, ca întotdeauna, fiule. De dragul tău, accept infima posibilitate că mai am șansa unei reveniri. Dar să știi că simt cum se scurge viața din mine.

– Trebuie să crezi că există speranță, tată!

– Off! Să treci, la un timp, pe la mormânt, să-mi spui ce mai fac frații tăi, câte ceva despre tine și mai ales cum te descurci cu afacerea. Aș vrea să știu dacă sunteți toți bine. Acum, acum plec… că am întâlnire cu mama ta!

Acestea au fost ultimele cuvinte ale tatălui său.

Mai greu la început și din ce în ce mai bine ulterior, David a reușit să mențină activitatea companiei familiei pe linia de plutire, iar apoi, după ce a înțeles-o, a reușit chiar să o dezvolte. După un timp, a reușit să tripleze cifra de afaceri. O contribuție importantă la succes a avut-o ideea de a produce o delicatesă – prăjitura cu mere, brânză dulce și scorțișoară, care s-a bucurat de un mare succes pe piață.

Nu în ultimul rând, de mare folos i-au fost cunoștințele dobândite la materia Drept comercial, unde învățase, printre altele, despre constituirea, organizarea și încetarea activității companiilor, contracte, faliment și titluri de credit.

Simion

Fiind marcat de tragicul eveniment prin care a trecut și influențat în continuare de celebra întrebare a lui Kennedy „Tu ce faci pentru țară?”), Simion a vrut cu tot dinadinsul să-și intensifice activitatea politică. Și, așa cum v-am spus, a devenit membru, iar apoi președintele Organizației Tinerilor Partidului Pro bono. Într-o zi oarecare, discuta cu președintele acestui partid despre politică și alte aspecte conexe. Subiectele având o arie largă, la un moment dat, acesta din urmă l-a întrebat pe Simion:

– Cum vezi democrația postmodernă? Sunt curios să-ți aflu opinia.

– Democrația? O văd ca pe o formă imperfectă de guvernare a oamenilor, căci întotdeauna fie majoritatea, fie minoritatea suferă discriminare. Egalitatea, echitatea și libertatea sunt în bună măsură iluzorii. Printr-o superbă metaforă, se spune că democrația este despre cum trei lei și două antilope votează ce vor mânca a doua zi la prânz. Cred că orice societate este, în egală măsură, imperfectă și nedreaptă, mai ales în ceea ce le privește pe antilope. Scopul societăților evoluate este să elimine inechitățile sau inegalitățile și să asigure cât mai multă libertate cu putință pentru indivizii ce o alcătuiesc.

– Foarte interesant ce spui tu, Simion. Dar, concret, cum pot fi atenuate, în mod rezonabil vorbind, imperfecțiunile democrației? Ce putem face noi, oamenii politici? Tu ești reprezentantul generației viitoare de guvernanți. În această postură, care este viziunea ta politică? Ce vis politic ai?

– Off! Am multe idei în minte, pe care le consider necesare pentru a exista o democrație funcțională, aptă să contribuie la progres, nu să-l frâneze sau, mai rău, să tragă societatea înapoi. În paranteză spun că, în mod recurent, lucru constatat cert, după perioade mai bune sau prospere, societatea face pași înapoi. Revenind la întrebare, primul lucru pe care trebuie și putem să-l facem este instituirea democrației reale în propriul partid, adică la noi în casă, în interiorul Pro bono. Al doilea lucru este consacrarea criteriului experienței profesionale pentru cei care doresc să ocupe funcții elective sau alte demnități. Dacă vrei să conduci poporul sau să administrezi treburile publice, mi se pare necesar să probezi că ai făcut ceva în viața ta. Nu mi se pare oportun ca activitatea politică să fie primul job al unui individ. De asemenea, mi se pare că transparența în administrație este imperios să fie foarte ridicată. Adică, omul de pe zebră – cetățeanul – să poată cunoaște, prin efort minim, orice dorește despre activitatea structurilor administrative publice și a funcționarilor care le populează. Evident, mai sunt multe alte condiții pentru a construi o democrație autentică, cum ar fi asigurarea unei economii de piață și optimizarea relației stat-cetățean. Poate cu altă ocazie dezvoltăm subiectul.

– Ai punctat aspecte esențiale. Te felicit pentru acest lucru, și anume că știi care sunt chestiunile relevante. La cele spuse de tine, Simion, eu mai pun pe listă câteva repere: asigurarea de către stat a infrastructurii și facilităților publice; respectul pentru seniori și demnitatea omului; protecția mediului; așezarea justă a impozitelor, taxelor și contribuțiilor; securitatea și apărarea naționale; siguranța oamenilor și lista poate continua.

– Achiesez la opinia dumneavoastră, domnule președinte. Și în viziunea mea toate cele pe care le-ați menționat sunt elemente ce pot concura cu succes la reușita unui regim democratic. Să nu uităm totuși că, deși toți oamenii – obișnuiți sau geniali – vor să trăiască mai bine, ei sunt supuși greșelilor și unii dintre aceștia predispuși ticăloșiilor.

În continuare, dialogul celor doi s-a îndreptat spre chestiuni mai puțin interesante, așa că mă opresc aici cu relatarea.

Dacă mă întrebați cum reușește Simion să deruleze atâtea activități, vă spun că printr-o impecabilă organizare. Nu numai că Simion a izbutit să se descurce în hățișul multiplelor sale activități, juridice și politice, ci între timp a dobândit calitatea de doctorand în domeniul Dreptului.

Avocatul și psihologul, Simion și Victoria

Motto: Formula mea pentru ceea ce este măreț în oameni este amor fati (iubirea destinului – n.n.): să nu vrei să ai nimic altfel, nici înaintea ta, nici în urma ta, nici în întreaga veșnicie. Nu numai să știi să suporți ceea ce este necesar, şi cu atât mai puțin să‑l ascunzi – orice idealism este ipocrizia în fata necesității –, ci să‑l iubești (F. Nietzsche, Ecce homo).

V-am rămas dator cu informații personale despre relația existentă între Simion și Victoria, așa că mai jos voi încerca să vă satisfac curiozitatea. Pentru a nu altera calitatea informațiilor, nu le voi trece prin propriul filtru, ci voi reda un dialog dintre cei doi, astfel încât să aveți acces direct la sursă.

– Simion, uneori, ești încăpățânat ca un catâr. Nu pot înțelege împotrivirea ta față de soluția practică a achiziționării unor proteze, ca să-ți poți extinde autonomia. Ți-a povestit Tedy, ți-am spus și eu despre Jeff Bauman, care, după utilizarea protezelor și în pofida traumelor evenimentului prin care a trecut, s-a considerat un om mai puternic decât fusese înainte. Știi cum se spune: ceea ce nu te omoară, te face mai puternic! În orice caz, dragă Simion, nu trebuie să uităm că viața însăși este o aventură mortală.

– Da, îți mulțumesc că insiști și că revii frecvent asupra subiectului. N-am spus că nu vreau să port proteze, ci că am o oarecare teamă de efectul lor psihologic asupra mea. Ți-am mai spus că sunt dispus să încerc. Îți promit că accept să-mi fie montate cele două proteze, însă, dacă nu mă voi simți în regulă cu ele, te avertizez că le voi da de îndată jos. Prefer să-mi fie mai greu fizic decât să nu mă simt confortabil din punct de vedere psihic. Nu-ți pot explica despre ce e vorba, dar cred că mă înțelegi. Acum sunt dispus să încerc.

– Perfect, hai să facem o programare. De fapt, bine că ai acceptat. O voi face eu pentru tine, ca bonus că ai fost de acord.

– Mulțumesc, Victoria, atât pentru că ai insistat, cât și pentru că vrei să te ocupi de aceste demersuri. Profit de ocazie să-ți mulțumesc pentru sprijinul acordat, pentru priceperea ta și pentru delicatețe. Ce m-aș face fără tine? Dacă nu te întâlneam și nu erai alături de mine, probabil că m-aș fi eutanasiat, la fel ca Jaime Osorio Marquez, regizorul columbian, care a decis să moară asistat, la 46 de ani.

– Vorbești prostii! Păi în Columbia se pare că acest procedeu este legal, dar la noi nu este acceptată moartea asistată. În plus, în cazul lui discutăm de o situație de un dramatism incredibil și nici nu-i bine să facem comparații între suferințele a doi oameni. Când tocmai credea că a scăpat definitiv de el, i-a revenit cancerul după mai mulți ani, într-o formă galopantă. De asemenea, el avea o intoleranță accentuată la medicamente și dureri insuportabile.

– Nu vreau să mă compar cu Marquez, ci am dorit să evidențiez impactul tău emoțional asupra mea, schimbându-mi destinul. Și peste asta, ești o tipă încântătoare, altruistă și cu suflet minunat. Tu mi-ai adus lumină în suflet, liniște morală și mult confort psihic. Toate acestea m-au ajutat enorm să trec mai ușor peste tot. Sper să-ți generez și eu aceeași bucurie, pe care tu mi-ai oferit-o cu atâta generozitate și mi-o dăruiești în continuare. Mi-ai împărtășit atâtea lucruri personale și m-ai făcut martor la istoria vieții tale, astfel că îți mulțumesc că ai avut încredere totală în mine. Este provocator și, în același timp, deosebit de sexy să știi că numai tu cunoști anumite aspecte ale vieții private a cuiva.

– Simion, mi se pare sau chiar exagerezi? În fine, dacă este adevărat măcar pe jumătate din ce spui tu acolo, să știi că acest lucru mă face și mai fericită. Am sentimentul plăcut că trăiesc cu folos știind că aparțin moral cuiva cu suflet minunat și care mă iubește cu tot sinele său. Este ceea ce-mi doresc pe plan spiritual de la relația noastră, celelalte aspecte sunt pentru mine simple detalii. N-am nevoie de altceva, nu vreau nimic în plus sau în completare, pentru că ceea ce-mi oferi tu în fiecare clipă este suficient, este ceea ce-mi doresc. Și peste toate cele spuse, să știi că ești loial, virtuos și, mai presus de toate, ești un tip de gașcă. Dacă ar trebui să rămân singură pe o insulă cu cineva și aș putea să aleg, doar pe tine te-aș lua. Am încredere totală în tine.

– Hai, că m-ai emoționat, te rog să te apropii, că am rămas fără aer și vreau să te îmbrățișez. Sunt tare fericit alături de tine! Victoria, pentru a ieși din această atmosferă foarte intensă, care-i de-a dreptul apăsătoare pentru mine, vreau să-ți povestesc despre o speță de la serviciu. O tipă a intrat în relație cu un ins mult mai în vârstă decât ea. La o vreme el a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Ea trăia, în principal, din banii lăsați în administrarea ei de consortul condamnat. Mai în glumă, mai în serios, ea îl gratula „Tataie”. Într-adevăr, dacă-i priveai, aveai impresia că el este bunicul, iar ea nepoata lui. Fiind fără ocupație și având mult timp liber, tânăra a intrat în diferite relații amoroase, cu diverși indivizi. Aflând de la un alt deținut, a cărui soție o cunoștea pe infidelă, Tataie a reușit să-i instaleze în telefonul bănuitei o aplicație informatică de urmărire și înregistrare. Aceasta s-a întâmplat când ea i-a făcut o vizită lui Tataie, lăsându-și telefonul la intrarea în penitenciar, prin intermediul unuia dintre portarii cu care el se cunoștea din copilărie.

– Incredibil, pare un scenariu de film. Ceea ce-mi povestești chiar s-a întâmplat?

– Da, ai te rog răbdare să-ți continui povestea. Cu ajutorul aplicației, Tataie a descoperit o parte importantă din activitatea extraconjugală a infidelei sale tinere soții. După ce acesta a aflat numele amanților soției, Tataie i-a șantajat cu sprijinul unuia dintre foștii lui colegi de celulă, care, între timp, terminase executarea pedepsei.

– Și acum ce fac eroii poveștii – Tataie și amoreza? Mai sunt împreună?

– Stai să vezi. Tataie, fiind un tip pragmatic, după ce și-a dat seama că flacăra iubirii se stinsese sau, foarte probabil, nu existase vreodată, s-a gândit să speculeze prilejul pentru a obține bani, recuperându-și banii investiți, eventual cu un oarecare bonus de încornorare. Așa că a trecut la șantaj, reușind prin aceste manopere să obțină de la tipii respectivi sume frumușele de bani.

– De ce ar plăti cineva niște bani doar că a avut o relație cu o tipă căsătorită?

– Este simplu. Tataie era considerat un personaj periculos, având grijă să cultive și propage legenda. Însă, Universul a intervenit. Fiind implicat într-un conflict violent în locul de detenție, Tataie l-a ucis pe cel cu care avea disputa, motiv pentru care a fost condamnat la detențiune pe viață, fiind plasat în regim de maximă siguranță. În noul context, neavând de ales, întrucât libertatea lui era foarte limitată, i-a permis din nou soției accesul la banii săi, care, mizând pe durata detenției lui Tataie, a început să-i cheltuiască, dar cu mai multă cumpătare. În timp, aceasta și-a dezvoltat un nou anturaj, a intrat într-o relație cu un tip serios și acum așteaptă un copil.

– Înseamnă că Tataie chiar va deveni bunic :). Această speță trebuie să ajungă subiect de film.

– Da, când voi avea timp, voi scrie un scenariu de film cu titlul Tataie și nepotul.

Complexele și frustrările profesionale

MottoFrustrările și complexele sunt efecte ale reprezentărilor noastre despre lucruri sau ființe pe care le putem stăpâni prin stilul nostru de viață.

La un moment dat, Simion a devenit morocănos și foarte închis, stare provocată de faptul că așteptările lui profesionale nu erau satisfăcute în totalitate. Fiindu-i, ca de obicei, alături, într-o zi, pentru a-l ajuta pe Simion să traverseze mai ușor perioada dificilă în care se afla, Victoria i-a făcut o surpriză, invitându-l la cină pe unul dintre colegii ei specializați în depresii posttraumatice. Asezonată cu vin roșu de Toscana, consumat după o friptură suculentă de vită argentiniană, discuția a ajuns la punctul esențial, când musafirul, coleg al Victoriei și psiholog, Virgil, i s-a adresat direct lui Simion:

– Ce te supără, omule?

– Pe scurt, am un sentiment accentuat de disconfort, asociat mental cu ratarea unora dintre obiectivele pe care mi le-am propus. Starea dezagreabilă rămâne neschimbată chiar dacă încerc să văd doar reușitele, adică partea plină a paharului. Când mi-am fixat diverse ținte profesionale, mă gândeam că realizarea acestora va fi asociată cu bucurii, însă, de la un moment dat, nu am mai constatat schimbări de tonus în ceea ce mă privește. Dimpotrivă, deși mă străduiesc, gândindu-mă la obiectivele îndeplinite, nu reușesc să mă bucur de existența lor și nu mă mai pasionează ceea ce fac. Am un gust amar, care pare din ce în ce mai accentuat, și mă întreb: ce-i de făcut? Realmente, trăiesc cu teama că voi intra în depresie.

– Deși nu este firesc să se întâmple așa, îndeplinirea planurilor în viață sau a unor puncte din ele nu aduce întotdeauna garanția fericirii sau a unei mari bucurii. Dimpotrivă, realitatea surprinzătoare este că nici măcar cei care ajung să fie campioni într-un domeniu nu se simt extraordinar de confortabil mult timp, ci doar preț de câteva zile, după care revin la starea anterioară. Un vârf dintr-un domeniu, dacă are chiar un mic eșec, după ce a ajuns pe primul loc, poate avea o cădere direct proporțională cu bucuria trăită în momentul succesului său. Asta e situația în ceea ce privește complicatul și greu înțelesul sistem psihic uman, însă ce mi se pare esențial este că, în viață, e bine să accepți existența probabilității ridicate de a nu ajunge vreodată numărul unu, iar dacă ai accesat o asemenea postură, să fii pregătit pentru a accepta că următoarea întrecere se poate finaliza cu eșec. Gândește-te la mari artiști care nu au făcut față perioadei post succes. Elvis Presley, Marilyn Monroe, Michael Jackson și mulți, mulți alții. Trebuie să conștientizezi că, la un moment dat, numai un singur individ se află pe prima poziție într-un domeniu, deși mulțimea celor care-și doresc să fie în vârf este adesea una mare. Este sănătos, din punct de vedere moral sau psihic, să gândim că nu putem ajunge toți pe primul loc, astfel că nu este cazul ca aceasta să reprezinte o problemă sau un disconfort mare, dacă norocul ne-a ocolit, întrucât și el are un rol oarecare în orice sferă a relațiilor sociale. Niciodată nu-i recomandabil să neglijăm rolul hazardului în viață. Dintr-o altă perspectivă, este posibilă situația în care campionii să nu fie automat mai fericiți decât ceilalți competitori, întrucât fericirea provine de la ei, din interior, iar nu din exterior. Premiile, medaliile și toate distincțiile nu asigură prin ele însele fericirea. Acestea nu sunt altceva decât epifenomene și nicidecum cauze ale satisfacției. Deci, nu merită să suferim traume sau frustrări pentru scopuri care nu ne generează sau garantează fericirea.

– Virgil, cam același lucru îi spun și eu aproape zilnic, interveni Victoria. Îmi pare că Simion a dezvoltat un complex de inferioritate și a adunat multă frustrare. Este prea încrâncenat și orbit de dorința succesului. Voința de a demonstra că-și poate depăși limitele, că este printre cei mai buni și că dizabilitatea nu-l afectează îl frământă și motivează, dar îl secătuiește, totodată, de energie.

– Simion, Victoria are un punct de vedere corect. Dacă vrei să scapi de o problemă, înainte de orice trebuie să o accepți, iar apoi poți căuta și găsi rezolvarea ei. Persoanele care suferă de complexul de inferioritate în activitatea profesională trăiesc emoții neplăcute și de cele mai multe ori regresează din punctul de vedere al competenței sau nivelului la care își derulează profesia sau meseria. În mod excepțional, în cazul persoanelor hipermotivate, se poate întâmpla ca sentimentul de inferioritate, care încă nu s-a transformat într-un complex, să ducă la creșteri spectaculoase în ceea ce privește nivelul profesional. La tine, Simion, pe lângă acest posibil complex de inferioritate, mi se pare că sunt prezente și anumite frustrări, adică niște stări afective asociate unor incapacități obiective sau subiective.

– Dragii mei, ceea ce spuneți voi pare grav, dar probabil nu e vorba despre mine. Dacă eu sunt cel vizat, am vreo șansă să mă lecuiesc sau trebuie să mă obișnuiesc cu aceste stări afective, complexe sau frustrări, cum le spuneți voi? întrebă Simion.

– Nu există vreun antidot sigur pentru tratarea complexului de inferioritate profesională, a frustrărilor și nici a celorlalte complexe, dar vestea bună este că ele pot fi învinse sau cel puțin controlate prin schimbarea stilului de viață. În primul rând, după cum am mai spus, complexul trebuie recunoscut și acceptat, apoi se impune schimbarea atitudinii și, în final, reconfigurarea conduitei. Simion, la acest moment al existenței tale, eu cred că ți-ai fixat prea multe obiective de atins. A venit timpul să-ți reconfigurezi agenda, să reduci din activități, în special din categoria celor cronofage, și să încerci să te bucuri de orice reușită. Să-ți completezi viața profesională cu un hobby, oricare ar fi acesta. Poate fi din domeniul sportului, al culturii sau artei. Ești mult prea prins în mrejele profesionale.

– Mulțumesc, Virgil. În seara aceasta am învățat ceva și sper să-mi folosească în viitor, respectiv să-mi propun mai puține ținte, ca să le pot atinge pe toate și să mă bucur de orice reușită, oricât de mică ar fi ea. De asemenea, am conștientizat, încă o dată, că activitatea profesională nu este totul, că ea trebuie desăvârșită cu ajutorul pasiunilor sau hobbyurilor

 Clubul epigramiștilor

Ema are două pasiuni pe care le exersează în mod constant: desenul și epigrama. Fiind realmente îndrăgostită, mai ales de epigrame, Ema le-a propus colegilor să constituie Clubul Epigramiștilor Juriști. Propunerea a găsit ecou și, drept urmare, fondatorii grupului au convenit să se vadă o dată pe lună, în ultima seară a zilei de vineri, începând cu ora 20, și să-și prezinte fiecare ultimele creații.

Printre cei mai activi, excluzând-o pe Ema, este cazul să-i nominalizăm pe Igor, Ana și David, pe care, vă amintiți, i-am văzut că au înclinație spre poezie și rime, cu ocazia unei acțiuni de protecție a mediului derulate de Asociația Studenților Juriști (ASJ). Deși avea agenda plină, chiar și Simion s-a înscris în acest club, după discuția cu Virgil, considerând că astfel are posibilitatea să iasă, din când în când, din colivia profesională. Și nu a regretat.

Cum arată o seară a epigramiștilor juriști? Cel mai simplu este pentru mine să vă prezint pe trei dintre autori și creațiile lor.

CARTEA

(autoare: Ana)

Știută peste tot în lume,
O vorbă veche ne spune:
Cel cu respect pentru carte
De multe reușite are parte.

FOTOLIUL

(autoare: Ema)

Tuturor el ne oferă relaxare,
Chiar de-l folosim cu rândul.
Și nu se supără prea tare,
Cu toate că-i tratat cu fundul.

GREUTĂȚILE ȘI RĂUTĂȚILE

(autor: Simion)

Când crezi că dai de greutăți,
Ele doar în mintea ta există.
Chiar de-s necazuri ori răutăți,
Nu uita, binele si răul coexistă.

Să nu consumi degeaba energie
Care-ți poate fi apoi folositoare.
Să-ți mențină flacăra tot vie.
Așa că ignoră firea bârfitoare.

Premii acordate de Uniunea Juriștilor

În fiecare an, Uniunea Juriștilor premiază lucrări de specialitate și acordă diferite distincții unor personalități ale lumii oamenilor de drept și legi. Evenimentul reprezintă o gală a excelenței în domeniul Dreptului și îi adună pe unii dintre cei mai prestigioși autori de cărți, vârfuri ale domeniului. În fiecare an, în calitate de invitat special la eveniment, participă o personalitate recunoscută de întreaga societate, care deschide ceremonia.

În acest an, din cadrul găștii de la Drept, au fost norocoase să primească invitație Teo și Ana. Teo a participat, deoarece a devenit secretar de redacție al revistei White Collar Crime, editată sub egida Asociației de Drept Penal al Afacerilor. În această revistă au fost publicate articole nominalizate la categoria Cel mai bun articol din domeniul Dreptului penal, unul dintre acestea aparținând lui Teo.

Vă amintiți de Lombroso? Ana a devenit asistenta profesorului de Criminologie, doctrinar respectat al lumii juridice, și, astfel, a avut prilejul de a fi prezentă la gală, în calitate de însoțitoare a acestuia.

Disertația introductivă a fost susținută de profesorul Ivan Petrovici, care a delectat auditoriul cu dezbaterea Efectul Picasso și disonanța cognitivă. După cum probabil cunoașteți, profesorul este cel care a pus în circulație sintagma efectul Picasso. Iată câteva pasaje din discursul profesorului:

În esență, efectul Picasso este un fenomen psihologic, denumit așa căci oamenii sunt îngăduitori cu defectele lor și laudativi în privința virtuților specifice, folosind o dublă măsură atunci când cumpănesc asupra relevanței activităților sociale. Cu alte cuvinte, oamenii se comportă ca niște avocați când își evaluează propriul comportament şi devin judecători când analizează conduita celorlalți.

Cei care suntem pasionați de pictură și îi cunoaștem operele vestitului Picasso am văzut că, în cazul unora dintre lucrări, acesta a sporit dimensiunile părților plăcute și le-a micșorat pe celelalte. Care este explicația fenomenului? Mlodinov este autorul care surprinde foarte bine acest aspect, spunând: «Când ne zugrăvim imaginea despre sine, inconștientul nostru avocat amestecă faptele și iluziile, exagerând punctele forte, reducând la minimum slăbiciunile, creând o serie de distorsiuni care amintesc aproape de stilul lui Picasso, în care unele părți au luat dimensiuni uriașe (părțile care ne plac), iar altele au ajuns aproape invizibile».

Interesant este că, odată manifestată subliminal, opțiunea pentru o anumită interpretare a realității, în mintea noastră se instalează fenomenul ablepsiei față de alte reprezentări factuale, creierul fiindu-ne ghidat la nivel subliminal (al inconștientului). Parcă ar fi pilotat de o aplicație automată, care ocolește conștientul.

Fenomenul «orbirii» în fața propriei opinii, în raport cu care cădem uneori în admirație, poate fi confundat cu alte fenomene similare sau asemănătoare. Adorația sau aprecierea punctelor de vedere personale derivă din natura umană. Cu toții suntem mânați de instinctul de reproducere, care implică superioritatea în relațiile cu semenii. Transmiterea genelor noilor generații are șanse mai ridicate de reușită dacă noi suntem convinși că ele merită să fie difuzate și replicate.

Efectul Picasso prezintă cele mai mari asemănări cu disonanța cognitivă, însă nu trebuie confundat cu aceasta. Disonanța cognitivă este tendința omului de a ameliora conflictele psihice interioare, care apar atunci când evaluează propriile greșeli sau erori, încercând să transforme actul defectuos într-unul virtuos sau ireproșabil. Un eșec produce un disconfort psihic puternic pentru cel aflat într-o asemenea situație, iar starea neplăcută este îndulcită dacă sunt oferite justificări ori scuze.

Recomandarea mea este ca fiecare dintre noi să fie mai exigent cu evaluarea propriei persoane, să identifice și să recunoască erorile, greșelile sau defectele, pentru că numai așa cele evitabile pot fi ocolite.

Să nu uităm, așadar, că drumul spre o viață împlinită este presărat cu eșecuri, de care nu putem scăpa. Însă le putem limita numărul sau efectele și pot constitui surse de înțelepciune pentru noi toți.

Înainte de a pleca de la acest memorabil eveniment dedicat Dreptului, vă mai rețin atenția cu informația că cel mai bun material de specialitate în domeniul Dreptului penal a fost articolul Prevenirea riscurilor penale prin sistemul de conformitate, publicat în paginile revistei White Collar Crime, sub semnătura lui Teo. Mai jos, reproducem un pasaj din conținutul materialului:

Încă de la apariția primelor organizații economice, a existat concepția potrivit căreia interesele supreme în afaceri aparțin asociaților sau investitorilor. În ultimii ani, această optică a fost din ce în ce mai contestată, formulându-se o nouă abordare, care extinde considerabil sfera persoanelor ale căror interese trebuie protejate ori cel puțin avute în vedere atunci când analizăm scopul activităților economice, la asociați sau investitori adăugându-se clienții, furnizorii, angajatorii și membrii comunităților în sânul cărora se derulează afacerile.

Această nouă orientare economică pleacă de la și se bazează pe integritate. Când avem în vedere integritatea în afaceri, includem regulile impuse prin legi persoanelor implicate în activități economice, dar și, dacă este cazul, regulile autoimpuse de către acestea prin acte interne, în scopul creșterii rezilienței pe piață și al asigurării succesului economic.

Astfel, încet-încet, politica de integritate a companiilor a devenit un criteriu din ce în ce mai urmărit de către consumatori atunci când aceștia aleg produsele sau serviciile pe care le achiziționează sau contractează. Când vorbim de integritate nu avem în vedere doar simpla clamare a acesteia, fără acoperire în realitate, ci ne referim la un sistem de integritate sănătos, care funcționează corespunzător.

Așadar, după ce a devenit o valoare socială în relațiile obișnuite, integritatea și-a găsit un binemeritat loc în câmpul afacerilor, devenind un element esențial, care de acum încolo trebuie să fie luat în serios de către factorii de decizie în materie economică.

Închei prin a afirma că unde integritate nu e, nici succes economic nu e!

Este bine să arzi etapele? Cei care se aseamănă rezistă mai mult într-o relație sau ceilalți, deoarece contrariile se atrag?

Motto: Ce pățim dacă nu ne dorim locul întâi? Nimic, cu excepția unui strop de fericire.

O discuție despre aceste subiecte a avut loc între Teo și George, ulterior desfășurării memorabilei gale despre care v-am vorbit.

– Tu ce zici, George? Dacă dă peste tine oportunitatea, este în avantajul tău să faci salturi mai mari decât este firesc, în viața profesională?

– Da și nu. „Da” este răspunsul pentru ipoteza rară că ești un tip genial, cu inteligență peste nivelul mediu. „Nu” este răspunsul în situația comună. Nu cred că este în avantajul tău, cel puțin pe termen lung, să profiți de ocazia, adusă de un context favorabil, să treci peste etapele obișnuite. Când arzi etapele, sari peste aspecte importante, pe care mai târziu nu știi cum să le soluționezi.

– Răspunsul tău mi se pare extrem de prudent, George. Unii ar spune că ocaziile oferite de viață trebuie marcate, nu ratate.

– Teo, pentru a fi mai aplicat, îți spun că nu poți urma cursuri universitare fără studii liceale, să ajungi ofițer fără să fi fost vreodată soldat sau să încerci să scrii romane fără să cunoști alfabetul.

– Te pot contrazice George, dar îți respect opinia. Îți propun acum un exercițiu de imaginație. Fără să te gândești la noi doi, adică la mine și la tine, care crezi că sunt mai importante într-o relație: diferențele sau asemănările? Eu aș fi tentată să spun că polul nord atrage polul sud, plusul se asociază cu minusul, albul se apropie de negru, yinul se cuplează yangul etc. Cu alte cuvinte, caracterele contrarii se atrag, iar cele asemănătoare se resping. La fel ca-n fizică.

– Dimpotrivă, Teo. Eu sunt de părere că lucrurile stau tocmai invers, și anume că, în relații, ce este similar durează, iar ce este contrar are caracter efemer. Evident, pot exista excepții, dar ele nu fac decât să confirme regula.

– Domnul meu, în rândul prietenelor mele, există larg răspândit punctul de vedere că relațiile personale cu alți juriști nu durează, deoarece consideră că profesia le va invada tot mai mult din spațiul personal și va apărea inevitabilul – destrămarea legăturilor – cauzată de uzură.

– Dimpotrivă, doamna mea, mi se pare o afirmație gratuită și fără acoperire susținerea că nu-i recomandabil ca juriștii să stabilească relații cu alți juriști. Eu cred că, din contră, pregătirea profesională similară constituie o punte suplimentară care garantează durabilitatea legăturilor. Iar noi, Teo, suntem un exemplu perfect, care certifică afirmația mea.

Sportul e luat uneori prea în serios

Motto: Viața nu trebuie să aibă ca scop obținerea unor rezultate spectaculoase, ci, eventual, obținerea lor în feluri spectaculoase.

Alături de cultură și artă, sportul este important să figureze în evantaiul pasiunilor. Sigur, nu trebuie să facem de toate. Este imposibil; de aceea unii oameni fac sport, alții se ocupă de cultură, iar alții derulează activități artistice. Sunt oameni care se îndeletnicesc cu astfel de activități, dar nu în mod pasional, ci cu titlu profesional. În asemenea cazuri însă, nu discutăm de hobby, ci de profesie sau meserie.

Dincolo de orice altă discuție despre profesie și pasiune, cred că este important ca orice om să respecte tripleta: profesie, pasiune și viață personală, dăruind fiecărui aspect dintre cele trei spațiu suficient, fără a invoca lipsa timpului. Timpul este o invenție ce îmbracă haina pretextului, folosit de omul care a intrat într-un proces de lâncezire și care nu-și întrebuințează plenar calitățile. Timpul, în realitate, nu există, iar dacă totuși considerăm că există, el este foarte relativ. Nu știu dacă este coincidență sau nu, dar Ema și Gabriel au purtat o discuție interesantă despre timp.

– Omule, nu te înțeleg uneori. Tu nu ai auzit de adagiul fugit irreparabile tempus? Ai un ritm care mă face să cred că pentru tine timpul nu contează. Ba mai mult, nu doar că e irelevant, ci chiar nu există, a spus Ema.

– Ema, tu ești o tipă isteață, așa că te rog să-ți folosești toate capacitățile și să observi că nu este vorba despre desconsiderarea timpului. În fapt, eu nici nu neg, nici nu accept timpul, ci doar îl ignor. Adică nu mă interesează dacă există sau nu, deoarece nu-i problema mea, ci a filozofilor, a fizicienilor sau a altor oameni de știință. Eu doar acționez, fără să fiu interesat de el, criteriul meu fiind acela al relevanței acțiunii. Dacă activitatea mea este utilă, atunci nu mă interesează când o fac sau cât durează.

– Ha! Ha! Cam multă filozofie, deși ai lăsat de înțeles că nu ești filozof. Știu că Socrate a spus: „Feriți-vă de goliciunea unei vieți prea pline”. Iată că nici eu nu sunt pe dinafară în privința acestui subiect. Dar mai știu că unii sunt atât de lipsiți de activități, încât nu mai fac nimic. Cu alte cuvinte, aderă la cugetarea lui Horațiu: carpe diem (fiind axați doar pe trăirea clipei prezente).

– Evident că, în condițiile societății postmoderne, este o utopie să credem că toți putem fi fericiți făcând chiar orice vrem, când vrem și cum vrem. Societatea se bazează pe o multitudine de ocupații, pe care puțini le doresc sau chiar nimeni, în lipsa cărora s-ar instala haosul.

– Să faci orice vrei nu era un lucru posibil nici măcar în comunitățile primitive. Sunt multe activități care nu pot fi derulate corespunzător, dacă sarcinile aferente acestora nu sunt fixate sau notate într-o agendă ori într-un program de activități.

– Am constatat că un sinoptic al activităților viitoare importante este util și, uneori, chiar imperios. Dacă aruncăm o privire asupra celor cu care am interacționat de-a lungul timpului, putem spune că există trei mari categorii de oameni: care nu țin deloc agendă, care țin agenda în minte și, probabil cei mai numeroși în zilele noastre, care țin agendă clasică scrisă sau agendă electronică, în felurite modalități și pe diferite dispozitive.

– Care-i varianta cea mai sănătoasă din punct de vedere social – să nu avem deloc agendă, să memorăm pur și simplu sarcinile sau să le consemnăm într-o formă scrisă ori electronică? Cei care nu-și fixează spre neuitare planurile sau activitățile lor zilnice, pe termen mediu ori pe termen lung, în mintea celorlalți – care notează totul – par a fi niște indivizi atipici, ciudați,adică încremeniți în alte vremuri.

– Aceștia din urmă au însă de partea lor istoria, căci strămoșii noștri sigur nu notau în carnețele activitatea lor viitoare.

– Eseistul libanezo-american Nassim Taleb este de părere că nu avem nevoie de agendă, deoarece „nu suntem croiți pentru program”.

– Analizând aprofundat problema felului naturii aspectelor memorate, psihologul lituanian Bluma Zeigarnik a observat că mintea umană își amintește mai degrabă sarcinile neterminate sau întrerupte decât cele finalizate, care sunt mult mai ușor uitate.

– La o evaluare superficială a chestiunii, am putea spune că mintea noastră poate memora activitățile sau sarcinile ce urmează a fi derulate în viitor și, astfel, agenda ar apărea ca fiind inutilă.

Fructul iubirii – Teo naște gemeni

Fără a insista asupra acestui fapt, care nu putea fi trecut cu vederea, vă încunoștințez că în familia lui Teo și George au apărut doi copii, gemeni. Părinții lor i-au așteptat ca pe o prințesă și un prinț, pregătindu-se din vreme cu toate lucrurile de trebuință pentru întâmpinarea și buna primire a bebelușilor.

Hazliu a fost să-l văd pe George cum conduce mașina când i-a adus acasă pe cei trei – mămica și îngerașii. Mergea atât de încet și grijuliu, încât era claxonat și certat de șoferii cu care se întâlnea pe drum. Totuși, l-a un moment dat, George s-a întrebat:

– De ce mă claxonează aproape toți șoferii? Ce, ei n-au copii? Teo, mai ancorată în realitate, i-a replicat:

– Cred că mergi totuși prea încet.

– Ce vrei să spui, tu nu vezi ce fragili și neajutorați sunt? Dacă merg cu viteză, pot să pățească ceva.

– Pe mine, dragă, nu mă deranjează.

– Nici pe mine, cât timp știu că am cea mai bună justificare.

Apoi, familia a ajuns acasă, unde au fost primiți de bunici, care i-au întâmpinat cu flori și cu brațele deschise. Una dintre replicile lui George a fost savurată de toată lumea prezentă:

– Ce copii frumoși avem! Amândoi seamănă cu mine.

– Ce vrei să spui? Cu mine nu seamănă? Dar cine i-a adus pe lume? a sărit mămica.

Prof. univ. dr. av. Mihai Adrian Hotca

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories